Cântece simple: Mărior

Din nou ne cheamă iarna la sobă, să vorbim.
Ciori au bătut văzduhul ca nişte cuie şi-mi
place-n urechi tăcerea cum scârţâie... Pesemne,
iar au pornit, în uliţi, căruţele cu lemne.
Amurg. De-ar bate-n uşă deodată, cineva,
desigur că i-aş spune: intră! şi ai intra.
Tăcerea-n noi şi-n seara căzută-ntre covoare,
ar fierbe ca un cântec călduţ, de samovare.
N-ai întreba nimica şi-ai aştepta răspuns —
Ţi-aş spune: o lumină din mine s-a ascuns.
Vrei să ţi-i pun la sobă pantofii de mătasă?
Ţi-aş spune: ai picioare ca iepuri mici de casă;
şi vorbele-ar rămâne limpezi şi grele-n noi,
ca ciorile surprinse de moarte într-un sloi.
Şi mi-ar fi poate frică să nu ghicesc ce-nseamnă
făptura ta, împinsă aicea dintr-o toamnă,
cu capu-n mâni visată, deştept, de-atâtea ori!...
— Am bănuit că-i iarnă afară după ciori,
şi-aş fi voit să-l dărui cuiva, ca să-l ascunză,
sufletul, cât o umbră crescută sub o frunză.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

Ţi-aş spune că te...
Dar sunt prea emotiv.

Ţi-aş spune că te...
În orice décor întâlnesc.

Ţi-aş spune că te...
Fără teamă de consecinƫe.

Ţi-aş spune că te....
În această viaţă.

Ţi-aş spune că te...
Chiar de n-ai să-mi răspunzi.

Ţi-aş spune că te iubesc
Într-un fel nou, absolut.

Ţi-aş spune că te...
Dar mi-e teamă că şi tu...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte de-o vară

Azi sunt mai aproape de tine
Şi-atât de departe mă văd,
Ţi-aş spune că ninge în mine,
Că-i cod de urgii şi prăpăd.

Ce iarnă se naşte din vară,
Pesemne e totul schimbat,
Un viscol ne-aşteaptă diseară,
Iar vântul mă muşcă, turbat.

Mai calc nostalgii în picioare
Pe-acolo pe unde m-am dus,
În mine, un munte şi-o mare
Se ceartă pe-un colţ de apus.

Ţi-aş spune că totu-i himeră,
Dar asta o ştii, evident,
Noi suntem pierduţi printr-o eră
Fugită din timpul prezent.

Şi-i gheaţă la geamuri, ca-n basme,
Şi parcă aud un colind,
Ce zi ţintuită-n fantasme,
Ce moarte de-o vară pretind.

poezie de Cristian Lisandru (august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, dacă ţi-aş spune...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Ţi-ai frânge degetele-n mâini
Şi ţi-ai zdrobi privirea în perete,
Tăcând,
Şi poate
Mi-ai vorbi despre nimic
Uitând...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Mi-ai lăsa ochii să vorbească
Şi ţi-ai strânge sufletul în resemnare,
Ştiind,
Şi poate
Mi-ai cânta despre nimic,
Plecând...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Mi-ai curma dorul în răspunsuri
Şi ţi-ai opri ecoul în distanţe,
Simţind,
Şi poate
Mi-ai striga despre nimic,
Trecând...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Ţi-ai tăia partea din mine
Şi ţi-ai scurta vocea din cuvinte,
Ieşind,
Şi poate
Mi-ai ura despre nimic,
Fugind...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai... iubi?

poezie de Gab (23 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec naiv

Afară plouă laic şi-aş vrea să fii aici,
Să tac, să taci, tăcerea la fleacuri să ne-mbie,
Să lâncezim pe paturi ca două mari pisici
După ce-au lins smântâna (slup-slup!) din farfurie.

Ţi-aş spune-ncet: Dă-mi mîna... şi poate că mi-ai da-o
Cu sufletu-n ruină ca-n vechi foiletoane
În care-n moi fotolii leşină dulci cucoane
Vărsând pe sâni ceşcuţe de lapte cu cacao.

Ţi-aş da deoparte părul cu gura de pe gât,
Cu gura ţi-aş desface nasturii mici de bluz­ă
Şi ţi-aş şopti-n urechea ta fleaţă şi confuză:
"Afară plouă laic şi-s trist şi mi-i urât..."

poezie de Emil Brumaru din 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (2018)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş mai spune

Ţi-aş mai spune în miez de seară
Domnule cu ochii trişti
Să nu bei cafea amară,
Doar ca să ştii că exişti...
Bea roua fierbinte a vieţii
Şi admiră îndrăzneţ
Fiinţa caldă a dimineţii
Şi iubeşte fără vreun preţ....
Ţi-aş mai spune în prag de toamnă
Să priveşti cerul mai des
Iar... De alţii te condamnă
Spune, simplu: ~mulţumesc!
Dacă vântul îţi trimite
Şi stropi de ploaie pe chip
Tu, fără vreo rugăminte
......
Încearcă să mai zâmbeşti
Şi aşa simţi că trăieşti!

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

Ţi-aş spune...
Mi-aş lega curaj proaspăt
De suflet şi buze,
Atunci când cântă;
Le-aş fenta uşor
Pentru că nu ştiu să audă
Când simt...
Ţi-aş spune...
Mi-aş prinde picioarele-n elastic
Din pas în pas
Să meargă...
Pentru că singure
Nu pot să ardă distanţe
Când vin...

Ţi-aş spune...
Mi-aş vărsa în ochiul drept
Un strop de atropină
Să stingă din focul privirii
Cu-o urmă de ceaţă
Pentru că ochiul nu iartă
Când vede...

Ţi-aş spune...
Mi-aş vinde din minus pe plusuri
Ca-n vechile trocuri,
Ca 1 + 1 să uite
De logica minţii deşarte
Pentru că 1+1 e UNU
Când poate...

poezie de Gabriela Chişcari (23 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soba şi teracota

O sobă şi o teracotă, cam roşii, pline de reproş,
Aprinse, pline-n cap cu fumuri, că foloseau acelaşi coş,
Se tot certau de ceva vreme şi nu-şi găseau în casă locul,
Ba una acuza pe alta că s-ar juca cam des cu focul.
- Ascultă, zise teracota, eşti plină până-n vârf de pizmă,
Nici nu mă mir că gospodarul îţi spune des că eşti o cizmă.
Înghiţi la lemne cu duiumul, n-ai randament, porţi oale-n spate,
Când eu eman discret căldură şi am purtări aristocrate.
O buturugă dacă-n mine stăpânul seara a-ndesat,
Îl încălzesc ca o iubită, imediat e dezbrăcat,
Ba reproşează şi nevestei că a luat-o fără dotă,
Că-i rece şi ar vrea să fie fierbinte ca o teracotă!
- Nu mai huli, ai gură mare, arzând vreo patru luni pe an,
Tu crezi că ruptă eşti din soare sau cel puţin dintr-un vulcan;
Sunt caldă toată ziulica şi fac mâncare şi cafele,
Nu îmi răcesc ca tine gura, spunând poveşti de trei surcele.
E-adevărat, sunt cocoşată dar nu înseamna ca-s bolnavă,
C-am înăuntru cozonacii şi-n plus, fripturile la tavă.
În jurul meu se strâng bărbaţii şi mă alintă-n ritm alert,
Ba chiar mai pun şi-un lemn în sobă când îi cinstesc cu vinul fiert.
Ţi-aş spune multe vorbe grele, că meriţi, nu prea ai sfială,
Dar cred că o să-nveţi mai multe, deşi e clar că n-ai MORALĂ:

Degeaba eşti aristocrată, că nu ai trecere prea mare:
Bărbaţii bagă lemne-n sobă... dar numai de le dai mâncare!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

În seara asta capul ca o lampă
îşi arde restul fumegos de gaz —
şi cineva a pus mâna pe clampă,
şi cineva m-atinge pe obraz.

În seara asta lungă, cineva
tuşeşte-n mine, scuipă şi-şi dă duhul,
şi nici măcar n-aş vrea să fug — n-aş vrea
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!

Stau în odaie ca-ntr-un tren în care
aştept în geam să crape-un peisaj,
şi-mi ţin în mână sufletul de soare —
sărmanul paşaport pentru voiaj.

Mă doare liniştea crescută-n mine —
mă doare întunericul crescut,
ca o mocirlă-n care dorm pe vine
bivolii negri de necunoscut.

O umbră parcă mi-a fugit din trup,
şi-n seara asta mi-i atât de bine,
că parcă-aş vrea cu mânele să rup
urzicile care-au crescut în mine.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste II

Ţi-aş spune despre zorii răsăriţi ce ard,
Când curge dimineaţa în viselele de iele,
Şi marea din privirea ta e-o pură adiere
Ce se revarsă-albastru pe ţarmul tău de jad.

Ţi-aş pune un pământ himeric la picioare,
Când ziua lunecată-i în paradis de vară,
Pe-al său covor păşeşte, poveste solitară,
Mareele amiezii iubiva-ţi trupul moale.

Ţi-aş spune bucuria-n chemări îngemănate,
Când naşte seara cerul prins în amurgul său,
Şi tu miroşi a iarbă şi viaţa-a trupul tău
Ce dulce-i din izvorul al sânilor să-adape.

Ţi-aş pune veşnicia pe trupu-ţi de vioară
Şi aş pluti cu ea în ochii tăi să piară!

sonet de Aurel Petre (27 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

Ţi-ar spune ceva
ţi-aş spune orice
despre luna din geam
despre nopţile albe
şi despre visele din zori...
despre zilele negre...
despre cerul cu soare
sau chiar despre cel cu nori...
despre ciorile ce-l străbat
la ore fixe
dimineaţa şi seara...
despre cafeaua amară
sau despre ceaiurile dulci
sorbite cu înghiţituri mici
din aceeaşi ceaşcă...
despre grădina
în care aştept mai întâi ghioceii...
apoi păsările
şi fluturii...
despre ticăitul ceasului
ce mă-nsoţeşte
şi despre alte ceasuri
ce au trecut
sau despre cele care au ruginit
şi între timp s-au oprit...
despre oameni
ce erau dar au plecat...
despre alte nimicuri
despre nimic...
doar să nu las zăpada
din anotimpul în care-am ajuns
să se-aştearnă între noi

poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş atinge raiul

O floare dac-aş fi în pumnul tău
Rădăcinile mi-ar fi vene
Mi-aş îneca simţirea în sângele tău,
M-aş colora din pigmentul tău,
M-aş înroşi şi-aş creşte.
Aş fi egoistă,
Te-aş seca,
Aş desprinde rădăcinile tale din grădina lui Dumnezeu
Ţi-aş fura sufletul şi-aş spune că e al meu,
Sfinţenia ta ar deveni a mea
Şi tot efemerul ţi l-aş transfera printr-un sărut
Te-aş lăsa să devii şi tu o plantă umană,
Fără culoare, fără vlagă
Mişcându-te după bătaia gândului
M-aş bucura de îmbrăţişarea ta
Mi-aş topi lacrimile pe nudul tău îngeresc,
Ţi-aş folosi penele pentru a-mi apăra eternitate.
Aş fi un parazit,
Dar te-aş iubi.

poezie de Anabella Eliza Coţovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon hibernal

Privesc din fotoliu, e iarnă afară,
iar focul din sobă îmi spune poveşti,
dorinţa din mine începe să doară,
te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.

Pe strada pustie se lasă-nserarea
şi gândul acasă se-ntoarce mai greu,
sub ţărmul stâncos se zbucimă marea,
cu stropii ajunge în sufletul meu.

Şi jarul din sobă mai tare trosneşte,
se-aude şi vântul cum bate în horn,
aştept la fereastră, în târg se zvoneşte
că vii din trecut călărind un licorn.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 17

În viitor, cine-o să-mi creadă versul
Chiar de-ar fi plin de lucruri rafinate?
Că-i un mormânt, ştie şi universul,
Căci te prezintă doar pe jumătate.
De ţi-aş descrie ochii în cuvinte
Şi-n stihuri dulci virtutea ţi-aş cânta
Urmaşii-ar spune: "Acest poet ne minte,
Un chip divin pe-aici nu poate sta".
Iar foile de vreme îngălbenite
Vor bălmăji ca un bătrân senil,
Şi meritele tale îndreptăţite
Tărăgăna-vor ca un antic tril.

Dar dacă un copil tu vei avea
Vei fi şi-n el, şi-n poezia mea.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot Ţi-aş spune...

Doamne, de-ai veni acum, Isuse,
De-ai veni acuma să-mi vorbeşti
Printre-atâtea fapte nesupuse
Nu m-aş îndoi că mă iubeşti.
Nu m-aş îndoi ca eşti cu mine
Chiar de cred că n-ai ce aştepta
Şi împovărată de ruşine
Fruntea mi-aş pleca-o-n faţa Ta...

Am greşit şi Doamne, totuşi, totuşi
Tot la Tine voi striga mereu
Să-mi aprinzi în suflet flori de lotuşi
Şi în mâini să-mi pui un curcubeu.

Doamne, dacă-ar fi să vii acuma
Chiar dacă m-aş teme să-ndrăznesc
Chiar de Ţi-aş ghici în pleoape bruma
Tot Ţi-aş spune, Doamne, Te iubesc...

poezie de Adriana Cristea (9 ianuarie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ci, de-am fi singuri amândoi...

Ci, de-am fi singuri amândoi
Şi nime să ne asculte,
Uitându-mă în ochii tăi,
Ţi-aş spune aşa de multe...

Ar trece vremea şi n-am şti
Ce e aceea vreme
Şi n-ar fi nimene din vis
În lume să ne cheme.

Am fi departe tare duşi,
Străini de lumea-ntreagă:
Pe veşnicie ţi-aş fi drag,
Tu veşnic mi-ai fi dragă;

Cu sărutări am şterge-n ochi
A' lacrimilor urme,
Şi cine oare s-a-ndura
Al nostru rai să-l curme?

Ţi-aş spune vorbe dulci încet:
Ca să le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine.

Şi-atuncea de ne-om săruta,
A cui să fie vina?
Nici tu, că nu mă auzeai,
Nici eu n-oi fi pricina.

poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă de poveste

Iarna îşi arată colţii, suflă viscolul sălbatic,
Ţiuie un vreasc în sobă ce se pierde în jăratic,
Ninge ca în "Fraţii Grimm", trec nămeţii de uluce,
Din stihiile ninsorii ies zăludele năluce.

Intră tata nins în casă, alb din cap până-n picioare,
Cu un coş de ciocănei şi un braţ de lemnişoare,
E atât de cald în casă, în micuţa mea odaie
Râde fratele cel mic gângurind într-o copaie.

Sub ştergar acoperită coca binecuvântată
În linişte se dospeşte, dă afară din covată,
Mama cu mâini bătucite scoate tava din cuptor,
Aburi calzi de pâine coaptă se împrăştie uşor.

De tulpan îşi şterge fruntea înmuiată în sudoare,
Cu smerenie ne rupe un coltuc la fiecare,
Mămăliga o răstoarnă, fierbe laptele-n ceaun,
Ne rosteşte "Tatăl nostru" după obicei străbun.

Pâlpâie fitilul lămpii, umbre joacă în tăcere,
Rătăcite pe-un perete se retrag înspre unghere,
În calvarul nopţii albe curg ninsorile celeste,
Adormim în glasul tatei ce ne spune o poveste.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţia strigătului

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţia unui strigăt

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.

Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.

Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiems

E iarnă, urlă crivăţ; în vatră-i foc sărac;
şi ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârşit de veac,
natura-şi dă solemnă agonicul răsuflet,
şi-atâta somn şi moarte şi-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.

De frig te-nghemi, şi-o raclă îţi pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuieşte roată
şi ciori ca de funingeni aşteapt-un hoit trântit;
şi gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiems

E iarnă, urlă crivăţ; în vatră-i foc sărac; şi ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârşit de veac,
natura-şi dă solemnă agonicul răsuflet,
şi-atâta somn şi moarte şi-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.

De frig te-nghemi, şi-o raclă îţi pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuieşte roată
şi ciori ca de funingeni aşteapt-un hoit trântit;
şi gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!