O clipă obosită a căzut

Din geana cerului, o clipă obosită a căzut
Pe floarea de cireş s-a oprit şi-o lacrimă a născut.
Timpu-i strivit acum de durere şi nu mai are rost
Caută disperat, pe cărări neştiute, adăpost.

E clipa ce moare-n suspine pe altarul de spine
Cu jale plânge spirala timpului ce-i aparţine.
Oftând dureros că a trăit doar un moment cu folos,
Priveşte tăcută un ceremonial fastitios.

Nu plânge clipa ce a murit căci şi ea are un sens
În tunelul timpului toate clipele sunt în consens.
O atingere, o geană de cer şi-o floare de cireş
Sunt timplul din noi şi noi suntem timp în continuu iureş.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei răscruci în valsuri (Cifra 13)

Eu sunt născută-n luna treisprezece
şi-n ziua zece din aceeaşi lună.
Din cer cădeau atâtea stele-n mine
şi-o floare albă eu purtam în mână.
Eu sunt trăită-n ziua treisprezece
când ziua'avea douazecişitrei de ceasuri
care băteau la unison în turlă
fix între trei răscruci în valsuri.
Eu concepută sunt în clipa treisprezece
când pică roua sânge şi suspine
şi când cărări benigne se adună
în destrămate rătăciri de humă.
Eu coexist cu cifra treisprezece
Brahmsmanian cântând prin toate...
de a ta mă vrei şi peste poate,
spunemi-o acuma-n şoapte.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre somn

cuprind între aripi
blândeţea sărutului tău...
patima florilor de câmp-
sorb lumina ochilor tăi
bulgăre de apă arzând a viaţa
şi-alung clipa rugând-o să-mi nască zâmbete

strigătul de jale al cerului îmi bântuie somnul
prea departe obrazul să i-l dezmierd

adorm.
floarea de cireş
a murit în viaţa asta.

poezie de Diana Mitrut
Adăugat de Maia Dulcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa când anii se schimbă

Timpul meu, al tău şi-al lui
vezi cum se rostogoleşte?
Veşnicia lerului
perpetuum se primeneşte.
E bătrân dar veşnic tânăr,
culege tot din galaxii,
esenţă-i de adevăr
şi note din armonii.
C-o mână dă, cu alta ia,
mereu ne ţine în spirală
căci univesu-i catedrală
în cane noi suntem făclii
şi stelele ne sunt rozarii.
Doar o clipă ne-a fost dată
să-l vedem în nuda haină
cu fir de aur brodată
deşi cufundat în taină.
E clipa când anii se schimbă
lăsând tot ce-i vechi în neant,
e aripa de columbă,
al vieţii inel de diamant.
Să-ntâmpinăm clipa de vis
cu artificii de speranţe,
s-o îmbrăcăm în rara avis,
să scriem poeme atlante.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa mea clipă...

Clipa mea, clipă ruptă din soare,
frântă aripă, ce mă tot doare...
Clipa mea, clipă scursă din stele,
buchie-n pripa genelor mele.
Clipa mea, clipă - ultim tezaur,
strigăt la stripa frunzei de laur.
Clipa mea, clipă, trista mea floare,
soi de tulipă fără culoare,
clipa mea, clipă rece la faţă,-
fir de risipă scurt ca o viaţă.
Clipa mea, clipă, ferma mea soartă,
vezi cine ţipă, colo, la poartă?!
Clipa mea, clipa, vezi, parcă-n tindă
se infiripă prosop pe oglindă...

poezie de Iurie Osoianu (27 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de lacrimă

rustic privesc
clipele ce-au rămas agăţate şirag
într-o urmă
trecătoare printr-o clipă
ce-a fost odată un prezent
înalţat pe drumul către stele.

recompun un zâmbet şi-o sărutare
scrisă albastru pe scoarţa inimii mele
ca pe-un copac ridat de-atâtea versuri
costumate în alb-albastru.

sidef al luminii
acoperă rana pansată de trecut
răsare ca un steag alb
arborat a pace
către suflete rămase-n aşteptarea iertării.

nu doresc decât clipa
când
un pas va fi de ajuns
să înconjur tot pământul.

vreau să trăiesc poate doar clipa
când
lacrima mă adoarme
cu susur de valuri.

vreau să ştiu doar clipa
când
un nor va fi de ajuns
să-mi îngroape fiinţa...

vreau să sărut doar un pas
rămas în lume
cȃnd
mă va plânge lacrima
din trupul unui nor...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arderea timpului

ţi-am citit poemul
nu pot să cred....
are doar sclipirea
unui meteorit
departe de arderea
profundă, solară
aş putea spune
a doua moarte a brazilor
tu ce crezi despre tine?
.......................................
-eu?
eu sunt lumina de o clipă
care se pierde în întuneric
dar pentru clipa cât am ars
sunt fericită!
în final
totul devine cenuşă
scrisă sau nescrisă
în arderea neiertătoare
a timpului....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa grea

Nu plânge suflete,
nu plânge...
Nu lăsa clipa grea
să te strivească...
Furtuna asta
nu va dura
o veşnicie!
Doar stropii reci
îţi vor aminti
că eşti vie...
Fulgerele
se scurg în pământ
luminându-te,
tunetele
îţi spun că exişti...
Rămâi de granit,
să nu te mişti!!
Nu plânge suflete,
nu plânge...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea albastră

A murit floarea în glastră
Şi petalele au căzut la pământ,
Plânge ploaia la fereastă
Şi eu n-am niciun gând.

Dor o să-mi fie de floarea cea albastră
Şi de parfumlul ei ameţitor,
Căci a înflorit odată în glastră
O floare învăluită de taină şi amor.

poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modus vivendi

O clipă este o aripă,
ea nu poate da sufletului
liniştea cerului.
*
Îţi trebuie o viaţă plină,
din clipă
să culegi lumină.
*
Cu certitudine,
clipa îţi poate da strălucire,
dar nu mântuire.
*
Din clipă culegi deseori spini,
iar anii petrecuţi îţi sunt străini.
*
Doar în clepsidră vedem
clipa prezentă,
manifestă atât de puţin,
lunecând spre începuturi
în izvorul divin.
*
Nu uita să aduni clipele,
bunele,
doar în ele stau ascunse
tainele.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SCHALTINIENA Crăciunului

Pe banca timpului se-aşează clipa rară
Şi-o linişte amară se-aşterne pe pământ
O frunză-nfiorată se clatină în vânt,
O stea ce dă în pârg încearcă să răsară,

Doi îngeri cuvioşi recită psalmi în ceruri
Rugând lumina lunii, senină să apară
Şi-o candelă răzbate aprinsă între nouri

Să lumineze drumul când magii se închină
Litanie în suflet cu-amarul ce-o să vină,

Căci Fiul nostru Sfânt ni s-a născut să moară.

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind la un cireş

Ieri m-am oprit pe stradă dinadins
Ca să privesc tăcut, pe îndelete,
La un cireş însingurat şi nins
Cu flori micuţe, albe şi cochete.

Şi cum stătea, firav şi gârbovit,
Cu ramurile spre pământ lăsate,
De nicăieri, în blândul asfinţit,
Un vânt începe cătinel a bate.

Şi-atunci o floare s-a desprins de sus -
Vai, ce păcat, era încântătoare! -
M-am tulburat şi m-a durut nespus
S-o văd acum căzută la picioare.

Aşa sunt şi-unii oameni, mai grăbiţi,
În vieţile acestea efemere,
Indiferent că-s trişti sau fericiţi,
În floarea vârstei câte unul piere.

poezie de Octavian Cocoş (2 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

zi de Înviere -
renăscând mai pură
ca floarea de cireş

haiku de Doina-Maria Tudor (19 aprilie 2020)
Adăugat de Doina-Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

vis de iarnă -
renăscând la fel de pură
precum floarea de cireş

haiku de Doina Maria Tudor (8 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

În fiecare clipă mori... tu!
Şi în fiecare clipă renaşti ca fiind
un...
Alt tu.

Clipa ce trece, moare odata cu tine
Clipa ce se naşte, ia viaţă odata cu tine..

Îmi doresc să mi se atingă sufletul
Cu bunătatea clipei de acum,
Şi de acum, şi de acum, şi de acum...
Astfel o să mor de nenumărate ori,
De nenumărate ori mai eu.
Frica ce moare în această clipă
Să nu germineze in următoarea.
Frica ce a murit să nu renască atunci
când se naşte clipa...

poezie de Marius Tritescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o secundă clipa

Doar o secundă clipa
îmi înţelege glasul
apoi fuge-n pădurea
de gânduri să culeagă,
dorul de timp în coşul
cu rodul de trăiri
mustind a frământare.
Oftează şi-mi şopteşte
că ştie, mă- nţelege...
Încerc să-i prind suflarea,
o adiere blândă
în trepte de durere
sau bucurie mută.
I- ating c- un vârf de deget
unda abia simţită.
Senin cuprind în fire
căldura ei suavă
şi îmi alin fiorul...
Iubesc clipa.
Îmi pasă
atunci când lumânarea
mai stinge-o vârstă-n umbre
şi clipa moare-n noaptea
trecutului parşiv.
Dar ştiu că în viaţă
o altă clipă vine
şi voi putea cuprinde,
conturul ei...
Nu-i vis.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Deea_deea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt calea dintre cer şi mare

Sunt calea dintre cer şi mare
unde gândul graniţe nu are
şi aurora e liberă de fragile suspine.
Sunt răsăritul ce delicat soarele atinge
şi somnoros salută luna ce se stinge.
Sunt asfinţitul din seara răcoroasă
când după un deal lumina moare
şi sunt vocea vântului ce-n inimă caută ascultare
pe frunzele timpului suflând nori uşori, pufoşi şi moi
unde ar putea găsi odihna.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul erfect, divin-omenesc

Din coama-i albastră, vântu-o şuviţă a trimis,
gândurile-mi făr' de culoare oprite-n abis
să le mângâie, de durere să le lepede,
pacea să pătrundă inima-mi naufragiată într-un vârf de cremene...
Din Ochiul Cerului o lacrimă a căzut peste mine,
semn că Dumnezeu suferă şi-mi vrea atât de mult bine,
că-mparte suferinţa la doi
căci noi suntem El şi El e în noi.
Cu dragoste imensă mă priveşte
şi cu glas diafan îmi şopteşte
că sufleţelul necuvântător ce-am crescut
ca pe copilul mult dorit ce nu l-am avut,
în mâna sa părintească a luat
şi-n loc cu verdeaţă eternă a purtat...
De-acolo de Sus, din Raiul creat pentru el,
mă veghează şi-mi trimite iubirea cuprinsă-n magia unui inel.
Cu braţe de mamă, de unii aşa zis "pârâtă",
cuprind Universul şi-i mulţumesc smerită,
că-i perfecta armonie neîntâlnită
pe Pământul unde suntem în trecere volută
percum clipa pe veci pierdută.
Menirea ne e să-nvăţăm a iubi în mod firesc,
în Cercul perfect, Divin-Omenesc!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emil Cioran a fost profet. A sosit clipa pe care filozoful a considerat-o inevitabilă, aceea a căderii umanităţii din timp. Din acest moment, omul, suportând, umil, cea de a doua izgonire din paradis, suportând trauma celui de al doilea paradis pierdut, nu mai trăieşte cu nostalgia edenului, ci cu nostalgia timpului. Astfel, viaţa individului social contemporan nu mai reprezintă un flux temporal continuu, o plenitudine, ci timpul lui se înşiră ca mărgele pe aţa vieţii, clipă lângă clipă. Totuşi, între două clipe se produce un break, greu calculabil, imposibil de anticipat într-un cosmos măsurat cu viteza luminii, dar el există. O spărtură ca un tunel adânc în drumul existenţial imaginat ca destin, pe care individul a încorporat-o inconştient, astfel că, pentru omul căzut din timp, accidentul, întâmplarea sunt forme de a fi, sunt necesităţi care se pot manifesta ca întâmplare în orice clipă. În orice clipă, deci, individul poate străbate cu o viteză superluminică, viteza, deocamdată, doar intuită a gândului, distanţa de la extaz la agonie, de la sublim la ridicol, de la vis la abis, de la normalitate la anormalitate

Corneliu Sofronie în Măsură pentru Diavol şi bunul Dumnezeu (2003)
Adăugat de Victor teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tunelul timpului

Prin tunelul timpului am călătorit.
M-am luat la trântă cu tot ce-am întâlnit.
Cu zilele, cu anii,
cu averile, cu banii.
Pe autostrada timpului
mă credeam zeul Olimpului.
În tunelul timpului am descoperit
că viaţa noastră este, un bob de nisip.
O scurtă poveste care ne răsfaţă,
pe care omenirea a numit-o viaţă.
În zadar am crezut că tunelul îl pot străbate.
Mi-am domolit avântul şi-am făcut un pas în spate.
Nu a fost să fie ce am încercat.
A fost o utopie şi am renunţat.

poezie de Dumitru Delcă (15 iunie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

Doamnă, cât de străină vreţi să-mi păreţi, atât
de pur şi inocentă vă simt, cât de străină vreţi
să îmi fiţi, Eu atât de mult vă simt şi mă pierd
doar la gândul că totuşi îmi veţi răspunde în
scris ori verbal într-o zi spre sfârşit de timp ori de Noi!

Doamnă, îmi imaginez regăsirea dintre Doi
oameni pierduţi în timpuri trecute, îmi imaginez
regăsirea pe ultima clipă sau pe un ultim
anotimp ruginiu cu frunze uscate, căzute,
precum suntem şi Noi amândoi, în clipa de faţă!

Doamnă, sunt sigur că ochii dumneavoastră
sunt ca întâia oară, pătrunzători şi la fel de
,, necopţi", mai bine zis, verzi, iar zâmbetul... cu
câteva riduri, cu ceva toamnă venită cu trecerea
timpului, iar vocea, să-mi mai vorbiţi o dată!

Doamnă, să-mi mai vorbiţi o ultimă dată şi
să-mi mai trăiţi o ultimă clipă şi promit că îmi
va fi îndeajuns să iert şi să accept trecerea
timpului în care a lipsit dimineaţa şi toamna,
zilele toate şi toate anotimpurile dintr-o dată!

Doamnă, să nu ştiu acea dată, nu vreau şi nici
să vreau a şti, să nu-mi spuneţi, oricum, sunteţi
tăcută, retrasă, într-un fel ascunsă de lume... de
mine, cine mai ştie de cine, oricum, aşteptarea
mă domină într-un fel de neexplicat şi acum!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!