Trei răscruci în valsuri (Cifra 13)

Eu sunt născută-n luna treisprezece
şi-n ziua zece din aceeaşi lună.
Din cer cădeau atâtea stele-n mine
şi-o floare albă eu purtam în mână.
Eu sunt trăită-n ziua treisprezece
când ziua'avea douazecişitrei de ceasuri
care băteau la unison în turlă
fix între trei răscruci în valsuri.
Eu concepută sunt în clipa treisprezece
când pică roua sânge şi suspine
şi când cărări benigne se adună
în destrămate rătăciri de humă.
Eu coexist cu cifra treisprezece
Brahmsmanian cântând prin toate...
de a ta mă vrei şi peste poate,
spunemi-o acuma-n şoapte.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opt din treisprezece

Treisprezece ani pe aceeaşi stradă,
mergând prin ceaţă sau sub cer senin,
împreună pe-aceeaşi estradă
pictând podeaua în acvamarin.

Treisprezece ani tixiţi de-amintiri
catifelate sau pline de spini,
cupe umplute cu mărturisiri
născute-n scoarţa albă de arini.

Sirenele protecţie ne-au dat,
albastru-verzui Îngerii-au chemat,
într-un inel destinele-au legat,
de opt ani scriem ăst poem rimat.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul... Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o rază de lună mi-am scrântit inima

într-o zi de treisprezece fix
cum naiba să nu urăsc tâmpenia asta de superstiţie
am deja cinci vieţi de când nu mai scuip în sân
nici nu mai fac trei paşi înapoi când îmi trec pisicile calea
oricum racii merg aşa înainte
pe toţi viermii
care abia aşteaptă să-mi pierd sufletul
pe toate stelele pitice sau pe toate supernovele
pe toţi dumnezeii si de ce nu pe toti dracii
viaţa asta am început-o pe treisprezece fix
într-o dimineaţă de cuptor cu un ţipăt de trei margarete cel puţin
uite-aşa ca să văd lumea cu susul în jos
era să-mi scape cuvântul cur dar noroc cu backspace-ul
apropo acum tasta asta e "mama proştilor ca mine"
apoi ca şi când aş fi vrut să văd cum e sub pământ
m-am făcut miner şi încă sap de nebun după lumină
sau poate că am aranjat asta cu şeful cel mare
că mă cam săturasem de nori şi verdeaţă
dealtfel ultima dată l-am rugat să mă lase o nemurire
în raiul musulmanilor
cu nu mai ştiu câte fecioare pe cap
că la urma urmei tot el e şi acolo şef
i-am promis că mă fac băiat cuminte
şi nu mai pun botul la toate poveştile cu zâne şi
mai ştiu eu câte o mie şi una de nopţi
dar entorsa asta mă face să înjur de toate apocalipsele
care nu au mai venit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treisprezece feluri de a privi o mierlă

I

Printre treisprezece munţi înzăpeziţi,
Singurul lucru mişcător
Era ochiul mierlei.

II

Eram compus din trei minţi,
Ca un copac
În care sunt trei mierle.

III

Mierla se răsucea în vâltorea vânturilor toamnei.
Era o mică parte a pantomimei.

IV

Un om şi o femeie
Sunt una.
Un om şi o femeie şi o mierlă
Sunt una.

V

Nu ştiu ce să prefer,
Splendoarea inflexiunilor
Sau frumuseţea aluziilor,
Fluieratul mierlei
Sau momentul de după.

VI

Ţurţuri de gheaţă acopereau fereastra lungă
Cu geamuri barbare.
Umbra mierlei
Se proiecta peste ele, încoace şi încolo.
Tristeţea
Urmarea în penumbră
O cauză indescifrabilă.

VII

O, oameni delicaţi din Haddam,
Oare de ce vă imaginaţi pasări de aur?
Chiar nu vedeti cum mierla
Se plimbă printre picioarele
Femeilor din preajma voastră?

VIII

Cunosc accentele nobile
Şi lucidele, inevitabilele rime;
Dar mai stiu, de asemenea,
Că mierla este implicată
În tot ce ştiu.

IX

Când mierla a zburat şi nu se mai vede,
Ea a însemnat marginea
Unuia din multele cercuri.

X

La vederea mierlelor
Zburând prin lumina verde,
Până şi patroanele bordelurilor eufonice
Ar scoate exclamaţii ascuţite.

XI

El a călătorit prin Connecticut
Într-o trăsură de sticlă.
Odată l-a săgetat o spaimă,
Atunci a crezut pentru o clipă
Că umbrele echipajului său
Sunt nişte mierle.

XII

Râul se mişcă.
Mierla trebuie să fie în zbor.

XIII

A fost seară toată după amiaza.
Ningea
Şi avea să mai ningă.
Mierla stătea
Pe o creangă a cedrului.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimismul lui Emil Boc

Treisprezece-i ziua cu noroc
Şi,-n fiecare treisprezece, pic.
Pic, dar mă ridic pe loc.
De nu pic... de unde mă ridic?

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onomastică terestră

Colind, colind două mii treisprezece, pentru o ultimă dată, oară,
ca pasăre ce-şi uită puii, până ieri puf, spre o Africă ce-o zboară
la şarpe, doar ce-i dezbrăcat de piele, o aşteptând pană neavută,
rămas reptila târâtoare ce-şi cântă solz, în solz, era-i tot mai, tot mai pierdută.

Ar, ar pământ cu plug, îl zgândăr riduri, brazdele adânci
în ultimu' anual periplu de păduri, mări, de câmpii, de faleze, de lunci,
pe-un calendar de eternitate, un treisprezece întors în treizeci şi unu,
ce vis l-aş vrea, să mă întâlnesc cu mine, voi, explodând fericirile... nebunu'!

Urez, urez azi, de pe-o ultimă bancă a nopţii într-un şezând, alt an,
c-un strigăt, dincolo de orice disperare, în vibratoare unde până şi-n ultimul timpan,
că piere iar un pic o lume din parcul meu cu bănci şi multe, multele alei,
dar las, cu şişul scrijelit pe-o şipcă, să vă fie cel mai bun, "să aveţi toţi, să ai totul ce vrei!"...

... plini braţele cum bucuriile de flori de tei, sprinteni, uşori cum artificiile scântei, nemuritori, o lume, ne sărbătorind cu toţii ziua, dragii mei!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

13 la Pronosport

Când treisprezece rezultate
Am prins, mă şi vedeam un domn
Cu bani, bogat, dar, din păcate,
În zori m-am deşteptat din somn.

epigramă de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că aveam treisprezece sau paisprezece ani, în orice caz nu mai mult de cincisprezece, când am început să simt că legăturile mele cu trecutul sunt de esenţă specială. Fire puternice, a căror explicaţie cu aromă lama sau druidă nu mă satisface nici azi, mă ancorează într-o anume epocă precisă, situată între pitorescul fin de siècle şi începutul celui de-al II-lea război mondial.

Rodica Ojog-Braşoveanu în Coşmar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să fac treisprezece ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă obosită a căzut

Din geana cerului, o clipă obosită a căzut
Pe floarea de cireş s-a oprit şi-o lacrimă a născut.
Timpu-i strivit acum de durere şi nu mai are rost
Caută disperat, pe cărări neştiute, adăpost.

E clipa ce moare-n suspine pe altarul de spine
Cu jale plânge spirala timpului ce-i aparţine.
Oftând dureros că a trăit doar un moment cu folos,
Priveşte tăcută un ceremonial fastitios.

Nu plânge clipa ce a murit căci şi ea are un sens
În tunelul timpului toate clipele sunt în consens.
O atingere, o geană de cer şi-o floare de cireş
Sunt timplul din noi şi noi suntem timp în continuu iureş.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

copila Anna Frank

treisprezece carate

anexa lumii

haiku de Costel Zăgan din Fulger în doi timpi (2 iulie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mi-ar fi spus cineva în treisprezece ani de puşcărie că voi fi televizat, aş fi râs.

Petre Ţuţea în Cuvantul care Zideste (1990)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ţânţar durează o zi, un trandafir trei zile. O pisică durează treisprezece ani, dragostea trei. La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de tandreţe şi, în cele din urmă, un an de plictis.

Frederic Beigbeder în Dragostea durează trei ani
Adăugat de hell
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am iubit

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Iar păru-ţi mirosea a mere coapte,
Îţi respiram în ziua aceea, doamnă,
Sărutul cald intersectat cu şoapte.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Stele cădeau în tainice priviri,
Îţi mângâiam în ziua aceea, doamnă,
Cordul trezit de valuri şi simţiri.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Din noi plecau pierdute trenuri,
Plângeau în ziua aceea, doamnă,
Îmbrăţişări ieşite printre sternuri.

Când te-am iubit era atâta toamnă
Şi-n gândul meu deschide-voi o nişă,
Să-nmormântez în ziua asta, doamnă,
Iubirea toamnei noastre... interzisă.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă, de înviere

Să-nvieze lumea toată
Care zace-n huma rece,
Însă, Doamne, niciodată,
ORDONANŢA TREISPREZECE!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi

în reci dimineţi de toamnă târzie
suspină doar vântul prin viţa de vie
ce frunza pătată demult şi-a lăsat
la streaşina casei din margini de sat

când gândul s-aşterne în raza de soare
si-n suflet pătrunde aromă de floare
pot să zâmbesc când ziua începe
nu-i Eros pierdut încă prin vreme

iarna îmi face semn de departe
cu mine vei merge peste o noapte
eu îi răspund... sunt încă în toamnă
şi vise mă-mbracă cu frunze de-aramă

când haina o schimb în altă culoare
la fel voi zâmbi aceeaşi sub soare
de-i toamnă sau iarnă sufletul meu
respiră-n poeme ce-s scrise mereu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar - să nu grăbiţi ocara! -
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: -"Eşti nebun?
Pune scara!"
-"Dacă-njuri, eu n-o mai pun!"

Mai la urmă pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sunt.
Sărutată -
Lăudat fii, Tată sfânt!

-"Unsprezece", spune ea;
Eu zic: -"Bine", pe credinţă;
Doar o fi având ştiinţă
Scara câţi fuştei avea.
Pe credinţă -
Asta e pierzarea mea!

Şi-o sărut mereu-mereu;
Orice-aţi spune, orice-aţi face,
Nu ştiu cum, dar mie-mi place
Să sărut - aşa sunt eu!
Orice-aţi face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, şi iată scara!
Vrând să pui la cale ţara,
N-am de lucru şi m-apuc
Să-ntorc scara,
Şi când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuştei -
Uite-i, frate, doisprezece!
Şi-un cuţit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iată-mi moartea, dragii mei!

A greşit, îmi spuneţi voi?
Cum de n-a greşit să spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a ştiut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i, şi-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!

M-a scurtat aşa, ştiind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e ca-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua ta, măicuţa mea iubită,
Primeşte-un semn al dragostei ce-ţi port,
Urarea mea, să fii tot mai fericită
Cel mai frumos cadou eu îl socot.

Nu sunt poet, dar mă fură gânduri,
Nu ştiu renume cândva de-oi avea,
Eu însă îţi aduc prin aste rânduri
Un mic şi cald simbol de ziua ta.

Şi de-aş putea, tot cerul ţi l-aş da,
Cu soare, stele, lună argintie
Cu mâna mea de sus le-aş
Să ţi le dărui, mamă scumpă, ţie.

poezie de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul al treisprezecelea

O, Viaţă, Viaţa mea,
corolă de lumină dintr-o stea,
cum aş putea să-ţi mulţumesc
pentru tot ce-mi este omenesc?
Pe braţe de zefir m-ai legănat,
prin poieni cu bujori m-ai preumblat
dar şi munţi de piatră seacă mi-ai ordonat
să escaledez în zori şi pe-nserat,
fără a scrâşni sau lamenta,
căci doar aşa puteam a învăţa, lecţia ta...
Şi câtă bucurie tu mi-ai dat,
nu-ncape-n universul peste mine aplecat...
Cu tine de mână până la Cer am zburat,
sufletul cu zâmbete mi-ai mugurat,
dar tot tu mi-ai trimis pe-alocuri,
furtuni cu bolovani şi focuri,
să-învăţ a depăşi ce-i greu...
Pe-un colţ de semilună, stau... tot eu.
Înţelepciunea ta mi-ai dăruit,
pe drumu-mi scris am stăruit
în urma mea să las miros de flori
pentru acei ce vor veni în zori...
Şi-atunci, când ceasul treisprezece va suna,
o diademă de lumină-mi vei dona
şi morţii, umbra ta, mă vei preda.
Cum pot eu Viaţă, Viaţa mea
să-ţi mulţumesc pentru ce-a fost şi va urma?
Poate senină s-aştept a mă schimba în stea
în acel ceas, al treisprezecelea.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!