Cercul erfect, divin-omenesc
Din coama-i albastră, vântu-o șuviță a trimis,
gândurile-mi făr' de culoare oprite-n abis
să le mângâie, de durere să le lepede,
pacea să pătrundă inima-mi naufragiată într-un vârf de cremene...
Din Ochiul Cerului o lacrimă a căzut peste mine,
semn că Dumnezeu suferă și-mi vrea atât de mult bine,
că-mparte suferința la doi
căci noi suntem El și El e în noi.
Cu dragoste imensă mă privește
și cu glas diafan îmi șoptește
că suflețelul necuvântător ce-am crescut
ca pe copilul mult dorit ce nu l-am avut,
în mâna sa părintească a luat
și-n loc cu verdeață eternă a purtat...
De-acolo de Sus, din Raiul creat pentru el,
mă veghează și-mi trimite iubirea cuprinsă-n magia unui inel.
Cu brațe de mamă, de unii așa zis "pârâtă",
cuprind Universul și-i mulțumesc smerită,
că-i perfecta armonie neîntâlnită
pe Pământul unde suntem în trecere volută
percum clipa pe veci pierdută.
Menirea ne e să-nvățăm a iubi în mod firesc,
în Cercul perfect, Divin-Omenesc!
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Doina-Maria Constantin. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.