Privind la un cireş

Ieri m-am oprit pe stradă dinadins
Ca să privesc tăcut, pe îndelete,
La un cireş însingurat şi nins
Cu flori micuţe, albe şi cochete.

Şi cum stătea, firav şi gârbovit,
Cu ramurile spre pământ lăsate,
De nicăieri, în blândul asfinţit,
Un vânt începe cătinel a bate.

Şi-atunci o floare s-a desprins de sus -
Vai, ce păcat, era încântătoare! -
M-am tulburat şi m-a durut nespus
S-o văd acum căzută la picioare.

Aşa sunt şi-unii oameni, mai grăbiţi,
În vieţile acestea efemere,
Indiferent că-s trişti sau fericiţi,
În floarea vârstei câte unul piere.

poezie de Octavian Cocoş (2 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de cireş

Floare albă de cireş
Floarea primăveri calde
Prin mirosul tău trimiţi
Zâmbete şi bună stare.
Printre frunze verzi căzute
Ciripit de turturele,
Îşi fac cuibul câte zece
Şi-alte zece dorm la soare.
Când o boare de vânt bate
Se desprinde câte-o floare
Ce se duce-n depărtare
Mesager prin lumea mare.
Fluturi roz şi mov duc mierea
De pe flori aduc polenul
Pregătind cu multă grabă
Cireşica să apară.
Luna mai e luna voastră
Flori de primăvară albă.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte flori sunt pe pământ

Câte flori sunt pe pământ
Toate merg la jurământ-,
Numai floarea soarelui
Şi-a mărgăritarului
Stau în poarta raiulu.
Şi judecă florile
Ce-au făcut miroasele.
Dete-o ploaie, dete-un vânt
Şi le trânti la pământ.
Dete-o ploaie şi un soare
Şi le sculă în picioare
Raiu-ntreg s-a-nmiresmat
Cu miroase-amestecat.

folclor românesc, din satul Pinu, comuna Brăeşti, judeţul Buzău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am desprins

M-am desprins din Cer
Precum o stea
M-am transformat în curcubeu
Şi am crezut în oameni...
Dacă n-aş fi fost
Aş fi rămas o stea
Într-o constelaţie necunoscută.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

E toamnă şi se-ntunecă devreme
O lună fermecată e pe cer,
Ceva în noapte pare să mă cheme,
Şi peste tot sunt umbre-n cartier.

Mă plimb tăcut pe o străduţă veche
În stânga şi în dreapta arunc priviri
Şi calc uşor, cu paşii mici, pereche,
Pe umbrele lăsate de clădiri.

Un plop însingurat se înfioară
Atunci când este mângâiat de vânt,
Cu liniştea din jur se înfăşoară
Şi-aruncă o umbră lungă pe pământ.

O fată şi-un băiat se ceartă tare
Şi-şi spun cuvinte aspre berechet
Se duc apoi acasă, la culcare,
Având în ei o umbră de regret.

Încep să simt şi eu puţină teamă
Ca nu cumva tu să mă fi uitat
Şi inima începe să îmi geamă
Şi-o umbră-n suflet mi s-a strecurat.

Dar cred că tu ştii asta foarte bine
Că fie vremea bună, fie rea
Atunci când eu mă aflu lângă tine
Tu fericită eşti la umbra mea.

poezie de Octavian Cocoş (19 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 2

Eu m-am născut cu trupul din ţărână,
Dar sufletul mi-a coborât din stele
Iubirea îmi va fi pe veci stăpână
Şi o voi apăra în vremuri grele.
Ea e ca puful alb de păpădie
Sensibilă şi pură şi uşoară,
Dar dacă vântu-ncepe să adie
Se sperie şi-atunci grăbită zboară.
Pe-acest pământ iubirea-i temătoare,
Oamenii-s răi şi şi-au uitat menirea
Sunt ataşaţi de lucruri trecătoare
O vor un timp, apoi se pierd cu firea.

Eu însă ştiu să îmi respect stăpâna
Sunt robul ei acum şi întotdeauna.

poezie de Octavian Cocoş (31 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleonasme

În "zori de zi" mă scol, cam greu probabil,
Că toată noaptea am "îngheţat de frig",
Mă "pregătesc apoi în prealabil"
Şi ies pe uşă dornic de câştig.

"Cobor în jos" pe scări şi-o iau spre piaţă,
Cu un "entuziasm înflăcărat",
"Babe bătrâne" "avansau în faţă",
Iar eu păream a fi "mare magnat".

Mergeau să ia "agheasma cea sfinţită"
Şi m-am simţit o clipă stânjenit,
Având o fire rea şi îndrăcită,
Probabil că sunt "nul şi neavenit".

Am vrut să strig, dar "am tăcut din gură",
Gândind că nimeni n-ar fi înţeles,
"Am preferat mai bine"-o scurtătură
Şi-am fredonat trei "hituri de succes".

Dar drumul, iată, se "bifurcă-n două ",
Şi-atunci ceva "m-a reţinut pe loc",
"Enorm de mult" m-am enervat că plouă,
Şi-am luat-o brusc la dreapta, la noroc.

Ar fi nevoie şi de o morală,
Să îmi "aduc aportul" cuvenit,,
Deci trag acum "concluzia finală",
Să nu vorbim aşa, că e greşit.

poezie de Octavian Cocoş (30 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De azi, de ieri, spre nicăieri

sunt setea adâncă a unui vis
rătăcit între voi
pe plaiuri de dor
în suflet freamătă gânduri
precise, imprecise
de azi, de ieri
e atât de frig, aici, în gând
de multe ori doar plâng pe câte un rând
sau poate zac pe ţărm, visând
aici e somn etern şi tern
numai marea curge şi curge
se mai sparge un val, pe tărâm ireal
sunt contradicţia lucrurilor spuse şi nespuse
m-am unit într-o toamnă târzie cu pământul
plecând apoi încet-încet spre nicăieri
atunci, de ce tu baţi în geam

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă m-am vândut acum, atunci eu, care toată viaţa mea, timp de cincizeci de ani încoace, am spus aceleaşi lucruri, pe care le spun acum, mereu m-am vândut. Cum se poate să fiu cu toate acestea, om sărac, după ce m-am vândut şi azi şi ieri şi alaltăieri.

Ioan Slavici în Declaraţia sa din timpul procesului, fiind arestat pentru înaltă trădare, ianuarie 1919
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

merg pe o stradă
fără oraş, fără sens
într-un deplin nonsens cu consensul general
merg în oraşul fără nume
lumina absentă, poate incoerentă
umbre negre pe drum
fără grabă, fără treabă, aşteaptă, la pradă
în noapte doi oameni pe o stradă
unul sunt eu
celălalt, caldarâmul murdar şi ud
de pe o stradă
în mine picură tăceri
de azi, de ieri
caldarâmul stă cuminte, pe stradă
îndură, vânt, ploi, tacute nevoi
eu zac azi pe caldarâmul ud
udat cu sângele meu
într-o noapte, pe strada aceea
murdară şi neagră
în zori, zac mai departe, pe stradă
începe o nouă zi
pentru voi, eu...
eu zac pe o stradă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU, COPACUL...

Eu m-am ascuns adesea, de mine, prin pădure
Şi mă credeam copacul cu trunchi şi ramuri dure;
Am alergat timidă spre licăriri de soare
Şi mă credeam, eu însămi, o stea nemuritoare....

Mi s-a-ntâmplat odată s-alerg spre nicăieri,
Să zbor printre iluzii chiar dincolo de zări,
Am alergat prin beznă şi prinsă în hăţiş
Nu-mi mai găseam cărarea să ies spre luminiş...

Atuncea eu, copacul, m-am clătinat în noapte
Şi-am picurat în zori cu rouă şi cu şoapte...
Mi s-a deschis deodată fereastra către Cer
Şi m-am rugat în taină:,, Nu mă lăsa să pier!''

Şi am rămas copacul firav, dar în picioare;
Eu mai alerg şi-acuma, ca orice muritoare,
Să ies din întuneric, culeg din cer lumină,
Şi trec prin,, uşi'' deschise... cu inima senină....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren spre nicăieri

De plictiseală sau din nepăsare,
Nu e o scuză sau un vechi refren,
Aflându-mă într-o gară oarecare,
Mi-am luat bilet pentru-acest unic tren.

În el, sute de mii de personaje,
Plecate-acum în nemilos surghiun,
Cu dor în suflet, pline de bagaje,
Se luptă pentru-n loc ceva mai bun.

Ce freamăt, cât venin, ce încordare,
Ce urlete, ce plâns şi ce tam-tam,
Ce vorbe grele şi ce-ncăierare
Că fiecare vrea să stea la geam.

Stau şi privesc acest grotesc spectacol
De parcă sunt în lojă la balcon
Şi de-aş putea, aş face un miracol
Şi-aş dispărea în zare din vagon.

Aş vrea să ne oprim în prima gară
Şi să o luăm apoi în sens opus
S-ajungem unde-am fost întâia oară,
Însă biletul este numai dus.

Speranţa mea acum e doar în soartă
Şi-o rog în gând să schimbe vreun macaz,
Căci acest tren spre nicăieri ne poartă
Şi m-am urcat în el şi mi-e necaz.

poezie de Octavian Cocoş (2 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă ştie

Se pleacă ziua înspre seară
Se-aprinde un luceafăr sus
Mă-nconjura tăceri de ceară
Pândind cuvintele ce nu-s.
Mi-s munţii-alături la picioare
Şi trece-un maine peste ieri
Mai plânge-un cântec, mă mai doare
Mai sufla-un vânt de nicăieri.

Mă mai arat într-o oglindă,
Mă mai privesc un pic şi las
Să-mi ardă stelele în tindă,
În liniştea ce mi-a rămas.

Un val se-nalţă peste-o mie,
O zi s-a dus, o alta nu-i
M-am rătăcit şi nu mă ştie
Nici Dumnezeu de sunt a Lui...

Mă uiţi, Dumnezeu
Mă tulbură-o stea
E sufletul meu
E inima mea...

poezie de Adriana Cristea (31 iulie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Iubirea

Cândva, într-un demult al demultelor mele
când zorii-mi seduceau primăveri
Ursa Mare s-atingă,
aici, în milimetrul universului meu,
m-am temut...
m-am temut de luceferi... de nori...
sau poate de brumele toamnei...!
M-am temut şi vroisem să fug...
să ies din propriul meu vis...
şi apoi... să m-ascund...!
Ci Tu (?) m-ai oprit...
m-ai tras înapoi şi mi-ai spus:
"Nu! Aceea e uşa din dos...
departe de Astru...
de înalt... de adânc...
departe de Calea Lactee...
aceea-i o poartă-n abis...!"
Şi-atunci, am rămas...!
Am rămas dar apoi, ne-mpăcată de însămi,
de rostiri nechemate...
de chemări nerostite...
vinovată de dor inutil risipit,
din nou am pălit...
am pălit precum floarea ce tulpina i-o rupi...
şi, cu suflet înfrânt,
am vrut să cobor de pe propriu-mi altar...
să alerg în neant...
ci Tu (?) m-ai certat:
"te-aşteptă un semen -mi-ai spus-
nu vrei să-i alini un durut?"
şi-am rămas...
Am rămas dar, în urmă, din nou m-am oprit...
m-am întors în confuz...
am fugit spre-ntuneric...
m-am dus către Stix...!
Rânduism steluţe-n cununi pentru talerul toamnei,
dar, nimic n-am mai vrut!
Ardeam de dorinţă să-mi smulg din fiinţă averea-mi
şi apoi să mă-mprăştii pe lespezi îngropate-n prihană,
jertfă să m-aduc inerţiei...
dar Tu (?) mi-ai surâs: "nu, mai rămâi, am nevoie de tine!"
Iar eu, am rămas!
Am rămas şi acum sunt aici, din nou către nimb de lumină,
din nou în zenit, din nou ocrotită de vis!
Sunt aici! Sunt Prezent şi, în zâmbet şoptit, te întreb:
cine eşti? nu eşti înger? nu eşti propriul meu cuget?
atunci ştiu, eşti mai mult de atât:
Eşti Iubirea!

poezie de Iulia Mirancea (6 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste tot şi nicăieri

Hoinărind peste tot şi nicăieri
Aşa e astăzi, aşa a fost şi ieri
Privesc în jos, privesc şi-n sus
Pe cer planează un vultur pleşuv.

Un om uscat, pare-a fi viu
Păşeşte sub cerul cenuşiu de întuneric,
Plimbându-se pe malul râului sângeriu
Unde peştii Piranha aşteaptă flămânzi.

Şi am fugit, m-am ascuns departe
De ploaia violentă cu picuri acizi
Topind în jur pe toţi şi toate
Am fugit, mă ascund, peste tot şi nicăieri.

poezie de Edmond Ioan Siladie (14 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un puf de păpădie

Nici n-aş fi crezut vreodată
Că în anii mei târzii
Voi începe dintr-o dată
Să scriu zeci de poezii.

Mai urâte, mai frumoase,
Lungi sau scurte, după caz,
Uneori, cam prea serioase,
Alteori, pline de haz.

Dacă nimeni nu citeşte
Zău că n-are însemnătate
Floarea aroma-şi răspândeşte
Chiar şi în pustietate.

Căci când scriu cu bucurie
Simt că sunt purtat de vânt
Ca un puf de păpădie
Peste acest frumos pământ.

poezie de Octavian Cocoş (22 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor

Ţi-am pus în decor petale de trandafir,
Gura ta să miroase a roze.
Idealuri sidefii ţi-am pus la picioare
Şi în privire culoare...
Lumi paralele mi-au înfiat identitatea
Şi m-am ascuns în spatele oglinzilor
Să-ţi pândesc dragostea.
Jarul iubirii l-am împărţit la doi
Şi când lumina s-a ascuns răpusă de somn,
Am devenit eu luna plină
Care te îmbrăţişa cu razele
De pace şi vrajă.
M-am desprins de cer şi m-am întors în braţele tale,
Ţi-am devenit pleoapă şi lacrimă
Şi spiritul morţii mi-a îngenunchiat blând.
Atunci am desenat îngerii,
Spre a ţi-i oferi în dar,
Ca semn al iubirii mele.
Pe mormintele morţilor vii,
Petale de iubire se vor risipi,
Căci ura din jur
Va brăzda cerul şi tăcerea îşi va da regretatul sărut...
Ascultă cum tună şi nu te întoarce spre ieri!
Fii de acum, altar de plăceri!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg năuc

Fulg năuc ce te-ai desprins
Dintr-un nor alb şi pufos
Şi te crezi de neînvins
Că te uiţi de sus în jos.

Tu priveşti cu aroganţă
Spre sărman, spre venetic,
Că ai inima de gheaţă
Şi nu-ţi pasă de nimic.

Te roteşti fără-ncetare
Şi te laşi purtat de vânt
Eşti micuţ, dar te dai mare
Când pluteşti peste pământ.

Dar fără să bagi de seamă,
Fulg de nea nesăbuit,
Ai căzut la mine-n palmă
Şi pe dată te-ai topit.

poezie de Octavian Cocoş (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de moarte

Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunaţi în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat

Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopţile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puţin mai îmi e soare

Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni şi câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele şi-mi urlă

De când sunt pe-această lume, zi de zi şi ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu ştiu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine şi nu vreau s-o răvăşesc

M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viaţă, boala asta îmi e grea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de gri

Oameni mai trişti, mai veseli
Străzi şi stări gri—
Oameni mai veseli, mai trişti
Pe străzi şi stări timpurii.

Zile mai bune, mai proaste
Azi nu mai este ca ieri—
Zile mai proaste, mai bune
Ieri, azi se-ndrepta spre nicăieri.

Stări tot mai reci, tot mai calde,
Şi plumbul în suflet ţine de frig—
Stări tot mai calde, mai reci
Şi visele-ncet amorţesc şi se sting.

poezie de Costyn Gilca (19 octombrie 2017)
Adăugat de Costyn Gilca
Comentează! | Votează! | Copiază!