Scutul iubirii

Era o zi ca de apoi, c-un cer ca de cenuşă,
C-un vânt pe care amândoi îl auzeau prin uşă
Forţând intrarea cu zăvor spre suflete-mplinite
Ce-aveau, demult, în lumea lor, destinele unite.

Iar vântu-acela nu-nceta să urle-a veşnicie,
Împrăştiind cenuşa rea, ca lumea să îl ştie
Mai rău decât un uragan, mai tare ca o stâncă
Ce rupe apa din ocean de cea de mare-adâncă.

Dar uşa-ceea, uşa lor, forjată în iubire,
În vântul asediator, a provocat uimire
Când, rezistând, l-a provocat: necum să se-ntrerupă!
Şi-n ziua-ceea l-a lăsat, din aripi, să-şi mai rupă.

O, vânt din ziua de apoi, născut din întuneric,
Ai vrut, în suflete, război, dar suflul tău eteric
Nu a ştiut de uşa-zid, de scutul fără teamă
În faţa vântului perfid! Iubire, -aşa se cheamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul spinului hain

Sălbatic şi rece mă cheamă
să uit, să m-ascund şi să stau
în lumea acelor ce au
doar gânduri ascunse şi teamă.

Voi fi nemişcat ca o stâncă
la care nici valuri n-ajung,
în vântul ce suflă-ndelung,
iar noaptea e rece şi-adâncă.

Vei şti, doar atunci, ce-ai făcut
cu floarea albastră-suspin
pe care-ai străpuns-o c-un spin.

Voi fi o-ntâmplare-n trecut,
un vis risipit şi un chin
în dorul ce plânge tăcut.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt vânt atunci când mă săruţi...

Sărutul tău pe buze ne-a unit,
- Şi punte el făcut-a între noi!
Plăcerea lui, demult m-a răscolit,
Şi asta s-a văzut în amândoi.

Întâi tu mi l-ai dat stingher, umil,
- Apoi cu forţa ta năucitoare!
Văzând că ai găsit "pământ" fertil,
- Şi o iubire ce-i nemuritoare!

Eu îmi cer scuze. N-am vrut să te doară!
"- De te-am rănit, te rog, ca să mă ierţi!"
Dar de te-am sărutat aşa-ntr-o doară,
Să vezi cum faci şi tu să nu mă cerţi.

- Haide primeşte! Fii al meu destin!
"Povara" vie, într-o lume moartă,
- Sau hrana mea şi morţilor festin!
Când lumea ta se va surpa vreodată.

Eu nu sunt vânt atunci când mă săruţi,
- Şi nici vreo adiere infernală!
Un gest făcut, unindu-ne în punţi,
- Într-o iubire mare, colosală!

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri

Vom face printre valuri, valuri,
şi ne vom cufunda-n apus
atât de jos şi-atât de sus,
prin lumea noastră fără maluri.

Vom face dintr-un vis, un vis
şi-l vom petrece împreună
sub raze argintii de lună,
uitând ce-n stele ni s-a scris.

Vom înota prin fericire
spre malul inventat de noi,
de ieri sau azi ori de apoi.

Va fi o lume cu iubire,
vom fi acolo amândoi,
atât de plini şi-atât de goi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victor Ponta Plagiatorul are de azi patalama şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a plagiat la doctorat (pamflet)

Mama lui când l-a fătat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Filmul i s-a cam voalat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-a ieşit cam ţigănos, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu obrazul foarte gros, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Ţigănos şi la culoare, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Ţigănos şi-n comportare, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Pe măsură ce creştea, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Bădăran el devenea, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când ruşinea s-a-mpărţit, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Victor Ponta a lipsit, hei, ce ploaie şi ce vânt;
N-a lipsit că n-a putut, hei, ce ploaie şi ce vânt,
A lipsit c-aşa a vrut, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când a fost la doctorat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El din plin a plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Plagiatul evident, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat impertinent, hei, ce ploaie şi ce vânt;

C-un tupeu fără egal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat şi-n tribunal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Însă azi i s-a-nfundat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu-n verdit de plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Cu obrazul gros cât palma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi în gură cu sudalma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-ndurgând tot baliverne, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El a răsturnat guverne, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Vai, sărmană-a noastră ţară, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Te-a condus această fiară, hei, ce ploaie şi ce vânt;
Te-a condus ăst impostor, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Necioplit, plagiator, hei, ce ploaie şi ce vânt!

pamflet de George Budoi din Plagiere şi Plagiatori: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (13 iulie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteieri de suflet

Ce-a mai rămas, o vom simţi-o, poate,
În jar ce sub cenuşă va mocni
Cu amintiri uitate neuitate
Prin scânteieri de suflet, încă vii.

Iar de va fi un vânt să se abată
În lumea lor, să fie flăcări iar,
Aş vrea ca ea, cenuşa-ceea, toată,
Să fie ce a fost, o zi măcar,

Tu să-mi apari, mirată, din uitare,
Aşa cum doar prin visuri îmi apari
Şi mă cuprinzi în braţe de-alinare
Şi-n ochi atât de trişti şi-atât de clari.

Dar de va fi cenuşa să-mi îngroape
Troiene reci de veşnice zăpezi,
Aş vrea să fii scânteilor aproape
Şi-n jarul tău, un timp, să le păstrezi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom găsi drumul

Iubirea noastră nu-i orice iubire,
Ci râs şi lacrimi în cascade repezi
Şi zbor şi lavă, pârjolind pământul,
Extaz, magie şi răni sângerânde!

Ni-e jurământu-adânc săpat în stâncă,
Nici vânt nici mare nu-l vor putea şterge,
Noi, dincolo de raţiuni fireşti,
Ne aparţinem pentru veşnicie!

Un înger cu aripi multicolore
Ne-a hărăzit a fi pereche
Şi-orice-ncercare de-a ne despărţi
Se va topi-n neant, neputincioasă!

Uniţi întru iubire fără margini –
Lumea-ncearcă-n van să ne separe,
Şi-n întuneric şi în labirinturi,
Vom găsi drumul unul către altul!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia nisipurilor

Călătoreai pe apele iubirii
în mângâierea unui vânt uşor
ce te-ndrepta, pe calea fericirii,
c-un suflu calm, spre-un ţărm atrăgător.

Te-ai alintat, în micile balansuri,
pe valuri de tandreţe şi de vis
ce îţi păreau mirificele dansuri
din vremi descrise-n foi de manuscris.

Şi ţi-a plăcut, dar mersul tău pe mare
ţi s-a părut prea singur şi prea lin
şi ţi-ai dorit mai mult, ai vrut cu-ardoare,
furtuni aduse de un vânt străin.

Când au venit, te-au avântat pe valuri
ce te-au îndepărtat de calea lui,
departe de iubire şi portaluri,
purtându-te sălbatic şi haihui.

Iar vechiul vânt, acum, nu te mai vede,
iar de ar face-o n-ar şti niciun chip
de-a te aduce-n mare şi nu crede
că te ajută-n marea de nisip..

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia nebunilor

Pluteşte,
Iar prin vele nebunii se ascund
De ochi ce-n veşnicie aruncă raze reci
Din arcuri zămislite
În haosul profund
Prin îndoirea-n jarul
A mii şi mii de veci.

Atârnă
De-o frânghie, c-un rictus fericit,
Eroul din Ithaca ce s-ar fi vrut ‘napoi
La buna Penenelopă,
Dar pieptu-i dezvelit
Arată ascuţimea
Suveicii de război.

Nebunii
De prin valuri, mai strigă-n cer, la sfinţi,
Că-s bonaparţi şi hitleri, adami, vestiţii regi,
Vlăstarii-acelor îngeri
Căzuţi, dar mai cuminţi
Decât plutind pe ceruri
Cu minţile întregi.

La cârmă,
Cu privirea proptită în stihii,
Se-ncruntă şi se-ndeamnă prin valuri ca un zeu
Un muritor ce-aşteaptă
Ca lumea celor vii
Să-ngăduie nebunii
Cu căpitanul... eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi un vânt!

De-aş fi un vânt ţi-aş săruta
În treacăt buzele-ţi cărnoase
Un vânt de-aş fi aş adia
Printre cosiţele-ţi frumoase,

Încet pe sâni aş poposi
Şi-acolo aş sufla mai tare,
Mai jos pe coapse m-aş trudi
Să fiu furtuna cea mai mare,

Iar când în neant voi fi ajuns
La maxim cu iubirea,
Un uragan din vânt desprins
S-ating nemărginirea...

De mine atunci nu voi mai şti,
În vis voi fi cu gândul...
Şi-ncet prin vis iţi voi şopti
Te-am sărutat ca vântul!

poezie de Gabi Costin (10 octombrie 2012)
Adăugat de Gabi Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai vino, Iubire!

Distrus este visul, pierdută-i speranţa,
O faptă banală e prilej de-nvrăjbire.
Pentru-a-nvăţa din nou toleranţa,
Un strigăt răsună: Mai vino, Iubire!

Drămuim suferinţa ca pe-un lucru firesc,
Săracă ni-i lumea de orice trăire,
Irosim sentimente c-un zâmbet prostesc,
Apoi te chemăm: Mai vino, Iubire!

Zbătându-ne-n chinuri, plângând neputinţa,
Regăsim, prin unghere, o vagă-amintire...
Plăpând, renăscând din ţărână dorinţa,
Invocăm iar magia: Mai vino, Iubire!

Când păcatul şi ura ne-nsoţesc zi de zi,
Un murmur firav auzim: Convertire!
E sufletul trist ce, nevrând a muri,
Imploră întruna: Mai vino, Iubire!

poezie de Marilena Răghinaru din Te-am zidit în cuvânt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albă

Tu-mi înfloriseşi într-un gând,
Eu ţi-ncolţisem în priviri,
Şi ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.

Erai atât de albă, tu,
Şi la-nceputul vieţii eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu

În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălţau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Şi-n cântece de ciocârlii.

Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa unei frunze

A rămas o frunză-n pom,
În bătaia vântului.
Cum plânge puiul de om,
Ea dă aripi cântului.
Tremură de frig săraca
Şi s-a-ngălbenit de tot.
Vântul o să rupă craca,
Stăpânul o pune-n foc.
Atunci ea se va-ncălzi,
Dar nu se va bucura.
Viaţa ei se va sfârşi,
De frig n-o mai tremura.
La fel ca omul trăieşte
Şi frunza de pom: o viaţă.
Ca şi omu-mbătrâneşte,
Se rupe firul de aţă.
Din muguri, în primăvară
Alte frunze se vor naşte.
Se vor bucura o vară,
Apoi caprele le paşte.
De câte ori vântul bate
Cad alene la pământ.
Tot de vânt sunt spulberate,
Parcă sunt fete dansând.
Curând iarna le ascunde
Sub mantia ei de nea.
Zac până cucul se-aude,
Şi iar s-o-mprimăvăra.

poezie de Dumitru Delcă (24 octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşă

Am avut un drum plin de cristale
Ce ne-aparţinea de pas cu pas,
Însă rezultând mândriei tale
Din cristal, cenuşă a rămas.

Azi boabe de cenuşă şi nisip,
Călcate-n veci de-ntreaga omenire...
Se mişcă-n vânt, îmi cad apoi pe chip...
Înmormântându-mi faţa-n amintire.

Şi iar te văd si azi ca-n alte dăţi
Aievea îmi apari din nou la uşă,
Nu încetezi nicicum să mi te-arăţi
Reapărând din boabe de cenuşă.

Focu-a murit demult, tocmai pe când
Zăceam simţind în inimă nisipul,
Când m-ai lăsat în urma ta plângând
Şi-ai plecat de unde nu-ţi văd chipul.

Ai fost un vis ce l-am avut în cale,
Un vis ce îmi revine-n nopţi la uşă,
Dar drumul nostru – vise de cristale
S-a prefăcut în lacrimi şi-n cenuşă...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mea străină

mai întâi am construit un zid în jurul meu
un zid înalt de piatră şi am sperat
să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere care trecea peste zid
purtau veşti şi doruri şi numele tău
pe aripi
şi mă durea şi plângeam
şi desenam cu creta pe zid
amintiri, fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
şi zidul în loc să se îngroaşe
parcă se subţia
când am terminat creta
am continuat să desenez cu carnea de pe degete
cu sângele din mine şi toată ura mea
cu înverşunare nebună
până când s-a ros toată carnea
şi oasele degetelor
roase şi ele de zid
au fost luate de vânt şi răspândite în zare
şi ele se auzeau ca un ropot
venind din depărtarea goală

am ucis toate păsările
toţi fluturii
şi vântul l-am ucis
am blestemat toţi sfinţii
şi lumea toată am blestemat,
degeaba!

acum te auzeam în sânge cum urcai
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
şi iar te auzeam în sânge
şi cum urcai spre tâmplă spre ochi
până am orbit
şi tot aşa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat, am urlat în noapte
până am muţit

am şi murit puţin
dar tu, tu muriseşi demult, tare demult
şi moartea mea străină şi moartea ta durut

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul zbor

Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte şi-n liniştea ei,
ce pare să-ncheie un dans –derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.

Se rupe din neguri, coboară, uşor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii şi văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.

Pământul e ringul în noul balans
din care se-opreşte, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
şi uită că-i singur; începe, stingher,

un vechi ritual, o rotire, şi-apoi
în vechi amintiri îşi găseşte puteri,
pluteşte prin ele, devine vioi
şi-ncheie în ritmul de vis şi plăceri.

Când zorii se-anunţă şi stelele pier,
iar ziua renaşte în zarvă şi cânt,
o scurt-adiere înalţă spre cer
o pană a celui ce zborul şi-a frânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Free will

Citeai un mare Will,
şi-n rol de Julietă,
frumoasă şi cochetă,
te strecurai, abil.

Din Rumi, mai apoi,
citindu-i poezia,
ai vrut cuvântul "Noi"
erai... melancolia.

Iar Osho... doar un pas
pe drumul spre iubire;
pe loc de-ai fi rămas,
uitai de nemurire

şi doar iubirea mea
ţi-ar fi ajuns o viaţă,
dar tu, iubita mea,
te-ai socotit măreaţă:

la mine-n braţe stând,
împrăştiai bezele,
cu inima pulsând
şi rânjete rebele.

"Free will" de vrei, ei bine,
îl ai... dar fără mine.

Daniel Vişan-Dimitriu

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia sufletelor

E-o luptă-n care sufletul se zbate,
surprins de forţa ce i se opune,
de gândul care nu i se supune,
şi-i spune, cu tărie: "Nu se poate!"

El n-are logică - el e iubire -
şi nu-nţelege cum de e posibil,
când totul este clar şi e vizibil,
să nu te bucuri de o regăsire

c-un altul, care e menit să-ţi fie
aproape şi acum şi-n nemurire,
gândindu-te că nicio amintire
nu întăreşte simpla alchimie,
enigmă pentru-ntreaga omenire,
pe care el -şi numai el- o ştie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas în lumea ta

Erai, în lumea ta din vechi poveşti,
pierdută-n gânduri ce-şi doreau uitare,
iubirea încercând s-o amăgeşti
c-o inimă lipsită de culoare.

Priveai fără să vezi, priveai tăcut,
o lume-aşa cum ai fi vrut să fie,
ferită şi de-al timpului sărut;
visai pierdută în melancolie.

Erai acolo când ne-am întâlnit,
învăluită în mister, retrasă,
dar mi-ai urat un moale "Bun venit!"
c-o voce-atât de caldă şi sfioasă.

Rămas în lumea ta, uitat de timp,
te-am învăţat iubirea cu tandreţe,
trecând, din anotimp în anotimp,
în lumea noastră fără bătrâneţe.

Tu, mă priveşti, zâmbind, eu te iubesc,
tu mă adori, eu te sărut, iubire,
noi suntem într-un vis ce-l plăzmuiesc,
sperând în viitor şi-n regăsire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul român

În răcoarea dimineţii,
Ţăranul român
Dă bineţe vieţii
Şi are gândul bun.

Pe faţă el se spală
Cu ploaia de lumină,
Care a dat năvală
Pe câmp şi în grădină.

Bobiţele de rouă
Setea îi adapă.
Se-aşterne o zi nouă,
Munca stă să-ceapă.

În arşiţă şi-n vânt
Trudeşte ziua toată,
Să scoată din pământ
Recoltă mai bogată.

Apoi, pe seară,
Când luna îmbrăţişează soarele,
Când glia îşi culcă ogoarele,
Obosit, părăseşte răzoarele
Ca să-şi odihnească mădularele.
El ştie că noaptea e cel mai bun sfetnic,
Când ploaia de lumină se pierde-n întuneric.

poezie de Dumitru Delcă (12 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul cântecelor ploii

Cântecele ploii încă mai răsună
în adânc de pietre ce s-au risipit
peste lutul aspru dintr-o văgăună
care nu cunoaşte zori sau asfinţit.

Slabele ecouri, ca de liturghie,
poartă-n ele nume-n timpul de apoi,
care le promite, întru veşnicie,
limpezimea rece-a apelor din ploi.

Viaţa le priveşte, îmbrăcată-n verde,
urcă pe o stâncă, trece prin eter,
uită răsăritul şi-n amurg se pierde,
fără să-şi regrete timpul efemer.

Din adânc de pietre, într-o văgăună,
cântecele ploii încă mai răsună.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!