Cenuşă

Am avut un drum plin de cristale
Ce ne-aparţinea de pas cu pas,
Însă rezultând mândriei tale
Din cristal, cenuşă a rămas.

Azi boabe de cenuşă şi nisip,
Călcate-n veci de-ntreaga omenire...
Se mişcă-n vânt, îmi cad apoi pe chip...
Înmormântându-mi faţa-n amintire.

Şi iar te văd si azi ca-n alte dăţi
Aievea îmi apari din nou la uşă,
Nu încetezi nicicum să mi te-arăţi
Reapărând din boabe de cenuşă.

Focu-a murit demult, tocmai pe când
Zăceam simţind în inimă nisipul,
Când m-ai lăsat în urma ta plângând
Şi-ai plecat de unde nu-ţi văd chipul.

Ai fost un vis ce l-am avut în cale,
Un vis ce îmi revine-n nopţi la uşă,
Dar drumul nostru – vise de cristale
S-a prefăcut în lacrimi şi-n cenuşă...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miercurea cenuşii

Cenuşă, cenuşă, cenuşie cenuşă!
Te aşezi pe fruntea noastră
Într-o zi de Miercuri, tu cenuşă!
Amintind de Soarta noastră...

Eşti răbdătoare, răscolitoare
De gânduri de învăţătură aducătoare!
Ai dreptate, tu Cenuşă
Soră eşti cu Focul Vieţii
După ce trupul se stinge
Şi numai ţie-ţi aparţine
Nouă nimic din el nu ne mai rămâne!

Au fost atâtea frământări,
bucurii sau mari dureri
Patimi multe sau averi,
Dar Tu pe toate ni le iei
Fără măcar să ni le ceri!

Totuşi, Cenuşă, Tu, Cenuşă!
Sufletul va zbura spre Cer
Cu toată Iubirea strânsă în El
Din care nimic, niciodată, nu vei putea să iei!!!

Cenuşă, Cenuşă, Tu, cenuşie Cenuşă!
In fiecare an, într-o Miercuri, Tu, Cenuşă
Te aşezi pe fruntea noastră
Să ne aminteşti de a deşertăciunii Soartă....
Şi că Sufletul doar Lumina o aşteaptă!!!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de cenuşă

Tone de cenuşă pe gânduri mi se lasă
depărtarea-i goală drum ca de cleştar
cad în vise ce mă cos de noaptea
ce umblă stăpână prin casă

Deşi vreau să vin spre tine
tone de cenuşă rece ochii îmi tresaltă-n
paşii grei de toamnă (oare a câta oară?)
buze arse-n doruri cu disperare strigă
nu vor uitate în noi să moară

Soarele-i plecat cine ştie unde
Luna parcă-i slută singură rămâne
ploaia neagră cade, copacii adună
ropote nebune - zgomot de fanfară

Îngrozită iarba firul şi-l ascunde
rece-i totul, ziua parcă fuge
noaptea mă zideşte pe un rug de ceară
tone de cenuşă cad şi ne separă

Depărtarea-i rece drumul pare închis
lumea-i zgribulită şi în gânduri grele
tone de cenuşă arsă îmi strivesc un vis
le leg cu frânghie de o Lună pală
le-arunc în abis
..............................................
Greierii-mi cântă la geam cu glas răguşit şi trist
mă trezesc cu zorii îmbrăţişaţi pe mine
din nebunul vis...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cenuşă

În cenuşă stă ascunsă
Foarte-adese o scânteie
Şi-o iubire nepătrunsă
Într-un suflet de femeie.

Şi de patimă e arsă
Inima ce ţi-am dat ţie,
Dar iubirea-n ea neştearsă
A rămas pentru vecie.

poezie celebră de Veronica Micle din Convorbiri literare (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşă de dor

CENUŞĂ DE DOR

Prin vise, cu braţe de gând adunate
Într-un castel al dragostei promise,
Se aud şi acum timidele şoapte
Ce-şi duc ecou în poeme nescrise.

Suspină dorul în clepsidră de nisip,
Când împletesc speranţa cu iubirea
Să-mi învăluie tristeţi lipite pe chip,
La târg de vise să-i vând amintirea.

Dar dorul e cuprins de magma iubirii
Zdrobindu-mi inima ca un tăvălug.
Îmbrăcată în giulgiul nefericirii,
Plânge când ard sentimentele pe rug.

În maramă adun cenuşa dorului,
La rădăcina iubirii să o las,
Să-l regăsesc pe aripile timpului,
Prin altă viaţă de-ar fi să fac popas.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senescenţă

să nu te-ntorci, că n-o să-ţi pot ierta
această uriaşă suferinţă,
această-nveninată criptă de căinţă,
că nu m-am priceput să fiu lumina ta.

acum sunt o cetate părăsită,
un şanţ umplut cu lacrimi mă-nconjoară,
ca flacăra ce joacă pe-o comoară
e dorul de femeie neiubită.

mănosul meu ogor de vise risipite,
rămas e-n urma ta un vast pârlog
şi humei mă mai ţin, precar zălog,
trei boabe de speranţă închircite.

să nu te-ntorci, că nu mai am vigoare
să mă înalţ din nou din urna disperării,
pe rana cangrenată a-nstrăinării,
aştearnă-se cenuşă de uitare.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfecta răzbunare

Am primit ieri telefon de la fii-mea
Ştiu ce fac, zice ea entuziasta
Te fac cenuşă şi te plantez
Şi o sa creşti un copac
Pesemne e la vârsta când începi sa accepţi moartea
Îmi aduc aminte când moartea tatălui meu
Pentru mine era sfârşitul lumii
Plecam în munţii, departe de oameni
Într-o peşteră
Bineînţeles ca nu s-a întâmplat asa
Cetatea m-a înlănţuit de zidurile ei
De griul ei iernatic
Moartea tatălui a fost doar o temporara surzenie
Ma bucur ca voi deveni un copac
Fii-mea ma va face cenuşă
Cenuşă se va transforma într-un copac
Şi eu o voi bate la cap cu foşnetul frunzelor mele

poezie de Iulia Gherghei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elemente

Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.
Eşti apă
Şi inima mea ţi-e scoică loială,
Urma ta - sunetul mării,
Al furtunii şi al nopţilor senine,
Parfumul lacrimilor sărate,
Gustul rece şi proaspăt,
Atingerea ploii pe umerii goi,
Speranţa alergând în valuri să înţepe uscatul.
Eşti pământ,
M-ai clădit şi mă-ntregeşti,
Din tine m-am născut şi la tine mă întorc,
În tine înfloresc, pe tine mă usuc,
În mine rodeşti, înfloreşti şi dai viaţă.
Eşti aer,
Trăiesc doar atunci când te inspir,
Când te sorb fără să mă satur de tine,
Când mă umpli fără să mă simt plină,
Cănd mă goleşti şi mă omori încet,
Când nu te am mă sufoc,
Trăiesc artificial şi mă sting încet.
Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădină, cenuşă

Grădină, cenuşă, cenuşă, grădină,
Albă lumină diamantină,
Parcă suntem copii, tu ai cozi,
Eu călătorul la antipozi,
Eu îţi aduc de la Nord un urs alb,
Tu-mi dăruieşti sânul mic, palid, cald,
Eu scriu o carte, tu îmi ghiceşti
Tot viitorul, le potriveşti,
Zici c-om avea zece copii,
Mici, frumuşei, chiar jucării,
Înconjuraţi de vorbe şi flori,
Nu vom afla că oamenii mor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înlăcrimată

Cerul liniştit chiar plânse
Cu boabe grele peste sat,
Luceafărul de sus se stinse
În seara când tu ai plecat,

Şi-n urmă ai lăsat durere
Şi amintiri cu suferinţi –
Cum priveam cândva la stele,
Sau poate-n ochii tăi cuminţi.

Zburat-a cu desăvârşire
Tot ce-am iubit şi ce-am visat,
Căci mii de clipe de iubire
Tu într-o clipă le-ai uitat.

Şi m-ai lăsat înlacrimată
Cu gânduri reci şi ochi pustii,
Visând mereu ce-a fost odată
Şi răsfoind fotografii.

Azi plâng în seri pierdută-n hău
Văzând că ai priviri mai calme,
Vorbesc în nopţi cu chipul tău
Boţind fotografia-n palme.

Şi iar te strig, şi iar te chem,
Şi te aştept ca altă dată...
Poza ta în timp e ghem
În mâna rece, îngheţată,

Iar lacrima din ochii mei
Brăzdează faţa-mi în tăcere,
Închid tăcută ochii grei
Plini de uitare şi durere...

poezie de Diana Enachii (mai 2011)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşă de împărat

Pe rugul istoriei Nero-n eclipsă totală-a intrat

monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (14 iunie 1999)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi şi norul de cenuşă

Rămâne un mister ciudat
Din ceruri cum curgea cenuşa
Eu cred că tartoru-a uitat
La Iad ca să închidă uşa!

epigramă de Gheorghe Gurău (20 aprilie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pure poison

Ahh... ce să mai fac...
Mă arzi străvezie făptură
Cu abur de otravă pură...

In goluri de mercur roşu,
Mor in cenuşă de gene
Cuprins de şerpi de dor

Ce muscă inveninaţi
De inima ce-i descântă
Cu tahicardii juguite

De ale tale cuvinte
Ce le aud acolo...
In zarea de nud

Unde ochii au plecat
De demult...
Şi m-au lăsat orb şi surd...

Şi decarnat levitez
In ecouri biciuitoare
Pe tâmple goale

Fără ale tale palme,
Fug dezorientat
In ceaţă infăşurat

Vânat de nopţi trecute
Şi de şoaptele tale pierdute
In insomnii de otravă de buze...

Ce otrăveste şi acum pieptul
Ca nişte semne arse
De un vătrai de dor...

Rămas cu tatuaj de ruj
Pe cămaşa albă din dormitor
Inchisă cu mine intr-un cufăr de dor...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cenuşă (unui prieten mort)

Erai tu însuţi,
Candoarea nu are nevoie de nume;
Florile morţii îmbobocesc în ochi care veghează,
Îngenunchem în vâltoarea timpului pentru a deveni cenuşă.

Dar noi nu reprezentăm nimic, feţe rumene
Ascunse în buzunarele pantalonilor asemeni unor monede false.
Tu ai fost embrionul, scânteia devenind flacără;
Nu contează cine ţi-a provocat o mândrie ca aceea a rodiei,
Ţi-ai ridicat braţele cu furie, violent, în faţa celor care ne năpăstuiau.
Ai fost jumătatea de lumânare legendară,
Cealaltă jumătate de dincolo de cenuşă.

poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu pot să uit şi nu pot să iert

Oripilat de tot ce s-a întâmplat,
Scormonesc cu îndârjire
În munţii de cenuşă
Poate găsi-voi un ochi încă viu,
Un creier încă meditând,
o inimă încă bătând.
Caut cu disperare ultimele silabe rostite de bunicul
înainte ca flăcările să-l fi mistuit
Scormonesc cu degetele sângerânde, căutând
Un semn de viaţă din multele care au trecut pe aici.
Răscolesc firele de cenuşă
În speranţa de a găsi o amintire
care să mă relege de cei iubiţi
Inutil!
Totul e cenuşă, mormane de pulbere
Rău-mirositoare. Moartă
Ca morţii arşi fără vină.
Renunţ să mai caut dovezi
Ele se află în viscerele mele, săpate în inima
Şi-n sufletul meu, martore ale celor ştiute
de atunci, de când eu însumi eram la un pas de moarte.

Mulţi au uitat genocidul.
Li se pare o fantasmă, un coşmar infernal
Şi nu vor să-l retrăiască iar şi iar
Eu încă vieţuiesc acolo,
Dumnezeu ştie cum
Văd cu ochii minţii faţa lividă
A fratelui meu inert.
Eu nu pot să uit şi nu pot să iert.

poezie de Harry Ross din Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare din trecut

Prezentul mi-e praf, trecutul cenuşă,
Pereţii de cretă au nuanţe de gri,
Pe cărţi sunt păianjeni care vin pe sub uşă
Afară nu-i noapte, dar nu este nici zi,

Igrasiile desenează hărţi pe perete,
Mucegaiuri albastre pe zid se preling,
Am scrisori cenuşii prin sertare secrete,
Iar ziua de noapte nu mai pot s-o disting,

Mă târăsc să ajung mai aproape de uşă,
Vreau să ies din cavoul acesta morbid,
Las în urmă un oraş din fum şi cenuşă,
Iar paşii îmi scrâşnesc prin cenuşă arid.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma din cenuşă

Am vrut să opresc
timpul in loc
Am aruncat clepsidra
timpului in foc
Nisipul din ea pe loc
s-a topit
Timpul nu este ars nu
l-am oprit
Citesc in urma de
cenusă
Cum toate si inima
mi-e arsă
De depărtare
dintre noi
Acum noi sîntem
amândoi
Dar intr-o zi timpul
cel hadru
Va trece pe la noi
ne vâ-a zâmbi
Si doar pe unul el ne
va gasi
Să profiam de timpul
nostru amândoi
Să fim ce am fost si ieri
să fim si azi
Si-n fiecare zi sa fim
iubiti mereu
De Dumnezeu!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ...

Să nu te bucuri, nu, prea mult
de Viaţă, de acest tumult
care te face să-ţi închipui
că nu-i tot una cu nisipu-i
să nu-ţi închipui... Căci aşa e:
ea face dintr-o vîlvătaie
cenuşă ; din cenuşă – vînt
şi din ce-i vînt face-o odaie
fără pereţi, fără cuvînt.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteieri de suflet

Ce-a mai rămas, o vom simţi-o, poate,
În jar ce sub cenuşă va mocni
Cu amintiri uitate neuitate
Prin scânteieri de suflet, încă vii.

Iar de va fi un vânt să se abată
În lumea lor, să fie flăcări iar,
Aş vrea ca ea, cenuşa-ceea, toată,
Să fie ce a fost, o zi măcar,

Tu să-mi apari, mirată, din uitare,
Aşa cum doar prin visuri îmi apari
Şi mă cuprinzi în braţe de-alinare
Şi-n ochi atât de trişti şi-atât de clari.

Dar de va fi cenuşa să-mi îngroape
Troiene reci de veşnice zăpezi,
Aş vrea să fii scânteilor aproape
Şi-n jarul tău, un timp, să le păstrezi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul cenuşii

Nu ştiu a cui sînt, toţi s-au preschimat
în mine. Nu ştiu cine sînt, sînt însă.
Uşoară sînt şi grea ca un blestem,
sînt piatră şi sînt viaţă neajunsă.

Nu vă jucaţi cu mine, ucigaşi,
v-alunec printre degete, sînt vie,
zvârliţi-mă-n ocean; e-n van:
în cupa voastră sînt, şi sînt leşie.

Fugiţi! Căci sînt cenuşă, pot intra
ca umbra lunecândă pe sub uşă
şi să mă cern pe chipul vostru-n somn,
şi să vă dau sărutu-mi de cenuşă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul: Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul cenuşii

Nu ştiu a cui sînt, toţi s-au preschimat
în mine. Nu ştiu cine sînt, sînt însă.
Uşoară sînt şi grea ca un blestem,
sînt piatră şi sînt viaţă neajunsă.

Nu vă jucaţi cu mine, ucigaşi,
v-alunec printre degete, sînt vie,
zvârliţi-mă-n ocean; e-n van:
în cupa voastră sînt, şi sînt leşie.

Fugiţi! Căci sînt cenuşă, pot intra
ca umbra lunecândă pe sub uşă
şi să mă cern pe chipul vostru-n somn,
şi să vă dau sărutu-mi de cenuşă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!