Atât de albă
Tu-mi înfloriseși într-un gând,
Eu ți-ncolțisem în priviri,
Și ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.
Erai atât de albă, tu,
Și la-nceputul vieții eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu
În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălțau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Și-n cântece de ciocârlii.
Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.