Sonetul cântecelor ploii

Cântecele ploii încă mai răsună
în adânc de pietre ce s-au risipit
peste lutul aspru dintr-o văgăună
care nu cunoaşte zori sau asfinţit.

Slabele ecouri, ca de liturghie,
poartă-n ele nume-n timpul de apoi,
care le promite, întru veşnicie,
limpezimea rece-a apelor din ploi.

Viaţa le priveşte, îmbrăcată-n verde,
urcă pe o stâncă, trece prin eter,
uită răsăritul şi-n amurg se pierde,
fără să-şi regrete timpul efemer.

Din adânc de pietre, într-o văgăună,
cântecele ploii încă mai răsună.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Se-aştern de parcă-s clipe dintr-o viaţă
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfaţă
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.

Era de-un verde crud, iar timpul - stâncă
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.

Pe chipul lui, un verde ne-mblânzit
s-a menţinut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.

Şi tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galbel-pal,
în clipe ce se-aştern pe viaţa toată
ca frunze ce-o acoperă, brutal.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul fără nume

Hai să dansăm, iubita mea, sub stele,
un dans ce poartă-n el adâncul vremii,
să ne-avântăm prin visurile mele
în lumea-n care mai trăiesc boemii!

Am să te strâng în braţe-n zbor măiastru,
ca o tornadă caldă-n miez de vară,
aşa cum zidurile unui castru
îl apără de tot ce-i rău afară.

Te voi purta pe căi necunoscute
trecute doar pe hărţi adânc săpate
de visuri ce s-au strecurat, tăcute,
şi-n inimă au fost abandonate.

Hai, vino să dansăm! Se-aud acorduri
ce par să vină dintr-o altă lume
ascunsă după ceţuri şi fiorduri,
iar melodia... încă n-are nume.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri romantice

iubirea crează ecouri şi în intuneric
nu cunoaşte limite şi nici distanţe
sfidează timpul aspru cu vântul coleric
se acordează-n cerul cu mândre creanţe.

iubirea e pictată în mii de culori
nutreşte veşnicia cu tandre mângâieri
zburdă cu fluturii prin ronduri de flori
vine de pretutindeni trece prin adieri.

e dulce ca nectarul unui trandafir
iubirea-i universul de care ne-agăţăm
cu strălucirea preţioasă de safir
se ondulează-n inimă cu dans o învăţăm.

pluteşte precum lebăda pe unde de zefir
atinge răsăritul prin care ne-nălţăm.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece

Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veşnic călător.

Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Şi nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.

Trece timpul ca o clipă
Şi nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Şi veşnic trebuie preţuit.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua cu vis şi fum

Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, şi caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele îşi curmă conturul alungit
şi se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
şi-apar din nou, ca vis, şi totul e permis.

Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopţile târzii
era iraţionalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire şi tăcere, atât cât ni s-a dat,
şi nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.

Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
şi fumul de ţigară ce urcă... rătăcit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul ploii

Rădăcinile scot sunete ciudate
cresc din pamant şi peste tot e umed.
La răsăritul ploii curg şuvoi urmele de ape.
De curând potopul se-nşiră pe-o pagină de carte.
Desenate, valurile păreau pălării întoarse
către est... de unde se scurge pe mâini
atâta fluid albastru şi de unde trupurile norilor
se-nfioară la fiecare palpare a cerului
cu roiuri de gânduri aruncate pe cer ca stele
într-o noapte neagră, neagră şi-atât de aproape
de ce am fost odată umbre la-nceputuri?
Scândurile porţii se aud scârţâind şi doar
găurile amintesc că timpul se strecoară
prin fiecare fărâmă a fiinţei atât de învechite
ca un fir de aţă care se rupe la prima
durere mai aproape de nodul încă nedezlegat
al destinului.
Îngerii se-adună pe cale ca fluturii albaştri
în jurul gurii de apă risipită pentru o fotografie
înrămată de retină şi poate c-o flacără
deznodăm iar şi iar cuvinte încrucişate
desenate pe-un trotuar într-o zi a copiilor
atât de departe de ceea ce am fost şi noi
odată...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza cea de joi

Muza mea de astăzi, muza cea de joi,
Îmi şopteşte versuri c-o privire blândă
Care mă încântă şi îmi face, moi,
Braţele să-mi fie gata de osândă

Şi să-i fie valuri peste trupul cald,
Mângâind alene rotunjimi de stâncă,
Sub priviri albastre-n care azi mă scald
Aşteptând în umbra şoaptelor "Nu, încă!".

Simt cum timpul intră-n marea de nisip,
Valuri se animă, devenind secunde
Ce cuprind în ele străluciri de chip
Şi, doar într-o clipă, mâinile-mi flămânde.

Versul se sfârşeşte-n şoapte rare, moi,
Şi-n îmbrăţişarea muzei. (Cea de joi).

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii spre asfinţit

fantomele de zi la braţ
cu arătările nopţii
s-au aşezat lângă mine tiptil
şi patul scârţâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfinţit

la fel am mai aflat
cum au fost îngropaţi copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca nişte stele căzătoare
şi se tot prăbuşeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă

ploaia creşte adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
şi care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, ştiu o uşă cu vedere la soare!

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cei din vechime au întemniţat timpul într-o clepsidră cu nisip şi au considerat că au făcut un lucru fenomenal. Însă a venit Hristos, a spart clepsidra, a scos timpul din temniţa clepsidrei şi l-a lăsat să curgă în veşnicie, iar pe om l-a pus, prin Înviere, pe aripa veşniciei.
Omul ar fi vrut să rămână fiul timpului, nu al veşniciei. Sunt unii oameni azi care ar dori să-şi cumpere încă o tinereţe, însă nu doresc să-şi cumpere veşnicia.
Ei încă n-au ieşit din clepsidră."

✨Înaltpreasfinţitul Ioan-mitropolitul Banatului

citat din IPS Ioan al Banatului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia ploii

cântecul ploii răsună în stradă
stropii mari cântă pe frunze duios
copiii aleargă către o bravadă
sar în băltoace de sus în jos.

mâinile diafane a ploii de vară
mângâie suav arbori înfometaţi
greierii surprinşi în lanul de secară
scutură aripi ude profund încântaţi.

fluturii ascunşi sub corole de flori
se îmbată de miresme şi splendoare
sunt prea fragili să zboare pe sub nori
aşteaptă cu iubire razele de soare.

simfonia ploii pe strune de viori
e magie pură şi prană hrănitoare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleşitoare. Şi dintr-o dată îmi era viaţă plină de esenţă tare şi suflet întreg dăruit lumii fără regrete şi reţineri justificate. Îmi era agonie şi dor nesfârşit, îngropat în lutul moale şi rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală şi pustie în pribegia gândurilor. Cum să-şi trăiască inima curajoasă atât de sigur şi asumat existenţa? Cum să înveţe să zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur şi chip de stele se prinseseră de şoapta unui asfinţit palid? Cum să-şi găsească omul esenţa când viaţa îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruieşte clipelor viu şi aproape întreg, mustrându-l pentru frici şi neajunsuri închipuite.

Andreea Palasescu (1 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleşitoare. Şi dintr-o dată îmi era viaţă plină de esenţă tare şi suflet întreg dăruit lumii fără regrete şi reţineri justificate. Îmi era agonie şi dor nesfârşit, îngropat în lutul moale şi rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală şi pustie în pribegia gândurilor. Cum să-şi trăiască inima curajoasă atât de sigur şi asumat existenţa? Cum să înveţe să zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur şi chip de stele se prinseseră de şoapta unui asfinţit palid? Cum să-şi găsească omul esenţa când viaţa îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruieşte clipelor viu şi aproape întreg, mustrându-l pentru frici şi neajunsuri închipuite.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără grabă

(s-a ridicat de jos
în lateral
ameţit
în dosul privirii avea încă urme de
sânge)

l-au dus la spital
o asistentă grasă cu un celular care era pe silenţios
dar lumina şi vibra enervant în buzunarul halatului mai
alb decât dosul cojilor de ouă sparte de paşte
adevărat a înviat îi răsună în urechile încă vii
copiii îl aşteptau probabil acasă
cel mic la tabletă
cel mare probabil la un televizor oarecare
dintr-o cameră oricare
sora grasă cu un celular enervant de luminos pentru
buzunarul ce-l înghiţise
îi puse o mască de oxigen pe faţă
respira munţi şi păsări
încercă să zâmbească dar se pierdu în regrete
nevasta lui încă era la servici
nu servici serviciu îl corecta de fiecare dată sârguincioasă
fără să sesizeze
mişto-ul
una din replicile ping-pong cum îi plăcea lui
să-şi numească mica distracţie nevinovată
în curând va muri
ştia
şi era curios să păstreze acest moment
în amintire
pentru eternitate

se ridică de jos
în lateral
începu să moară
fără grabă
avea tot timpul din lume

minus o viaţă

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă visez cu tine

Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub paşi pietre în rânduri
Cum înţeapă din pământ.

Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ţi strâng clipele din gând.

Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Dimineţile sunt pline
Doar de mine prin odăi.

Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.

Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbaţi bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Apa trece, pietrele rămân"

Când apele pornesc la vale,
Iau tot ce întâlnesc în cale.
Rămân doar pietre care, încă,
Se mai proptesc în câte-o stâncă.

epigramă de Virgil Petcu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar...

E toamnă iar şi frunza-n vânt răsună iară,
Cu jale şi cu freamăt blând, într-o tristeţe-amară,
Iar cerul gri şi trist de milă varsă lacrimi –
Cunoaşte bine timpul crud şi-ale naturii datini.

E toamnă iar şi-şi plânge-amarul iar făptura
Căci iată-a mai trecut un an, încă un an de-a dura.
Aşa vor trece mulţi de-a lungul vieţii noastre
Şi-n viaţă-abia ne-or ţine-atunci, doar amintiri albastre.

E toamnă iar şi-n suflet sapă iar trecutul
Aceeaşi rană de demult, ce veştejeşte trupul.
Cu ploaie şi cu vânt şi frunze spulberate,
Cu tot ce-a fost şi nu-i acum, cu nostalgie-n toate.

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (26 noiembrie 2014)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foşnetul durerii

tăcerile mă cheamă
drum înţesat de fum
ţărmul aşteaptă un val
valul absent la liman
pasul sapă în timpul rămas
am fost şi m-am dus
păsări desenează în zboruri arcade
umbra recade acum
cobor a semn de întrebare
călător peste ani
strigătul încă mă doare
timp bezmetic azvârlit într-o scoică
crângul se ascunde în glie
păsări de coarne pe cer ară
frunze foşnescîn amurg
vânătoare pe câmp şi şoaptele plâng
doi ochi răsar într-o umbră
glonţul zboară tăcut
un joc inutil într-o doară
şopteşte pădurea şi ţipă ultimul cerb
vremea a încremenit
ochii zac în riduri de timp
a murit
timpul se îneacă în fum
pe pământ a rămas o dâră de sânge, atât
răsună vuietul tăcerii
timpul a încetat să mai bată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormind într-o noapte ploioasă de toamnă

Este frig în această a treia lună de toamnă –
Împăcat cu el, un om bătrân.
Se culcă târziu, lampa s-a stins demult,
Iar acum doarme frumos în cântecele ploii.
Jarul din sobă este cald încă,
Parfumul lui sporeşte căldura patului;
Când vin zorii, limpezi şi reci, el nu se ridică,
Frunze roşii, îngheţate, acoperă treptele.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni

Ştiu, ţi-am promis ca te-aş iubi cumva, în efemer şi-n veşnicie
Dintr-un pocal al vieţii dac-am bea, tăcere, dor şi surdă nebunie
Urme de tălpi pe ţărmul amintirii, se-ngână zorii mângâiaţi de-o şoaptă
Unde n-ajunge timpul să ne piardă, şi marea să ne şteargă niciodată.

Ştiu, ţi-am promis că te-aş iubi cumva, în lumi care pictează cer albastru
Pe-o galaxie invers aşezată, cu rădăcini de gând, suflet sihastru
Să ne hrănim pe rând dintr-o emoţie, fără de trup şi fără nostalgii
Unde bătăi de inimă răsună si amândoi murim şi suntem vii.

Ştiu ţi-am promis că te-aş iubi cumva, prea simplu, infantil şi cu tandreţe
Sa te hrăneşti cu răsarit fragil, prins de o pleoapă, plin de tinereţe
Şi un vârtej de anotimpuri să curgă dintr-o palmă de apus
Când eşti pe rând şi rege peste inimi şi servitor supus.

Ştiu ţi-am promis prea multe într-o doară, de frică să nu pleci sau să rămâi
Dar ce-ar fi umbra unui suflet, fără lumina lui?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!