Steaua
ardea o stea în depărtări
o stea albastră
cu chin ardea și nicăieri
din soarta noastră
și licărind parcă șoptea
că tot ce trece
chiar dacă arde ca o stea
oricum e rece
o noapte lungă cât un dor
în văl de zare
stingea un trup interior
cu chip de soare...
poezie de Iurie Osoianu (6 martie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre noapte, citate de Iurie Osoianu despre noapte, poezii despre albastru, citate de Iurie Osoianu despre albastru, poezii despre Soare sau citate de Iurie Osoianu despre Soare
Citate similare
Licărind rece
o stea șoptea în noapte
să vezi cum trece un în
ger
cu aripi de carton
lipite de perete
în focul stelei încălzea
un suflet care suferea de dor
pentru o fată cu rochia subțire
licărea ceva și-n ochii ei
un jar
ceva mistuitor
ardea o stea în depărtări
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre suflet, poezii despre rochii, poezii despre ochi, poezii despre foc sau poezii despre aripi
Poveste amară
m-am întors înnapoi, m-am întors, încă viu
din infernul -șuvoi așternut în sicriu
ziua albă cu rece lovește în zări
și se trece se trece pe cărări pe cărări
parcă nu se mai stinge nici o stea în amiezi
și nici nu te mai ninge și nici nu e ce crezi
parcă nu mai aprinde nici un soare fundal
și nici nu mai cuprinde umbra lunii pe deal
numai codrul se zbate undeva în zenit
intuind că mai poate frăsui liniștit
o poveste amară cu final neștiut
nici de ultima oară nici de primul sărut...
poezie de Iurie Osoianu (8 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre religie
- poezii despre păduri
- poezii despre ninsoare
- poezii despre moarte
- poezii despre miezul zilei
- poezii despre iad
Supernova
dintr-un sistem și dublu și ilar
zis Eta Carinae
o stea s-a rupt din calendar
cu pulbere de ploaie
și ninge trist și liniștit
cu alb imaculat
o stea ce cade în zenit
și alta ce-a urcat...
poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Vasili

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre umor
- poezii despre tristețe
- citate de Iurie Osoianu despre tristețe
- poezii despre supernove
- poezii despre ploaie
- citate de Iurie Osoianu despre ploaie
- citate de Iurie Osoianu despre ninsoare
- poezii despre calendar
Pe cer s-a stins o singură stea
În seara când ți-am spus iubirea mea
Sus pe cer lucea
O stea de-argint ce revărsa scântei
Steaua dragostei
Numai ea a înțeles ce voi în sufletu-mi trudit
Și speranța ea mi-a dăruit
Și-n seara când ți-am spus iubirea mea
A murit o stea
Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Și-n noapte a plâns inima mea
În taina firii
Pe cer s-a stins o singură stea
În ecou de ghitară
Cu ea s-a stins vraja ce ne-a-nvins
Și iubirea ta
De-atunci în șoapte
Rechem iubirea mea
Pierdut în noapte
O caut în altă stea
Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Și-n noapte a plâns inima mea
Un vis pierdut.
cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre seară, poezii despre plâns, poezii despre inimă, poezii despre chitară, poezii despre cadouri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cântec relativ
tot ce are loc în lumea noastră
nu-i decât o pură întâmplare
fie că s-a scuturat o floare-albastră
fie că o stea în depărtare
refren
totul absolut e numai haos
absolutul tot e emergență
nu există stare de repaos
numai de delir și somnolență
refren
tot ce are loc în altă lume
fie adiere de vânt rece
fie foc și pâră fără nume
e doar întâmplare ce se trece
refren
dac-ar fi cumva cu relevanță
să ne-ntoarcem iar la începuturi
nu sunt sigur că cu-aceiași eleganță
Dumnezeu ne-ar sclipui din luturi
refren
prețuiește clipa existentă
prețuiește viața care trece
fluxul relativ de emergență
și femeia. Fie caldă, fie rece...
refren
cântec, versuri de Iurie Osoianu (10 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vânt, poezii despre viață, poezii despre relativitate, poezii despre muzică, poezii despre femei, poezii despre existență sau poezii despre Dumnezeu
Lapovița
suflă vântul, suflă și suflă
toarnă ploaia, toarnă și toarnă
și răsuflă a greu și răsuflă
ploaia asta ce trece în iarnă
arde soarele, arde și arde
trece valul, trece și trece
și se rup ale inimii coarde
și ninsoarea-i mai rece, mai rece
mor speranțe, speranțe, speranțe
vreme vine și vine și vine
albul iernii cu mii de nuanțe-i
tot mai lung între tine și mine...
poezie de Iurie Osoianu (16 mai 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, citate de Iurie Osoianu despre iarnă, citate de Iurie Osoianu despre vânt, citate de Iurie Osoianu despre inimă, poezii despre alb sau citate de Iurie Osoianu despre alb
Melodia
iar sparge melodia albastre depărtări
și smulge armonie din liniște sihastră
iar trece veșnicia pe tainice cărări
și mor singurătăți în nostalgia noastră
și iar suntem în larg plutinde catastrofe
pe mari adânci și albe de ere liniare
sorbind din melodie și din nescrise strofe
când note monotone când rime glaciare
și nu mai stă-ntre noi nici o ființă vie
și nici un car cu vreme de-a valma nu mai trece
pe drumul care lasă curata nebunie
în lumea ce se zbate pe lîngă noi să plece
și arde nostalgia ca stelele în noapte
și iar renaște Phoenix din pulbere de astre
-superba melodie cu gust de vișini coapte
și liniști se așterne pe depărtări albastre...
poezie de Iurie Osoianu (24 decembrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre vișine, poezii despre stele, poezii despre singurătate, poezii despre nebunie sau poezii despre astre
Stea albastră
Stea albastră, stea albastră, care-mi luminai din cer,
Strălucirea ta măiastră de ce nu-mi mai e străjer?
Rătăcit îmi este drumul, iară pasul mi-e sfios,
Nu-i mai simt vieții parfumul, nu mai știu zâmbi voios.
Faptul că-mi ești lipsă mie ( și mereu în gând mi-o spun )
Este că spre veșnicie luminezi alt om mai bun?
De-i așa, nu-i să mă mire, n-am umbrit deloc frumos,
Că am păcătoasă fire, nu mi-s tare de folos,
Însă, poate-o stea mai mică, bulgăre de meteor,
Nu ar vrea, la o adică, a-mi fi călăuzitor?
Mă prăval în întuneric,, iarăși cad și mă ridic ;
E blestemul luciferic peste sufletul meu mic?
Poate-o fi, după dreptate, dar tot stau și mă socot,
De mi-ar lumina în noapte, să mă schimb încă mai pot!
Voi sluji mereu iubirii, cum de mult ai așteptat,
Dă-mi lumina nemuririi, cea ca aurul curat!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (7 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre zâmbet, poezii despre stele căzătoare, poezii despre schimbare sau poezii despre nuntă
La o stea
Știu, a spus-o cineva:
"De la cap pân' la picioare
E o stea de cinema!..."
O fi stea, da-i căzătoare.
epigramă de Nicolae Dragoș din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre picioare sau epigrame despre filme
Aloe veră
ieri noapte am avut un vis cam straniu
și se făcu-se parcă eu cădeam
în puț adânc cu pietre de uraniu
și cu aloe-n glastrele la geam
se mai făcu-se un prieten dus demult
în alte lumi, desigur că mai drepte
mă îmbia așa cu sila să-l ascult
și să cobor cu dânsul niște trepte
se mai făcu-se că în depărtări
ba apărea ba dispărea o siluetă
o desluseam venind din nicăieri
cu mersu-i de vârtej în piruetă
să fi fost mama?!! sufletul ei drag
în visul ista trist spre dimineață?!!
să pot să deslușesc în chipul vag
izvorul care îmi dăduse viață...
se mai făcu, că silueta îmi șoptea
să mă întorc mai repede acasă
c-aice încă nu e lumea mea
chiar dacă lumii mele nu-i mai pasă
și m-am trezit. Abea mijea de zi
sau poate că migea o nouă eră
din vis îmi aminteam doar hi, hi, hi
și glastra de la geam cu-aloe veră..
poezie de Iurie Osoianu (14 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre trecut, poezii despre prietenie, poezii despre mamă sau poezii despre dimineață
Noapte magică
e noapte magică o stea fermecată
varsă peste mine emoții splendide
cu soarta de poet mă simt împăcată
nu risipesc timpul cu gânduri sordide.
relația cu lumea este sofisticată
a transferat în mine libertăți placide
e noapte magică o stea fermecată
varsă peste mine emoții splendide.
poezia inimii cu lumini marcată
este ca pasărea cu aripi lucide
zboară în infinit de raze flancată
în Calea Lactee o poartă deschide.
e noapte magică o stea fermecată
varsă peste mine versuri splendide.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre versuri, poezii despre păsări sau poezii despre libertate

Stea palidă a serii
Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îți desprinzi,
Cu ochii-ți, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?
S-a potolit furtuna și vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea își lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme și-a luat.
Ce cauți peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munți acuma cobori în pas ușor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipește în zări tremurător.
Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopții ca lacrimă-ai descins,
Și vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,
Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârșita noapte?
Vrei un culcuș, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără șoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?
De e să mori, luceafăr, și dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îți cer:
Întârzie-ți plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!
poezie clasică de Alfred de Musset (1835)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre tăcere, poezii despre somn sau poezii despre păr blond
Rondelul lumânărilor
Ardea o lumânare așezată
Pe-o altă lumânare ce ardea
Și-n alba luminare ca de vată
M-am așezat, tot alb, deasupra mea.
Atunci a hohotit o mască lată,
Căci, fără rost, pe-n cub de piatră grea,
Ardea o lumânare așezată
Pe-o altă lumânare ce ardea.
Eu am plutit spre bagdadii, deodată,
Spre zeul zugrăvit, care privea
Nepăsător, pe lada înstelată
Din podul alb cum, făr-a fumega,
Ardea o lumânare așezată.
rondel clasic de Leonid Dimov din Texte (1980)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări, poezii despre poduri sau poezii despre măști
Domnul ministru și moțiunile
Vegheat de norocoasa stea,
Aceste contre-i par caduce,
C-ar vrea s-apuce să mai stea
Și-apoi să stea și să apuce.
epigramă de Gheorghe Șchiop din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre noroc, epigrame despre miniștri sau epigrame despre ministere
Schimbarea gărzii
A sosit schimbul. "Hei, hei, santinelă, salut!
Cum a fost lunga ta noapte de gardă?"
"Rece, tristă și sumbră, așa cum e-ntotdeauna
Ora de dinaintea zorilor, perfidă și bastardă."
"N-ai văzut, n-ai auzit nimic?" "Nu; doar
Strigătul nagâțului pe ghiol se auzea,
Iar hăt departe, cam acum o oră,
Spre apus, a căzut de pe cer o stea."
"O stea? Bine, dar asta nu-i ceva deosebit."
"Într-adevăr, nu-i; însă chiar dincolo de livadă
Mi s-a părut că, parcă, Dumnezeu tocmai
A eliberat pentru totdeauna un soldat din gardă."
poezie de Francis Bret Harte, 1836-1902, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre armată

Iubirea noastră n-o să știe
Orb de aș fi tot aș vedea
Cu ochii sufletului care,
De mine te-ar apropia,
Să-ți simt iubirea în suflare.
Mut de aș fi, ți-aș recita,
Doar din atingeri peste piele,
Tu le-ai primi și ai ofta,
Cuprinsă de brațele mele.
Chiar dacă nu aș auzi,
Îmi ești mereu alin de șoapte,
Să mi le faci cadou când vii,
Ca să-mi devii o stea în noapte.
Oricum nu mai speram nimic,
Atunci când mi-ai ieșit în cale,
Eram un trup prea chinuit
Ce aștepta visele tale.
Așa că lasă-mă să-ți fiu
Sărutul tandru pe vecie,
Ce dacă pare prea târziu?
Iubirea noastră n-o să știe.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet sau poezii despre devenire
Iubita mea lumina mea albastră
Cu ce lumină-albastră cerul tău
Cer presărat, intens, cu praf de stea
Lin învelește-n doruri lutul meu
Ce-i rece și sleit, iubirea mea.
Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce și aprins aleanul lor
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.
Tu nici nu știi, măcar, azurul meu,
Cum te privesc și obraznic și curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău
Lasciv și inocent e, totodat'!
Când mă săruți, gingaș, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori
E-un simțământ neînțeles, ciudat.
Cum se revarsă-n noapte ploi de stele
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele
Ești tu, iubito-n brațe când te prind.
Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în ființa mea
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Și mi-a căzut în cap un ciob de stea!
Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociți
Și sunt cuprins de-o disperare grea
Căci ani și oameni ne țin despărțiți.
Deci, ce ești tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroșat
Și-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru când nu e înstelat.
Iar gândurile tale trec prin mine
Adesea pleacă, dar mai des rămân...
Și ntinerit, simt când îți este bine
Când nu ți-e bine mă simt trist, bătrân.
Iubirea mea, lumina mea albastră
Noi, împreună, n-o să adăstăm...
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Și nu ni-i interzis ca să visăm...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua fetelor...
... azi e ziua fetelor
dor cu dor și dor cu dor
azi e ziua fetelor
să tot stai să-ți amintești
fetișcana din povești
din adolescența ta
cum se da, cum se lăsa
și la urmă te trezeai
că pe alta o iubeai
altă zee, altă stea
din adolescența ta
și cu ochi adânci ca marea
și cu lacrima ca sarea
parc-o vezi și azi cum trece
tot plâpînda și tot rece
luând cu ea în veșnicie
dulcea ta copilărie
azi e ziua fetelor
dor cu dor și dor cu dor
azi e ziua fetelor...
poezie de Iurie Osoianu (11 octombrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fete, poezii despre copilărie, citate de Iurie Osoianu despre copilărie, poezii despre adolescență sau citate de Iurie Osoianu despre adolescență
Arzi, stea
Arde cu lumină pală
steaua mea de pricopseală;
spumegă-n bolți
lungii ei colți,
crește fără măsură.
lacrimă cu burta la gură.
N-are, a ei, vreo scânteie,
slujba-i cu mine se-ncheie.
Fiece stea, gândi-vom,
e vegheată de-un suflet de om.
Arzi
cu gazul de lampă al păguboșilor barzi,
arzi, stea,
cât te vrea
dezvelite,
cu mașinăriile
inima mea!
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Gheorghe Tomozei despre suflet, citate de Gheorghe Tomozei despre lumină, poezii despre gură, citate de Gheorghe Tomozei despre gură, poezii despre creștere sau citate de Gheorghe Tomozei despre creștere

Vreau și eu o stea
Mama, tata, vreau o stea
Și nu pot s-ajung la ea
Vă dau vouă un pupic
De mă ridicați un pic.
Eu sunt mic și, până cresc,
Nicio stea nu mai găsesc,
Pentru că sunt mulți copii
Care nu au jucării.
Dacă ei merg la cules
Vor alege, mai ales,
Stelele ce strălucesc
Și, pe-acelea le doresc.
Tata, mama, vă promit
Că voi fi mai potolit
Dacă-mi dați și mie-o stea
Ca să fie doar a mea.
poezie pentru copii de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre promisiuni, poezii despre jucării sau poezii despre dorințe