Veneţia

Mi se injectează serul luminii
hai dezântunecă-te îmi şopteşte
sufletul, dar eu văd cum catedralele
se acoperă de sărutul timpului
cum sânii tăi coboară către pântec
ca nişte pungi goale de bomboane
mi se injectează serul iubirii
hai uită totul, mi se şopteşte,
uită că oraşul acesta a fost fastuos
că aici a compus Vivaldi Anotimpurile
îmi şopteşte sufletul, dar eu sunt făcut
din amintiri ca un joc de pietre colorate
eu nu am decât ce nu se vede
Acum mă înnoptez...

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Mustesc zemurile păsării, pasărea a fost
împuşcată şi acum putrezeşte pe câmp
nici câinii n-o mai mănâncă, su fugit şi câinii
pe pustie printre zăbrelele oaselor
dar apare visul în cămaşă albă
însângerat în dreptul inimii
se plimbă la marginea pădurii visul
Doamne, ştiam că pasărea a fost împuşcată
nu visul, credeam că mai
am dreptul la vis
taci, îmi şopteşte sufletul
visul nu moare odată cu trupul
visul nu e din carne
Iar trupul e doar imaginaţia visului.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită...

Uită clipe fericite,
Dacă ai avut?
Clipele în doi trăite,
Nu mai sunt demult.

Uită lungi poveşti din seri,
Când n-aveam ce face,
Limitându-ne plăceri,
Vino iar încoace.

Uită că exist pe lume,
Nu te necăji,
Dintre valurile-n spume,
Iarăşi teafăr voi ieşi.

Uită totul. Fără amintiri,
Din minte mă şterge
Timpul fără reveniri,
Înainte merge.

Uită vechi filozofii,
Instabile fraze,
Din a mele poezii,
Cu reale ipostaze.

Uită, calcă în picioare,
Sentimente pure,
Amintiri frumoase. Oare,
De nuanţe dure?

Uită ultimul sărut,
Şi pe primul uită,
Să rămân necunoscut,
Fii tu cunoscută.

Uită gingaşe cuvinte,
Izvorâri spontane,
Nu le ţine toate minte,
Cifrele romane.

Uită chipul meu timid,
Ochii mei saşii,
Uită totul ce-i splendid,
Sau urât mai ştii?

Uită şi treci cu vederea,
Trebuie gândire multă,
Iată că eu rup tăcerea,
Şi îţi spun, doar uită!

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micromacrocosmos (2)

pasărea s-a ghemuit sub aripi
cerul în freamătul lor
de-acolo ploile acoperă
rănile ţărânii
tristeţea fiului omului

lumina... lumina...
poem peregrin
încrustează în palme călătoare linii
mai lungi... mai întunecate...
mai ale mele... mai ale lui...

câteodată sufletul devine cergă bătrână
primeşte chemări din înalt
din ochi de heruvim
lămpile se aprind
pasărea ia foc
în fulgerul ei
sufletul de îndrăgostiţi

mâinile au feţe prelungi
ca surprinse de treceri intempestive
luna îşi acoperă tâmplele:
prometeii s-au autoflagelat

timpul răsuflă
în ceasornicele din piept
cutia de rezonanţă perfectă
a singurătăţilor

! sunt aici

când cerul se ghemuieşte
în pagina verde ca un vis de copil
paradisul şopteşte:
urechile sunt pentru auzit

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eii ... a venit toamna!

seceta din mine nu m-a uscat
stropi de sus cad
mă ard
aşternutul colorat, lasciv mă priveşte
în cerculeţe
te ating, locul gol lipseşte
sunt acolo

atigerile mâinilor, buzele sărută
sunetul intră în mine şi cântă
o ramură se uită chiondâş prin colţul geamului
piciorul tău ritmic, se strânge
un tablou strâmb se uită de pe perete
între sânii tăi mă-ascund
masa nu mai are decât două picioare
un fragment de soare scrie
pe perete

uşa s-a mărit şi parcă năvăleşte spre mine
în urechi geamătul vieţii-mi şopteşte
înalţă-te
lebăda începe să zboare
soarele mă lumineză pe chipul ei
şi-apoi râzând, zâmbim strigând amândoi
Eii... uită-te pe geam, a venit toamna!

poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am învăţat cuvinte, cuvinte, cuvinte...
Jumătate din ele
au murit din lipsă de folosinţă,
iar cele pe care le-am folosit cel mai des
se uită la mine cu o privire care şopteşte: Mincinosule.

poezie de Norman MacCaig din Eu, de neocolit, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă declaraţie

Dacă codrul îmi şopteşte
Lin izvorul se prăvale
Totul zbuciumat trăieşte
Când oricui apari în cale.

Vezi că totul ţi se-nchină,
De frumuseţea ta Pământul e vrăjit.
De ai lăsat spre mine o rază de lumină
De ce n-aş fi de ea îndrăgostit?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea

Stau întins pe pământ
Şi-mi pare cald pământul
Şi-n linişte ascult o voce.
E vocea mea şi,
Îmi şopteşte.

Îmi şopteşte să privesc
La ce-am avut şi am în jurul meu
Şi să văd că, bucurie
Am adus şi-aduc mereu,
Iar bucuria mă face mai bogat.

Şi, când încep să mă gândesc
Dacă nu cumva şi tristeţe am adus,
Vocea-mi spune tare:
- Nu. Tristeţea vine singură!
N-o aduce nimeni!

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

conştiinţă

Conştiinţa: acea voce liniştită care-ţi şopteşte că te vede cineva.

definiţie aforistică de Julian Tuwim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iert

Suntem doi, eu şi sufletul, locuim
în aceeaşi casă, ne tolerăm unul pe altul
nu e foarte plăcut, desigur, să ştii că
sufletul nu îmbătrâneşte şi nu moare
că e sensibil la durerile mele,
la eşecurile mele

acum îşi lustruieşte pantofii, e foarte
elegant, are haine scumpe şi parfum
fin, dar nenorocirea pentru el e că nu
poate îmbrăţişa o femeie, că nu poate
gusta din paharul cu vin.

avantaje şi dezavantaje, ce vreţi, eu
prefer trupul acesta muritor, eu nu mă
voi ridica la cer, eu n-am rămas
tânăr, dar eu sunt mai mult decât o
boare şi o lumină.

te iert pentru rătăcirile tale,
îmi spune sufletul
Şi continuă să-şi lustruiască pantofii.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şopteşte ploaia

şopteşte ploaia
îmi râde în palmă
cu stropii ei reci
şi mărunţi...
aminte mi-aduc
de când altădată
călcam iarba verde
desculţ
udat pe picioare
cu ochii spre soare
să prind curcubeul
difuz
în aerul plin
cu miresme de floare
din meri inforiţi
în grădină
şi uzi
iubesc ploaia caldă
iubesc primăvara
simt că renasc
şi vibrez
la tot ce-mi atinge
privirea... auzul...
le iau ca pe-un dar
şi păstrez.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare frunză îmi şopteşte fericirea, planând către pământ din copacul toamnei.

citat celebru din Emily Bronte
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa este vocea care îţi şopteşte că nu trebuia să faci ceea ce tocmai ai făcut.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus a făcut ce îi şoptea inima, dar ce fac creştinii acum nu e ce le şopteşte inima. Ei imită, iar în clipa în care imiţi insulţi umanitatea, îl insulţi pe Dumnezeu. Nu imita niciodată, fii întodeauna original. Nu fi o copie la indigo. Însă în toată lumea nu vezi decât copii la indigo.

Osho în Curajul - plăcerea de a trăi periculos
Adăugat de Gabi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii uită deseori că au fost tineri sau uită că sunt batrani, tinerii uită că vor fi şi ei bătrâni.

citat din Kurt Tucholsky
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărgăritar şi crin

şopteşte
curg râurile prin univers
în fiecare noapte de dragoste
asemeni vieţilor noastre fulgerate

spune-mi
cum dor cuvintele femeilor înşelate
la bursa lor deschisă continuu
pentru participanţii nesiguri

floare pură de mărgăritar
mai albă decât albul pur
şopteşte printre florile celeste de crin
arome de tărie poetică

prind să lăcrimeze silabele suferinţei
înduioşător de nevinovate
ca o lumină care învie din morţi
speranţa în viaţă.

lumina pe umerii tăi calzi
capătă contur de regină
cu linii pământene de frumos
desenate rotund pe trup.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astenie de primăvară

Când doarme-n suflet şi tăcerea
iar inima-ţi iubeşte straniu
închizi în tine mângâierea
şi-atingi - în gând - cu ea, un... craniu!

Şi-atunci un Shakespeare îţi şopteşte:
Frumos e gândul existenţei;
numai că un destin ţinteşte...
cam negru văl, - cel al tristeţei!

Când cugeţi în zadar iubirea
nu te izbeşte decât scrumul
şi când atingi nemărginirea
se stinge blând, duios şi fumul...

Pun rămăşag pe-un dor ce-apasă
pe umeri verzi cu nea albastră
iar aripile şi le lasă
în umbra serii; şi-i măiastră!

Cum crezi că ziua se topeşte
precum zăpada primăvara
iar noaptea vine şi şopteşte:
mergi tu mai bine - haide!-, vara!

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai preţios decât un surâs ce, tăcut, şopteşte: am încredere în tine.

citat din Annamaria Vezio (2019), traducere de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nopţii

şopteşte ziua către noapte:
- tu nu ai rude, nu ai, frate?
eşti singură mereu pe străzi
şi taciturnă prin livezi...

eu veşnic am oraşul plin
chiar în Sahara, beduin,
copii aleargă sus pe deal
trăiesc intens şi nu banal.

- adevărat, răspunde noaptea,
adun în ochi singurătatea,
dar deseori în pat cu flori,
aduc iubire până-n zori.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito

stau sub cireşul înflorit
astăzi sunt un hajin
scriu şi te iubesc
te iubesc şi termin poezia
mi se umple sufletul
de bucurie neprefăcută
te admir cu stiloul în mână
ochii tăi mă îndeamnă
o fac discret şi tremur
în parfumul florilor de cireş
scriu atent pe foaia umflată
de vântul care şopteşte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul lui ţinţi lei

În oraşul lui ţinţi lei
Te privesc cruciş băieţii,
Dacă nu iubeşti creveţii,
Sau te uiţi urât la ei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi mai mici rămân de şase,
Restul vând produse proaste,
Cu factură dacă vrei.

În oraşul lui ţinţi lei
N-ai să vezi lătrînd pe stradă
Vreo potaie nespălată.
Servesc ţupă din căţei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi încap într-o valiză,
Dacă-s puşi atent, cu grijă,
Printre pungi cu tăieţei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi au fost demult, odată,
Căci acum deja-i o gloată.
Ţine ne-o scăpa de ei?

poezie satirică de Mihai Manolescu (8 aprilie 2014)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!