Astenie de primăvară
Când doarme-n suflet și tăcerea
iar inima-ți iubește straniu
închizi în tine mângâierea
și-atingi - în gând - cu ea, un... craniu!
Și-atunci un Shakespeare îți șoptește:
Frumos e gândul existenței;
numai că un destin țintește...
cam negru văl, - cel al tristeței!
Când cugeți în zadar iubirea
nu te izbește decât scrumul
și când atingi nemărginirea
se stinge blând, duios și fumul...
Pun rămășag pe-un dor ce-apasă
pe umeri verzi cu nea albastră
iar aripile și le lasă
în umbra serii; și-i măiastră!
Cum crezi că ziua se topește
precum zăpada primăvara
iar noaptea vine și șoptește:
mergi tu mai bine - haide!-, vara!
poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Carla Dima
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihaela Tălpău. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.