Tristeţea

Stau întins pe pământ
Şi-mi pare cald pământul
Şi-n linişte ascult o voce.
E vocea mea şi,
Îmi şopteşte.

Îmi şopteşte să privesc
La ce-am avut şi am în jurul meu
Şi să văd că, bucurie
Am adus şi-aduc mereu,
Iar bucuria mă face mai bogat.

Şi, când încep să mă gândesc
Dacă nu cumva şi tristeţe am adus,
Vocea-mi spune tare:
- Nu. Tristeţea vine singură!
N-o aduce nimeni!

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfecţiune?

Vreau să fiu perfect în toate,
Dar apoi stau şi gândesc,
Oare îmi voi da dreptate
Dacă, poate, mai greşesc?

Este ea, perfecţiunea,
Chiar ceva ce îmi doresc?
Îmi şopteşte raţiunea
Să mai stau să mă gândesc.

Ar fi bine bun la toate?
Mă ajută cu ceva?
O ascult, îi dau dreptate,
M-am pierdut pe undeva...

Pot fi geniu, pot fi suflet,
Sau iubire... sau nimic,
Pot fi versuri, pot fi cântec,
Pot fi tot... sau doar un pic.

Pot să fiu perfect în toate?
Poate nu, poate că da,
Conştiinţa va răzbate,
Voi trăi şi voi vedea.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aduce anul...

Chiar şeful i-a adus la cunoştinţă
Că este pus pe liber, din oficiu,
Că a adus ghinion nu-i necuvinţă,
Mai grav, e c-a adus un prejudiciu.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea

E câmp întins de grâu ca marea de smarald,
Când ochii mei privesc în frumuseţea zării,
Mă însoţeşte dorul şi soarele cel cald,
Cu farmecul ascuns în geana depărtării.

Simt bucuria vieţii şi dulcea încântare,
În lan de grâu întins, cel cu miros de pâine,
Care de veacuri scurse în strânsă încleştare
De glie leagă rodul mereu pentr-un alt mâine.

E-o carte sfântă a muncii, în orice filă-ntoarsă,
În paginile-i scrise e truda din ogoare,
În aluatul pâinii, când creşte-n vatra arsă,
Aduce în noi izvorul vieţii curgătoare.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Undeva, cândva, într-o lume mai bună
Trăiam fericit şi pluteam în Lumină
Nu simţeam că în jur norii negri se-adună
Şi voi fi aruncat într-o lume străină.

Dar soarta e crudă, nu te-ntreabă ce-ţi place
Dacă vrei să trăieşti în văzduh sau mizerie
Căci ea toate le face şi apoi le desface
Şi te-mpinge din cer înapoi în materie.

Că aşa-i de când lumea, noi suntem văpăi
Fără milă alungate din tărâmul cel sfânt
Ne închidem în trupuri, devenim buni sau răi
Şi-amintirea ne-o pierdem când venim pe Pământ.

Însă-n mine, ascuns, mai există un dor
Ce mă-mpinge să merg înainte mereu
Şi îl simt neîncetat, de mi-e greu sau uşor
Este dorul de casă şi de Dumnezeu.

Iar o voce în suflet îmi şopteşte plăcut
Că deşi pe Pământ nimeni nu-i fără vină
Dacă pot să iubesc, să fiu bun, să ajut,
Voi ajunge într-o zi să mă-ntorc în Lumină.

poezie de Octavian Cocoş (31 iulie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea

Există o voce în tine
Care şopteşte mereu,
"Simt ca asta este bine în ce mă priveşte
Şi ştiu că asta este ceva rău."
Nici un învăţător, nici un predicator, părinte, prieten
Sau înţelept nu pot decide
Ceea ce este bine pentru tine – tu ascultă doar
Vocea care vorbeşte în tine.

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare am fost viu?

Dacă privesc timpul în urmă
Nu ştiu din el cât am trăit,
Îmi amintesc doar de-o furtună
În care alb m-am rătăcit.

Acum e iarna peste mine
Cu fulgii ei de pămătuf,
Şi-n sobă ard uscate lemne,
Mă încălzesc de frigul brut.

E cald în casă dar mi-e rece,
Am pus pe mine un cojoc
Să nu simt frigul ce mă trece
De la picioare spre mijloc.

Noaptea-i afară şi în rime,
Liniştea-i la ea acasă
Şi e tristeţea lângă mine,
Stă lungită şi nu-i pasă.

O îndulcesc c-o poezie,
Să îmi zâmbească când şi când,
Curge din ea o melodie
Ce-am auzit-o implorând.

Aud mereu note în valuri
De mă gândesc că sunt nebun
Şi-aud şi pomii şi-a lor ramuri
Şi frunzele murind pe drum.

Dacă privesc timpul în urmă,
Revăd roşite flori pe câmp.
Poate-i doar vis c-o vreme bună,
Am fost în viaţă viu un timp.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte-te s-asculţi ...

N-auzi cum povesteşte vântul
Cu susur alintând pământul?
Când freamătă şi-aleanu-şi varsă
Prin lanul de secară arsă?
Când sprinten fluieră şi cântă
Frunzişu-n frasini îl frământă?
Şopteşte tainic cu-a lui boare:
Nimic nu este nou sub soare!

S-asculţi şi picurii de ploaie,
Când vin mărunţi, ori cad şiroaie,
În fascinantul ritm, în ropot,
Sau suspinat ca într-un şopot,
Cum se preling pe ramuri ude,
Ar spune celui care-aude
Că nu-i urcuş fără cădere,
Nici viaţă nu-i fără durere!

Auzi cum murmură izvorul
Când prin prundiş îl mână dorul?
Îl mângâie grăbit, dar trece,
Nu-şi lasă albia să sece,
Un clipocit şi se desparte
Că-l mână dorul mai departe...
Şopteşte: nu-i timp de visare,
De-un loc să nu te legi prea tare!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (2 august 2021)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă linişte, c-aşa ni-i legământul

Fă linişte! Pe bolta agitată,
Netulburat, Luceafărul clipeşte.
Stă Luna'n colţ şi liniştea-o iubeşte,
Parcă acum mai mult ca şi-altădată.

Fă linişte! Vreau să ascult pământul.
De la o vreme prea încet vorbeşte,
Nici nu mai ştiu dacă şi când zâmbeşte
Cu flori. Aşa precum ni-i legământul.

Fă linişte, nici marea nu se-aude
Ori am surzit, ori ea-i ne'nsufleţită
Că valul, nu-mi întoarce-ntr-o clipită,
Nici şoaptele, nici genele de unde.

Fă linişte! Vreau să ascult cascade
Şi limpezişuri, văluri neclintite,
Ce-şi află chip în chipuri aţintite,
Miraje reflectate în rocade.

Fă linişte! S-aud ce vis au munţii,
Atunci când stau cu capete în nouri,
Când veşnicia freamătă ecouri,
Şi înfrunzeşte, fix în miezul frunţii.

Fă linişte! S-ascult cum iarba creşte,
Neduşmănindu-şi gliile zvântate.
Ci dimpotrivă,'n verde alintate,
Cu maci şi margarete le'nrodeşte!

Fă linişte! De linişte-i nevoie
Dar parcă nimeni nu mai ţine seama
Că, şi'n morminte scormonim cu larma,
Născuţi de ei... nu'n buna noastră voie.

Fă linişte! Că n-o aud. Pe mama!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea muntelui

Aş vrea tristeţea muntelui să fiu
atunci când frigul iernii îl încarcă
şi o povară mare îi încearcă
puterile, sub cerul plumburiu.

Aş vrea să fiu asemenea tristeţe
şi nu o alta, poate mai intensă,
căci forţa lui e-ascunsă, dar imensă,
iar din adânc răzbate frumuseţe.

Aş vrea să-i fiu tristeţe şi s-aştept
ca primăvara mâna să-şi întindă,
încrâncenarea-i mută să destindă.

Aş vrea să îi alin durerea-n piept.
să pot să fiu tristeţea lui de drept,
şi-n bucurie să mă reaprindă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O adiere uşoară de vânt

O adiere uşoară de vânt aerisind noaptea calmă:
O lună strălucitoare deasupra turnului.
O voce şopteşte, dar nimeni nu răspunde când chem:
O umbră se clatină, dar nimeni nu vine când fac semn.

Bucătarul mi-aduce-o farfurie cu linte:
Vinul e acolo, dar nu-mi torn în pahar.

Împăcarea cu sărăcia e cel mai bun dar al Sorţii:
Bogăţiile şi Onorurile sunt servitoarele Nenorocirii.
Deşi diamantele şi aurul sunt căutate de oameni şi preţuite,
Pentru mine-s doar pleavă, vreascuri.

poezie de Fu Hsüan, 217–278, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama Odie: (cântându-i lui Naveen) Prinţul broscoi este un tânăr bogat. Vrei să fii bogat din nou? Acest lucru nu îţi va aduce fericirea acum, ţi-a adus fericirea atunci? Nu!

replică din filmul artistic Prinţesa şi broscoiul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

De-admit cumva că nu-i exclus
Ca barza să ne fi adus,
Acest înfumurat, v-o spun,
A fost adus de un păun.

epigramă de Ion Cristea Geană din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoza

Eu mă nasc, cresc şi mor.
Pe un bulb de catifea
Îmi deschid aripile şi zâmbesc.
O frunza cade - tristeţea şopteşte.
Zbor - vântul mi se împotriveşte
Mă trage in jos, mă reţine - cad.
La pământ, îmbrăţişat de rădăcini
Printre rămăşiţe şi suflete împrăştiate.
Glasuri line de jos îmi şoptesc - mă cheamă
Mă scufund mai adânc, vreau sa mă ridic.
Vocile mă tin in loc, mă cuprind.
Mă pierd, confuz, mă zbat, tac.
Linişte, doar eu. Bezna. Nimic.
O frântură de lumina - o speranţa
Mă apuc de ea, încep sa mă ridic
Mai multă lumina... am orbit.
Cad din nou- cad fără scăpare
Voci mai profunde, îmbrăţişări de mărăcini.
Şi spini şi durere şi... nu mai simt.
Mă eliberez.
Eu mor, mă nasc şi cresc.

poezie de Xander Ela
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea spune multe

Uneori tăcerea spune multe,
Când nici în şoaptă n-am cum să-ţi vorbesc
Ochii tăi îmi cântă-n slove de cuvinte
Şi timpul stă pe loc atunci când te privesc,

Uneori tăcerea spune multe,
În odaia mea când singură eu stau
Iar visele-mi vorbesc atât de multe
Şi n-am la nimeni să le dau,

Uneori tăcerea spune multe,
Când cerul înstelat eu îl zăresc
Şi stele-mi vorbesc doar în cuvinte
Ce nu ştiu eu să le rostesc,

Uneori tăcerea spune multe,
Când eu la tine mă gândesc
Cum aş putea să-ţi spun fără cuvinte
Că doar pe tine te iubesc.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere de sine

Mă pregătesc febril, ca mâine să mă nasc,
Mă uit încă o dată atent prin împrejur,
Să ţin minte ambient... şi riscuri ce mă pasc,
Să iau cu stoicism în calcul, rece, dur...

... Că nu pot şti, afară ieşit, de-oi fi iubit
Şi dacă am să înot, ca până acum, în apă...
Cine-mi va da de hrană şi cum voi fi primit
În ce se spune "lume"... şi ea din ce se-adapă?

Sărut, drept mulţumire, cordonul vieţii mele
Întins de cineva, ce-aud se cheamă "mamă",
Ce-o simt, m-am dezmierdat în sinea ei, sub piele
Şi-aş vrea s-o văd; ca mine-i... şi pentru ea-i tot dramă?

Îmi va fi oare iar cu trupu-i călăuză,
Va fi o bucurie, sau o fi, îi sunt, teamă,
C-am auzit-o ades; s-ar vrea curând lăuză
Cu ce-a crescut, în braţe... Cât rău i-ar fi, să geamă"?!

Mă zbat nerăbdător şi ştiu că poate doare,
Dar nu, că după icnet găseşte timp să râdă...
Şi vocea groasă, alături, i-a adus azi o floare,
Făcându-i jurământ că pentru noi, asudă...

... Că s-a jurat, de-acum să se dedice nouă
Şi simt m-apasă greu, că-i rău de tot, aproape...
Când, "dragostea"-i răspunde; să fie atent, îs doi, două...
Şi încep râsul ce-l ştiu, ce-mi tulbură tot, ape...

Parcă şi eu aş râde, c-am învăţat cuvântul,
Doar că-mi rezerv plăceri să le împărţim, cu toţii
Şi ard de nerăbdare să văd şi eu pământul,
De care aud mereu... Să-mi aflu mâine sorţii!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magul diminetii

Tu ai adus în mine
un alt fel de timp,
ce nu mă trece,
mă petrece
într-o nebănuit de adâncă
Sărbătoare.

Tu ai adus în mine
un alt fel de timp,
ce mă ţine cu
sufletul la gură şi în
răgazul dintre clipe--
şi mă ţine strâns
ca un braţ inspăimântat de
înstrăinare.

Tu ai adus în mine
un alt fel de timp,
ce nu mă măsoară
pentru nimeni şi nimic;
mi-ai adus un timp
ce mă lasă
fiindu-ţi,
să-mi fiu.

poezie de Anca Maria Morcovescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când s-a rupt cea de a şaptea pecete, a fost linişte. Linişte în cer şi pe pământ. Odată cu acea linişte a venit şi Lumina Sfântă, care a adus mesajul de la Dumnezeu: SUNTEŢI LIBERI!
Ascultând acest mesaj, am cunoscut adevărul despre credinţă. Şi astfel, credinţa în Dumnezeu a învins.

Dumitru Delcă (23 noiembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

A venit vântul dinspre Dunăre, vânt cald.
Şi vântul a adus nori.
Şi norii au adus ploaie:
Ploaie grasă, ploaie caldă,
Ploaie de primăvară.
Ploaia bună a înviorat pământul,
Câmpul nesfârşit a înviat.

Iarbă cu vârf subţire,
Iarbă lucioasă, sticloasă.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!