Micromacrocosmos (2)

pasărea s-a ghemuit sub aripi
cerul în freamătul lor
de-acolo ploile acoperă
rănile ţărânii
tristeţea fiului omului

lumina... lumina...
poem peregrin
încrustează în palme călătoare linii
mai lungi... mai întunecate...
mai ale mele... mai ale lui...

câteodată sufletul devine cergă bătrână
primeşte chemări din înalt
din ochi de heruvim
lămpile se aprind
pasărea ia foc
în fulgerul ei
sufletul de îndrăgostiţi

mâinile au feţe prelungi
ca surprinse de treceri intempestive
luna îşi acoperă tâmplele:
prometeii s-au autoflagelat

timpul răsuflă
în ceasornicele din piept
cutia de rezonanţă perfectă
a singurătăţilor

! sunt aici

când cerul se ghemuieşte
în pagina verde ca un vis de copil
paradisul şopteşte:
urechile sunt pentru auzit

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea din adânc

Nu.....
Nu cred că-ti imaginezi
Scriu doar pentru tine
Si dacă intr-o zi
Nu mi-ai citit gândurile
Simt cum cerul
Se prăbuşeşte
-Ai păţit ceva?
Mă intreabă soarele
-Nu... dar văd
cum lumina ta a pălit
Si sufletul meu
Dintr-un râu tumultos
Devine un lac
Unde liniştea
De la suprafaţa apei
Acoperă cu tăcerea ei
Tristeţea din adânc.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina şi apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spaţiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranţa spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna şi mă priveşte atent
Sunt doar un om... visez şi mă luminez...
Timpul se risipeşte în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipeşte în zori...
Cuvintele vor reacţiona
Până ce lumea va fi mai bună
Împreună vom evolua
Şi vom risipi valurile tulburi ale întunericului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul la puterea infinit

Mă acoperă
cerul
uneori
ca o aripă
pliată pe inimă
când răspândesc
tăcerea magică
peste plante

adorm în fiecare
spaţiu gol de cuvinte
şi mă las alungat
în ploile revărsate
cu lumina
poemului

ridicând timpul
la puterea infinit.

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele deschid porţile

E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută şi cerul,
lumina strălucitoare şi caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.

Cuvintele deschid porţile
când vreau să-ţi ating sufletul
pe care ţi-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.

Când încep să-i desluşeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbeşti.

Timpul nu-şi lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puţin

şi odată cu el
pleacă toate întâmplările.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Când cerul se lasă
Şi blând cântă
Lumina pătrunde în inimi,
Coboară sufletul în fluture
Şi zboară cu o săgeată aurie
Plătind aerul şi viaţa
Cu un destin primit din cer.
Când nunta cerului cu sufletul
Se îndreaptă spre catedrală,
Se aprind stelele şi Luna
Şi se îmbrăţişează cu Soarele
Dansând aerul mirii nevăzuţi
Care unesc Soarele cu cerul
Luna, stelele cu Dumnezeu,
Nunta cerului şi a sufletului
Cu eternitatea şi Tronul Divin
Şi ating drumul-Lumină
Al prinţului suflet
Albastru, auriu şi violet!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneţia

Mi se injectează serul luminii
hai dezântunecă-te îmi şopteşte
sufletul, dar eu văd cum catedralele
se acoperă de sărutul timpului
cum sânii tăi coboară către pântec
ca nişte pungi goale de bomboane
mi se injectează serul iubirii
hai uită totul, mi se şopteşte,
uită că oraşul acesta a fost fastuos
că aici a compus Vivaldi Anotimpurile
îmi şopteşte sufletul, dar eu sunt făcut
din amintiri ca un joc de pietre colorate
eu nu am decât ce nu se vede
Acum mă înnoptez...

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul devine stea

Omul credincios,
cât trăieşte pe pământ,
primeşte lumină de la soare.
Când îşi încredinţează sufletul,
primeşte de la lumânare.
Când sufletul ajunge la cer,
primeşte lumina Domnului.
Devine stea.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile mele, Doamne,Ţi le dau

Din orice drum, pornesc si linii paralele,
Ca niste incercari, ivindu- si imanenta,
Iti sunt ca aripi, in zbor, si fara ele,
Ai fi mai sus, doar impunandu-ti existenta.
Si - ai sa te- ntrebi: "La ce bun mie
Aceste aripi, Dumnezeule, mi- ai dat?
Daca sunt om, nu pasare ce- nvie..."
Vreau numai sa nu stiu de vreun pacat.
Iar aripile mele, Doamne al meu sfinte,
As vrea sa Ti le dau, pentru o zi si - o noapte,
Cu fulgerul din mainile- Ti sa le atingi fierbinte,
Salvandu- le de ploile cu patimi si pacate.
In varful crengilor de mar sa le arunci,
Asa veni- voi sus, spre aripi, intr- un vis,
In care, Doamne, voi culege mere dulci,
Cand florile de mar se scutura de nins.
In raiul, unde nu mai e nici o pomina
De timp trecut, greseli prezente, linii abisale,
Voi intrupa gradina edenica intr- o lumina,
Sa ma inalt, o, Doamne, in linistea Iubirii Tale.

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi am găsit puritatea

Azi am găsit puritatea
în albul de trandafir,
Dar şi în sinceritatea
zâmbetului de copil.

Cu albul de trandafir
alin rănile trupeşti.
Cu zâmbetul de copil
ung rănile sufleteşti.

Apoi, cu sufletul curat
sunt liber ca pasărea.
De rele m-am descătuşat.
E limpede viaţa mea.

poezie de Dumitru Delcă (24 decembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu mare

marea revarsă pe ţărm peştii tineri
zâmbetul tău se agaţă ca o clamă de orizont
unde sunt banchizele coloniile de îndrăgostiţi pescaruşii într-un picior
atunci când vaporul se îneacă?

mâinile tale risipesc sare
din ochiul verde al mării curge timpul regal
sunt duna de nisip
din care creşte agitaţia mării
stea cu coamă de aramă sunt
scară pe firmamentul cerului şopârlă verde călătoare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocean de verde

Oceanul de verde ne-a inundat sufletul...
Au înmugurit sentiimente
Şi flori colorează fiecare clipă
A vieţii cu nume de primăvară.
Lumina a despicat cerul
Şi fereastra stelelor, aurită,
A ţesut argint la tâmplele universului.
Fluturi desenează linii frânte
Şi păsări scormonesc
În clopotul timpului
Taina versului.
O nouă primăvară aleargă prin văi,
Cu gleznele inundate de mărgele de rouă.
E primăvară!
E primăvară iar!
Deschideţi ferestrele inimii
Să vă bucuraţi de acest miracol.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea singurătate

Am sufletul plin de clor fără tine
şi cu vorba mea am decolorat luna,
ca şi cum niciodată nu ar fi fost.
Nu ştiu cum sunt şi eu,
Doamne,
aşa albă îmi par,
încât
cuvântul meu trece ca un aer, fără
să cunoască urechile vieţii.
Trec mai departe, cântec sfânt
venit de-acum de la mine pentru tine.
Am sărit peste vorbe,
am trecut peste gânduri
şi am ajuns în sfârşit în pragul
inimii tale
şi stau şi aştept
să se deschidă poarta,
să intru în cea mai veselă
vorbă.
Mă întinerise ochiul tău crud
din care culoarea tremură verde.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altfel de iarnă

Lacrimi de gheaţă ale cerului cad...
Cad ameţitor, fără încetare,
Cerul se uneşte cu pământul
Printr-o cascadă strălucitoare.

Ea...
Senină ca un bob de rouă,
Îmbujorată de gerul năprasnic
Ridică faţa spre cer,
Florile de nea o acoperă cu aripioarele lor nevăzute.
Unii mai îndrăzneţi îi ating buzele...
Ce ghinion!
Buzele ei mereu o văpaie
Şi ei mor topiţi de vâlvătaie.

Noaptea...
Cerul greu de plumb, s-a lăsat în jos...
Încât ea ar putea să-l atingă cu mâna.
Lacrimi i se rostogoleau pe obraz,
Plângea în momente fericite
Şi râdea când sufletul îi plângea.

Pe pârtie schiorii îi par nişte litere...
Nişte litere în mişcare
Ce scriu un poem dedicat iernii.
Cine ar zice că pe aici
Au fost vreodată bujori, crini şi alte felurite flori?

Iarna s-a topit...
S-a topit odată cu haina ei albă.
Soarele sclipeşte vioi pe boltă
Iar ea..
Fata cu buze de foc
Depăşeşte graniţa lumii reale
Cu ţurţuri lungi
Cristalizaţi la ochi.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

(lui Constantin Brâncuşi)

Pasărea timpului

se desface în cântecul dălţii,

se roteşte în lumina stelelor de piatră,

lepădându-şi încremenirea:

Uitaţi-vă la cer, cerul trăieşte!

Are aripi în numele celui ce i le-a modelat.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbul

Nu mai poate iubi din ochi
prezentul pentru el e întotdeauna altfel
priveşte dinlăuntru depărtarea
apropiindu-se
ca şi cum
ar vrea
să dea mâna cu cerul
şi asta pentru ceea
ce nu ar putea să facă

orice atingere îi tulbură sufletul
şi carnea-i devine străvezie
precum cerul
chiar dacă
ochii lui adormiţi pe un sân de femeie
nu vor cunoaşte lumina
el o simte ca pe o înălţare

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă las cântecele mele (cântec pentru prieteni)

Va las toate ce-au fost bune,
Dar si cele ce n-au fost,
Va las tot ce nu pot spune,
Nu mai are nici un rost.

Va las dragostea pierduta
Si tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai saruta,
Va las dorul meu de voi.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las drumul catre luna
Si copacii mei stingheri,
Va las lupta mea nebuna
Pentru viata, pana ieri.

Va las lacrima cu care
Am dormit la capatai,
Va las noptile amare
Si lumina mea dintai.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las gandul de pe urma
Sa va apere mereu,
Va las iarba, cerul, marea
Va las tot ce am fost eu.

Va las sufletul in palme
Azvarliti-l printre fragi
Si iertati-mi voi povara
Toti cei care mi-ati fost dragi.

cântec, versuri de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

miroase a lamâie
vântul mă mângâie cu braţele celui ce-ntârzie...
iarba a îngheţat într-o chemare
şi pasărea în zbor
timpul deşiră ghemul de clipe
lăsându-mă în urma zilei
luna se joacă cu puii de lup şi
ninge peste buzele mele
îndemnându-mă să gust
-
mi-ai luat visul în palme
l-ai legănat la piept cu tot cu iarnă;
când te-am privit
culorile mele s-au înghesuit toate
in surâsul tău
aşezat în fotoliul din dreptul inimii mele...

întotdeauna în dreptul inimii
e un surâs

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Ramona Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbul

Orbul

nu mai poate iubi din ochi
prezentul pentru el e întotdeauna altfel
priveşte dinlăuntru depărtarea
apropiindu-se
ca şi cum
ar vrea
să dea mâna cu cerul
şi asta pentru ceea
ce nu ar putea să facă

orice atingere îi tulbură sufletul
şi carnea-i devine străvezie
precum cerul
chiar dacă
ochii lui adormiţi pe un sân de femeie
nu vor cunoaşte lumina
el o simte ca pe o înălţare

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu înnebuneşte pasărea morţii

Sufletul meu înnebuneşte pasărea morţii,
Mă ascund într-un cântec de lacrimi şi ape,
Ea mă caută pe corabia lunii plecată unde
Nu există cuvintele departe, aproape...

Vâscoasele aripi sunt promise atemporalului
Cu permis refuzat de-a intra în albastru,
Mi-am zidit tot neamul în istoria mea
Pusă in firida poeziei unde sunt sihastru.

Ploi de întuneric vin peste tot, peste mine,
Aşchii din cer descriu meteori în formare,
Pasărea morţii le prinde în cioc şi guşa
Se umple cu elipse jucăuşe, stelare.

Sufletul meu intră în toate formele şi
Devin persoană ingrată pe corabia lunii
Care se scufundă în ochii păsării nocturne
În care funiile cresc să spânzure nebunii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plan versatil

îndur la bătrâneţe, suferinţă, povară
este foarte grea şi provoacă durere
dar port în conştiinţă amintiri de o vară
când viaţa mea a fost numai lapte şi miere.

pa tâmplele cărunte lumina se joacă
formează o cunună cu mesaj divin
sufletul docil la îngeri se apleacă
la Cristos mântuitorul veselă mă-nchin.

vreau fiecărei ore să-i dau importanţă
cât durează viaţa doar Dumnezeu ştie
când cerul mă acoperă cu albastră nuanţă
soarele mă-ndeamnă să cred în frenezie.

voi stoarce de la timp versatilă substanţă
să pot lăsa în urma mea frumoasă poezie.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!