Într-o lume mult prea largă

te simt de parcă ai fi un ţipăt
din larma asta universală
rupt cumva în două şoapte
ca atunci când luna eliberează soarele
după o eclipsă totală
ori precum dublează pictorii lumina
cu o tuşă de întuneric

te simt ca pe o împreunare decentă
între un fulger tubular
şi disperarea din ochii unei căprioare
condamnată la moarte prin sfâşiere
de o haită flămândă de pui de lup

pe când eu fluier ca un începător
într-o biserică de aer şi stele
ca şi cum din cer mi-ai tot veni
ca un răspuns la o rugă de netot
scăpat din dogmă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul îşi vede de geometrie

impasibil la emoţia mea
luna se pregăteşte de eclipsă
e din ce în ce mai rotundă
ca mai toate pietrele acestea
care se învârt în neştire
cu monotonie invariabil plictisitor
singura ei distracţie este jocul acesta
de-a v-aţi ascunselea cu soarele şi pământul
mareele au devenit din ce în ce mai banale
parcă nici îndrăgostiţii nu se mai agaţă de cer
iar poeţii au început să scrie doar despre moarte
apocalipse şi draci verzi pe pereţi

undeva pe retină se derulează
tot felul de lumi imposibile
întotdeauna răsturnate şi de neînţeles
atât cât să le cuprind
între două încercări de aproximare
iar luna asta este din ce în ce mai rotundă
parcă ar vrea un premiu de consolare

între timp teii se pregătesc de supernove
ar fi recomandat să respirăm cu grijă
să nu deturnăm vreun înger

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero

oricât de mare l-aş desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt şi eu
din când în când sau aiurea
între două grătare şi un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeaşi limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii şi găuri negre
printre supernove şi mai ştiu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie

oricum infinitul nu are nevoie nici de şansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar şi să se întoarcă în sine
cum o facem şi noi din când în când
prin moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţ

Te simt când te gândeşti la mine
Şi din mândrie nu mă chemi
Te simt când îţi e rău şi bine
Te simt când dormi şi când te temi

Să fie totul din iubire
Să fie semn din cerul Sfânt
Ce mult doresc să fii cu mine
Şi cum te chem din gând în gând

De te loveşti cumva odată
Îţi simt durerea pe-acel loc
Şi încordat mă simt deodată
Şi-mi simt acelaşi loc în foc

Te simt când te gândeşti la mine
Când tu nu dormi, nici eu, nu dorm
Vreo lacrimă curgându-ţi ţie
O simt curgându-mi şi în somn

Să fie cerul legătura
O aţă dură între noi
Să fie simţul o frântură
Să fie scris să fim în doi

Te simt mereu şi-n toate cele
Te simt plângând, te simt râzând
Te simt uitându-te la stele
Şi te visez în nopţi la rând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă surprind uneori rotindu-mă

încercând să ţin pasul cu rotaţia pământului
în aşa fel încât ziua să nu se sfârşească niciodată
întind braţele ca să-mi ţin echilibrul între două imensităţi
vezi ce uşor pot cuprinde universul
pot să-l prind chiar şi între două degete
mai greu e cu mine
nu răzbesc prin jungla clişeelor
sfârşesc rătăcit căutându-mă dincolo de poveste
precum soarele repetă răsăritul prin nemişcare

chiar dacă aşa aş putea învinge noaptea
de întuneric nu voi scăpa doar cu mintea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fierbe asfaltul şi se crapă ţărâna

se tânguie în dungă clopote din frunze uscate
şi e doar luna lui cuptor
ca atunci când visam la cerbi albaştri
mai ştii pădurea
mai ştii cărarea
mai ştii ceva din luna aceea mult prea rotundă
sau doar visam de nebun într-o barcă goală
pe un lac mult prea adânc pentru moarte?

între timp am iscodit izvoarele
acum secate parcă de o lume mult prea lume
şi-mi trag o parte din lacrimi
ca pe un târâş de lemne retezate de tinere
ca să nu le mai doară rădăcinile
ca să nu mai viseze aiurea la stele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fata morgana prin trupul meu

şi-a găsit loc de peregrinaj
ca printr-un imens deşert din carne albă
născut cumva tot din nisipuri mişcătoare
plimbate între două furtuni
ca dintr-o oază-ntr-altă oază
prin lacrimi stoarse la nivel celular
dintr-un vulcan erupând invers
un fel de lavă precum un sânge închegat
dopuri dopuri se îndoapă
precum cele de şampanie
la ceas de împărţit anii
când în loc de fericire pe pâine
ascult stelele sfredelind întunericul
precum un nesfârşit şir de bormaşini uriaşe
cu amortizor
de parcă ar da găuri prin vaselină
sau prin inimii incapabile de revoltă
libertatea de a nu fi altceva decât o iluzie
o poartă tăcută prin mine
ca pe-o teoremă a neantului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt închis într-o ou de beton armat

lovesc cu disperare pereţii precum un pui anemic
care nu şi-a înghiţit încă gălbenuşul
e ca şi cum m-aş grăbi să ies în viaţă
să rup iarba să-mi mişc aripile
să casc ciocul după un strop de apă
ori doar să caut căldura universală
dar de atâta freamăt oul s-a rostogolit în el
fără a mai căuta temei în lumea de dincolo de lume
ca un meteorit incapabil să ardă până la capăt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată inimă

poate cub
mai degrabă sferă
absolutul dintre două întrebări
şi un răspuns imposibil
dansul norilor născător de fulgere
calea dintre cer şi pământ
precum o pedeapsă
un fel de sărut pătimaş
dintre energie şi potenţial
calea dintre albastrul gândului
şi cenuşiul vieţii
din când în când curcubeu
cum visează veşnicia
sufletul meu
prin inimă fierbinte
niciodată perfectă
în mod cert
dincolo de înţelegere
licărirea aceea
care-mi face ochii minunaţi
atunci când iubesc

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ramură amputată de vânt învaţă

un alt fel de plutire
precum o mână care ştie zborul din altă existenţă
despărţind cu graţie aerul în poezii
un balet al simţurilor pe un lac fără lebăde
între două margini de nemărginire
prăpăstii ale trupului dintre lumile trăite şi lumile visate
cărarea prin care luna coboară la fereastra inimii
iar în valuri un delfin susţine toată feeria

deschid o fantă prin care mă inundă lumina
mă las sufocat cu realitatea pescăruşului care-şi caută oceanul
în orice baltă cu aceeaşi convingere
cu acelaşi ţipăt de viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina este graniţa dintre două întinderi de întuneric

un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele
între două stări de agregare
punte între căutare şi adevăr
coridorul strâmt dintre trup şi reîncarnare
răspunsul tuturor întrebărilor
sau simpla acceptare a necunoaşterii
prin imposibila zbatere de cocon
în căutarea curcubeului
ori o simplă clipă de înălţare ideatică
între două eternităţi
deşi lumina nu este de două feluri
iar întunericul niciodată unic
se împletesc firesc
întotdeauna împreună în noapte
aproape niciodată la un loc ziua
între ele umbra
locul celor nehotărâţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin deşertul dintre două piramide

mă învelesc cu oceanul într-o clipă albastră
cât o şoaptă a unui delfin îndrăgostit de stele
apoi fixez visul în menghina realului
disec întregul în părţi infinite
ca pe o lume de lumi în căutarea adevărului
risipit în minciuna de zi cu zi

prin hăul dintre doi munţi albi
respir speranţele ca pe un strigăt umil
a disperare
articulat parcă de un melc în cochilie
apoi mă îngrop fericit într-un verde rai
unde ard în focul dintre două tăceri
şi o iubire nesfârşită

între timp
iarba amestecă lumina cu seva pământului
într-o căutare absolut absurdă a nesfârşirii
ca într-o retortă suprauzitată
de poet

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va veni, moartea va avea ochii tăi

Când va veni, moartea va avea ochii tăi, proprii tăi ochi –
această moarte care ne însoţeşte
de dimineaţa până noaptea târziu, insomniacă,
surdă, asemeni unei vechi remuşcări
sau unei obişnuinţe stupide. Ochii tăi
vor fi un cuvânt inutil,
un ţipăt mut, o tăcere.
Aşa cum îi vezi tu în fiecare dimineaţă
când, singur, te apleci spre
oglindă. O dulce speranţă,
speranţa că-n acea zi noi vom şti
că tu eşti viaţă şi că tu eşti nimic.

Pentru că fiecare viaţă are-o privire.
Când moartea va veni, va avea ochii tăi,
O obişnuinţă de care tocmai ai scăpat,
ca şi cum ai vedea-n oglindă
cum o faţă moartă reapare,
ca şi cum ai asculta, atent, nişte buze închise.
Vom coborî tăcuţi în abis.

poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin viaţa asta mă simt un surd în căutarea muzicii

din inimă în inimă precum un provincial
rătăcit în buricul târgului cu miniştri
totul aici se roteşte în sens invers inimii
aurolaci primadone desfrâu închinare
protipendada şi falsul luci al banului
din când în când un om părăsit
dator trotuarului cu o viaţă
îşi adăposteşte visul într-o cutie de carton
eu trec parcă vinovat şi arunc o monedă
nu fac decât să mă amăgesc că sunt un om bun
totuşi mă doare sau e mai degrabă teama
de a nu ajunge aşa

cui nu-i este frică de sărăcie, îmi zic
iar gândul meu zboară la călugării sihaştri
în sărăcia trupului sunt mult mai bogaţi decât îmi pot închipui
lor nu le e frică nici de sărăcie
nici de viaţă nici de moarte
repetă neantul în căutarea luminii
cum orbii dezleagă florile de culoare
prin atingere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ochii-mi plâng în mine

prăpădita asta de inimă este precum o stalagmită
din ce în ce mai albă şi rece
pun pariu că dacă aş îndrăzni să o gust
aş avea sentimentul că s-a născut din spuma mării
poate de aceea se cam crede afrodita
sau mai ştiu ce altă vietate numai bună de iubit

de când nu mai ştiu regula florii de cais
parcă şi cireşii înoată precum delfinii
iar sufletul meu se lasă purtat de zefir
când la poale când spre cer
doar doar zăgazul se va rupe cumva
să plâng şi eu cu sughiţuri
ca un copil rătăcit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un crăciun cu ghiocei şi lună plină

un mugur de liliac zâmbeşte
în timp ce doi pisoiaşi se joacă cu stelele
ca şi cum lumea nu e mai mare
decât un fotoliu într-o bucătărie

îmi las mâna să judece un moţ de căciulă roşie
ca pe o nadă pentru lăbuţe iscusite de motănel
şi mă simt numai copt pentru funcţia de bunic
exersez într-un colţ de bucurie
precum un moş crăciun începător
amestecul de primăvară şi sărbători de iarnă
ca pe un viitor patent de amintire
ca pe un acord între fulgi şi flori de zarzăr

iar dincolo de cerul acesta frumos şi înflorit
o crăiasă suferă de gaură în inimă
suspină după un pic de nea
cât a aduce înapoi omul de zăpadă
cu tot cu nasul lui roşu
ca de moş crăciun

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina este graniţa dintre două întinderi de întuneric

un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele între două stări de agregare
un fel de punte între căutare şi adevăr
coridorul strâmt dintre trup şi reîncarnare
uneori răspunsul tuturor întrebărilor
alteori simpla acceptare a necunoaşterii
sau poate clipa de înălţare ideatică între două eternităţi

lumina nu este de două feluri
poate nici întunericul unic
dar se împletesc aşa de firesc
întotdeauna împreună în noapte
niciodată la un loc ziua
între ele e loc şi pentru umbră
locul celor nehotărâţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai spun piua niciodată

nici măcar atunci când nu voi mai fi
o să las cumva sufletul să se joace la nesfârşire
de-a-prinselea de-a v-aţi-ascunselea
ori să sară într-un râs şotronul printre zodii
şi-am să strig de nebun prin tot universul
te-am păcălit iubito
nu ştiu să fac cercuri fără tăgadă
dar fac nişte tumbe aproape perfecte
nu ştiu nici măcar de ce râd când iese soarele
dar mă simt pregătit să privesc curcubeul
sunt atât de necopt la suflet încât
m-aş mai naşte de o mie de ori fără să vreau ceva
doar aşa să mă mai pot întreba odată
de ce e lumea aşa perfectă
iar noi niciodată mulţumiţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mute disperarea seamănă cu fericirea

muzica nu este o vânătoare de başi
iar ţipătul se poate mima prin pupile
oricum societatea are urechile mult prea educate
ascultă cu atenţie largă melcii cum accelerează
de la nivelul 0 la 9,8 metri pe secundă la pătrat
pe când luna latră alb la câinii mei legaţi scurt
cât să descrie un sfert de elipsă
între oceanul din castron şi regula de trei simple

din când în când întorc perna
să o scutur de vise
atunci telecomanda cade sec pe parchet
şi-mi aud liniştea cum învaţă să râdă
la poantele seci despre o lume mai bună

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica vine în întâmpinarea dansului

precum o pereche ideală într-un plan
iar din a treia dimensiune cade cuvântul
ca un fulger într-o noapte
doar păsările colibri dansează cu petalele
precum baletează păpădiile cu cerul
într-o libertate aproape de nebunie

dintr-o scoică ascultă marea ritmul
pe când o rază jucăuşă desparte perfecţiunea
în perechi veşnic inegale

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!