Mă simt închis într-o ou de beton armat

lovesc cu disperare pereţii precum un pui anemic
care nu şi-a înghiţit încă gălbenuşul
e ca şi cum m-aş grăbi să ies în viaţă
să rup iarba să-mi mişc aripile
să casc ciocul după un strop de apă
ori doar să caut căldura universală
dar de atâta freamăt oul s-a rostogolit în el
fără a mai căuta temei în lumea de dincolo de lume
ca un meteorit incapabil să ardă până la capăt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi era teamă

mă ascundeam în lanul de in
cu faţa întoarsă spre cer
număram macii din doi în doi
şi-mi îngropam degetele în arătura reavănă
în căutare de rădăcini
de unde ar fi putut să-mi crească speranţa
precum lumina aceea de la capătul universului
căreia îmi place să-i spun dumnezeu
sau pur şi simplu acasă

când îmi este aşa de frig fără tine
caut cu disperare printre maci
umbre de oameni de zăpadă
să le dau teama de viaţă cu toată moartea
să plece în lumea lor albă
dincolo de orice curcubeu poznaş
dincolo de orice lacrimă vinovată de atât soare
un singur punct negru
ca alternativă
la un infinit de infinituri

acel loc geometric al tuturor posibilităţilor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt Dumnezeul furnicilor

dar mă dor toate muşuroaiele
desfăcute de curiozitatea mea
fiecare lume în care mi-am băgat nasul
fără să înţeleg dezastrul produs
doamne câte bariere puneam în calea lor
ca să-mi verific teoriile copilăreşti
doar aşa
ca să văd până unde vor răzbi

interveneam despotic
într-o lume pe care nu o înţelegeam
din joacă
un uriaş fără minte

şi nu pot să nu mă gândesc
că un copil din stele flămând de cunoaştere
se joacă din când în când
cu lumea noastră
doar aşa
ca să vadă până unde putem răzbi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe această lume în care nu aveam ce căuta

nu mai vreau decât un colţ întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăţ câmpiile sub care îmi vor creşte munţi din suflet
aşa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca şi când aş număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
şi le voi cosi dimineaţa
înainte să-mi cânte toţi greierii a dincolo
pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau şi jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suntem liberi decât pentru un ţipăt

apoi începem sclavia interesului
prin egocentrism şi dorinţa de a avea
de fiecare dată mai mult
de fiecare dată altceva
şi aproape niciodată doar ceva necesar
ca într-o reclamă la ciocolată

poate doar suferinţa din care se naşte arta
ar putea aduce un strop de libertate
cât o ardere de meteor
preţ de un zâmbet
dar
cu certitudinea dată de atracţia universală
doar libertatea de ţipa după o viaţă intrauterină
e unica libertate înaintea sclaviei maxima
numită viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu avem decât libertatea primului ţipăt

apoi începem sclavia interesului
prin egocentrism şi dorinţa de a avea
de fiecare dată mai mult
de fiecare dată altceva
şi aproape niciodată doar ceva necesar
ca într-o reclamă la ciocolată

poate doar suferinţa din care se naşte arta
ar putea aduce un strop de libertate
cât o ardere de meteor
preţ de un zâmbet
dar
cu certitudinea dată de atracţia universală
doar libertatea de a ţipa după o viaţă intrauterină
e unica libertate înaintea sclaviei maxima
numită viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot să plutesc

afurista asta de gravitaţie e de vină
pentru toate scenariile apocaliptice
chiar şi pentru eficienţa ghilotinei
până şi moartea s-a gârbovit de atâta atracţie
doar îngerii evoluează precum păpădiile
noroc că ploile nu-i ating
altfel tot câmpul ar fi plin de aripi albe
..............................................................
acum sunt într-un ochi de uragan
e atâta linişte încât îmi pot auzi lacrimile
cum se nasc
................................................................
iar eu alerg după un fluture alb
pe care nici nu vreau să-l prind
nici să-i desfac misterul
doar să mă pierd o clipă
de lumea aceasta din plastic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa iubirii toate imensităţile sunt inutile

oricât m-aş delimita de fiecare dată
răsucind teoria haosului în floarea de cireş
simetria nesfârşirii nu are nimic comun cu iarba
poate doar cu verdele acesta înnebunitor
precum un strigăt aruncat cerului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat în sfârşit să râd precum dacii

acum sunt pregătit
să întâmpin toate dezastrele
nu mai clădesc aiurea baricade
nu mai vreau să obosesc
privind lumea la microscop
caut doar vârfurile
de unde să văd totul ca în palmă
ca pe un destin gata desenat
ca pe o cărare fără alternative
înainte de a închide ochii
pentru veşnicie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vis precum o spirală

cad dintr-un înalt turn din sticlă şi oţel
mă privesc ca într-o oglindă cinescopică
deşi strâng ochii pentru a atenua impactul
apoi mă înalţ pur şi simplu ca o pasăre măiastră
fără aripi fără zbateri doar cu un fel de linişte
precum căderea unei frunze răpusă de toamnă

mă trezesc într-o baie de sudoare
ca şi cum m-aş fi născut iar
ca şi cum m-aş fi întors la un job necesar
încerc să uit starea de plutire
şi să mă reobişnuiesc cu gravitaţia
apoi păşesc ca şi cum aş escalada infinitul
ca pe un vârf bănuit dincolo de stele
respir din ce în ce mai rapid
ca într-o alergare concentrică prin mine

răstorn aşa de des universurile
ca într-un joc de bacara complex
poate un pic cam prea sobru pentru sufletul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu răstorn lumea nimănui

uită-te în ochii mei
vezi
nu e nimic din ce cauţi
nicio certitudine
nimic clar
nu pare că dincolo de ei ar fi vreun adult responsabil
dar nici un copil care gângureşte
uită-te adânc şi ai să vezi
până dincolo de începutul lumii
genunea
focul
şi raiul şi iadul
dar nimic din ce cauţi
niciun fluture nătâng răsucind curcubee
doar o mare picurând cuvinte
pe o veşnică plajă nouă
două urme de nicăieri

felul meu ciudat de a iubi
fără să întorc lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mor în fiecare dimineaţă

mă las apoi îngropat de realitate
de la inimă în jos spre rădăcină
să-mi caut seva prin măruntaiele pământului
defect profesional-desigur
minerul din mine nu a uitat întunericul
doar partea aceasta care se visa marinar
mai strigă cerului sufocarea vieţii
mă străduiesc să învăţ tăcerea
nu mai şoptesc nici ierbii dorinţa
desfac doar piatra-n patru să-i caut centrul
între timp mă întorc în mine
din ce în ce mai adânc
până la înec
să-mi găsesc în sfârşit atlantida
să desfac minunea minunilor
în atomi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice măsură sau atitudine exagerată nu îşi va atinge scopul niciodată! Deoarece orice disperare aduce doar o altă disperare!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vârful muntelui pot vedea că e loc destul până la cer însă şlefuiesc iluziile până la capăt.

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă zbat precum un făt cu lumea de dincolo

lovesc cu un fel de disperare
fiecare centimetru pătrat de infinit
găsesc înainte de naştere
formule de împachetat neantul
dintr-o rădăcină în altă rădăcină
prin ascultarea firului de iarbă
apoi îmi văd de lichidul amniotic din inerţie
de libertatea cordonului meu ombilical
din prea multă iubire
sau de cine mai ştie ce altă legătură cu universul
din speranţă
mai mult sau mai puţin închinată clipei

săvârşesc botezul cuvintelor în lacrimi de buburuză
îmi cresc visele din fiecare îmbinare cu realul
ca un fel de nituri rotunde şi de netăgăduit
pe un pod aproape albastru şi uşor absurd
ca mai toate încercările mele de a respira
înaintea de a articula primul ţipăt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschid ochii şi privesc în oglindă o umbră

care încă se încăpăţânează să creadă în veşnicie
în spatele umbrei un licăr de întrebare
care se ascunde de teama răspunsului
în mijlocul camerei o poartă spre niciunde
prin care nimeni nu mai trece nicăieri
o mare inutilă de speranţe se leagănă anemic
iar visele au amorţit agăţate într-o pânză de paianjen

respir adânc cât să nu-mi pierd autocontrolul
dar gândurile negre se întorc precum ecoul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara parcă este grăbită

a înflorit până şi gutuiul
soarele pripeşte ca într-o zi de august
iar eu demisionez din visare
chiar şi salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi şi ei bugetari
oricum sărbătoresc ceva
prea cad pene din cer şi miroase a liliac
pe când privighetorile acompaniază
iar un cuc strigă în neştire
eu îmi întind nedumerirea între cer şi pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima poate e timpul
poate iluziile de care mă despart
nu pot fi în nici un caz ele
nici florile de tei nu sunt

mă gâdilă viaţa şi râd fără scăpare
mă răsucesc idiot inutil anemic chiar
râd până mor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara parcă este grăbită

a înflorit şi gutuiul
soarele pripeşte ca într-o zi de august
eu demisionez din visare
chiar şi salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi bugetari
sărbătoresc ei ceva
cad pene din cer
miroase a liliac
privighetorile acompaniază
un cuc strigă în neştire
eu îmi întind nedumerirea
între cer şi pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima
poate e timpul
iluziile de care mă despart
nu
nu pot fi în nici un caz ele
nici florile de tei nu sunt

mă gâdilă viaţa
şi eu râd
fără scăpare
mă răsucesc idiot
inutil
anemic
râd până mor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu tu luntre, nu tu punte

doar saci cu nisip încă virgin
neînvăţat nici cu risipitul clipelor
nici cu trupurile topite din iubire
o lună cât mai nouă până-n zece zări
drept ofrandă pentru lacrima oprită-ntr-un efemer
ochi întors a dincolo de viaţă
spre prăpăstiile gândului ca o promisiune de acolo
nu mai este nicio cale nici mai albă nici mai vie
de parcă scările timpului se adâncesc în cerul moale şi circumvolut
ca într-un început nesigur de creier galaxie
din ce în ce mai cenuşie cale a robilor
cât să-mi caut două flori albe de pus aminte
nu tu luntre nu tu punte
doar clepsidre afumate de privit eclipsele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se micşorează cu fiecare zi

iar eu nu mai ştiu să aştept întâmplările fericite
nu mai pricep guduratul zorilor
latru acru la o lună din ce în ce mai albă
astup urechile să nu mai aud iarba cum se naşte
ochii mi se închid cu părere de rău
înainte ca lumea să-mi încapă într-o ultimă suflare
mă tem că o să plec printr-un orificiu strâmt şi rece
înapoi în negura de dinaintea primului scâncet

lumea asta se micşorează cu fiecare încercare de a o lărgi
şi îmi era aşa bine să o ştiu infinită
îmi era aşa bine să fiu nemuritor
încât vă cer iertare tuturor
că m-am născut într-o zi de 13
poate că e din vina mea
nu ar fi trebuit să caut măsuri pentru nemăsurat

lumea se micşorează cu fiecare zi
niciodată nu va ma fi la fel de largă
precum atunci când am deschis ochii
atunci când totul era într-adevăr perfect

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!