Cerul îşi vede de geometrie

impasibil la emoţia mea
luna se pregăteşte de eclipsă
e din ce în ce mai rotundă
ca mai toate pietrele acestea
care se învârt în neştire
cu monotonie invariabil plictisitor
singura ei distracţie este jocul acesta
de-a v-aţi ascunselea cu soarele şi pământul
mareele au devenit din ce în ce mai banale
parcă nici îndrăgostiţii nu se mai agaţă de cer
iar poeţii au început să scrie doar despre moarte
apocalipse şi draci verzi pe pereţi

undeva pe retină se derulează
tot felul de lumi imposibile
întotdeauna răsturnate şi de neînţeles
atât cât să le cuprind
între două încercări de aproximare
iar luna asta este din ce în ce mai rotundă
parcă ar vrea un premiu de consolare

între timp teii se pregătesc de supernove
ar fi recomandat să respirăm cu grijă
să nu deturnăm vreun înger

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fierbe asfaltul şi se crapă ţărâna

se tânguie în dungă clopote din frunze uscate
şi e doar luna lui cuptor
ca atunci când visam la cerbi albaştri
mai ştii pădurea
mai ştii cărarea
mai ştii ceva din luna aceea mult prea rotundă
sau doar visam de nebun într-o barcă goală
pe un lac mult prea adânc pentru moarte?

între timp am iscodit izvoarele
acum secate parcă de o lume mult prea lume
şi-mi trag o parte din lacrimi
ca pe un târâş de lemne retezate de tinere
ca să nu le mai doară rădăcinile
ca să nu mai viseze aiurea la stele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pinguinii se îmbracă din ce în ce mai chic

după moda lansată în eter de cilly willy
asta la polul sud
dar la capătul celălalt al axei
imaginară desigur
(ca mai toate încercările de dinaintea geometriei)
eschimoşii urmăresc buclucaşa ciocănitoare woody
între două buletine de ştiri apocaliptice
şi o vânătoare de foci din plastic
desigur pentru amorul artei
doar sunt cioplitori în gheaţă ai păsării de foc

între timp televiziunea digitală a devenit singura distracţie
pentru extratereştrii aceia mici verzi şi cu ochii mari
sau cum s-or mai chema sufletele
scăpate pentru veşnicie de sub controlul gravitaţiei

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume mult prea largă

te simt de parcă ai fi un ţipăt
din larma asta universală
rupt cumva în două şoapte
ca atunci când luna eliberează soarele
după o eclipsă totală
ori precum dublează pictorii lumina
cu o tuşă de întuneric

te simt ca pe o împreunare decentă
între un fulger tubular
şi disperarea din ochii unei căprioare
condamnată la moarte prin sfâşiere
de o haită flămândă de pui de lup

pe când eu fluier ca un începător
într-o biserică de aer şi stele
ca şi cum din cer mi-ai tot veni
ca un răspuns la o rugă de netot
scăpat din dogmă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă din anul 340 î. Cr. filozoful grec Aristotel, în cartea sa "Despre ceruri", a putut să ofere două argumente în sprijinul credinţei că pământul este o sferă rotundă şi nu un disc. În primul rând, el şi-a dat seama că eclipsele de lună erau produse de pământ, care se afla între soare şi lună. Umbra pământului era întotdeauna rotundă, ceea ce putea fi adevărat numai dacă pământul ar fi sferic. Dacă pământul ar fi fost plat, umbra ar fi fost alungită şi eliptică, în afară de cazul în care eclipsa s-ar fi produs întotdeauna în momentul în care soarele era chiar sub centrul discului.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai simplu decât perfectul ce ar putea fi

întreabă între sughiţuri durerea desfacerii de trup
răsturnate ceruri pe un câmp înflorit mai tot timpul
şi vara şi iarna şi-n toate toamnele nenumăratei primăveri
lacrimi prisosinde cătându-şi negustor pentru o clipă
între două margini de lume şi o cobiliţă

hâtru şi mucalit
un înger deconspiră perfectul simplu
din ochii adânci ai bunicii mele
cât tot voroneţul
mai decât toate căutările imposibile de albastru

iar eu urc dealul cu ulciorul într-o mână de copil
să-i stâmpăr setea de infinit
de la rădăcină în sus
un praf galben delimitează două imperii veşnic verzi
cum fac uneori punctele de suspensie loc unui gând nerostit

cântecele desfrunzite ale stejarilor
mai aduc un cerc peste un alt cerc
poate într-o zi cineva va descoperi în sfârşit
pefectul acesta atât de oltenesc
încât nu poate dormi decât pe o laviţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a v-aţi ascunselea prin mine

calc pe sfera aceasta cu multă gravitaţie
la un alt nivel ca un joc nesfârşit
de-a cercul
între doi pereţi de gând
involuţii recesive dintr-un altfel de ieri
zac săltăreţe pe un fir de lumină
dintr-un sens în altul
precum o regulă a dezordinii

la un capăt de tunel întunericul
de gradul opt pe scara vieţii cerne
din cer în cer prin fiecare orizont
îmi foşneşte sângele în urechi
ca prin aorta unui zeu fluture

tot felul de splendori ucise de un penel
pe o pânză de tarantulă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

e un fel de a privi lumea
între două bătăi de inimă şi o lacrimă
sigur e o ştiinţă
cam ciudată
care nu vrea să limpezească nimic
nici iubirea
nici durerea
vindecă uneori sufletul
dar asta într-un mod relativ
chiar aşa
relativul
sună ca un timp al conjugării verbelor
de către poeţi

de când einstein a aruncat inefabilul
între două încercări de concret
mă deplasez cu viteza gândului
când spre roşu
când spre albastru
apoi aşez iubirea în cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu ştii dar viaţa este despre iubire

restul sunt doar agrafe de prins dovezile
în dosare cu pereţi şi acareturi
sau pe câmpii cu flori şi fluturi
şi
poate că trebuia să subliniez asta mai demult
viaţa este şi despre muzică
care e tot o formă de iubire

ceva mai curată
poate un pic mai universală
chiar şi poezia este despre iubire
uneori şi despre partea mai întunecată a iubirii

poate că nu ştii
dar până şi războaiele se fac din iubire şi ură
toate crimele
toate nedreptăţile
sunt doar conseciinţe colaterale ale iubirii

mi-ai tot spus că nu pot iubi pe toată lumea
că am de ales între zi şi noapte
între soare şi lună
între alfa şi omega
şi eu ca un nebun tot încerc imposibilul
punând în agrafe zi de zi toate dovezile
uitând să mă iubesc
tocmai pe mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele e tot acolo

parcă în ciuda apocalipticelor calendare
repetă invariabil zorii
precum orice altă stea
impasibilă
îşi vede de hidrogenul ei

nu s-a despicat cerul
nici măcar pământul
doar inima mea bate un pic mai tare
oricum nu stia prea bine ritmul
batea şi ea după ureche
fix în spatele ochilor
sub fiecare mângâiere
lăutăreşte
acel fel de je ne regrete rien
cântat prin toţi porii

între două trăiri şi o normă de conduită civică
răstignesc visele în crampoane ruginite
bătute cu voluptate prin fiecare aripă îndrăzneaţă
prin fiecare iris care se deschide înăuntru
împotriva ordinii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pun de o afacere cu licurici

asta în loc să scutur cerul de stele
îmi trag ţărâna sub tâmplă şi privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat când din lacrimi de înger când din fluturi nenăscuţi
deschid inima ca pe o pleoapă şi-mi întind timpanele între două lumi
ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
cântarea păsării de foc din cenuşa amară a trupului meu
apoi ca şi când nu m-a durut niciodată m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc să scutur cerul de stele

pun de o afacere cu licurici
apoi îmi trag ţărâna sub tâmplă
să privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă
şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat
din lacrimi de înger şi fluturi nenăscuţi

îmi deschid inima ca pe o pleoapă
întind timpanele între două lumi
şi ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
ori doar cântarea păsării de foc
din cenuşa amară a trupului meu

apoi
ca şi când nu m-a durut niciodată
m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre moarte şi libertatea de a nu mai fi

aş putea construi un dialog cu masa tăcerii
mai degrabă un monolog rotund
precum pâinea bunicii mele
sau poate doar un strigăt anonim
precum o delaţiune
cât să-mi mai înec din corăbiile acestea
ştii tu bine doamne ce mai flotă port în inimă
dar taci
că de când s-a inventat rostirea
parcă lumile se nasc aşa de aiurea
şi aşa de nepregătite pentru armonie
încât sfârşesc mai tot timpul nefericite
oricum doar noe are patent pentru navigaţie
iar dacă înainte de a mă trezi din luciditate
între mine şi firul de iarbă nu era decât un vis
(poate că totuşi nu era nimic de negociat)
ca întotdeauna de la rădăcină spre undeva departe
cât despre viaţă şi interdicţiile existenţei
nu ştiu de ce
dar nu am nicio obiecţie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi inimile ne cântă la fel

paşii ni se împleticesc a depărtare
nu ne mai prind nici îmbrăţişările
atârnăm parcă de-o parte şi de alta a lumii
ca doi vestitori de primăvară abia spălaţi de iarnă
fiecare în emisfera sa
fiecare cu steaua lui polară
altfel zis fiecare în parte cu cerul său
parcă am fi unul luna şi celălalt soarele
poate de aceea ne sărută aşa frumos la răsărit
şi atât de duios la apus
ca şi cum s-ar frânge de fiecare dată lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina este graniţa dintre două întinderi de întuneric

un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele între două stări de agregare
un fel de punte între căutare şi adevăr
coridorul strâmt dintre trup şi reîncarnare
uneori răspunsul tuturor întrebărilor
alteori simpla acceptare a necunoaşterii
sau poate clipa de înălţare ideatică între două eternităţi

lumina nu este de două feluri
poate nici întunericul unic
dar se împletesc aşa de firesc
întotdeauna împreună în noapte
niciodată la un loc ziua
între ele e loc şi pentru umbră
locul celor nehotărâţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lunii pline

Luna rotundă argintată,
Stăpâna nopţilor cu stele,
Luminează drumul vieţi mele
Prin astă lume-ntunecată...

De mândrul Soare-i este dată,
Lumina ce-o picură-n vâlcele...
Luna rotună argintată,
Stăpâna nopţilor cu stele.

Cu Soarele-n tandem divin,
Luna stă pe cer urcată...
Am aflat de unde vin,
Din Calea Lactee, apropiată,
Luna rotundă argintată.

rondel de Ioan Friciu (2 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet este şi omul care priveşte răsăritul

poet este şi omul care priveşte răsăritul
de parcă nu l-a mai văzut niciodată
chiar şi gâdele are momente de poezie între două execuţii
iar zeii nu visează niciodată păsări nenăscute
oricât zbor ar ascunde piatra lui sisif
nicio încercare de nemurire nu trece nepedepsită
şi eu cânt rostogolind un torace de om de zăpadă
când a primăvară devreme când a doamne iartă-mă
sugrum o clipă şi răstălmăcesc legea legilor nelegiuite
cu un vector de lumină obţinut prin regula paralelogramului
de pe un plan mai tot timpul pregătit să-şi caute înaltul
parcă doar gravitaţia este de vină pentru veşnica cădere
iar inerţia fulgului topit de sărut nu se pierde în violet
doar aşa
că nu are altceva mai bun de făcut
.............................................
cum necum hymalaia e rezultatul dorinţei pământului de a atinge luna
iar fiecare stea căzătoare ar putea fi sfârşitul
dar noi visăm codrii de aramă şi tinereţe fără bătrâneţe
între două iubiri vinovate şi o cană cu vin
..............................................
nu-ţi cer să dai gaură prin inima mea
poate doar un pic de caligrafie când mă ucizi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă ne vor asculta şi gândurile

dacă nu cumva o fac deja
poate că în felul acesta nu va mai înjura nimeni pe silenţios
nu vor mai fi nici secrete
vom învăţa să fim un gând
cine să-şi mai permită dizidenţa
lumea nu va fi mai bună dar măcar o vom şti toţi odată
ce ne facem însă cu poeţii
nici ei nu ştiu câteodată ce gândesc
darămite cogeamite serviciu secret
lovit în plex de insecretomania mondială
......................................................................................
până la urmă cineva va voi să cunoască şi gândul necuratului
dar poate nici dumnezeu nu o poate face întru-totul
.............................................................................................
iar între două numărători paralele
cu certituine
întotdeauna cineva va pierde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!