* * *

nu mai am mult
până la mine acasă
doi munţi de sare
şi-un văzduh
mai am de străbătut
cu tălpile goale
bocancii i-am pierdut
demult
în tranşee
nisip
durere
câmpuri cu maci ofiliţi
pe marginea retinei
bobului de grâu

nu mai am mult
ca să ajung oricum
acolo
unde m-aşteaptă
suave flori de lut
lipite-n geam

îţi zic
a mai rămas puţin

destin sau destinaţie

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erbicidare

între mine
şi bobul de grâu
câmpul respiră decent
prin alveole de maci
singurătatea ierbii...

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

până la capăt
mai este un drum
unde pot să ajung
şi să-ţi spun
ce nu ţi-am spus niciodată

te iubesc, omul meu bun
pe tine te iubesc, şi câinele
ce te-a muşcat de faţă
din prea multă iubire

mai am un capăt de drum
cu mult mai subţire
decât zaua din lanţ
până ajung la tine

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Josiah Tompkins

Am fost cunoscut de toată lumea şi foarte mult iubit,
Bogat, conform standardelor recunoscute
În Spoon River, unde am trăit şi muncit.
Aici eram acasă,
În pofida faptului că toţi copii mei au plecat departe –
Căci acesta este rostul vieţii – toţi, mai puţin unul.
Băiatul cel mic a rămas acasă
Pentru a fi sprijinul meu la bătrâneţe,
Şi cosolarea mamei sale.
Apoi, eu am început sa devin tot neputincios, iar el tot mai puternic;
Şi nu mai era de acord cu mine in privinţa afacerilor,
Şi soţia lui spunea că sunt o piedică pentru el;
Şi şi-a convins mama să fie de partea lui,
Şi tot aşa până când mi-au dat lovitura finală, încercând să mă mute
În casa unde copilărise ea, în Missouri.
Astfel o bună parte din averea mea s-a pierdut –
Oricum, îmi făcusem testamentul chiar înainte să se fi întâmplat asta,
Aşa ca n-a putut profita prea mult.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dacă ai avea
o bucată de timp
la îndemână
să poţi privi
mai jos de stele
ai şti
câţi munţi de sare
poartă în ele
aceste lacrime ofrandă
mângâiate de zei
mi-ai săruta ochii de algă
în zgomotul ploii
ce reverberează căderea
suişul pe un pământ străin
de toate durerile lumii
ai şti despre mine că sunt
ultima poveste a sării
din bobul de nisip

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lipie de grâu -
tata cu mult mai bătrân
mama mireasă

haiku de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud

păduri ce plâng

mult mai sălcie apa
în mănăstiri din munţi

cu mult mai tristă tâmpla
ce sprijină cerul

rămas-a ochiul orb
în şuierul luminii

copaci decapitaţi
cad în genunchi

şi îi aud

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captivitate

acolo unde muntele
sărută marea
e un regat
de trupuri captive
acoperite cu sare
eu înotam în apa
mai albă ca neaua
şi învăţam să mă
caţăr spre tine
cu unghii de flori
tu coborai pe sania
trasă de mirajul pădurii
ca fata morgana
totdeauna departe
de lumea captivă
ce ne ţinea
suflete albe în noapte

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru absurd

Demult nu a mai
Venit pe la noi
Am rămas singură
Cu sufletul gol,
Uitându-mi fericirea
Agăţată in cuier
La altcineva acasă.
Unde oare am fost în vizită?
Ce o fi făcând Demult?
Ultima oară când
A trecut pe la mine
Mi-a adus flori...
Şi m-a pupat
Dulce...
Pe gură.

poezie de Culament Filis
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maraton

între start şi pedeapsă
trăit-am prea mult
pe zgura ce o străbat
cu tălpile goale

între sărut şi blestem de părinţi
sunt spini de trandafiri pe care-i miros
cu aripile frânte

nici nu a fost
şi nici va fi nimic uşor
pe lungul drum al lutului

începe o zi

alt start impus
de altă fugă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi cu tine

am îmbrăţişat
timpul rămas

el ne-a pus laolaltă
cu ce ne puteam oferi

un pic de tu
puţin din mine

umbre dansând

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

eşti atât de frumos
când râzi nonşalant
ca o ninsoare cu chip de copil
într-o lume mai puţin definită
din niciun anotimp ştiut
de mine de tine şi alţii
iar zâmbetul tău pleacă
din colţul stâng al gurii
spre lumea dinafară
omule
ninsoare târzie
peste câmpuri cu maci
albite de galben
eşti incredibil de real
atât de viu şi frumos

omule
ninsoare târzie
în lanuri de ceaţă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am o inimă şi-un ochi

nu ştiu ce mă aşteaptă
pe drumul drept indus

între păcat şi multe alte breşe
ce duc invariabil tot acolo
păcatul de-nceput

constat că inima-mi vorbeşte
şi pot privi cu-al treilea ochi
mult mai profund

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carantină

m-au prins la graniţa
dintre lanuri, cu îndoieli
de fum mi-au ţintuit trupul
pe cel mai înalt zid văzut
vreodată de vreun ochi alb
în marile spărturi de grâu
iar sufletu-mi l-au biciuit
cu flori de cimbru
atât de mult l-au schingiuit
pân-a "cedat" şi-a zis
luaţi-mi trupul
eu pot să zbor cu mult mai sus
decât umila coajă de fum
spulberată de ape şi vânt
loc pe care-l numiţi carantină
în lumea voastră tristă şi rece

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu ştiu dacă ştii
Ce înseamnă
Spaţiul rotund
Unde stelele dorm
Cu tâmpla prelinsă
Între doi munţi
Unul de sare şi altul de cenuşă

Pe cerul ce stă să izbucnească
Nu ştiu dacă ştii
Cât de grasă e iarba crescută
Din stânci
Privirea arborilor seci
Nu stiu dacă-o vezi

Despre suflet si altele
Nu îndrăznesc să spun

Mă fac ghemotoc în spaţiul rămas
Şi adorm

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facerea

Eram atât de trist şi atât de fericit
încît strîngîndu-te în braţe
tot timpul îmi părea
că am cătuşi de aer.
El a trecut pe lîngă mine şi mi-a zis;
- Ce-mi dai ca să le tai?
- Nu-ţi dau nimic, i-am zis,
nu vreau să mi se taie
cătuşele de aer.
El a plecat
cu ochii scoşi de sub sprînceană a mirare
eu am rămas acolo
în încătuşare.
Ce ţară, Doamne, pentru un copil!

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mintea mea
este un soft dat
de oamenii-păsări
ce au scormonit atât de adânc
până au ajuns la liniştea stelei
vuind ca o scoică uitată
între ape şi lumi
umila mea minte vibrează
la fiece strop de nisip
ce vântul îl mângâie
alungă cu mult mai departe
gheara protectivă din vis

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

câteodată tremurul frunzei
îl simt adânc
în buze

acolo
unde nourii şi ţărâna
îşi duc în geană lumina un foşnet de frunze moarte
se coboară din tălpi în sus către genunchi

***

câteodată tremurul frunzei
îl port cu mine
în sânge
până-n jos la glezne

acolo
unde iarba şi roua se unesc
sub tălpile goale
într-o părtaşă solitudine prin anotimpuri-rugi

***

câteodată tremurul frunzei
îl simt rostogolit până la umerii mei
până la buzele tale

acolo
unde nimeni nu calcă lacrăma firului de iarbă
un cântec gângurit lăsat-am ca pe un rug înflorit să se-audă
în tremurul frunzei

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dacă poţi
dansează cu mine
până la capăt
chiar de faţa-mi va fi
câmpul brăzdat
de şrapnele
iar braţele crengi
doar cioturi vinete şi reci
pe scena libertăţii promise
dansează cu mine
aproape
la cumpăna simţurilor
dincolo de zăpezi
flori născute din vânt
muguri de piatră
fii partenerul meu de dans
acum şi atunci
când nu voi mai şti cine sunt
să duci dansul nostru
cu mult mai departe

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

tu ai murit
eu încă sunt o umbră
din spatele oglinzii
o umbră ce disipă
în mii de ţurţuri
gheaţa din inima lunii

tu, eu sau tu
sufletul tău sunt eu
inima mea bate
pe cele zece octave rămase
neconviţional alese

tu ai plecat
eu am rămas să duc mai departe
un ce... puţin
atât cât a rămas
din marea durere a lumii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât e până departe, mamă?

cât e până departe,
mamă?

copil fiind, am obosit
să dau cu sapa-n via asta
pe-acelaşi rând neterminat
şi invadat de buruieni.

mai ştii ce-mi promiteai?

să ai răbdare, şi să strângi în pumnişori
atât cât poţi, o tâmplă crudă
că vom ajunge noi, cândva,
la marginea fântânii.

ce sete, mamă, ce sete simt acum
când sunt pe rândul ăla blestemat
în care m-ai lăsat să sap, să sap
până la capăt, ca să găsesc filonul

mamă,

e mult până departe?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!