Carantină

m-au prins la graniţa
dintre lanuri, cu îndoieli
de fum mi-au ţintuit trupul
pe cel mai înalt zid văzut
vreodată de vreun ochi alb
în marile spărturi de grâu
iar sufletu-mi l-au biciuit
cu flori de cimbru
atât de mult l-au schingiuit
pân-a "cedat" şi-a zis
luaţi-mi trupul
eu pot să zbor cu mult mai sus
decât umila coajă de fum
spulberată de ape şi vânt
loc pe care-l numiţi carantină
în lumea voastră tristă şi rece

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

ciudat mi se pare a fi
bobul de grâu ce naşte
negrăitoare lanuri în care mă pierd
când aşez luna pe masă şi chem

înfruptaţi-vă cu toţii din trupul acesta

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

întâi l-au recrutat
apoi l-au recomandat
apoi l-au reprezentat
l-au rezumat
l-au repezit
l-au retezat
apoi l-au rebotezat (?!)
apoi
l-au resuscitat
l-au redat
posterităţii de-o zi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur mine

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi mintea şi trupul
Atât mi-a rămas un gol rece,
Un punct de aer, un strop de apă,
Apă ce simte,
Apă ce-şi schimbă forma din real în ideal.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi ochii şi buzele
Atât mi-a rămas un chip mut şi orb
Ce prinde-n mână fiecare clipă
Şi-o pipăie fără să ştie ce-i.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi lacrima şi visele
Căci tot ce am e iluzie simplă
Iluzie la viaţă
Ce s-adapă din suflarea mea.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi sufletul greu
Căci rămân un fir de nimic,
Dar vă rog nu-mi luaţi nimicul
Căci el surprinde un singur mine
Ce rămâne fericit.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La graniţa dintre noapte şi zi

Fă-mă, la graniţa
dintre noapte şi zi
să-mi plângă trupul
în picături de rouă
pe mătasea purpurie.

Ţine-mă în braţele tale,
şi-mi îngenuchează
sufletul de femeie,
fi-mi ploaie de meteoriţi
în valsuri de împotriviri.
Respiraţia mea strecoar-o
în palma tandră a sufletului tău,
şi dă-mi din ea porţii delicate
de săruturi fără antidot.

Îngenunchează-mi pleoapele
sub vraja mângâierilor tale,
supune-mi gura tăcerilor
amestecate cu parfum de noapte
şi emoţii sălbatice.

Presară-mi flori de tuberoze
pe trupul adormit
şi spune-mi...

Spune-mi că nu mă mai vrei

Pentru că la graniţa
dintre noapte şi zi
n-am fost,
nu suntem,
şi nu vom fi
nimic...
fără iubire.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La graniţa dintre noapte şi zi

Fă-mă, la graniţa
dintre noapte şi zi
să-mi plângă trupul
în picături de rouă
pe mătasea purpurie.

Ţine-mă în braţele tale,
şi-mi îngenuchează
sufletul de femeie,
fi-mi ploaie de meteoriţi
în valsuri de împotriviri.

Respiraţia mea strecoar-o
în palma tandră a sufletului tău,
şi dă-mi din ea porţii delicate
de săruturi fără antidot.

Îngenunchează-mi pleoapele
sub vraja mângâierilor tale,
supune-mi gura tăcerilor
amestecate cu parfum de noapte
şi emoţii sălbatice.

Presară-mi flori de tuberoze
pe trupul adormit
şi spune-mi...

Spune-mi că nu mă mai vrei

Pentru că la graniţa
dintre noapte şi zi
n-am fost,
nu suntem,
şi nu vom fi
nimic...
fără iubire.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai văzut?

Ai văzut vreun suflet plin de cicatrici,
de ploi udat, cu răni şi plin de frici?
Ai văzut cum ochi-s calzi şi blânzi,
de iubire şi frumos ei flămânzi?
Ai văzut cum îşi poartă a sa cruce,
fără de povară sa a se dezice?
Ai văzut cum într-un cocon stă închistat,
de când ai săi semeni l-au alungat?
Ai văzut tăcerea din privirea lui,
şi durerea tristă a glasului?
Ai văzut vreun suflet, două, trei,...
de atâtea ori, când te plimbi pe alei?

Şi de-ai văzut, de ce-ai tăcut?
De ce-ai plecat, de ce-ai crezut?
Că ziua de mâine ne mai aparţine,
Când în suflet avem atât de puţine,
Lucruri frumoase de dăruit,
Când sufletu-n noroi e zugrăvit?
Şi te întrebi: de unde atâta răutate?
Şi mai ceri de la Dumnezeu dreptate???

poezie de Adriana Monica Burtea (7 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mintea mea
este un soft dat
de oamenii-păsări
ce au scormonit atât de adânc
până au ajuns la liniştea stelei
vuind ca o scoică uitată
între ape şi lumi
umila mea minte vibrează
la fiece strop de nisip
ce vântul îl mângâie
alungă cu mult mai departe
gheara protectivă din vis

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lipie de grâu -
tata cu mult mai bătrân
mama mireasă

haiku de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din umerii tăi
cad ceruri
peste dorul
ce mă ajunge

îndepărtată şi rece
lumina putrezeşte
în lanuri de ploi

ce să aştept
când toate dispar
mai devreme
decât cele ce sunt
şi vor fi?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt mai mult decât cel mai rău lucru pe care l-au făcut vreodată în viaţa lor.

citat din Helen Prejean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu mai am mult
până la mine acasă
doi munţi de sare
şi-un văzduh
mai am de străbătut
cu tălpile goale
bocancii i-am pierdut
demult
în tranşee
nisip
durere
câmpuri cu maci ofiliţi
pe marginea retinei
bobului de grâu

nu mai am mult
ca să ajung oricum
acolo
unde m-aşteaptă
suave flori de lut
lipite-n geam

îţi zic
a mai rămas puţin

destin sau destinaţie

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud

păduri ce plâng

mult mai sălcie apa
în mănăstiri din munţi

cu mult mai tristă tâmpla
ce sprijină cerul

rămas-a ochiul orb
în şuierul luminii

copaci decapitaţi
cad în genunchi

şi îi aud

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Păstorel

Când murit-a Păstorel,
Plâns-a lumea după el.
L-au plâns chiar şi adversarii;
Cel mai mult l-au plâns crâşmarii!...

epigramă de George Budoi din Epigrame (18 februarie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispitele iubirii

Au încercat să mă-ncolţească,
Ah, turme reci s-au înhăitat...
Iar lumea mea era firească
Şi liniştea nu mi l-au luat!

Au început să mă vorbească,
Bârfindu-mă în orice fel,
Prin alţii paşii mei să-mi pască!..
Eu soartei i-am rămas fidel!

Şi-au încercat să mă lovească,
Din spate, mult m-au atacat,
Iubeam făclia cea lumească,
Surâsul nu mi l-au luat!

Şi nu-ncetau să se oprească,
Chiar soarele era uimit,
Mergeam, ferindu-mi şi năpasta,
De atâtea ori rămas-am fript!

Şi m-au lipsit, chiar, şi de pâine,
Speranţe vii mi-au scuturat!
Rămas-am în a mea iubire
Cu care Crezul am urmat!

Şi au muşcat în carne vie,
În jar copiii mi-au împins,
Dar m-a salvat a mea iubire,
Ce Domnu-n inimă mi-a pus!

Mă ruinau în sfredelire,
Se învrăjbeau ei între ei,
Pe mine, m-a salvat din toate
Copiii mei! Şi Dumnezeu!

E rândul meu, am datorie sfântă,
O ţin în piept şi-aş vrea s-o-mpărtăşesc,
O ştie Domnul, vede Maica Sfântă:
Copiii mei, din lacrimă fierbinte,
Lăsaţi-mă să spun acum:
Eu vă iubesc!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei înţelepţi ştiu că, întotdeauna, cu cât trupul este mai slăbit şi mai devitalizat, cu atât mai mult el ne comandă şi chiar ne împiedică. Dincolo de această situaţie, cu cât trupul este mai puternic şi mai plin de viaţă, cu atât mai mult el ni se poate supune, dacă învăţăm să-l controlăm.

citat din Gregorian Bivolaru
Adăugat de Morticia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

suntem împreună pe aceeaşi margine
a clipei,
împărţim aceleaşi nopţi sub
acoperişul lumii,

aş putea să-ţi ating visele,
aş putea fremăta în epoca ta,
aş putea să te port ca pe-o amforă
dar totuşi eşti atât de departe.

privirea ta e absentă,
soclul tău prea înalt,
nu eşti altceva decât o statuie frumoasă
şi rece
într-un templu
ce nu-mi aparţine.

eşti atât de străină
şi eu atât de trecător,
eşti atât de departe
şi eu atât de aproape.

eşti atât de tristă
în trupul tău de marmură,

eu sunt atât de singur
pe stânca mea de granit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Bruce, Jr.: Tu ai reuşit să faci mai multe decât a visat cineva vreodată. Dar luptând împotriva atâtor obstacole, pare mai mult a furie, decât a curaj.
William Wallace: Este mai mult decât furie. Ajută-mă. Pentru numele lui Dumnezeu, ajutaţi-vă pe voi. Asta este şansa voastră. Acum. Dacă ne unim, câştigăm. Dacă vom câştiga, atunci vom obţine ceva ce niciunul dintre noi nu a avut vreodată: o ţară a noastră.

replici din filmul artistic Inimă neînfricată
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt pată de mov
Din trupul glicinei
Tăiată
De cei ce mi-au fost
Mentori
Ea va rămâne pe veci
Altfel de primăvară
Eu o să fiu
Minusculă pată de sânge
Din movul ucis
De brume târzii
Când ei
Mentorii mei
Aprind lumânări parfumate

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

lasă-mi un semn
cât dunga unui bisturiu
doar ca să ştiu că treci
cu marea la reflux
în altă jumătate

lasă un semn aici pe ţărm
un bob de grâu adus de vânt
în ochii unei scoici

şi îţi promit si-ţi jur
că n-am să mai culeg nicicând
din ape tulburi
cu mâna amforă
vreun crab

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pietrei

din cer căzu
o stâncă în mare

se prăbuşi chiar acum
în mii de lumini violete

cu picioare şi tâmple
ochi înstelaţi
de cel mai crud verde
simţit vreodată
în cel mai negru străfund
ajunse şi căzu

îi rămaseră doar nişte lopeţi
şi-o inimă învăluită în alge

veni unul şi zise
revendic ultima picătură de sânge
din trupul inert

şi mai veniră şi alţii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!