Voiam cu disperare să te trăiesc. Să te gust în adâncuri de slabă simţire până la agonie. Să te respir regulat, într-un amalgam de vibraţii amestecate până la refuz de exaltări. Să te domin şi apoi să-ţi decid regăsirile şi uitarea pe care noaptea işi împletea cu măiestrie amintirile. Să mă dăruiesc permanent atingerilor tale pasagere, până ce se vor scurge zilele fade şi vom rămâne lut, regrete şi zâmbet. Să te gust şi să-mi pari veşnic ca o ispită pe care dragostea o sărută la margini de zare nesfârşită. Îţi promit că voi fi doar a ta şi a mea.

Andreea Palasescu (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram hotărâtă să te caut neobosit, până la graniţa viselor, în care sufletul îşi curăţă haina murdară de păcate nespuse. Să mă spăl pe mâinile albe şi apa uitării să-mi prindă pe gene dor neatins de mândrie deşartă. Să-mi fie sete de noi şi tu, cu beţia atingerilor târzii să stingi văpaia şoaptelor, într-un amalgam de sărutări fierbinţi. Să-mi sfâşii cu dinţii hainele pătate de misterul dorinţelor şi apoi fir cu fir, tainic să-mi coşi inima cu atingerea delicată a iubirii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârşite. Noaptea, cu braţele lungi, legăna visele ademenitoare într-o şoaptă şi vântul împletea iţele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri şi valurile flămânde înghiţeau urmele tainelor nerostite şi paşii dorinţelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul şi tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii. Mulţi vor veni să-şi ascundă ispitele în abisul ei. Şi marea le va păstra veşnic, ca o dovadă a iubirilor nemuritoare.

Andreea Palasescu (12 martie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârşite. Noaptea, cu braţele lungi, legăna visele ademenitoare într-o şoaptă şi vântul împletea iţele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri şi valurile flămânde înghiţeau urmele tainelor nerostite şi paşii dorinţelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul şi tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te-aş mai scălda în lumină. Să-ţi mângaie cu raza blândă trupul gol. Să-i fie naivul freamăt şi ispită în hruba uitării. Când apune tăcerea tu să-mi răsari în suflet cu senin. Să-ţi fiu rugăciune şi să ne-ntâlnească hazardul într-un singur gând, dincolo de punţi netrecute. Pot şi vreau căutarea aceasta neîntreruptă, febrilă, vindecătoare. Mă seduce până la agonie muşcând cu patos amalgamul trăirilor. Pot să-ţi mestec amarul şi-apoi să-ţi dau înapoi fericire. Tu poţi?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş număra visele pe degete. Le-aş cerne fiorul din ispita clipelor până la margini de apus tardiv. Apoi, în liniştea albastră a ţărmului, cu şoapta uitării agăţată de senin, ţi-aş strânge amintirile în căuşul palmei mici. Nu cumva să-mi picure adâncul nopţii, muguri de întuneric peste sufletul pribeag. Dorul să-mi fie şubred, cu genele lungi, grele, cernite de orgolii şi rătăciri. Inima plină de tine, întreg, neatins, sub umbra delicată a razelor cuminţi de lună. Când se opreşte timpul să te stingi, să-mi înveleşti trupul gol cu tăcerea trecutului; cu tine prezent în luminile fade şi poate într-un colt stingher de surâs. Până s-or domoli siluetele mute şi vântul schimbării şi-ar înteţi rafalele de bine. Vom învăţa să privim lumea în culori deschise, doar avându-ne reciproc, sincer, dincolo de compromis, absenţă şi ignoranţă. Până vor muri în noi păcatele şi amarul vremurilor trecătoare de la prea mult frumos. De la prea mult iubit, până la început de poveste fără sfârşit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi promit că n-am să iubesc pe nimeni

niciodată
cum te iubesc pe tine
cuvânt după cuvânt
zi după zi
îţi promit că n-am să trec
prin sufletul tău
ca printr-un tunel fără capăt
lovindu-mă
la nesfârşit
de ziduri
şi umbre
atât îţi promit
că voi rămâne
pentru tot restul vieţii
îngrămădindu-mi plânsul
între palmele tale
îţi promit că n-am să plec nicăieri
cu nimeni
pentru nimic
şi voi rămâne
să gust puţinul pe care mi-l dai
până la capăt
atât îţi promit
că zidurile se vor prăbuşi
lumea va învăţa să tacă
timpul se va retrage
în matca lui
şi totul va fi
aşa cum
e scris
în palmele tale

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare într-un tablou

Aşa voiam să simt fiorul cel mai moale,
Cum dragostea timid simţeam că dă târcoale,
Voiam să pot avea zâmbet curat,
Să fiu iubită angelic, venerat.

Aş fi dorit să simt valuri stelare,
Atunci când inimi dansează cu ardoare;
Să pot să dăruiesc atât cât am,
Să fi primit ce eu nu mai aveam.

Aşa voiam să simt viaţa într-o privire!
Să am curajul să-mi lepăd a mea fire,
Să fiu o alta pe care s-o iubeşti
Să-ţi satur setea, să nu te plictiseşti.

Aş fi dorit să pot să mă imprim în mintea ta,
Să fi rămas la infinit doar eu în ea...
Să fiu comoara după care alergi,
Să mă descoperi şi să nu mă negi...

Aşa voiam ca ploaia să vină să mă ude,
Atunci când lacrima în zâmbet se ascunde...!
Să fiu visul atunci când tu adormi,
Şi razele de soare jucându-se prin pomi.

Aş fi dorit să-nvăţ fericirea pe care o scriam,
Să fi uitat durerea, atunci când îţi zâmbeam;
Dar iată, am aflat prin tine să trăiesc din nou...
Pictând a mea viaţă într-un alt tablou.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aer plutea molatic, aroma intensă a ceaiului fierbinte. Aburii se înălţau tainic, pe culmi neatinse de gânduri, într-o înlănţuire a siluetelor slab conturate. Chipul palid îi era luminat de un zâmbet tomnatic şi-n tăcerea obscură a zorilor, şoaptele se topeau înfiorându-mi simţurile amorţite. Simţeam nevoia aceea acută, statornică de a muşca din ispită, încet şi cu poftă ca şi cum lentoarea aceasta nefirească m-ar fi aruncat într-un amalgam de plăceri fără margini. Era tot ce nu avusesem vreodată. Un fel de vis reţinut în frâul gândurilor obositor de comune, atins cu sfială de sărutul umed al dorinţelor. Mi-aş fi agăţat oglinzi în suflet, fără regrete, doar ca să-şi poată privi imaginea clară, reflexia vie a sentimentelor mute, pentru care, de prea multă vreme cuvintele erau de prisos.

Andreea Palasescu (3 decembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-mă cu totul şi iartă-mă! Pentru când o să-mi fie frică şi-o să te trimit îmbufnată după uitare. Nu-i de mirare! Verile au furtuni şi dragostea asta-i păcătoasă nu vine după pofta timpului. Tu râzi şi iubeşte-mă! Şi nu pleca prea departe, ca nu cumva să te găsească până la urmă tocmai uitarea, după care te-am trimis..

Andreea Palasescu (17 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să-ţi respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinţi peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruţi uşor şi trecutul se topeşte într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simţurile cu şoapte şi pielea ta umedă îmi acoperă visele copleşindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poţi să-mi picuri fericire în sânge, dor şi dependenţă în inima. Eşti al meu dintotdeauna. Eşti al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în braţe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îţi simt lipsa.

Andreea Palasescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că e important să rupi fărâme din tine şi să le împleteşti cu grijă în cugete blânde sau în adâncuri de suflet sărac în simţiri şi avid de iubiri netrăite. În esenţă, omul este dăruit lumii, cu scopul primar de a întregi energia divină, cultivând binele cu fiecare atom de adevăr, cu micile hibe care definesc perfecţiunea într-un amalgam de emoţii menite să transforme constant, propria viziune asupra vieţii, într-un mic Univers. Încă nu puteam înţelege dacă dorinţa de a înfrunta frica, sub toate formele ei, hulpave şi năucitoare ar fi constituit întâi un act de curaj şi mai apoi progresiv, o virtute meritată. Voiam doar să-mi odihnesc gândurile aglomerate, visele frânte şi cerul hazardului în Mâinile pline de Har care mă purtau printr-o poveste străină. Când voi obosi, viaţa îmi va aşterne noi resurse în drum.

Andreea Palasescu (17 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dezbrăcasem de parfumul dulceag şi inima rece îi şoptea numele blând, sărutându-i urma paşilor mici. M-am ghemuit în pământul umed încercând să-i adulmec prezentul viu, încă neatins de dorinţa regăsirii în jumătăţi de suflet. Voiam să o alung şi să o caut cu disperare până în adâncuri de iad nevăzut. Acolo am întâlnit-o când mi-a fost dor. Poate era la capătul lumii sau la mine în suflet. Nici nu mai ştiu. Ţin minte doar că m-a privit şi mi-a spus să rămân. Abia atunci am înţeles că si iadul e locuit de îngeri.

Andreea Palasescu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune (variantă)

Mă înclin cu sufletul
Şi fac o plecăciune,
Cum sânul meu ia forma
Cupei mâinii tale,
In care-am pus in taina
Un sarut
Ca pe-o pecete
De iubire,
Şi-n gândul meu
Cel răvăşit,
Am să rostesc o rugăciune,
Umilă,
Am să rog Cerul,
Să-mi dea să gust nectarul,
În care a picurat doi stropi
Din chipul tău,
De atâta sete,
Promit ca
Până la fund,
Voi bea paharul.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sărutase în grabă urma legăturilor strânse într-o clipă de extaz şi rujul roşu îi contura buzele pline, aroma lor proaspătă şi vie în contrast cu pielea albă şi netedă. Ecoul suspinelor ei suprimat într-un amalgam de simţuri amorţite, răsuna în profunzimi de sine, invadând fărâme de suflet necuprinse în atât de multe căutări si deopotrivă regăsiri trecătoare. Voiam să-i respir amintirea regulat, ritmic, suficient de lent să-i pot aduna emoţiile mute într-un surâs nevăzut. Mirosea iar a fericire şi a ispite ţesute între cearceafurile albe cărora timpul le răpise graiul, tăinuindu-l în rânduri de şoapte, aliniate pe muchia amurgului.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te-aş mai odihni într-o toamnă. Să-i sorb răcoarea umbrelor molcom, până la extaz. Când arde viclenia dorinţelor îmi va fi reazăm văzduhul arămiu. Pot să-l pictez, să-l tulbur cu liniştea bucuriilor. Pot să-l sărut şi să-i gust abisul într-o fărâmă de întuneric. Pot să te iubesc până se sting visele vechi şi tremură emoţile proaspete, copleşitoare. Tu poţi?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se întâlneau trăirile intense, lumea îşi stingea aglomeraţia fadă. Brusc, fără introduceri ample, fără final echivoc. Doar cuprinsul ne frământa trupul gol, şi sufletul plin de iubire până la suspin. Ajungeam la extaz doar regăsindu-mi rostul firesc în profunzimea ta nesfârşită. Şi apoi mă căutam din nou fără oprire...

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ex-stasis

uneori îmi vine să te ciupesc de suflet,
să te jupoi până la nucleu,
să stârnesc un tsumami
în acest ocean de iubire
pe care mi-l aşterni la picioare,

mă scoate din sărite limpezimea asta a ta
din care mă preling
ca o placentă a visului,
ceva mă zgândără să-ţi tulbur apele,
să te zgâţâi din temelii,
să-ţi altoiesc crengile cu o mie de soiuri,
pentru ca apoi,
ademenindu-te cu ele,
să izgonesc raiul din tine,
să te fac al meu,
doar al meu,
până la uitarea de sine.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncul privirilor tale păgâne încă răsare soarele. Eşti ispita mea, deliciul gândurilor îndrăzneţe, implementate adânc în rigiditatea conştiinţei tulburătoare. Doar sărutările, menite să mângâie goliciunea trupului, întruchipează un suflet hoinar pe ţărmul viselor mele făurite într-un amurg tardiv. Te respir şi te gust flămândă de dor. Eşti marea mea răcoritoare şi briza dimineţilor toride. Străine, trăiesc în această inimă călătoare, urmându-ţi paşii goi pe nisipul fin. Te aştept de multă vreme, să aştern fărâme de rouă peste gândul tău şi tu, cu strălucirea zâmbetelor firave îmi aduci vara în suflet în fiecare zi.

Andreea Palasescu (17 august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E important să-ţi doreşti. Cu toată puterea pe care iubirea o aşează în adâncuri de suflet. Să mergi mai departe cu nădejdea că Dumnezeu are aşteptări de la tine, prin simpla întâlnire cu o încercare, măsurată în gânduri mici. Oamenii poartă cruci. Unele grele menite sa îngenuncheze păcatele şi să le înalte sufletul până la Cer.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

Două fuioare de fum
care se întâlnesc,
se îmbrăţişează,
dansează lent,
se amestecă,
se contopesc,
apoi se despletesc
şi se înalţă suuus
căutându-se cu disperare,
iar când se întâlnesc din nou,
se risipesc
până la abandonare
şi uitarea de sine.
Ce rămâne din noi?
Doar două semne de întrebare,
ce nu-şi vor afla niciodată răspunsul.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!