Râul nopţii

Din fantastice-amintiri
Rupta râu'-ntunecat,
Miile de clipociri
Şi de stânci le-a sfărâmat.

Grele suferinţi străbat
Printre unde-mbălsămate,
Care-n secole au cărat
Cânt, sudoare, sânge, gloate.

Într-o lume de mister
Raza lunii-n ape bate,
Stele de pe-ntunecatul cer
Din adâncuri ude scoate.

Vin fantasme din văzduh
Furioase peste unde,
Ca pe-al râului vechi duh
Iarăşi noaptea să-l înfrunte.

Dar prin negura-nstelată,
Tulbure şi înspumat
Pe câmpii se pierde-ndată,
Râul nopţii deshumat.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de iarnă

Peste vârfuri cade-o rază,
Printre stâncile-adormite
Când amurgul stă să iasă
Din pădurile-amuţite.

Coame albe se-nnegresc,
Noaptea lungă amuzată
Le învăluie grotesc
De prin cer pictată.

Pe pârâu se stinge-n sus
Sunetul bizar al morii,
Când amurgul la apus
Colorează iute norii.

De pe creasta-ncovoiată,
Într-un şuier fioros
Tăvălind pădurea toată,
Bate vântul furios.

Noaptea prin văzduh zburând
Lasă-n cer o rană,
Lacrimi albe norii plâng
În amurg de iarnă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, tu, veşnicie?

Iese fum din ochii nopţii,
Îngeri blonzi stau la taifas
Printre miile de stele
Care ard în propriul glas.

Umezesc lacrimi de sânge,
Focu-n umeri înfrunzeşte,
Tunetul de sticlă spartă
Printre ploi mă urmăreşte.

Felinare dulci sunt prinse
Chiar şi-n coarnele de cerb,
În singurătate creşte
Fulgerul în care fierb.

Iese fum din ochii nopţii,
Îngeri îmi pătrund în glas,
Unde eşti, tu, veşnicie
Să stăm iarăşi la taifas?

citat din Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

Prin parcuri goale şi triste
Iar mă plimbă paşii mei,
Peste frunzele-autiste,
Printre arbori, pe alei.

Dintr-o mantie plumburie
Care murmură-n văzduh
Se rup lacrimi cu furie,
Apar iazme fără duh.

Lin pe băncile-nvechite
Cade burniţa-n amurg,
Pe-a lor scânduri scorojite
Şi culorile ce curg.

Iar prin noaptea răcoroasă,
Pe sub crengi goale de tei,
Cu a inimii angoasă
Mă pierd eu şi paşii mei.

poezie de Emil Utalea (ianuarie 2021)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasme de iarnă

Pe drumuri izbite
De ger şi ninsoare,
Troiene-nrobite,
Se-nşiră bizare.

Mai fumegă coşuri
Prin satul bătrân,
Sub nea tremurând,
Adoarme-un salcâm.

Pe uliţe albe
Tăcerea-i stăpână
Şi doar prin poveşti
Apare vreo zână.

Tresare şi râul
În straie de gheaţă,
Dispare ecoul,
Se mistuie-n ceaţă.

Coboară amurgul
Geros şi cernut
Şi-aprinde un astru
Pe boltă pierdut.

În case se-adună
Poveşti lângă vatră
Şi murmur de şoapte
Din noaptea-ngheţată.

Din tainele iernii,
Troiene şi ger,
Iau viaţă fantasme
O noapte şi pier.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa veche

Cade ceaţa mantie grie
Peste-oraşul adormit,
Înghiţind a curţii vie
Şi salcâmul desfrunzit.

Vremuri calde au murit
Şi bunicul credincios,
Casa veche-n amintiri,
O păstrez sfios.

Doar prin podul părăsit,
Printre lucruri prăfuite,
Un vrăbete zgribulit
Stă cu-aripile lipite.

Noaptea umple de fantasme
Cerul negru, ceaţa deasă,
Prizonieri fugiţi din basme
Ajuns-au la noi acasă.

Caut gândurile ascunse
În memoria de copil,
Prin secrete nepătrunse
Din al minţii vechi azil.

Dar al casei pod înalt
Zboară-n albe licăriri,
Casa, curtea şi salcâmul
Rămân tainice-amintiri.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

Eu... din miile de fluturi
Care zboară-n asfinţit,
Când vrei soarele să scuturi,
Doar pe tine... te-am iubit.

Eu... din păsările toate,
Care cântă prin livezi,
Te-am ales pe tine, poate,
În văzduh... să nu te pierzi.

Eu... dintr-un alai de stele
Călătoare, trist, pe cer,
Te-am luat în palme grele,
Dezgolită... de mister.

Eu... din curcubeu şi rouă
Risipite-n dimineţi,
Împart dragostea în două
Doar cu tine... de mă ierţi.

Eu... din razele de soare
Într-o lacrimă... te pun
Şi pe-o floare de cicoare
Jur... cu tine să rămân.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar timpul vechi de căldărar...

Pe nicovală-n fum de jar,
Când bate foile de-aramă,
De sub ciocan parcă răsar
Galopuri care-n stepă-l cheamă...

Dar timpul vechi de căldărar
Pierdut e-ades sub coviltire
De pe căruţele ce rar
Mai poartă-a şatrei rătăcire.

Iar azi iubiri de drum dispar
În cer croit din foi de-aramă,
Născut pe-un fier din care sar
Micuţe stele fără mamă.

Un cer întors este acum
Căldarea lui, care-n adâncuri,
Adună rătăciri de drum,
Cu-ai şatrei cai fără oblâncuri...

poezie de Pavel Lică din Sunt rom, ţigan de vreţi, dar OM
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare stea există un suflet

Priveşte apusul, ascultă sunetul mării,
acea sălbatică mare, plină de viaţă, în culori fascinante,
care se zbate la ţărm printre stânci! Un ţărm de mare
pe care valurile se sparg în mii de bucăţi-destin!

Asemeni mării suntem - curată şi învolburată,
într-o continuă zbatere, calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!

Boabe de rouă la ferestrelor sufletului sunt lacrimile,
Broboanele de sudoare ale îngerului nostru
ce ne ţine în braţe sufletul, atât de greu uneori!

Din doruri, din nostalgii, din noi, din şoapte,
din lacrima sufletului nostru, din aripile îngerilor,
Din simţiri delicate, din minţi însetate,
din lacrimi puţine, din doruri multe!

De asta şi vântul merge pe câmp, are multe de spus,
căci acolo, pe câmp, macii nu pot fi îngrădiţi,
Cu privirea îi pictezi la lumina stelelor şi a lunii,

Cel ce timpul îl are în faţă nimic nu ştie,
Tânguirea ta cutremură trestiile iazului albastrelor nopţi,
O, despărţire! Adâncă viaţă din umbrele nopţii!
Multe petale se aştern peste cărarea pietrelor!...

Un ochi se uită pe albia râului ce curge - sufletul
ce aşteaptă să treacă râul spre întâlnirea cu spiritul.

Diferă râul de la om la om, diferă aşteptarea
şi întâlnirea diferă. Într-un final, toţi ajung dincolo
la terminaţie... spre râul Lethe, râul Uitării!

Dacă întinzi mana mă vei atinge, sunt în umbra ta,
- Am întins mâna, îţi mângâi sufletul!
În fiecare stea există un suflet, dacă doar o atingi rămâi vrăjit -
ştii că stelele care sunt culese ajung tot pe cer!

Nu noi dăm stele jos de pe cer, trebuie doar
să le atingem - iată marele vis al pământenilor!
Ajungem să avem şi noi o stea,
părţi din noi ajung acolo - lumina noastră!

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina Nopţii

Cred că lumea e ştirbă când mestecă stele
Şi când boltele visului se răsfrâng în amurg;
Eu sunt doar pasagerul rătăcind pe sub vele
Care-nchide tomnatic cerul abrupt.

Mi se pare că noaptea e vis din fântâni
Cu apă vie înviind cavaleri
Şi aştept să se prindă-ntr-un joc de lumini
Cabotinii pe scena de fum dinspre zori.

Imi pare că şoaptele prinse în unde
Se-ntrec în mângâieri pe urechea mea;
Eu rămân pasageră printre stele flămânde
Stăpânind din adâncuri doar noaptea, doar noaptea...

poezie de Miriam Cristina Constantin
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe nopţi

Multe nopţi am tot visat
Chip din stele ce-l furam,
Multe nopţi iar am uitat
Că visam.

Plânge luna prin fereastră
C-o ignor în continuare,
Al meu dor în noaptea albastră
Când răsare.

Gânduri noi şi amintiri
Sufletu'-mi apasă,
Din oceanul de sclipiri
Hai acasă!

Te aştept demult să-mi iei
Doruri şi tăceri,
Se desprind zâne din tei
Sau păreri?

Multe visuri destrămate
Să le-adun nu pot,
Rătăcind înaripate
Peste tot.

Multe nopţi am ascultat
Toamna cânt de ploi,
Multe nopţi ne-am căutat.
Tot pe noi.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrii seculari

Calc prin codrii seculari
Printr-un taciturn sobor,
Al strămoşilor stejari,
Pe pământul dacilor.

În aer un zumzet fin
Arde iarba verde-n vânt
Chiar izvoarele suspin'
Dor în ape înecând.

Cântă păsări sus pe ram,
Triluri vechi, nemuritoare
Şi nevoia unui neam
Printre stele căzătoare.

Noaptea luna străluceşte
Codrii dorm uitaţi de timp,
Cu lumina-i ce vopseşte,
Zilele din anotimp.

Aici basmele iau viaţă
Din tăcerea selenară,
Rouă albastră-n dimineaţă
Bea pădurea seculară.

poezie de Emil Utalea (10 august 2019)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂTE STELE AŞ PUTEA SĂ NUMĂR CÂND S-APRIND PE-AL NOPŢII CER
Câte stele aş putea să număr când s-aprind pe-al nopţii cer
Şi spre faptul dimineţii, câte în lumina zilei pier?
Pierd din ochi înşiruirea vrăjit fiind de încântare
Căci cupola înstelată-i o feerie plină de mister.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de februarie...

Satu-i cufundat în beznă, vântul vâjâie prin ramuri
Cu un scârţâit năprasnic rupe creanga unui pom,
Prin văzduh ninge cu fluturi, gerul prinde flori pe geamuri
Şi prin pâsla de-ntuneric... nici ţipenie de om....

Un tic-tac dilată timpul, e trecut de miezul nopţii
Printre case părăsite mă strecor uşor cu gândul
Au plecat vecinii mei unde le-a fost datul sorţii
Ori s-au dus la cele sfinte... Am rămas doar eu şi vântul...

Fac un salt spre absolut cu un gând şi-o rugăciune
Să ating nemărginirea... bat la uşile închise
Joacă pe pereţi fantasme, flăcări, gol, deşertăciune
Nu primesc niciun răspuns!... Doar un amalgam de vise...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt

Cum vântul bate printre crengi,
şi bate şi prin mine,
cum albii fulgi de necuvânt
trec şi prin cer, şi piele,
te simt trecând acum pe-aici,
cu degetele grele.
Te naşti din mine, zi de zi,
cătând prin nouri stele,
şi cu-n surâs îmbietor
m-arunci înspre tăcere.
Cum să te uit? Cum să nu fug
din calea ta, fiinţă,
când gând din gând,
din ochi făr' de căinţă,
răsari ca să mă duci, cântând,
departe, cât mai mult,
peste pămînt şi stele,
lăsând în urmă lacrimi şi tăcere?

poezie de Diana Iordache
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul pustiirii (Urgia cerească)

Iarăşi lupte, iarăşi sânge
Iarăşi zgomot de război,
Iarăşi lacrimi nesfârşite,
Iarăşi valuri şi nevoi!

Când a şters sărmana lume
Lacrima de pe obraz,
Au venit năpraznic iarăşi
Alte valuri de necaz.

Văduvele iar vor plânge
Cu bătrânii cei sărmani
Şi copiii vor rămâne
Iar cu miile orfani.

Pustii-se-vor oraşe
Şi pe mulţi îi vor robi,
Unde sunt cântări deşarte,
Gloanţele vor dănţui.

Iar în locul răsfăţării
Şi al luxului nebun,
Va domni de-acuma groaza
Şi cutremurul de tun.

Care azi, (de zburdăciune),
Umblă goi, neruşinaţi,
Vor ajunge ca să umble
De nevoie dezbrăcaţi.

Când sporeşte răutatea
Se scârbeşte Dumnezeu,
Pentru asta vin în lume
Şi războaiele mereu!

poezie celebră de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macii roşii din câmpii

Tot mai cred
în vremea calmă
drum cu soare şi iubire
în reflexe de lumină
cine ştie câte gânduri
geana nopţii le adună
într-o lacrimă de lună...
pe cărări de miazănoapte
ca un cântec călător
plouă-n suflet şi cuvânt
flori de dragoste şi dor
lunga noapte se aşterne
peste chipul tău de vară
printre arşiţa de stele
ard în ruguri din priviri
macii roşii din câmpii,
hora visurilor mele.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, iarnă...

Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o ţară fără nume,
unde şade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
şi-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aştearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
şi mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăţ, pe-o aripă
şi mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireşe coapte
şi să-mi vină la fereşti
ursitoarea din poveşti,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!

poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă albastră, ceaţă gri

Ceaţă-albastră, ceaţă gri
Vine noaptea, tu nu vi,
Castelul să-l cucereşti,
În sân codru' să-nveleşti.

Amărât, uitat de soare
Şade-un nuc lângă cărare,
În amurg jilav de zi,
Plouă-albastru pe câmpii.

Pe cer, scenă cu actori
Zboară cârduri de cocori,
Săgetând spre miază-zi,
Ceru'-albastru, cerul gri.

Cade noaptea picurată,
Din pârâu aburi s-arată
Frunza geme-n colivie,
Ceaţă-albastră, ceaţă vie.

Strigoii cu-aripi de brumă
Pe pământ la sfat s-adună,
Ceaţă-albastră, ceaţă gri,
În cer nu mai zăbovi!

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul vieţii

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Trec secundele spre stele
ca un stol de rîndunele.
Zboară vremea către slavă
şi cu roadă şi cu pleavă.
Zboară clipa către Rai.
Tu, prietene, ce-i dai?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Zboară clipele albastre
către Domnul vieţii noastre.

Tu, acel ce mergi pe Cale,
ce dai tu secundei tale?
Tu, ce ştii ce-a dat Isus,
ce-i trimiţi acolo sus?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Vremea trece. Holda-i coaptă.
Domnu-i gata şi ne-aşteaptă.

Domnu-i gata şi ne roagă
să-L vestim în lumea-ntreagă,
să dăm iureş secerînd,
ca să vie mai curînd!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noaptea...

Noaptea-şi cerne linişti sacre prin unghere neştiute,
Niciun gând nu se strecoară, umbra nopţii s-o atingă.
Numai gândurile mele strigă vrute şi nevrute
Şi nu-i nimeni să le-audă şi neliniştea să-mi stingă.

Picură câte-o-ntrebare, ca un trăsnet în furtună,
Să m-ascund de mine, Doamne, poate îmi arăţi pe unde!
Mă găseşte nebunia pe oriunde şi m-adună
În căuşul palmei sale, pân' la oase mă pătrunde.

M-aş refugia în basme, sau într-un poem de vară,
Dar am lanţuri la picioare, în coşmaruri ghemuită.
Port singurătatea nopţii, peste tot, ca o povară
Şi nu-i nimeni, dimineaţa, înspre mine s-o trimită.

Am uitat să cânt din frunză, zorii să-i aduc pe frunte,
Nu mai ştiu gustul iubirii şi să înfloresc mi-e teamă.
Stau la pândă ochii nopţii, răsăritul să înfrunte
Şi-i atâta noapte-n mine şi doar noaptea mă mai cheamă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!