Pașii mei
Prin parcuri goale și triste
Iar mă plimbă pașii mei,
Peste frunzele-autiste,
Printre arbori, pe alei.
Dintr-o mantie plumburie
Care murmură-n văzduh
Se rup lacrimi cu furie,
Apar iazme fără duh.
Lin pe băncile-nvechite
Cade burnița-n amurg,
Pe-a lor scânduri scorojite
Și culorile ce curg.
Iar prin noaptea răcoroasă,
Pe sub crengi goale de tei,
Cu a inimii angoasă
Mă pierd eu și pașii mei.
poezie de Emil Utalea (ianuarie 2021)
Adăugat de Emil Utalea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.