CÂTE STELE AŞ PUTEA SĂ NUMĂR CÂND S-APRIND PE-AL NOPŢII CER
Câte stele aş putea să număr când s-aprind pe-al nopţii cer
Şi spre faptul dimineţii, câte în lumina zilei pier?
Pierd din ochi înşiruirea vrăjit fiind de încântare
Căci cupola înstelată-i o feerie plină de mister.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răboj

Ţin răboj în duh arhaic
Număr ca ciobanul
câte-s albe, câte-s negre
zilele, tot anul.

Număr paşii, ai frumoasei,
până-n pragul uşii.
Stele număr câte are
cuibul Găinuşei.

Câte sunt, de toate, număr,
amăgiri şi fumuri,
ziua-ntreagă număr, număr
rătăciri şi drumuri.

Număr pietrele pe care
Mândra trece vadul-
Şi păcate pentru care
Mă va arde iadul.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarăşi luminezi

S-aprind luminile în ochii tăi
sau stelele sunt şi-n taina nopţii
luminează,
s-aprind cântând doi licurici
a lor iubire-mpărtăşind...
doi paşi trecând indiferent
pe unul îl striveşte
în taina nopţii rămânând
doar dansul mut şi-o licărire
stinsă...

În ochii tăi tăcuţi ca noaptea
ghicesc iubirea fremătând;
şi dacă gura mută îţi rămâne
şi genele plecate, tremurânde
tu – stea aprinsă-n taina nopţii
îmi răcoreşti suflarea
când iarăşi luminezi...

poezie de Elena Olariu din Şoapte înscrise pe frunze (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarăşi luminezi (Poem iubirii)

S-aprind luminile în ochii tăi
sau stelele sunt şi-n taina nopţii
luminează,
s-aprind cântând doi licurici
a lor iubire-mpărtăşind...
doi paşi trecând indiferent
pe unul îl striveşte
în taina nopţii rămânând
doar dansul mut şi-o licărire
stinsă...

În ochii tăi tăcuţi ca noaptea
ghicesc iubirea fremătând;
şi dacă gura mută îţi rămâne
şi genele plecate, tremurânde
tu – stea aprinsă-n taina nopţii
îmi răcoreşti suflarea
când iarăşi luminezi...

poezie de Elena Olariu din Şoapte înscrise pe frunze (2010)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterele nopţii

Când din stele auroase
Noaptea vine-ncetişor,
Cu-a ei umbre suspinânde,
Cu-a ei silfe şopotinde,
Cu-a ei vise de amor;

Câte inimi în plăcere
Îi resaltă uşurel!
Dar pe câte dureroase
Cântu-i mistic le apasă,
Cântu-i blând, încetinel.

Două umbre, albicioase
Ca şi fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitoriu,
Iar doi îngeri cântă-n plângeri,
Plâng în noapte dureros,
Şi se sting ca două stele,
Care-n nuntă, uşurele,
Se cunun căzânde jos.

Într-un cuib de turturele
Ca şi fluturii de-uşor
Saltă Eros nebuneşte,
Îl dezmiardă, l-încălzeşte
Cu un vis de tainic dor;

Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-a nopţii mire
Cu fantastica-i şoptire,
Le resfiră, până mor.

Când pe stele aurie
Noaptea doarme uşuel,
Câte mime râzânde,
Dar pe câte suspinânde
Le delasă-ncetinel!

Dar aşa ni e destinul
Vitreg prea adeseori.
Unui lumea-i acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plânsori.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci de ce tot număr...

Atunci de ce tot număr câţi bărbaţi
Şi de câte ori, de câte ori am terminat?
Aş putea gândi că n-a fost îndestul ce-am căpătat?
Dar – de fapt, atât a fost. Catalogul acelor bărbaţi –
Insomnia – l-am recitit doar jumătate, de curând,
Şi-am sfârşit speriată într-o pădure-întunecoasă.
Merg înspre mine şi depun o mărturie-n gând.
Îmi duc trupul ca pe-o pedeapsă – o angoasă.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburare a dimineţii

într-o zi mi s-a părut că erai tu,
aşteptându-mă,
nu am înnebunit,
chiar dacă îmi par albastre câmpiile câteodată,
eu te văd prin toate mirajele pătrate ale
oraşului,
prin fiecare tulburare a dimineţii,

da, cred că erai tu,
nu pot să mă înşel,
chiar dacă nu mai ştiu cu siguranţă
când e postul Paştilor
sau când e sâmbăta morţilor,
aş putea să-ţi spun cu măiestrie
când e Lună nouă în martie,
aş putea să-ţi spun câte păduri mai au copacii
rupţi de singurătate,
câte păsări călătoare
rătăcesc pe copci de gheaţă,
ţi-aş putea spune câte ţigle mi-au mai rămas
pe casă,
nu,
nu am înnebunit,
doar că uneori câmpiile devin albastre,
aşteptându-te.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnei Any Drăgoianu, care nu mai ştie câte cărţi a scris

Dac-o-ntrebi - de vrei gâlceavă! -
câte cărţi a scos pe ţeavă,
îţi răspunde peste umăr:
- Fără număr! Fără număr!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Janet Nică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragul meu...

Să numeri câte stele sclipesc pe cer mereu
Le număr eu pe cele care nu-s...
Tot căutând lumina spre care eu m-am dus
Căci n-am ajuns acolo, dragul meu...

Să numeri anii toţi ce scrişi ne-au fost pe frunţi
Îi număr eu pe cei care mai vin
Şi între noi să faci un pod din flori de crin
Să-ncununeze ale noastre nunţi

Dac-ai să uiţi acum, aminte-am să-ţi aduc
De la-nceput s-o iei fără regret
Purtându-ţi azi iubirea ca pe un sfânt secret
Pe care nu l-a şters al vieţii truc

Când am să-ncerc să număr săruturile tale
Vor naşte-n mine clipe care nu-s
În timp ce tu, încătuşat, de remuşcări sedus
Vei bântui-n văzduhuri ireale

Arată-mi dragul meu, acum, cât m-ai iubit
Căci eu rămas-am astăzi cu nimic...
Doar mări învolburate am tot închis în plic
Temându-mă de valul răzvrătit

Şi de va fi să uiţi, mă poţi uita cu bine,
Eu am să uit doar ceea ce n-a fost...
Voi încerca să-nvăţ ca niciodată, pe de rost,
Să număr stelele, dar... fără tine...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Atingeri Divine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi...

Spune-mi, câte stele vor mai pieri,
câte vise s-or nărui,
printre stropi de ploaie deasă
ce-mi bat astăzi la fereastră?
Ce cuvinte mai pot spune,
acum când soarele apune
peste cărări, peste poteci,
peste iubiri ce pier pe veci?
Spune-mi, câte dureri sunt pe lume,
câte tăceri pline de nume,
ce nu mai vor să fie spuse
când inimile-s de dor răpuse?
Ce stele mai străluce acum,
când ceru-i plin de praf şi fum,
când ploaia cade neîncetat
la poarta sufletului însetat?
Spune-mi, de unde atâta melancolie,
în sufletele noastre de hârtie,
când norii acoperă gândul
măturând de dor şi foc pământul?

Spune-mi, de lupt sau sper,
la un alt cer
fără nori, fără furtuni,
fără zilele de luni,
vei mai opri din stropi de ploaie
să-mi stingă ultima bătaie?

poezie de Adriana Monica Burtea (30 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi de iubire

Vorbeşte-mi de iubire, cu glas înalt, şoptit,
Când sfeşnicele nopţii veghează-n infinit
In aşteptarea zilei, ascunde-mă sub lună
Să gust dulceaţa mierii cu stropi de mătrăgună
Vorbeşte-mi de iubire cu glas duios şi rar
Coboară-mă din stele pe-al gândului altar
Din nesfârşirea clipei, desprinde-mi o petală
Să-ţi scriu parfum de versuri cu-a nopţii călimară
Cu vrejul de cuvinte înşirui o poveste
Iar stelele deschid al visului ferestre
Captivi în agonia sublimului fior
Când luna stă de pază, vorbeşte-mi de amor.

poezie de Bianca C. Dan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfidare sfioasă

Câte săruturi ale mele
Au loc pe trupul tău frumos?
Multe, iubito, câte stele
Pe cerul nopţii luminos.

Că trupul tău e cerul care
Mă strigă să-l sărut mereu,
Sfidând sfios o depărtare
Pe care-o ştim doar tu şi eu.

poezie de Marius Robu (19 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

Mă pierd zile la rând... cu capu-n nori!?
Privesc cu ochii goi chipuri prin sticlă
Şi-i strig în van; aivea nu se-aplică
De câte ori, de câte ori...

M-avânt cu gând d-elan în fiecare zori,
Trăiesc clipite de tumult de vis;
Sunt un torent de reuşite, nedescris
De câte ori, de câte ori...

M-afund în misticism ce-mi dă fiori
Cu închinări la ţeluri destrămate;
Invoc în van pe Dumnezeu la pietate
De câte ori, de câte ori...

Mă simt rănitul d-exterminatori
Şi-mi vreau răscumpărări de libertăţi şi bunuri
Furate de la viaţa-mi, cu mentalele străbunuri,
De câte ori, de câte ori...

Mă resemnez în cânt de coardă de viori
Înghesuit în mine, adâncul... Îmi deplâng
Destin de începuturi cu piciorul stâng
De câte ori, de câte ori..

De câte ori mă ştiu prin amintiri cu nori,
De câte ori mă văd plângând săruri de mare,
De câte ori am dăruit sau am primit o floare?!?...
De câte ori, de câte ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtare

Câte versuri stau să cadă
De pe tâmpla-mbătrânită,
Şi din inima bolnavă
Nenţeleasă, neiubită?

Câte stele s-au stins oare
Lângă ochii-ţi plini de dor,
Şi în câtă supărare
Te-ai scăldat de dorul lor?

Câţi ai întrebat pe stradă
De copiii tăi iubiţi,
Şi te-ntrebi, când or să vadă
Ce-i iubirea în părinţi?

Câte nopţi mai ai, bătrâne,
Câte zile şi cât dor?
Cât mai poţi s-aştepţi un mâine
Cu gândul la-ltău fecior?

Câte griji mai ţi sub piele
Şi dorinţe-n palmă-ţi mică,
Câte nopţi ai să faci zile
Cu gândul la a ta fiică?

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?

Câte nopţi nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?

Câte punţi neobosesc
Astupând incert nămeţii?
Câte viscole gonesc
Şi tot vin în prova vieţii?

Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?

Câte sunt şi câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viaţa, lume... lume!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aţi putea voi bănui câte lumi mişună într-o rază de soare, câte lupte se dau într-o gaură de furnici, câte dureri ascunde o inimă de mamă trudită şi câte daruri se pot naşte într-un suflet de copil!

Panait Istrati în Cum am devenit scriitor
Adăugat de Gabico
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele nopţii

Palmele noastre albastre
sunt pătate, cu sângele nopţii
ne trădează
că am fost odată acolo
unde visele înălţau
câte un zmeu de hârtie
pentru fiecare dorinţă
unde
cu eşarfe de ceaţă
am legat copacii la ochi
să ne căutăm
în verdele beznei...

Nu fugi
oricum urmele paşilor
o să-ţi înflorească în urmă.
opreşte-te
câte o clipă, prin fiecare alee.
Eu închid ochii
în privirile trecătorilor
ocolesc aburii tulburi
cei în care
încă levitează cafeaua cu sare
te-ar putea indica eronat
undeva
unde mă pot rătăci
ca într-un labirint de presupuneri...

poezie de Ovidiu Sinov (august 2012)
Adăugat de Ovidiu Sinov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte vieţi date întâmplării de zestre

câte vieţi date întâmplării de zestre
câte clipe de gheaţă câte şoapte
câte biciclete câte ferestre
câte morţi aşteptându-şi rândul
câte vrăbii urbane câte mierle campestre
câte cuie roşii zi şi noapte
găuresc pământul...

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa inimii

de-ai putea tu să vorbeşti inimă
câte doruri ardente ai strâns
câte zâmbete au urmat după plâns
câte frământări au ars cu patimă.

de-ai putea să povesteşti inimă
cât ai iubit şi cât ai fost trădată
lumea ar afla cât eşti de minunată
în liniştea duioasă cu pacea intimă.

de-ai putea tu să vorbeşti inimă
cum ai romanţat fiecare secundă
câte suspine în sânge se afundă
dar înveţi să trăieşti o stare optimă.

de-ai putea să povesteşti inimă
cum lupţi cu tristeţea haină imundă
cum fericirea prin vise abundă
în adâncul tău de făptură sublimă.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de toamnă...

Uite, toamna vine iară,
oare câte am petrecut?
De când m-am născut pe lume,
câte toamne au trecut?

Ceru-i clar, spuzit cu stele,
oare ce mai face muma?
Gându-mi aleargă la ea,
când pe câmp s-aşterne bruma.

Ce o face ea sub glie?
Sigur e neliniştită,
că ea nu putea să stea,
într-un loc, nicio clipită...

Gânduri, gânduri, trec prin minte,
ca un râu şerpuitor...
Nu trebuie să fiu tristă,
sufletu-i nemuritor...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!