Mă las Raiului tău

Îmi las pe mâna ta iubirea
Să te desfete nesfârşita
Cu-alura-i albă şi neprihănirea
Roză hulită până-acum de moarte.

Îmi las pe mâna ta lumina
Cu ochii-n lacrimi să o vezi
Şi până-n tălpi purta-voi vina
Izvoarelor cu gânduri repezi.

Îţi las sub palme sânii plini
Să-mprăştii truda lor, din chinul
Iadului să zvârli pelini
Nemângâierilor preaplinul.

Îmi las pe mâna ta orbire
Ştiind c-o vei sui în cer
Că-ţi va luci în piept pieire
Steaua-mi, cu ea să mori.

Mă şterg din mine toată
Chip, formă-albastră, fire
Cristal farului tău pun umblet
Numelui meu, Iubire.

Raiului tău mă las zidire
Mă leagă-n lanţuri de lăstare
În stihurile-ţi strai de mire
Şi-n veşnicii de abis la picioare.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acest poem
nu-l scrie mâna mea
nici gândul n-a cerut
ceva să-mi spuie

mâna aceasta
nu va mai scrie nimic
până când îngerii
vor putea urmări aburi
cum urcă şi coboară
o pâine-n altar

în noaptea asta
suntem sfinţi
preschimbaţi în trişori

îmi vând pământul de sub picioare
să-ţi luminez steauă pe cer

acest poem
nu-l scrie mâna mea
şi-a irosit doar
câteva secunde timpul meu

undeva
Dumnezeu ştie ce face

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muţeşte, cu mâna sufletului mă închin

O tăcere cu graiul de smoală sparge pereţii trupului meu
se umblă goală în văzul tuturor
şi-al înserării.
Am aţipit în ochiul lunei.
Toată noaptea le-ai certat degetelor mele nemângâiul.
Ai fost prima şi ultima inimă-a mea.
Să-mi ţină de cald mă acopăr cu vechile-ţi rime.
CĂCI VEZI TU, EU NU AM ŞTIUT PÂNĂ AZI CĂ FĂRĂ TINE-I PĂCAT.
În ţărmul meu izbesc cuvinte mute, cu groase furci de gânduri.
Ah ce târziu se face-n mine.
Gura începe o cântare.
De ascunzişul depărtării, Doamne, atârnă vajnic norii.
O clipă, prin aspre-odăi, mi-e sânge gângurit de vrăbii.
Sunt pom?
MUŢESTE, CU MÂNA SUFLETULUI MEU MĂ-ÎNCHIN.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arc en ciel

Însângerează palme hotarul depărtării,
Găsesc lumina pură, lipseşte cel ce-i dată,
Alesul meu i-îngemănat cu aripele zării,
Iubirea îi fu soaţă, cum îl văzu, de-ndată

Însângerează pumnii capcana neiubirii
Atâtor lungi războaie ce mi-au durut albi sânii
O sărutam pe gură crezând că-s trandafirii
A câta oară, nu ştiu, muşcau din voaluri câinii

Însângerează palme adaosul la moarte
Intrat adânc în oastea cea dalbă-a îngerimii,
Păzesc eternitatea, lipesc de pleoape-o parte,
Şi-urcăm pe nesfârşirea, cu-n cap mai sus, minunii.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai simt şi-acuma mâna ta pe piept

Mai simt şi acuma mâna ta pe piept
Ce căuta-nsetat fără-a găsi...
Ai să te-ntorci la mine într-o zi
Te văd venind şi de- asta te aştept...

Mi-ai luat iubirea... uicul meu drept
Dar ai s-o aduci odată înapoi
Căci printre plopii blestemaţi de ploi
Te văd venind şi de-asta te aştept

poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna

Dă-mi mâna şi visele tale,
Păşeşte cu mine-mpreună,
Ţi-oi face din stele cunună
Şi voalul din nori şi petale!

Dă-mi mâna, e-n faţă altarul,
Vrem El să ne lege destinul,
În noi să păstreze seninul
Şi-n suflet s-abunde nectarul.

Dă-mi mâna, inelul ţi-oi pune
Să fie pecete-a unirii,
Iau Cerul drept martor iubirii
În bine şi-n rău ne cunune!

Dă-mi mâna, când pragul te-oi trece
Pe braţele mele pluteşte,
Cuvinte de dor îmi şopteşte
Şi lasă sfiala să plece!

Dă-mi mâna, sub teii în floare
În cânt de viori să valsăm
Şi-n doi să-ndrăznim să visăm
Iar Cerul în noi să coboare!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Înţelesuri (4 iunie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mâna lui dumnezeu
îmi extrage
din inimă
unul câte unul
-un cui-
pe rând spinii
tăcerea lui
pune pe gânduri
toţi mărăcinii

suspină
rănile
fiecare
un înger
cu aripi de sfânt
şi fruntea zdrobită
de neiubire
ziduri de fier.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubirea

uneori iubirea ia chip de aşteptare,
de mână albă
copilărind în mâna cuiva ce te ştie iubit,
uneori iubirea se aşează pe rogojina vieţii
strângăndu-şi genunchii la piept,
uneori iubirea înveşmântată în picuri de soare
urcă dealurile
cautând izvorul în care
privindu-se să se înţeleagă pe sine,
uneori iubirea atingându-ţi tâmpla
te face să te simţi cineva
din ce în ce mai des
respirând profund.

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu căutaţi iubirea prea departe...

Am cunoscut iubirea când nu ştiam s-o strig,
În mâna sfânt-a mamei ce mă-nvelea de frig.
În ochi-i plini de lacrimi, în grijile-i tăcute,
Când sufletu-mi de înger ştia să o asculte.

Am cunoscut-o apoi în cântul ciocârliei,
În floarea de alun... şi-n foşnetul câmpiei
În strigătul de frate şi grija de bunic,
În primul fir de iarbă şi-n greierul cel mic.

În picături de ploaie, în roua de pe flori,
În geana răsărită a soarelui din zori.
Iubirea stă să cadă pe stelele din cer
Şi este-acolo, sus, şi-n zori când ele pier.

Câtă iubire, Doamne, ai pus pe lângă noi!
Dar orbi cum suntem azi şi-n suflete prea goi,
Împovăraţi de griji, sau gând de-navutire,
Nu ne mai pasă Doamne... călcăm peste iubire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna, iubito!...

Dă-mi mâna, iubito, să fim doar noi doi
Când tremură cerul şi scutură ploi!
Şi-aleargă cu mine, pe drumuri ce gem
Sub paşi de-Ariadne, urmând magic ghem.
Privirea-ţi de-o-ntorci către mine din mers,
Voi fi singur sclav în al tău univers,
Iar colbul, noroiul şi steiuri de munţi,
Le-om trece-mpreună pân' fi-vom cărunţi.
Dă-mi mâna, iubito şi hai să fugim,
Iubirea nebună la doi să-mpărţim!
Cum tremură cerul, eu tremur la fel,
Cu inima-n piept, speriat porumbel.
Prin vânt de speranţă, uitând de tipare,
La braţ vom umbla pe a vieţii cărare.
Nu-ntoarce privirea o clipă 'napoi
Şi-un veac înmulţi-vom iubirea cu doi!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu! Iubirea n-a murit!

Nu! Iubirea n-a murit!
Semnele ei sunt peste tot,
în mâna întinsă orbului
şi-n ţipătul pescăruşului...

Nu! Iubirea n-a murit!
Floarea de cireş o cântă
şi fluturele o descântă
în zborul ei albit.

Nu! Iubirea n-a murit!
Parfum de dor, nelinişte
aleargă-acum pe mirişte.
Întinde-i mâna şi-a venit!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea nu doarme

Se rup zorii din noapte, sărut de buze dulci,
Tu ştii cum intră-n soare bezne, trup de năluci...
Printre mijiri de raze ori învieri de pleoape
Simt parte de lumină delirând, Luna aproape.

Şi-acum stă trează geană din ultima-ţi mirare.
Iubirea mea nu doarme, venită-i satelit
Cu tot cu Cer în spate, opaiţ şi ardoare,
Strajă, de luminare-n humă cu raiul înmiit.

Pot spune că mi-e armura albă, m-au înflorit cireşii,
Azi, Floarea mi-e în tine, la rangu-ţi se ridică
Boboc gingaş, alăturea-ţi în piept, aleşii...
Să-i văd lumina mi-a trebuit orbire, frică.

Se rup de straiul nopţii mănunchiuri, stol de vise
Numai din tine rămâne val, foşniri duioase
Acelea de ocean, păsări de slavă scrise
Drept vulturi de iubire, aceia tatuaţi în oase.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firelor ninse de vreme

Lângă tindă văd oglindă,
În oglindă văd un chip,
În păr viaţa vrea să-mi prindă
Argintii fire de timp.

Strecor mâna tremurândă,
Firele le răvăşesc.
Pe chip râuri se scufundă,
Gânduri vechi mă năpădesc.

poezie de Camelia Olteanu
Adăugat de Camelia Olteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt formă de rai
fluturii-aceştia
de care se bucură mâna mea
sunt ca albul de nea albii de stihuri
uşori
cum ar fi roşu de sânge
prejmuind floare de mac

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună în câmp

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
O, tinde-ţi mâna stângă catre ei

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii (1960)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este preaplinul şi mâna forte de pe umărul nostru.

aforism de Betty Marcovici (martie 2015)
Adăugat de Betty Marcovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mea

În amurgul sufletului meu
Nu e niciun fel de înserare,
Stelele se nasc şi Dumnezeu
Înviază parcă din uitare.

Şi ce dacă scapătă lumina
Soarelui, şi n-o să mă mai vezi,
Îţi voi da-ntâlnire în grădina
Visului, cât o să mai visezi.

Tu nu vezi că tot ce ni se-ntâmplă
E deasupra celor ce se pot?
Mâna stângă mi-o ridic la tâmplă
Şi cu dreapta inima mi-o scot.

Şi mi-ntreb şi inimă şi minte:
Care dintre voi se teme oare
Că-n amurguri soarele fierbinte
Se răceşte sau iubirea moare?

Inima-mi bate, mintea mă gândeşte
Şi-n ochii mei se văd ca să mă plângă,
Dar dacă una poate se-ndoieşte
Cealaltă sigur poate să se frângă...

Iar eu le spun fricoaselor din fire:
Iubirea nu e-n mine sau în voi,
Ci noi suntem ostatici în iubire
Perechi să facem, nicidecum război;

Şi-am să le strig din fiecare
Cântec al zorilor de zi:
Măcar cât soarele nu moare
Nici dragostea nu va muri.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii din noaptea nopţilor

Dacă-ai ştii la mine-n piept cum se gudură lumina
N-ai mai da vina pe sorţi ori că razele-ar fi vina
Tainicei, capcană ţie când în cale îi ieşişi,
Inimei, volbură plină de tăciunii mei nestinşi

Dacă-ai ştii, la mine-n piept suflul ia alte destine,
Se amestecă cu tine, dragoste în tot ce mişti,
Mă supun la veacul tău, orizonturi clare, pline
De şoptirile-ţi divine, faimei în care perşişti

Dacă-ai ştii la mine-n piept câte frunze au rămas
Verde viu, când trebuia să le fie de-întomnare;
Şi astăzi mai stau furtuni fără mâini şi niciun glas
Nu mai vine, nu mai pleacă, îmi eşti tu neînsingurare

Te îndeamnă pulberea-ţi fină, esenţă a luminii
Să mă înşfaci cu zorii din forma suferindă;
Dacă mă laşi acum, jur c-o să-i porţi strai vinii
De a nu şti, în veci, câtă mi-e inima murindă.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de înger

sunt pustiul născut într-un urlet
mă doare lumina şi fug
mă ascund în privire
se scufundă stele în mare
mai tresar luminiţe în zare
susură toamna prin arbori, îţi cheamă ecoul
şuieră frunze prin arbori
o umbră se stinge tăcută
o linie ne desparte de toate
ating cu mâna întunericul în prima zidire
ducând urmele lumii în mine
sunt far, sunt privire în văzduhul de ceaţă
adap în palme speranţele moarte
şi plec, departe, departe
se aude în tălpi ecoul ultimului gând
aprind în tăcere ruguri în taina vegherii
desculţ păşesc către poartă
mă împiedic de paşii rămaşi
un fulger se sparge în noapte
arzând aripi de înger în ploaie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

adunasem încruntarea cu zarea
mă întrebam la fiecare colţ de lume
de ce plânge durerea pe drum
unde acum, un pas, un drum
să tac, să spun
dar cui şi cum
am întins mâna către cer, a întrebare
pierdută în arcuirea unei galaxii
ploaia spăla ochii de gânduri
pe tălpi adunasem scoarţa universului
pe unde trecusem în anii stelari
retras între timpuri prăfuite
m-am înfipt în sufletul meu, a visare
în palme purtam lumina iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioplitori de stele!

Truditori cu gândul şi cu suflu-n pană
Decojesc cerneala pân' la ultim strop,
Săgetaţi de fulger o pornesc în goană,
Deschizând ferestre fără-anume scop.

Zbor de libelule împânzesc lumina,
Cucerind hârtiei albului în umblet,
Inima cuvântă, mâna poartă vina,
Glăsuiesc fiorii, ropotesc în suflet.

Dansul nopţii albe aşternute-n pernă
Zbuciumă în ochiul sfertului de lună,
Ei, cârmaci destoinici şterg culoarea ternă
Dându-i Poeziei drept de-a fi, azi, Jună.

Corifei albaştri neştiuţi de lume,
Risipesc hotarul bunelor de rele,
Dincolo de moarte vor purta un nume,
Din martiri ai slovei, cioplitori de stele.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!