Muțește, cu mâna sufletului mă închin
O tăcere cu graiul de smoală sparge pereții trupului meu
se umblă goală în văzul tuturor
și-al înserării.
Am ațipit în ochiul lunei.
Toată noaptea le-ai certat degetelor mele nemângâiul.
Ai fost prima și ultima inimă-a mea.
Să-mi țină de cald mă acopăr cu vechile-ți rime.
CĂCI VEZI TU, EU NU AM ȘTIUT PÂNĂ AZI CĂ FĂRĂ TINE-I PĂCAT.
În țărmul meu izbesc cuvinte mute, cu groase furci de gânduri.
Ah ce târziu se face-n mine.
Gura începe o cântare.
De ascunzișul depărtării, Doamne, atârnă vajnic norii.
O clipă, prin aspre-odăi, mi-e sânge gângurit de vrăbii.
Sunt pom?
MUȚESTE, CU MÂNA SUFLETULUI MEU MĂ-ÎNCHIN.
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cipriana Tanu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.