Amor c-o prinţesă dacă

Doamne, într-un colţ de rai,
Cu-amiros de busuioacă,
Văzui o prinţesă dacă,
Prin tufişuri de susai...
Ce lumină, ce alai,
Ce mai zumzet de prisacă,
Coapsa-i paradiziacă,
Cu nesaţ i-o mângâiai!
Până ea să strige, vai!,
Ţâţa-i afrodiziacă
Eu i-o sărutai oleacă...
Şi-n împarfumatul plai
Gura-i dionisiacă
I-o muşcai, că nu e bai,

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maseuza

Amurg în zăbale,
fuior, se prăvale,
pe acorduri de Bach,
în chilia mea de monah,
şi-un trup de femeie,
zeie,
mă descheie,
pentru masaj...

Ea e prinţesă,
eu îi sunt paj,
iar trupul mi-i gaj,
ca un câine în lesă.

Mă simt protejat,
adulat. Fermecat!

Mâinile sale de aur
şi sânii săi de tezaur
ard ondulat, pe trupu-mi
de carne şi sânge,
inima-mi râde şi-mi plânge...

Doamne, între ea şi sufletul meu,
un singur, nevăzut, Dumnezeu,
îmi susură, balsamic, în suflet şi gând,
o previziune despre viaţă şi soarte,
cu moartea pre moarte călcând...
hăt!, până dincolo de viaţă,
până dincolo de toate -
fiinţe ca mine purificând!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul dogmatic...

Ce secret de nepătruns,
râde-n sine pe ascuns?

Şi ce suflet graţios,
poartă trupu-i unduios?

Ce ochi cu sprâncene rare,
mă privesc cu-nfiorare?

Doamne, cât sidef i-ai pus,
de la tălpi şi până sus?

Câtă primăvară-n păr,
cu parfum din flori de măr?

Şi-n sâni câtă marmură,
care mă cutremură?

Cât mister i-ai pus în pleoape,
să mă ţină-atât de-aproape?

Cât dor, Doamne-n trup ascunde,
şi în nările-i flămânde?

Şi cât har în călimară,
pentru poezia-i rară?

Doamne, oare-a câta oară
paşii ei de căprioară,

Vor păşi pe drumuri line,
ca să rămână la mine?

Ceru-i jos, pământu-i sus,
Doamne, cât altoi ai pus,

În acest lăstar de fată,
ce se lasă adorată!...

Vai, cum râde pe ascuns
sufletu-i de nepătruns,

Suflet gnostic, încifrat,
foarte greu de descuiat!

Şi-n dogmaticul ei râs,
oare, Doamne, unde îs?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedania unui învins

Din statu-acesta roşu, blestemat,
În care scrie MITĂ pe drapel,
Aş emigra în Statul Paralel,
Ca să respir şi eu în alt climat!

Dar, frică mi-i că-ndată ce-am plecat,
Fără regret şi fără de drept de-apel
Vai!, Statul Paralel va fi chiar cel
În care, Doamne, până ieri am stat.

Permite-mi, deci, ca să mă răzgândesc,
Să nu mai caut stat într-un alt stat
Şi să mă străduiesc ca să trăiesc,

În pace,-n statu-acesta blestemat,
În care, zilnic, şuţii se-nmulţesc
Şi-n care tot mai este de furat!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Denisse

Umblă-mi, dorule, hai-hui,
Şi prin sânge, şi prin vis,
Caută-mi-o pe Denisse,
Cu păr galben şi-ochi căprui...

Adu-mi-o de unde nu-i,
Chiar de treci pe interzis,
Riscă tot, mai bine zis,
Adu-mi-o, ca s-o încui,

Într-un loc cât mai ferit,
De ochi răi şi firi flămânde,
Chiar în sufletu-mi smerit,

În braţele mele blânde,
Căci, destul am suferit,
Singur, Doamne, pe niciunde!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul românului dezromânit

Înfrângerile neamului fac din durere un rai,
O primăvară a instinctelor ne pierde solemn,
Trăim într-o ţară condusă, cu cranii de lemn,
O, Doamne, nu ne pierde-n abis, în tropot de cai...

Ne îmbătăm cu nimic, în prea-adormiri de alai,
Shakespeare şi Dumnezeu ne fac câte-un semn,
Rostul metafizic al patriei ne-ar putea fi îndemn,
Căci, timpul ne surâde voluptos şi, aproape, corai!

Ne-am pierdut darul demnităţii, vai!, pe traseu,
Deşi, întâia lacrimă verde a lui Adam ne-a unit,
În fiecare român adevărat e mereu un non-eu,

O lepădare patetică şi, Doamne, un gând ostenit,
O despatriere lăuntrică, un vifor, un vânt-alizeu,
O, Doamne, e vremea românului dezromânit!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul românului dezromânit

Înfrângerile neamului fac din durere un rai,
O primăvară a instinctelor ne pierde solemn,
Trăim într-o ţară condusă, cu cranii de lemn,
O, Doamne, nu ne pierde-n abis, în tropot de cai...

Ne îmbătăm cu nimic, în prea-adormiri de alai,
Eminescu şi Dumnezeu ne fac câte-un semn,
Rostul metafizic al patriei ne-ar putea fi îndemn,
Căci, Cerul ne surâde voluptos şi, aproape, corai!

Ne-am pierdut darul demnităţii, vai!, pe traseu,
Deşi, întâia lacrimă verde a lui Adam ne-a unit,
În fiecare român înstrăinat e mereu un non-eu,

O lepădare patetică şi, Doamne, un gând ostenit,
O despatriere lăuntrică, un vifor, un vânt-alizeu,
O, Doamne, e vremea românului dezromânit!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Love story IV

Te caut în ce-ai fost şi-n ce vei fi,
Mă cauţi în ce sunt şi-n ce nu sunt,
De jos şi până sus, în amănunt,
Te caut, voluptos, Anabell Lee...

Ne căutăm din zoriori de zi,
Până târziu de tot, după amurg,
Ne pierdem paşii prin bătrânul burg,
Ah!, paşii tăi pierduţi, Anabell Lee.

La Miazănoapte şi la Miazăzi,
Năuci, ne căutăm unul pe altul
Şi poate ştie Cerul, preaînaltul,
De ce nu ne găsim, Anabell Lee...

Te caut peste tot, până-oi pieri,
Mă cauţi şi în gaură de şarpe,
Ne căutăm pe muzică de harpe
Şi, dacă ne-om găsi, Anabell Lee,

Cu patimă cerească ne-om iubi,
Pe clar de stele şi pe clar de lună,
Pe clar de soare, dar şi pe furtună,
Pe-a fi sau a nu fi, Anabell Lee...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru poezie şi... vecină

Sunt matur acuma, fără idealuri,
Mintea-mi merge, vai!, la relanti,
Doamne, rogu-Te, nu mă sminti,
Şi adu-mi aminte de fostele "baluri"...

Adu-mă, Tu, iarăşi, pe la festivaluri,
Poeme spumoase să pot reciti,
Vreau iar să conjug verbul "a iubi",
Să fiu în lumină, să fac recitaluri...

Gândul că n-aş mai putea să zbor,
Să ţin iarăşi soarele în braţe,
Să fiu printre versuri, Doamne, călător,

Muzele distinse, iarăşi, să m-"agaţe",
Mă îndeamnă, Doamne, să-ţi cer ajutor
Şi să-mi rog vecina, ca să mă "înhaţe"!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea de a fi poet

Trăim vremuri imposibile,
pe care poeţii - nebunii,
le fac, Doamne, posibile...

Numai ei pot să. facă
din pasul înapoi,
un pas înainte, prin alexandrinism,
prin erudiţie şi rafinament.

La un tribunal al candorii,
vor fi achitaţi, în primul rând, poeţii,
fiindcă, ei pot purta povara vieţii
şi pot împăca dragostea cu lumea...

Doamne, câtă măreţie, Miss,
ascunde ideea de a fi poet!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul onomatopeii

Ne ţine, Doamne,-n onomatopee,
E-o stare ce ne-nalţă în suprem,
E-un fel de zbor al păsării, extrem,
Printre petale roz de azalee...

Poetul e soldatul din tranşee,
Iar arma lui – sofisticat poem,
Ne ţine, Doamne,-n onomatopee,
Într-un amurg prelung, în recviem.

Suntem somaţi de-o dalbă orhidee,
Petala ei sonoră e-un fonem,
În transă, Miss, noi amândoi suntem,
Bătuţi de-nmiresmate alizee...

Ne ţine, Doamne,-n onomatopee!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între eu şi fitecine

Nici nu ştiu cum e mai bine,
Nici nu ştiu cum e mai rău,
Pogorâm cu toţi în hău,
Cu minţi grave, iacobine.

În urlete leonine
Şi-n dangăt de zurgălău,
Nici nu ştiu cum e mai bine,
Între înger şi călău...

În zumzet de violine
Şi-ntre aripi de ceahlău,
Între ciocan şi ilău,
Între eu şi fitecine...

Nici nu ştiu cum e mai bine!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Sara Maria

Ştiu: sus cerul, jos e glia
Şi-n jurul meu e Universul,
E muzica şi-apoi e versul
Şi-n prag e chiar Sara-Maria.

Oferā-mi, Doamne, melodia,
Ce-mi schimbâ gândul, dar şi mersul,
Coboarā pe pământ consensul
Şi-adu-mi ín cale ciocârlia,

Să-mi cânte despre dor şi ţarā,
Sā resfinţeascā omenia,
Şi fā, în faţă, sā-mi apară

(Ca sā-i arāt mārinimia,
Cum am fācut - a câta oarā?) -
Nepoata mea, Sara - Maria!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen transcendental

Doamne, de-aş putea atinge Cerul
Şi m-aş aşeza-n Lumina Ta,
Eu, pe loc, aş dezlega misterul
Florii, Doamne, de "nu mā uita".

Doamme, fā -mā pasāre-n vāzduh,
Ca sā-ţi cânt şi Ţie Lerui-Ler,
Toarnā-mi, Doamne,-n vers un dram de duh,
Cāci, sunt tare singur şi stingher.

Doamne, dā-mi aripi de ciocârlie
Şi strălumineazā-mi calea linā,
Mā aşazā,-apoi, în poezie,
În cea care sufletu-mi alinā...

Poartā-mi, Doamne, drumu-n izvodire,
Tu mă mântuie, cu harul Tău,
Deseneazā-mi paşii din gândire,
Nu mă prāvāli din nou în hău...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel cu o prinţesă rusă

Bătrân, cândva, şi tânăr în amurg,
Mă ispitesc volute de extaz,
Copilă cu mărgele de topaz,
Noi doi avem idei care concurg,

Tu scrii poeme care lin ocurg
Şi-ţi râde o muşcată pe pervaz,
Bătrân cândva şi tânăr în amurg,
Îţi scriu pe trup, cu sânge, un ucaz...

Un ordin strict, dictat de Demiurg,
Să ne iubim pe muzică de jazz,
Tu o prinţesă rusă, eu un cneaz,
Cu multă faimă în străvechiul burg –

Bătrân cândva şi tânăr în amurg!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţă

Doamne! Arde lumânarea
Şi mai e din ea oleacă,
Când se lasă înserarea,
Lunga noapte nu mai pleacă.

Te rog, Doamne, lasă ziua
Să mai stea împrăştiată,
Lasă Doamne, să stea clipa
De o rază, agăţată.

Doamne! Unde e speranţa
De lumină şi de viaţă?
Frunza, floarea colorată,
Este verde şi nu-i moartă.

Doamne! Arde lumânarea
Şi pe jos e-atâta ceară,
Trupul ei se scurge leneş
Ca un tuş din călimară.

Eu înmoi în el penelul
Să îmi amintesc de vară,
Lasă, Doamne, lumânarea
Şi-o înalţă să nu piară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă afrodiziacă

Că-i femeia, mi-am zis,
(Păpădia cu trup etern,)
Un pas spre paradis?
Dar câţi spre infern?!

epigramă de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea prin lumină

! cărarea înspre lumea ta
putea-o-voi a o urma?
ştiu: în ce parte-oi apuca,
de paşii Domnului voi da
şi, dacă voi afla că sângeri,
mi-oi pierde urma printre îngeri,
ca-n Rai, eu duhul să-mi înec,
când trupu-mi prin lumină-mi trec...
ştii bine la ce mă refer:
sunt râul care curge-n cer
şi cred că,-n drumu-mi spre sfiinţă,
timpu-i suiş spre pocăinţă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de adormit Mitzura

Doamne, fă-i bordei în soare,
Într-un colţ de ţară veche,
Nu mai nalt decât o floare
Şi îngust cât o ureche.

Şi-n pridvor, un ochi de apă
Cu o luntre cât chibritul,
Ca-n crâmpeiul lui să–ncapă
Cerul tău şi nesfârşitul.

Dă-i un fluture blajin
Şi o broască de zmarald.
Şi-n pădurea de pelin
Fă să-i stea bordeiul cald.

Şi mai dă-i, Doamne, vopsele
Şi hârtie chinezească,
Pentru ca, mânjind cu ele,
Slava ta s-o zmângălească.

Şi când totul va fi gata
S-o muta la ea şi tata.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Din când în când, sunt Cristophor Columb,
Şi-n trup îmi cresc catarge lungi de plumb,
În fluviul inimii-ţi, iubito, eu navighez în voie,
Prin sângele-ţi albastru, revăd Arca lui Noe...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La braţ cu luna

Am fost prin parcul cu alei întunecate
Plimbându-mă printr-o ceaţă neagră,
Vedeam bănci murdare... şi ciudat de rupte
Număram secundele ceasului din urmă.

Am fost şi-n dughene să-mi beau minţile,
Un cocktail de zile proaste şi alcool
La o masă-ntunecată după colţ
Ciocneam cu propria moarte.

Am fost şi pe la tine, aseară, iubito,
Undeva departe, într-un cartier mizer,
Te uitai străină şi pierdută,
Ca o ran-adâncă, ultimul blestem!

Am fost şi-n propiul cimitir, la braţ cu luna,
Alai nefiresc, regrete şi visuri
Doar frunze uscate şi-acorduri... Chopin
Am fost, iubito!

poezie de Iulian Ciornei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!