Sonetul românului dezromânit
Înfrângerile neamului fac din durere un rai,
O primăvară a instinctelor ne pierde solemn,
Trăim într-o țară condusă, cu cranii de lemn,
O, Doamne, nu ne pierde-n abis, în tropot de cai...
Ne îmbătăm cu nimic, în prea-adormiri de alai,
Eminescu și Dumnezeu ne fac câte-un semn,
Rostul metafizic al patriei ne-ar putea fi îndemn,
Căci, Cerul ne surâde voluptos și, aproape, corai!
Ne-am pierdut darul demnității, vai!, pe traseu,
Deși, întâia lacrimă verde a lui Adam ne-a unit,
În fiecare român înstrăinat e mereu un non-eu,
O lepădare patetică și, Doamne, un gând ostenit,
O despatriere lăuntrică, un vifor, un vânt-alizeu,
O, Doamne, e vremea românului dezromânit!
sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dumitru Sârghie. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.