Chintesență

Doamne! Arde lumânarea
Și mai e din ea oleacă,
Când se lasă înserarea,
Lunga noapte nu mai pleacă.

Te rog, Doamne, lasă ziua
Să mai stea împrăștiată,
Lasă Doamne, să stea clipa
De o rază, agățată.

Doamne! Unde e speranța
De lumină și de viață?
Frunza, floarea colorată,
Este verde și nu-i moartă.

Doamne! Arde lumânarea
Și pe jos e-atâta ceară,
Trupul ei se scurge leneș
Ca un tuș din călimară.

Eu înmoi în el penelul
Să îmi amintesc de vară,
Lasă, Doamne, lumânarea
Și-o înalță să nu piară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Reproș

Nu te mai rog, Doamne, nu te rog nimic,
las în voia ta timpul meu strivit,
nu te mai rog, Doamne, prea mult te-am rugat
râd și plâng, visez, cum m-ai depărtat.!

Nu te mai rog Doamne, nu stau în genunchi,
n-aprind lumânarea, nu mă-nchin la cruci,
tu n-ai timp de mine, ești prea important
și ești mult prea mare să vezi din înalt!

Fă Doamne cum vrei, aștept trist în noapte
clipa ta celestă, clipa de dreptate,
o aștept tăcut poate prea gândită,
o aștept să știi până-i plămădită!

Nu te mai rog, Doamne, stau și eu la rând,
poate-mi vine timpul până sunt mormânt,
poate am norocul să auzi ce spun,
poate vezi cu ochii și omul cel bun!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăminte către Dumnezeu

Doamne,
lasă norii să plângă peste noi,
lasă viața să curgă-înapoi!
Eu să mă mai nasc încă odată,
că vreau să băiat, nu fată.
Doamne,
redă-mi copilăria
dar redă-mi și bucuria,
de-a trăi doar tinerețe
până-n adânci bătrânețe.
Doamne,
lasă timpul să curgă-înapoi,
de sus, Tu să veghezi la noi!
Dacă toate acestea le primim,
cu credință-n suflet,
adânc îți mulțumim.

poezie de (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Adu-mi razele și luna, dragostea, apoi și tihna...

Doamne, nu știu cum se face de ai pus atâtea ace
pe-a mea inimă ce bate, numai supărări în noapte,
numai gânduri nourate, învechite, neuitate,
Doamne, nu știu cum se face de n-am liniște și pace.

Doamne, când pășesc spășit plin de gânduri aiurit,
nu îți cer să mă iubești, nu îți cer clipe cerești,
nu-ți cer razele Domnești, să mă ierți, să mă-nsoțești,
nu-ți cer timpul aurit, tinerețea ce-a fugit...

Doamne, locul meu de tihnă îl doresc, îl vreau să vină,
să-mi găsească liniștea furișată într-o stea,
îmi doresc pe calea mea dor puțin și dragostea
s-o mai simt cum mă alină cu lumina ei divină.

Doamne, când aprind lumina într-o candelă prea plină
mă gândesc atât de mult doar la timpul din trecut,
stau, mă rog, te tot ascult să îmi spui ce m-a durut,
Doamne, mă tot rog într-una să-mi lași razele și luna.

Doamne, razele și luna, dragostea, apoi și tihna,
te rog Doamne, să le-aduci, să nu uiți, să te încurci,
să scap Doamne, de năluci, să se piardă printre nuci.
Doamne, lasă și lumina, să le văd de-acum într-una!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Doamne, Doamne

Când patima ne ispitește,
Dar și necazul ne lovește,
Mai bine, Doamne, ferește!

Când speranța e pierdută,
Dar și viața-i decăzută,
Mai bine, Doamne, ajută!

Când cele rele avansează
Și traiul zilnic ne stresează,
Doamne, ne binecuvântează!

Când avem griji și nevoi,
Aici și-n lumea de apoi,
Doamne, ai grijă de noi!

rugăciune de (19 aprilie 2015)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

O, Doamne... (cântare)

Se stinge lumina afară
Adie o boare de vânt
Cu lacrimi de dragoste iară
Mă rog și Te laud și-Ți cânt.
Te rog pentru cel ce mai plânge
Te rog pentru cel ce-a căzut
Făptura mea toată se frânge
O mână sunt, Doamne, de lut.

Mă pierd fără Tine, sunt mică
Frânturi de cuvinte-ecou
Se-ntorc din tăcere, mi-e frică
Ajuta-mă, Doamne din nou.

O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne Domnul meu
O, Doamne rămâi lângă mine,
O, Doamne, o, Doamne, mărite Dumnezeu
Speranța mea toata e-n Tine.

cântec, versuri de (13 martie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionica Bandrabur

Rondel pentru Alexandra

Doamne!
Să-mi fie cu iertare indignarea,
Să plâng floarea de crin, TE rog, mă lasă,
Că-s mamă și-acel fâșâit de coasă
M-a făcut ieri, să aprind lumânarea!

S-ascult al îngerilor buni cântarea,
Jelitul scrânciobului de acasă...
Să-mi fie cu iertare indignarea,
Să plâng floarea de crin, TE rog, mă lasă!

Să aud vântul făcând adunarea,
Păduri și păsări, voal din râu să-i țeasă...
Dar cui? Și pentru cine? Ce mireasă?
TU unde-ai fost? I-ai auzit chemarea?

Să-mi fie cu iertare indignarea,
Să plâng floarea de crin, TE rog, mă lasă!

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Colind ceresc
Cerul și-a deschis soborul
- Lerui, Doamne, Ler -
Au pornit cu plugușorul
Îngerii prin cer.

Merg cu pluguri de oglindă
Și de giuvaier,
Toți luceferii colindă,
- Lerui, Doamne, Ler.

Vântul suflă cu lumină
- Lerui, Doamne, Ler -
În buhai de luna plină
Legănat in ger.

Patru heruvimi cu glugă
Albă de oier
Sub ferești colinde-ndrugă,
- Lerui, Doamne, Ler.

N-au venit cu grâu la poartă,
Ci au rupt din ger
Stele mari ca sa le-mpartă,
- Lerui, Doamne, Ler.

Și-n Florar de roade grele,
- Lerui, Doamne, Ler -
Va fi câmpul cer de stele
Tolănit sub cer...

Numai tu aștepți în tindă,
- Lerui, Doamne, Ler -
Suflete ce n-ai colindă
Și nu știi Prier.

Nici un cântec alb nu vine
Fâlfaind mister,
Cu o stea și pentru tine
- Lerui, Doamne, Ler.

citat clasic din
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Ajuta - ne Doamne

Mai spală Doamne drumurile vieții
Să nu mai rătăcim așa de greu
Și lasă - ne doar anii tinereții
Să fim frumoși și inimoși mereu!

Mai lasă - ne iubirea pentru-o viață
Iubirea pentru tot ce e frumos
Mai spală - ne cu rouă iar pe față
Ca să ne fie chipul luminos.

Întoarce-ți fiii iarăși către casă
Destul prin lume ei au rătăcit
Să fie adunați din nou la masă
Să fie cu ai lor pan la sfârșit....

Mai ia - ne Doamne greul ce ne-apasă
Mai șterge - ne și lacrima în zori
Ajută - ne să fim din nou acasă
Să nu mai rătăcim printre ninsori.

Gimbte Germania

poezie de (3 noiembrie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Constantin Triță

Mă iartă Tu, Doamne

Iartă "Tu Doamne" păcătosul din mine,
Păcat că tânăr... nu mai pot să fiu,
Dar să visez, mă lasă "Tu Stăpâne"
Sau poate că și asta-i prea târziu.

Iartă-mi "Tu Doamne"greșala făcută
Și dă-mi tinerețea, te rog! înapoi,
Ochii mi-s plânși și gura mi-e mută
Doar către "Tine"genunchii-i îndoi

Mă iartă"Prea Sfinte" puterea mi-o lasă,
Să pot a iubi... cât încă sunt viu,
Cât mândrele, iată, mai cad încă-n plasă,
Ajută-mă "Doamne" și slug-am să-ți fiu.

Mă iartă"Părinte" ești bun și-nțelept,
Nu pot a promite, ispita-i prea mare,
Mă ține în noapte... flămând și deștept
Și-mi place"Părinte"deși chiar, mă doare.

Mă iartă"Tu Doamne"că nu știu ce fac,
Pe apă aruncă păcatul din mine,
Mă iartă"Părinte"că nu vreau să tac
Și-n lume eu strig... iubirea de"TINE"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Doamne, ler Domnului Doamne

Doamne, ler Domnului Doamne
Ia ieșiți boieri afară

Doamne, ler Domnului Doamne

De vedeți ce să coboară.
Să scoboară două flori,
Da' nu-s flori că-s frățiori,
Da' îi Ion și Văsălie,
Să întorc de la robie.
Maică-sa când îi vedea
Caii-n grajd ea îi băga
Vin roșu să be' le da.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamne...

Doamne, prea multe am suferit.
Prea multe necazuri am primit.
Doamne, ajută-mă să înțeleg,
De ce mereu, doar răul îl aleg?
Doamne, de ce tot intru în ispită?
Doamne, mi-e dor de-o viață liniștită.

poezie de (3 mai 2016)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dă, Doamne, cântec!

S-a născut o stea pe cer din veșnicie
Și-a primit chemarea sa
A primit și loc în galaxie
Viață ea ne-a dat
Și drum de urmat...

Dă, Doamne, cântec,
Dă, Doamne, vers,
Să port credința mea
În Univers

Dă, Doamne, viață,
Dă, Doamne, nor,
Și ascultă ruga oamenilor

Ce destin nerepetat nicicând sub soare
Pomenească trecere
Fie lumea veșnic iubitoare
Drumul plin de flori
Cerul fără nori

Dă, Doamne, cântec,
Dă, Doamne, vers,
Să port credința mea
În Univers
Daaaaaa

Și ascultă ruga oamenilor
Și ascultă ruga... oamenilor

cântec interpretat de Laura Stoica
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
George Ceaușu

Colindul pescarilor

Noi pornim să colindăm
Veste la pescari să dăm...
Lerui, Doamne, ler!
Că s-a născut pe Pământ
Pescarul de oameni, Sfânt!
Linu-i, Doamne, lin!
Cel ce peștii i-a-nmulțit
Și norodul l-a hrănit...
Lerui, Doamne, ler!
Noi umblăm și-i colindăm
Pe pescari, să le urăm...
Linu-i, Doamne, lin!
Să le dea ISUS în case
Lumină și pește-n plase...
Lerui, Doamne, ler!
Până-n zori noi colindăm
Și de ataman să dăm...
Linu-i, Doamne, lin!
De la care vrun peștiuț
Să primim și-un colăcuț...
Lerui, Doamne, ler!
Mare cât un solzișor
La fiecè urător...
Linu-i, Doamne, lin!
Când colindul va-nceta
Vestea o vor prelua
Pescarii cu legământ,
Că s-a născut... Domnul Sfânt!
Lerui, Doamne, ler!
Linu-i, Doamne, lin!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ție, Doamne

Îți mulțumesc Ție, Doamne,
c-am mai prins o primăvară.
O adaug mândrei toamne
după ce-am să trec prin vară.
Îți mulțumesc Ție, Doamne,
pentru ani ce mi-ai dat,
Și preacuvioasei mame
a lui Isus împărat.
Slavă îți cânt Ție Doamne,
pentru viața ce-am primit,
Și-încredințez Ție, Doamne,
Sufletul meu obosit.
AMIN!

rugăciune de (aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Plouă cu mirese, Doamne!

Plouă cu mirese, Doamne!
Ninge Doamne îngerii
În covoare de lumină,
Pentru mulții tăi copii!

Albul pur de crin, în miere
Risipindu-se apoi...
Plouă Doamne cu lumină
Și iubire peste noi!

Limpeziri de cer și ape,
Valuri moi de catifele,
Plouă Doamne cu lumină!
Și cu borangic de stele,

Vin și-mpodobește lumea
Și "oprește noaptea-n rai"
Cănd răsare-n noi iubirea,
"Să dăm versurilor grai!"

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Apropo de doamne

Emil și cu Iliescu
mergeau în vizită,
fără doamne.
Iohannis și cu Băsescu
mergeau în vizită,
cu doamne.
Niciunul însă, cu...
doamne, doamne.

poezie de (27 septembrie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee stupidă, exprimare plăcută, ton trist

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Colectiv

Ce tineri, Doamne
si-au venit la tine
lăsând in urma lacrimi si durere
au renunțat la noi
au renunțat la lume
la tine, Doamne
ingeri fa-i, nu-i pierde

Ce tineri, Doamne
părinți si frați ii plang acuma
de peste zari ii plângem cu durere
si in genunchi noi ne rugam la Tine
i-ai Doamne, i-ai pe lângă ingeri
nu ii lasă sa ardă ca in lume
nu ii lasă da ardă-n focul gheenei

Ce tineri, Doamne
ne-ai lăsat săraci in lume
ai luat la Tine suflete si inimi
acum in București sunt râuri de suspine
si lumânări aprinse-n rugăciune pentru morți
si pentru cei ce-așteaptă de la Tine
iubirea Ta, ridica-i, fa-i mai bine

Ce tineri, Doamne
paturile-s pline
repara-i, vindeca-i, caci au văzut destule
le-ajunge câte-au pătimit
si iartă-i de-au greșit, sunt tineri
sunt frății noștri
noi in genunchi si-n rugăciune ne rugam la Tine
fa-i bine!

poezie de din Drum la cer (noiembrie 2015)
Adăugat de Mihai Ristea CorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e frică, Doamne...

Ajută, Doamne, neputinței mele,
Ajută, Doamne, sufletului meu,
Când ruga mea se-nalță către stele
Te-aștept să-i ieși în cale, Dumnezeu...
Adună-mi, Doamne, lacrimile plânse,
Ajuta-mă când vezi că nu mai pot...
Mi-e trupul greu și degetele strânse,
Mi-e frică, Doamne, să nu mor de tot.

Apleacă-Ți, Doamne, dragostea spre mine
Și ține-mă în brațe, Sfântul meu
M-aș ridica și-aș îndrăzni la Tine
Chiar dacă-s om și Tu ești Dumnezeu...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugă degeaba

Să nu mă ocolești la noapte
când treci pe strada mea visând
să nu mă ocolești, o, Doamne!
Să nu mă lași cu luna stând!

Îndreaptă-ți ochii spre fereastra
la care eu aștept de mult
și nu-mi lăsa clipa aceasta
într-o neștire și s-ascult

La fel ca ieri și altădată
am amorțit să tot veghez
o viață căreia nu-i pasă
de râd sau plâng sau creionez

Mă rog acum în prag de seară
cum m-am rugat și-n alte dăți
și am aprins o lumânare
să-mpartă noaptea-n două părți

O parte să mă rog la tine
și-o parte să vorbim încet
să îmi arăți, Doamne, ce-i bine
ceva să pară mai concret!

Să nu mă ocolești la noapte
să nu mă lași să mă-nfior
și, Doamne! Spune-mi cine-mparte
norocul care-l știu doar chior?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sus, în vârf, la nouă meri (colind)

Sus, în vârf, la nouă meri,
Oi lerului dai, lerului Doamne,
Îmi ard nouă lumânări.
Sus îmi arde, jos îmi pică.
Oi lerului dai, lerului Doamne,
Pică nouă picături.
Trei de mir și trei de ceară,
Oi lerului dai, lerului Doamne,
Trei de apă limpejoară.
Dar în apă cin-se scaldă,
Oi lerului dai, lerului Doamne,
Scaldă-se jupân Crăciun.
Se scăldară, se-mbăiară,
Oi lerului dai, lerului Doamne,
Cu sfânt mir se miluiară.
După el cine se scaldă,
Oi lerului dai, lerului Doamne,
Scaldă-se Sfântul Vasile.
Se scăldară, se-mbăiară,
Oi lerului dai, lerului Doamne,
Cu sfânt mir se miluiară.
Mai la urmă cin-se scaldă,
Oi lerului dai, lerului Doamne,
Scaldă-se Sfântul Ion.
Se scăldară, se-mbăiară,
Oi lerului dai, lerului Doamne,
Cu sfânt mir se miluiară.
Să trăiți întru mulți ani!
Oi lerului dai, lerului Doamne,
La anul și la mulți ani!

folclor românesc, cules din Câmpia de sud a Bărăganului
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook