Ideea de a fi poet

Trăim vremuri imposibile,
pe care poeţii - nebunii,
le fac, Doamne, posibile...

Numai ei pot să. facă
din pasul înapoi,
un pas înainte, prin alexandrinism,
prin erudiţie şi rafinament.

La un tribunal al candorii,
vor fi achitaţi, în primul rând, poeţii,
fiindcă, ei pot purta povara vieţii
şi pot împăca dragostea cu lumea...

Doamne, câtă măreţie, Miss,
ascunde ideea de a fi poet!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bonsoir, tristesse!

Voi mai merge, oare, alături de timp,
Rătăcit în penumbra fiinţelor triste,
Trăitoare, duios, prin lumini oniriste,
O, Doamne, în al cincilea anotimp?

Ştiu, fericirea n-are destule virtuţi,
Iar Absolutul nu încape prin viaţă,
Aripi de fluturi nu cumperi din piaţă,
Vai!, din mândrie, câţi îngeri căzuţi!

Câtă tristeţe ai astăzi, în inimă, Miss,
Toţi paşii-ţi spre lume te intimidează,
Deşi sângele-ţi şi carnea-ţi vibrează
Deşi-ţi ninge, pe sâni, cu flori de cais!

Aşadar, Miss, urmează-ţi calea din vis!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt blestemaţi

Doamne
ei mor înainte de
moartea obişnuită
ca soldaţii cu săbiile ruginite
gustă din miezul infernului
ca dintr-o bucată de pâine
şi se îneacă în adevăruri
trăite pe jumătate poeţii
sunt blestemaţi
Doamne
carnea cuvintelor
e mereu amară
se îmbracă în suspine
adorm cu focul pe buze
şi se scaldă în strigăte
poeţii sunt condamnaţi
Doamne
zvârcolindu-se în pântecul
Cuvântului cu mâinile înmuiate
în cerneala timpului
se scriu şi se rescriu
până la prima particulă de nisip
peste care a trecut râul de smoală
botezându-i în numele scrisului
ca în numele durerii nesfârşite

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu...

Numai tu, Miss, poţi să-mi
opreşti gândurile,
alunecând în poezie, ca
înspre tine însăţi.

Numai tu, Miss, poţi
să-mi opreşti răsuflarea
şi înserarea, strălucind
prin modestie şi melancolie
şi surâzând indescifrabilului
transcendent al timpului...

Nici extravaganţă şi nici
delir nu există
în poemele şi neprihănirile
cărnii tale...

Numai în preajma ta, Miss,
îmi ţiue tâmplele
şi, ah!, mă asurzeşti
cu lumina ta verde,
numai tu poţi născoci zei noi,
cu deprinderi rafinate,
care îmi stimulează frenezia
versului şi resortul inspiraţiei...

Numai tu, Miss,
îmi aminteşti că mi-s!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Nimic nu se întoarce mai mult
împotriva omului
decât dragostea...

În dragoste, un pas înainte
e un pas înapoi
spre amurgul trupului şi-al minţii...

Îndepărtează-mă, Doamne,
de extaz,
şi mă izbăveşte de patimile cărnii
şi sângelui,
de trupul viclean al Femeii,
Amin!

rugăciune de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru poeţii şi scriitorii din România

Scriitorii şi poeţii toţi
Doamne azi din România
Fă-i Doamne pe-a vieţii porţi
Să intre în veşnicia

Ta o scump Mântuitor
Domnul meu — Hristos Mesia
Dă-le-al apei vii izvor
Şi-n veci Doamne fericirea

Cei ce folosec cuvântul
În lucrări pe acest pământ
Găseşte Doamne mijlocul
De-a-i aduce-n cerul sfânt

Peste toţi acei ce scriu
Versuri astăzi şi poveşti
Domn al Vieţii veşnic viu
Toarnă daruri azi cereşti

Haine noi şi un nou nume
Doamne Isus să le dai
Bucuria de a spune
Că vor fi cu Tine-n Rai

Cei ce vor literatura
Şi în sine ei o poartă
O învaţă-i Tu Scriptura
Să bată l-a vieţii poartă

Ia-i Isus la sânul Tău
Să asculte doar de Tine
Domn să le fii — Dumnezeu
Şi în ziua care vine

Dă-le Tu Isus viaţa
Harul Tău în veşnice
Să aibă curată faţa
Şi-ai Tăi pururea să fie
02-02-2020 Cluj — Napoca

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul dogmatic...

Ce secret de nepătruns,
râde-n sine pe ascuns?

Şi ce suflet graţios,
poartă trupu-i unduios?

Ce ochi cu sprâncene rare,
mă privesc cu-nfiorare?

Doamne, cât sidef i-ai pus,
de la tălpi şi până sus?

Câtă primăvară-n păr,
cu parfum din flori de măr?

Şi-n sâni câtă marmură,
care mă cutremură?

Cât mister i-ai pus în pleoape,
să mă ţină-atât de-aproape?

Cât dor, Doamne-n trup ascunde,
şi în nările-i flămânde?

Şi cât har în călimară,
pentru poezia-i rară?

Doamne, oare-a câta oară
paşii ei de căprioară,

Vor păşi pe drumuri line,
ca să rămână la mine?

Ceru-i jos, pământu-i sus,
Doamne, cât altoi ai pus,

În acest lăstar de fată,
ce se lasă adorată!...

Vai, cum râde pe ascuns
sufletu-i de nepătruns,

Suflet gnostic, încifrat,
foarte greu de descuiat!

Şi-n dogmaticul ei râs,
oare, Doamne, unde îs?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu mor niciodată cu totul

nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
de altfel poeţii nici măcar nu ştiu să moară
deşi o fac prin fiecare cuvânt
dar prin fiecare tuşă de infinit
supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează cerul cu inimi
se amestecă cu nisipul
în castele fermecate
pătrund în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii măsoară eternul în clipe
urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămaşă de in
şi învaţă desculţi spinii

poeţii nu ştiu să moară
dar nu ştiu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rugă la Iisus

O să trăim prin Tine-o-ntreagă lume,
Dar, Doamne, astăzi, nu, nu ne-aştepta!
Ne zbatem iar cu sufletu-n genune...
Iartă-ne Doamne, să putem zbura!

Să pot să îngenunchi, mă iartă, Doamne!
Genunchiul meu e-o piatră de hotar
Ce sub povara crucii, oh, cât doare!
Lumina vieţii ne-o adu în dar!

Mi-e lacrima ocean de suferinţă...
Şi cum pot plânge malul unei pleoape?!
la Tine plec genunchiul în căinţă,
Căci vreau să fiu de Tine mai aproape.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mor poeţii

Ne mor poeţii, Doamne!
Şi nu facem nimic!
S-au strâns atâtea toamne,
Cu rânced iz de... dric!

De ce, din tot ce-i putred
Şi nefolositor,
Nu piere ce e şubred,
Ci se-nchid ochii lor?

Chiar cei ce nasc sublimul
În cântece zglobii,
Sau deplâng lumii chinul,
Cu lacrimi de copii!

Pe ei îi piedem zilnic,
Odată cu iubirea,
Supuşi jugului silnic,
Ce ne-a ucis menirea!

Cum să rezistăm, Sfinte,
Pe-acest pământ nedrept,
Azi moare un părinte,
Mâine, moare-un poet?

Şi ce va mai rămâne,
Când tot se prăbuşeşte?
Când nu va mai fi pâine,
Iar ura clocoteşte?

De tineri, mor poeţii,
Ca frunzele-n reci toamne,
Pe noi ne strâng pereţii,
Ai milă de noi, Doamne!

(S-a stins, fără veste şi la netimp, poeta Anca Maria David. Dumnezeu s-o odihnească!)

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc

Se duc poeţii din lumea asta prea păcătoasă
Poate se duc în alta mai bună, mai frumosă.
Se duc flămânzi şi goi,
Se duc poeţii mari de la noi!

Şi niciodată n-o să se mai întoarcă înapoi
Ca să scrie pe albe, curate foi
Versuri frumose şi triste, pentru noi.

Se duc, se ridică la cer
Ca nişte îngeri plini de taină şi mister.
Acolo îi aşteptă raiul cu grădini pline de flori,
Se duc poeţii care sunt nemuritori.

poezie de Vladimir Potlog (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet... mortal

Scutiţi suntem de-al nostru eu,
Demult, noi nu mai locuim în noi,
Poeţi suntem, în transă, amândoi,
Puţinul vieţii-l dăm lui Dumnezeu!

Admit că versul ţi-e un onduleu
Şi-un prea suav trifoi cu patru foi,
Ţi-am picurat, solemn, în el, altoi,
Te-am dus la întâlnire cu un zeu...

Vei face-un triplu salt, cât mai curând,
Dorind să cucereşti Mont-Blanc-ul vieţii,
Ai grijă, însă, Miss, din când în când,

Cum vei păşi prin roua dimineţii,
Căci, din orgoliu-ţi tânăr, fremătând,
O să-i împuşti, mortal, pe toţi poeţii...

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-a frecventat poeţii nu ştie ce e iresponsabilitatea şi nici dezmăţul spiritului. De câte ori îţi pierzi vremea cu poeţii, de atâtea ori simţi că totul e permis, căci ei îţi inspiră regrete absurde şi monstruoase... Nedând socoteală de nimic, fiindcă nu se adresează nimănui (decât lui însuşi), poetul se identifică ondulaţiilor lui sufleteşti. Iubesc poeţii, fiindcă nu ajung şi nu vor să ajungă la nimic. Poezia lor nu duce nicăieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i înţelege. Înveţi prin ei să nu mai ai ce pierde.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne,-ntre viaţă şi moarte,
Omu-i drumul cel mai scurt,
Şi de ia Premiul Goncourt,
Omul are-aceeaşi soarte...

Chiar de-i luptător aparte
Sau supus ca un mancurt,
Timpul vieţii ultrascurt
Pe om de viaţă-l desparte

Strânge-mi viaţa risipită,
Doamne,-ntr-un etern sonet,
Cât inima-mi mai palpită,

Rostuieşte-mă încet,
Căci, mi-e lacrima-nflorită
Şi am suflet de poet!

rugăciune de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stat în alt... stat

Scoate-mă, Doamne, din vidul existenţial,
Ia-mă de mână şi-ndrumă-mi pasul,
pe Pasul Tău invizibil, etern,
îndepărtează-mi, îndată, impasul,
care mă poate arunca
în Infern.

Trece-mi, Doamne, lacrimile prin sită,
îndulceşte-mi sufletul de amar năpădit,
scoate-mă din starea de eu a neantului...
iartă-mă, sunt aici, am venit
să-mi descarc sufletul, la margini de fire,
sunt un Iov, Majestate,
în devenire.

Răspunde-mi, Te rog, sunt încă fiinţă,
plăsmuită după chipul şi asemănarea Ta,
iubirea-mi, furia-mi, nebunia,
urletu-mi tandru
şi floarea de Nu-mă-uita,
mă domină de când eram flăcăiandru...

Trăiesc în mijlocul Luminii
care, uneori, mă răneşte,
în zori şi-n amurg,
când zilele curg,
îţi port pe umeri toate judecăţile,
Doamne,
iartă-mă că sunt şi am fost,
cu rost, fără rost!

Sunt obosit de mine însumi... Doamne,
scoate-mă din povârnişurile firii,
e vremea când se ofilesc trandafirii
şi Timpul Cruce devine...
prin mine, prin Tine,
mă leg peninsular de Infinit
şi mor fără capăt,
subit...

Mi-e sete, Doamne, de viaţă,
mi-e foame, Doamne, de ideal,
mi-e dor de-un apus muzical,
îmi ispăşesc, Doamne, sinele,
şi alerg, nebun, după mine...

În flori, cu peţioluri şi stamine,
au adăstat
Raiul şi Iadul –
stat în alt... stat!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi poeţii

Poeţii au cântat femeia
În madrigale fel de fel
Mai sunt şi astăzi dintre-aceea
Ce-o cântă, Doamne, dar... altfel!

epigramă de Gheorghe Gurău (septembrie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul onomatopeii

Ne ţine, Doamne,-n onomatopee,
E-o stare ce ne-nalţă în suprem,
E-un fel de zbor al păsării, extrem,
Printre petale roz de azalee...

Poetul e soldatul din tranşee,
Iar arma lui – sofisticat poem,
Ne ţine, Doamne,-n onomatopee,
Într-un amurg prelung, în recviem.

Suntem somaţi de-o dalbă orhidee,
Petala ei sonoră e-un fonem,
În transă, Miss, noi amândoi suntem,
Bătuţi de-nmiresmate alizee...

Ne ţine, Doamne,-n onomatopee!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine, Miss, de-a pururea, eu mi-s

Vom cuceri, prin poezie, Miss,
Câte-o idee, câte-un Paradis,
Aşa cum transcendentul ne-a promis...

Şi chiar dacă abisul e deschis,
Noi tot avem luminii de transmis
Poemul nostru verde şi conscris,
De care, nicidecum, nu ne-am dezis,
Prin care, împreună, am decis,
Ca să avem ce ni s-a interzis,
Ah, dorul meu şi dorul tău, sui-generis,
Pe care Dumnezeu ni le-a trimis...

Cu tine, Miss, de-a pururea, eu mi-s!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen transcendental

Doamne, de-aş putea atinge Cerul
Şi m-aş aşeza-n Lumina Ta,
Eu, pe loc, aş dezlega misterul
Florii, Doamne, de "nu mā uita".

Doamme, fā -mā pasāre-n vāzduh,
Ca sā-ţi cânt şi Ţie Lerui-Ler,
Toarnā-mi, Doamne,-n vers un dram de duh,
Cāci, sunt tare singur şi stingher.

Doamne, dā-mi aripi de ciocârlie
Şi strălumineazā-mi calea linā,
Mā aşazā,-apoi, în poezie,
În cea care sufletu-mi alinā...

Poartā-mi, Doamne, drumu-n izvodire,
Tu mă mântuie, cu harul Tău,
Deseneazā-mi paşii din gândire,
Nu mă prāvāli din nou în hău...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodate (Mare-i grădina Ta, Doamne şi multe dobitoace suportă)

Despotului, prin chelie,
I-a trecut ideea - şoc
Să plece la bătălie
Numai Voievodul Boc.

epigramă de Dumitru Râpanu din revista "Lohanul" (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!