Sonetul românului dezromânit

Înfrângerile neamului fac din durere un rai,
O primăvară a instinctelor ne pierde solemn,
Trăim într-o ţară condusă, cu cranii de lemn,
O, Doamne, nu ne pierde-n abis, în tropot de cai...

Ne îmbătăm cu nimic, în prea-adormiri de alai,
Eminescu şi Dumnezeu ne fac câte-un semn,
Rostul metafizic al patriei ne-ar putea fi îndemn,
Căci, Cerul ne surâde voluptos şi, aproape, corai!

Ne-am pierdut darul demnităţii, vai!, pe traseu,
Deşi, întâia lacrimă verde a lui Adam ne-a unit,
În fiecare român înstrăinat e mereu un non-eu,

O lepădare patetică şi, Doamne, un gând ostenit,
O despatriere lăuntrică, un vifor, un vânt-alizeu,
O, Doamne, e vremea românului dezromânit!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul românului dezromânit

Înfrângerile neamului fac din durere un rai,
O primăvară a instinctelor ne pierde solemn,
Trăim într-o ţară condusă, cu cranii de lemn,
O, Doamne, nu ne pierde-n abis, în tropot de cai...

Ne îmbătăm cu nimic, în prea-adormiri de alai,
Shakespeare şi Dumnezeu ne fac câte-un semn,
Rostul metafizic al patriei ne-ar putea fi îndemn,
Căci, timpul ne surâde voluptos şi, aproape, corai!

Ne-am pierdut darul demnităţii, vai!, pe traseu,
Deşi, întâia lacrimă verde a lui Adam ne-a unit,
În fiecare român adevărat e mereu un non-eu,

O lepădare patetică şi, Doamne, un gând ostenit,
O despatriere lăuntrică, un vifor, un vânt-alizeu,
O, Doamne, e vremea românului dezromânit!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen transcendental

Doamne, de-aş putea atinge Cerul
Şi m-aş aşeza-n Lumina Ta,
Eu, pe loc, aş dezlega misterul
Florii, Doamne, de "nu mā uita".

Doamme, fā -mā pasāre-n vāzduh,
Ca sā-ţi cânt şi Ţie Lerui-Ler,
Toarnā-mi, Doamne,-n vers un dram de duh,
Cāci, sunt tare singur şi stingher.

Doamne, dā-mi aripi de ciocârlie
Şi strălumineazā-mi calea linā,
Mā aşazā,-apoi, în poezie,
În cea care sufletu-mi alinā...

Poartā-mi, Doamne, drumu-n izvodire,
Tu mă mântuie, cu harul Tău,
Deseneazā-mi paşii din gândire,
Nu mă prāvāli din nou în hău...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan: Doamne! Mă uit la tine şi nu văd decât o scândură rece. O bucată de lemn afumat, asta eşti tu Doamne... Tu întorci întruna clepsidra! Ţie vremea mereu îţi curge!... Ce-ţi mai trebuie? Ţi-am făcut douăzeci de biserici! (Smulge icoana din cui şi se plimbă cu ea prin scenă, privind-o fix.) Sute de călugări cinstesc numele tău în mânăstirile mele! Îi plătesc să te laude pe tine, Doamne! În jurul tău, numai flori şi iubire! Ce mai vrei, Doamne! (Râde.) Poporul meu ţine toate posturile! Respectă fiecare zi de sărbătoare! (Arată spre corpul neînsufleţit al Mariei.) Femeia aceasta era a mea! În faţa ta ne-am unit destinele! De ce mi-ai luat-o?

replică din piesa de teatru Ştefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, potoleşte-i, Doamne

Acum, în ţara numită
Grădina Maicii Domnului,
Viaţa este otrăvită
De slujitorii răului.

Dulcea noastră Românie
Dorită de Eminescu,
O vor unii ca să fie
Ca-n vremea lui Ceauşescu.

Oamenii din fruntea ţării
Nu ne sunt conducători.
Sunt posesorii averii.
Devoratori de comori.

N-au frică de Dumnezeu.
De români nu se-îngrijesc.
Nu le pasă c-o duc rău.
Pentru ei agonisesc.

Copiii ne mor de foame.
Bătrânii se prăpădesc.
Doamne, potoleşte-i Doamne!
Redă-le chip omenesc!

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne...

Doamne, prea multe am suferit.
Prea multe necazuri am primit.
Doamne, ajută-mă să înţeleg,
De ce mereu, doar răul îl aleg?
Doamne, de ce tot intru în ispită?
Doamne, mi-e dor de-o viaţă liniştită.

poezie de Dumitru Delcă (3 mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde suntem azi, spre ce ne îndreptăm? Omul se naşte o singură dată, o ţară de mai multe ori. O ţară se naşte prin fiii săi. De nu vom asculta glasul Evangheliei lui Hristos vom rămâne un popor nenăscut şi o ţară care se stinge. În ultimii ani putem vorbi de un popor nenăscut şi o ţară nenăscută. De câte ori a murit această ţară în ultimele trei decenii? Doamne, ne-am rărit. Rogu-te, nu ne mai rări! Doamne, opreşte rărirea neamului nostru românesc! Doamne, nu îngădui ca neamul nostru să naufragieze în istorie.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru poporul meu

Binecuvântează Doamne, poporul român,
Dă-i puterea de-a rămâne în ţară stăpân
Miluieşte-l cu chibzuinţă şi înţelepciune
Întăreşte-l când îi cuprins de slăbiciune

Luminează-i Doamne calea, când o rătăceşte
Şi dă-i iertarea cuvenită, dacă mai greşeşte
Fereşte-i fii săi mai aprigi cuprinşi de dezbinare
Nimic să nu le-aducă lor motiv de întinare

Uneşte-i Doamne pe toţi fraţii laolaltă
Să-şi croiască împreună aceeaşi soartă
Însufleţeşte în toţii fii de naţie românească
Dorinţa de Unire în Dacia strămoşească

Întăreşte Doamne, la tot poporul meu
Iubirea de moşie, credinţa în Dumnezeu
Ajută-le Tu Doamne, să aibă spor în toate
Trăiască în a lor ţară, în cinste, în demnitate

Aşa să ne-ajute Dumnezeu!

poezie de Ionel Popa (10 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne...

Doamne... cât verde crud
se-arată,
colorând sălbatic parcă
culmea cea îndepărtată,
care-i tare zbuciumată
cu florile ei de cireşi
care-ţi şoptesc să iubeşti... să iubeşti!

Doamne... câtă veselie
ai adus,
Tu, pe câmpie!
Ce cald, ce frumos, ce bine,
E aici în braţe la Tine.
În braţe de primăvară
viaţa-i doar mireasmă caldă,
plină mereu de iubire şi petale de fericire.

Doamne.... ce frumos plânge
tot cerul
cu lacrimi de bucurie...
Când frumos dezmiardă norii
crengile înmugurite
ce-s scăldate în fantezia
nopţilor de primăvară
cu parfum de scorţişoară.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne...🌸

Doamne... cât verde crud
se-arată,
colorând sălbatic parcă
culmea cea îndepărtată,
care-i tare zbuciumată
cu florile ei de cireşi
care-ţi şoptesc să iubeşti... să iubeşti!

Doamne... câtă veselie
ai adus,
Tu, pe câmpie!
Ce cald, ce frumos, ce bine,
E aici în braţe la Tine.
În braţe de primăvară
viaţa-i doar mireasmă caldă,
plină mereu de iubire şi petale de fericire.

Doamne.... ce frumos plânge
tot cerul
cu lacrimi de bucurie...
Când frumos dezmiardă norii
crengile înmugurite
ce-s scăldate în fantezia
nopţilor de primăvară
cu parfum de scorţişoară.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie, Doamne

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,
c-am mai prins o primăvară.
O adaug mândrei toamne
după ce-am să trec prin vară.
Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,
pentru ani ce mi-ai dat,
Şi preacuvioasei mame
a lui Isus împărat.
Slavă îţi cânt Ţie Doamne,
pentru viaţa ce-am primit,
Şi-încredinţez Ţie, Doamne,
Sufletul meu obosit.
AMIN!

rugăciune de Dumitru Delcă (aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele fericirii

Verde ecou de primăvară
răstoarnă cerul pe pământ
şi-a ieşit chiar Dumnezeu afară
la verde crud să stea la rând

Răstoarnă cerul pe pământ
clinchete de zurgălăi
şi iarna-mi trece vai prin gând
dar fulgii nu-s aşa de răi

Cu clinchete de zurgălăi
a ieşit chiar Dumnezeu afară
şi florile răsună-n văi
verde ecou de primăvară

Răstoarnă cerul pe pământ
şi-mi fura Doamne orice gând

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, fă-ne din nou

Doamne, Pământul e atât de pârjolit de secetă,
încât nu mai credem că ne-ai putea trimite
un strop de ploaie!
Lumea pe care Tu ai vrut-o bună,
e atât de plină de ură,
încât nu mai credem
că cineva ne-ar putea iubi!
Doamne, absolvă-ne şi...
fă-ne din nou, Doamne!

rugăciune de Iulia Mirancea (14 septembrie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Ne mor poemele, Doamne,
în acest cortegiu al ideilor nefaste,
generate de căpcăuni
cu minţile caste...

Auzim, tot mai des, sugrumat,
cântecul ciocârliei,
plânge ţăranul român,
la marginea gliei.

Patria! Cuvântul acesta măreţ
e tot mai abstract şi frivol,
mă bate un gând pădureţ –
o, Doamne, să mă răscol

Împotriva generaţiei mele,
care a acceptat mizeria contra-cost –
preţul mic al păcatului şi desnădejdii...
Dumnezeule, România nu mai este.

A fost!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România mea

Politica noastră (ce formă difuză a spaimei!)
ne pierde, treptat, în măsuri delirante,
politrucii se-ascund, zi de zi, în spatele faimei
istoriei noastre – cândva – onorante.

Schimonosită mai eşti, Românie –
Doamne, ce generaţii cu memoria scurtă!
România mea, oare câtă de Tu mai eşti Tu
şi cât de noi mai suntem noi?
Doamne, nu transforma într-o colonie mancurtă
o ţară – cândva – de voievozi şi eroi!

Renaşte-ne, redă-ne onoarea, în ritmuri allegro,
nu în ritmuri andante,
şi schimbă-ne cărările intens emigrante...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ostenit

Am ostenit rugându-mă la Tine,
Am ostenit rugându-mă mereu
Se stinge-ncet speranţa de mai bine
Şi nu mai cred în mine, Domnul meu.
Dacă mă laşi în beznă şi tăcere,
Dacă mă laşi să plâng, să mă frământ,
Dacă mă laşi lipsită de putere
Eu mă sufoc şi nu mai pot să-Ţi cânt.

Mi s-au oprit cuvintele pe buze
Şi paşii s-au oprit în calea lor,
Un deget parcă vrea să mă acuze
Dar eu mă duc într-un ungher şi mor.

Am ostenit, o, Doamne, sunt trudită,
Mi-e sufletul mai chinuit ca ieri,
Mi-e inima bolnavă şi rănită
Şi nu eşti, Doamne Sfinte, nicăieri.

Am coborât la margine de mare
Şi marea asta vreau s-o trec înot
În gură mi-s cuvintele amare
Şi-acuma, Doamne, am să mor de tot...

Am ostenit, o, Doamne, sunt bătrână,
Te-am aşteptat şi Te-am strigat mereu
Şi chiar de-mi mai întinzi acum o mână
Am ostenit de moarte, Domnul meu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropo de doamne

Emil şi cu Iliescu
mergeau în vizită,
fără doamne.
Iohannis şi cu Băsescu
mergeau în vizită,
cu doamne.
Niciunul însă, cu...
doamne, doamne.

poezie de Dumitru Delcă (27 septembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne... (cântare)

Se stinge lumina afară
Adie o boare de vânt
Cu lacrimi de dragoste iară
Mă rog şi Te laud şi-Ţi cânt.
Te rog pentru cel ce mai plânge
Te rog pentru cel ce-a căzut
Făptura mea toată se frânge
O mână sunt, Doamne, de lut.

Mă pierd fără Tine, sunt mică
Frânturi de cuvinte-ecou
Se-ntorc din tăcere, mi-e frică
Ajuta-mă, Doamne din nou.

O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne Domnul meu
O, Doamne rămâi lângă mine,
O, Doamne, o, Doamne, mărite Dumnezeu
Speranţa mea toata e-n Tine.

cântec, versuri de Adriana Cristea (13 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mă doare, Doamne...

Ce mă doare, Doamne, stau şi mă frământ
Ce mă doare, Doamne, dacă plâng de moarte
Nu sunt frunză, Doamne, să mă culc pe vânt
Să mă culc pe vântul care-o să mă poarte...
Ce mă doare, Doamne, ce durere rea
S-a ascuns în suflet şi nu vrea să iasă,
Uită-Te la mine, poate vei vedea
Care deznădejde m-a făcut mireasă...

Pune-ţi mână, Doamne, nu mă părăsi
Pune-Ţi mână, Doamne, totu-i cu putinţă
Fă-mă să răscumpăr fiecare zi
Ce m-a ars cu lacrimi şi cu suferinţă...

Ce mă doare, Doamne, Domnul meu cel sfânt,
Ce dureri de taină s-au ascuns în mine...
Nu sunt frunză, Doamne, să plutesc pe vânt,
Mână Ta-i aceea care azi mă ţine

Vindeca-mă, Doamne, gândul, plânsul meu
Nu lăsă pământul plânsul să mi-l poarte
Pune-Ţi mâna, Doamne, Tu eşti Dumnezeu
Tu eşti Dumnezeul ce m-a scos din moarte!...

poezie de Adriana Cristea (7 septembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam: Doamne, vreau o femeie inteligentă, iubitoare, frumoasă, harnică şi numai pentru mine.
Dumnezeu: Bine, te costă un ochi, o mână, un rinichi, splina şi un călcâi.
Adam: Doamne, şi de o coastă ce îmi dai?

replici
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!