Renunţare...

Iar m-apucă năbădăii,
la cotitură te-aştept,
tu să fii ciuca bătăii
că n-ai ţinut drumul drept.
Mă retrag, nu-i de mirare,
nu mă certa, că leşin,
la gâlceavă ai valoare
plătită cu bani peşin.
Te-am iubit aşa-ntr-o doară,
crezând că m-oi cuceri,
dar nu era prima oară
când îţi vindeai lujerii.
Trebuia să am răbdare,
nu era bine să-ncerc,
m-am grăbit şi-n renunţare
am ieşit din al tău cerc.
Nici nu mă mai uit în urmă,
piară-ţi necazu-ntr-o zi,
nu fac parte dintr-o turmă
pe care-o poţi îmblânzi.
Cărarea vieţii e largă,
iar tu caută-ţi un alt
şi învaţă-l ca să meargă
din înalt spre mai înalt.
Să vă înălţaţi din beznă
şi să vă fiţi de folos,
prăbuşirea e mai demnă
în cadru spectaculos.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea vântului

Când m-am făcut cărare spre limpede izvor,
Nu mi-ai călcat pe pietre, nu mi-ai strivit din dor,
Căci n-ai ştiut de truda – din suflet când le-am scos
Şi mi-a rămas cărarea pustie de folos.

M-am preschimbat în munte cu gândurile-n cer
Şi-am aşteptat să treacă zăpada şi să sper
Că-ţi vei dori urcuşul spre culmi pierdute-n nori,
Dar codrii de la poale ţi-au fost neprimitori.

Şi-am zis atunci: "Pădure, pădure-am să mă fac,
Să pot să-ţi fiu răcoare, să-ncerc să-ţi fiu pe plac.",
Dar paşii tăi, cu teamă, îndat-au ocolit
Tot verdele prin care potecă ţi-am croit.

Mi te-am dorit aproape şi m-am topit în vânt,
Să-ţi vin pe neştiute, să nu te înspăimânt
Cu adierea-mi blândă în visul tău târziu,
Să te sărut pe umăr şi numai eu să ştiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea înalt te-am iubit, prea înalt, m-am îngropat în cer...

citat clasic din Marina Ţvetaeva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O flacără de dans...

O flacără de dans cu ochi cuminţi,
desculţă, ca un răsărit de soare,
eu te-am iubit când ai ştiut să minţi,
chiar te-am iubit mai mult ca pe o floare.

Pasul tău, plăcerea şi tăcerea,
În visul nopţii râvnitoare doamnă,
De dragul tău mângâiam durerea,
Şi-n frunzele îngălbenite-n toamnă.

Eu iţi dezmierd şi paşii dacă trec,
Iar mi-ai lăsat tăcerea să mă doară,
În nopti târzii aş vrea să te petrec,
Să ne iubim la fel ca prima oară.

O viaţă voi rămâne vinovat,
Căci dragostea-mi plânge-n piept cu jale,
Din răni adânci mereu te-am dezgropat,
Şi-n ultim ceas pe-a vieţii mele cale.

Speranţele rămas-au spini de toamnă,
Să-mi alinte în gânduri astăzi chinul,
Tu n-ai minţit atunci stimată doamnă,
Când mi-ai promis să-mi schimbi pe veci destinul...

poezie de Mihail Janto (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celui lipsit de orice urmă de talent

Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De ce să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să-nşiri pe foi, ecran, cuvinte,
Ca într-un nesfârşit bombardament?

Mai bine să mă doară orice dinte
Decât să dau de tine permanent!
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De să scrii mereu, au n-ai nici minte?

De ce să nu te duci în Parlament,
Că merg destui acolo, la plăcinte,
Şi nici acolo nu-i vreun competent?

Ţi se deschid maşini, aşezăminte
Şi-ţi iei, lunar, salariul aferent;
Sau, şi mai bine, fă-te preşedinte,

Când vezi că n-ai nici urmă de talent...

(De-acu nişte ani...)

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De câte ori nu ţi-am dat flori
şi versuri de iubire?
Tu trebuia să te-nfiori
cuprinsă de uimire!

De câte ori nu ţi-am cântat
cu vântu-n faptul serii?
Tu trebuia neapărat
ecou să fii plăcerii!

De câte ori am adormit
la plopul ce ne-aşteaptă?
Tu ai uitat şi n-ai venit
să mă mângâi c-o şoaptă!

De câte ori am ascultat
un tril de ciocârlie?
Cu grai uscat tu m-ai lăsat
şi inima pustie!

De câte ori m-a răcorit
izvorul din pădure?
Te-am aşteptat, dar n-ai venit
şi-ţi culesesem mure!

Dar pentru ce "de câte ori"
când ţie nici nu-ţi pasă?
Mă străduiesc să-ţi dau comori,
să-ntemeiem o casă!

Iar dacă Spiritul o vrea,
că taina o deţine,
să fiu al tău, să fii a mea,
noi doi ne-om aparţine!

O să trăim cât ne-o fi dat
sau scris în cartea vieţii,
tu ca femeie, eu bărbat
drept cuplul frumuseţii.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tot e să fiu singur

Ce credeai Singurătate, c-ai să poţi să mă dobori,
Când captiv în a ta pânză, mă tot zbat adeseori?
Pe-al meu trup şi-n al meu suflet, n-ai să laşi măcar un semn,
Dacă tot e să fiu singur, hai să-ncerc să trăiesc demn!
Ce te bucurai, pizmaşo, când vedeai cum sunt respins,
Cerşetorul de iubire pus la punct, lovit, învins,
Nu ştiu-n coşul vieţii mele, câte zile mai adun,
Dacă tot e să fiu singur, hai să-ncerc să fiu om bun!
Ai fi vrut ca toată viaţa să mă vezi plângând şi trist
Şi ţi-e ciudă, javra dracu', că rezist şi-s optimist!
Mă înveṭi venin şi fiere, dar ca să te liniştesc,
Dacă tot e să fiu singur, hai să-ncerc doar să iubesc!
Ştiu, m-aştepţi la cotitură, când voi fi bătrân, firav
Să te năpusteşti cu ură, peste trupul meu bolnav,
Dar, trăindu-mi viaţa-n toate, ca om bun, demn şi iubind,
Dacă tot e să mor singur, te-am învins şi mor zâmbind!

poezie de Daniel Dobrica
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigrama

Epigrama haz nu are
De nu-i nu-i pui piper şi sare,
Aşa cum la vânătoare
Eşti fazan... când n-ai răbdare.

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanul

Castanul – ca un lampadar –
O lună m-a ţinut hoinar,
Veneam grăbit să te-ntâlnesc
Şi dornic să te cuceresc.

Cu vorba ta eram bogat,
Păstram în gând ce-am câştigat:
Ochi blânzi, priviri şăgalnice,
Zălog iubirii paşnice.

Şi mulţumeam Celui de Sus
Că-n dar ceresc mi te-a adus
Să fii ce alta n-a mai fost,
Dând vieţii mele grai şi rost.

Când florile s-au ofilit
Te-am aşteptat, n-ai mai venit,
Castanul – ca un lampadar –
Trezea tristeţe, dor şi jar.

Inima-n piept bătea zălud,
Că nu te văd, că nu te-aud,
Când luna mai, peste un an
Veni-va, eu voi fi castan!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fac prinsoare
Nici pe bani peşin
Că asta mă doare
Şi pot să leşin.

catren de David Boia (17 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoara

Domnişoarei Doctor Nicoleta-Irina Fofîcă

Când am venit prima oară în Centrul de dializă
am văzut o domnişoară ce pe bolnavi punea miză.
Mi-a plăcut înfăţişarea, vorba calmă şi duioasă,
am făcut şi constatarea: Domnişoara e frumoasă!

Avea zâmbet cald, iar sfatul, niciodată de prisos,
era binecuvântatul pentru bolnavul sfios.
Pe drumul vieţii, spinos, lipsit de tovărăşie,
nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie.

Domnişoara se gândeşte la decizii foarte bune
şi viaţa ne-o prelungeşte prescriind leacuri minune.
De-ţi prescrie tratament şi-l respecţi cum se cuvine,
leacul stă-n medicament şi-n trei zile te faci bine.

Cu o bună companie de medici şi asistente
ne-ajută prin terapie, proceduri şi tratamente.
Doar Celui de Sus Îi cer să ne fie Bun şi Drept,
la Fresenius NephroCare totul este înţelept.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul

Tot ce am avut înalt
Ţie eu ţi-am dăruit
Nimic nu-mi fuse calculat
Fiindcă te-am iubit.

Tot ce-am avut mai rău
Într-o parte am azvârlit,
Nu mai sunt acelaşi eu,
Fiindcă te-am iubit.

Prin faţa mea de trec zâmbind,
Muze, fetişcane de liceu
Nu mai sunt acelaşi eu,
Fiindcă te-am iubit.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit în tăcere

Te-am iubit,
pentru că erai cel mai înalt,
puternic şi mândru
dintre toţi copacii.
Primeai lumina orbitoare
a răsăritului, rogvaivul văzduhului
descătuşat şi liber.
Te-am iubit,
pentru că păsările albe
se înălţau spre nesfârşirea albastră,
culegeau stele argintii,
te împodobeau cu lumină,
străluceai în nopţile întunecate,
stând la taifas cu luna.
Te-am iubit,
pentru că te-ai aplecat sfios,
mi-ai adunat lacrimile,
le-ai aşezat printre frunzele
risipite pe ramuri,
transformându-le în vise,
răsfrânte în rădăcinile tale.
Atunci m-am agaţat
de trunchiul tău,
m-ai îmbrăţişat timid,
ai scuturat stele peste mine
şi am simţit că plutesc.
Totul încremenise.
Te-am iubit în tăcere!

poezie de Olga Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în patruzeci

am murit prima oară la sfârşitul
anului cu trupele germane
pe străzile bucureştiului şi
horia sima alături de antonescu
la putere. trebuia să mor. am dus
o muncă de lămurire cu mine,
cu familia, apoi am dispărut.
am murit prima oară în trepte,
pe datorie şi m-au radiat
de la evidenţa populaţiei.

pe atunci se murea foarte mult şi
dispariţia mea nu era demnă
de a fi remarcată. am reuşit să şterg
toate urmele şi lumea a constatat
că mă evaporasem. am fost mort
cinci ani. a fost prima mea moarte,
iar pe prima o ţii minte cel mai bine.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posibil

Posibil să poposesc
La tine să te iubesc,
Săruta-te-aş cum pe floare
Fluturele de drag moare!

Posibil să mai cutez
Să vin să te-mbrăţişez
Cum oaia caută mielul,
Iar puşca îşi vrea rastelul!

Posibil să te ador
Că sunt copleşit de dor,
Ca izvorul din pereţi
Răcorindu-i pe drumeţi!

Posibil iar să leşin
Tot plătind cu bani peşin
Pentru tine, pentru altul
Până m-o aflat tot satul!

Posibil un asfinţit
Că am fost mereu minţit
De prieteni şi duşmani
Care mi-au "mâncat" din ani!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul iertării-i prea lung...

La cer să-mi ajungă o rugă în dungă, n-am scară şi nici în genunchi,
De-aş sta în altare, nu am lumânare şi nici busuiocul mănunchi.
E cale prea lungă şi ruga în dungă e-un cifru mai greu de pătruns,
Pe care-l dezleagă doar mintea întreagă, în care iertări s-au ascuns.

Mă doare un soare ce n-are răbdare şi vine mai des decât ieri
Şi-n foc pârjoleşte un vis ce-nfloreşte pe-o gură-necată-n tăceri.
Cuvinte proscrise se târă şi mi se mai frânge-un poem pe asfalt,
E raiul departe, un iad ne desparte şi cum să ajung spre înalt?

Se rupe o treaptă şi îngeri aşteaptă, ca Domnul să facă minuni,
Dar, nu se aude, de-atâtea palude, când mlaştini în suflet, aduni,
Nici strigăt, nici jale, doar slabe vocale se tânguie-n margini de lumi.
Nu-i chip de tămadă, când moartea-i pe stradă, doar moartea să ţi-o asumi.

E vreme de ducă, când pe coji de nucă, genunchii la rugă n-ajung,
Prea multe păcate se zbat vinovate şi drumul iertării-i prea lung...

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

În viaţă ni se schimbă totul:
Norocul, plinătatea, votul,
Ne bate vântul dintr-o parte,
Parcurgem drumul mai departe,
Chiar mergem prin ninsori şi ploi
Să dovedim că suntem noi,
Dar ne lăsăm prea duşi de nas,
Nu ştim ce-avem, ce-a mai rămas:
Puterea de-a-l avea pe-"nvinge",
A şti şi a putea convinge
Că viaţa este un mister
În care, sincer, tot mai sper.

Minunea tot se va produce
C-aşa ne ştim purta o cruce,
A noastră e, vom respecta
Cu "a avea" şi-"a prospecta",
"Averea" e de mare preţ,
Iar "prospectarea"-i un dispreţ.

Nu tot ce zboară este cioară,
Nici melodie de vioară
Ce te încântă şi descântă
Făcând din viaţă vrajă sfântă
Pe care o înalţi, ca zmeu,
Spre cer, s-ajungi la Dumnezeu,
Că de-aia te-a gândit ca om
Superior şi econom.

Ţi-a dat doar minte şi gândire
Să te îndrepţi spre fericire,
Să lupţi din greu spre-a cuceri
Şi nici decum a suferi.
Ca om, fii om, nu trândăvi
Şi îngeri te-or alivăni,
Te-or mistui păreri de rău
Că n-ai putut să-ţi fii al tău!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn iubirii mele cea dintâi aleasă

Furat am fost de-a cerului mistere
Când taine noi din carne dezgropam,
Curând s-au stins în legănări aptere
Şi n-am sfârşit nici azi ce căutam.

Te-am limitat în seri teologale
Şoptindu-Ţi tot mai sincer: "Nu pleca"!
Cu ochi dogmatici ţi-am ieşit în cale
Crezând că-aşa Te voi îndupleca.

Prezenţei Tale nu cred ca vreodată
Să-i înţeleg misterul voi putea
Mă-nvăluie când pare-ndepărtată
Dar pleaca iar – când mă avant spre ea.

Te-am întâlnit în versuri prima oară
Un dor aprins din piept de Dumnezeu,
De-atunci mi-ai curs în vine de fecioară
Şi M-ai durut când Te-am durut şi eu.

Deşi presimt că mâine va să vie
Să-mi dea târcoale nimfa vinovată,
Mă sprijin azi în poezie
Mai mult ca ieri – mai mult ca niciodată.

poezie de Cătălin Varga (noiembrie 2013)
Adăugat de Cătălin Varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu Moş Nicolae - parodie după poezia "Un altfel de Moş Nicolae" de Violetta Petre

Te-am aşteptat cu sufletul pe masă,
Am dus căţelul la bucătărie
Şi fredonam lasciv, cu voce joasă,
Când tu ai apăsat pe sonerie.
Ai apărut timid, cu sacu-n spate,
Aveai nu fes, ci-n cap o pălărie,
Având priviri profund interesate,
Când ai simţit mirosul de iahnie.
Mi-ai spus politicos o "Seara bună",
Şi ochii îţi luceau ca niste stele,
Dar nu visând o seară împreună,
Ci când ai dat cu ochii de chiftele!
Oftând, cu capoţelul descheiat,
Te-am invitat apoi să intri-n casă:
Visam să mă conduci, flămând, spre pat
Dar lacom, ai pornit-o către masă!
Ardeau în beznă două lumânări,
Era-ntuneric tare în odaie,
Dar m-a lovit un iz ciudat în nări
Şi-ai intrebat, grăbit, de am o baie.
Deşi dorinţa mă făcea neroadă,
Mi-a fost destul de greu ca să pricep,
Că-n loc să mă inviţi la o lambadă
Dansai pe loc, de unul singur, step!
Când am aprins lumina de la baie,
Simţind în suflet cum mă arde jarul,
Văzui că nu e moşul Nicolae,
Ci tizul său de vizavi, coşarul!
Te-aştept la cotitură Nicolae,
La rândul tău, o ţeapă o să iei,
N-o să te-aştept în casă, ca o oaie,
Ci-o să mă culc cu renul de la trei!

Eşti un bătrân, ce sigur nu mai poate,
Şi cari pe stradă peria în spate!

parodie de Valentin David, după Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt parte din tine

Aveam o teamă despre noi
Şi te-am luat de mână...
Să-ţi simt iubirea ca şuvoi,
Cu mine să rămână.

Dar ţi-ai retras-o imediat
De parcă n-ai fi vrut
În inimă să îţi fi stat
Aşa cum am crezut.

Şi te-ai retras în tine mut,
Aşa cum faci mereu;
Spui doar că bine tu mi-ai vrut,
Dar binele-a fost greu...

Fost-am respinsă-n clipă grea,
N-ai vrut să mă iubeşti!
M-ai fi iubit şi-n vreme rea,
De-ai fi primit ce eşti.

Ce şarpe mi te-a-ngenuncheat,
Hrănind doar cu minciuni
Mintea ce ţi-a învolburat,
Ca răul să aduni?!...

Vorbeam, dar nu mă auzeai,
Erai aşa departe...!
Şi dacă tu mă ascultai,
Învinsă era o moarte!

Aştept să cauţi, să găseşti
Şi să mă iei de mână...
Cărarea să ţi-o potriveşti,
Iar dragostea să vină.

Ţi-am fost şi sunt un sfetnic bun,
Tu nu le ştii pe toate...!
Parte cu parte îţi adun,
Definind o carte.

Tu aminteşte-ţi cine eşti,
Găseşte drum spre mine...
Sunt partea care-o tot goneşti,
Iar partea e din tine!

Stai şi priveşte înspre cer,
Predă-te în iubire...
Te vei simţi-ncălzit în ger
Şi beat de fericire...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc de prima oară când m-am îndrăgostit. Am ţinut mâna mea în a ei fără să mai vreau să-i dau drumul. Am zburat alături de ea mai uşor decât m-am simţit vreodată. I-am sărutat mâna ca şi cum ar fi fost prinţesa mea. Aveam o inimă plină de iubire, şi toată era pentru ea. Fiecare floare, cântec, nor, rază de soare, strop de ploaie era ca un dar venit din ceruri. Căci acest înger sosise ca să-i dăruiesc dragostea mea. M-am simţit iubit pentru întâia dată...

citat din Jarson Micheal Ratliff
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!