Castanul
Castanul ca un lampadar
O lună m-a ținut hoinar,
Veneam grăbit să te-ntâlnesc
Și dornic să te cuceresc.
Cu vorba ta eram bogat,
Păstram în gând ce-am câștigat:
Ochi blânzi, priviri șăgalnice,
Zălog iubirii pașnice.
Și mulțumeam Celui de Sus
Că-n dar ceresc mi te-a adus
Să fii ce alta n-a mai fost,
Dând vieții mele grai și rost.
Când florile s-au ofilit
Te-am așteptat, n-ai mai venit,
Castanul ca un lampadar
Trezea tristețe, dor și jar.
Inima-n piept bătea zălud,
Că nu te văd, că nu te-aud,
Când luna mai, peste un an
Veni-va, eu voi fi castan!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nu-mi pare rău
Nu-mi pare rău că te-am iubit,
am fost o vară fericit,
credeam că soarta mi te-a dat
ca eu să-ți fiu predestinat.
Știam că-n viața mea de vii
drept înger păzitor să-mi fii
împărtășim griji și nevoi
că-n loc de unul suntem doi.
Eram cu sufletu-mpăcat,
nu săvârșeam niciun păcat,
la unele nepotriviri
ne-nțelegeam doar din priviri.
Dar armonia dispăru
când aroganța apăru,
nu mai fu chip să te-nțeleg
și taina urii să dezleg.
Te-a cufundat miraj semeț
în ignoranță și dispreț,
te-or încerca păreri de rău:
nu ești a mea, nu sunt al tău!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A înflorit din nou castanul
A înflorit a doua oară
Castanul ce slăbit părea,
Întinerit, nu vrea să piară
Răpus ușor de vreme rea.
În ambianța nefirească
Întreaga vară a tânjit
Un pic de ploaie să-l stropească
Un nour mic, abia ivit.
Acum lucește mândră salbă
În părul toamnei arămii,
Pe ramuri câte-o floare albă
Ici-colo-n orele târzii.
Mă mir de unde-atâta vlagă,
În trunchi de sete chinuit,
Un biet castan putu să tragă
Și-o sevă nouă s-a ivit.
E toamnă lungă, cui îi pasă?
Castanul flori și-a desfăcut,
Nepăsătoare, vremea lasă
Paingul, pânză la țesut.
Și cine stă să-l mai admire
Cînd rod și frunze s-au uscat
Iar bruma cade peste fire
Și rândunelele-au plecat?...
poezie de Gabriela Gențiana Groza (28 septembrie 2009)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Cartea "La mana lui Cronos" de Gabriela Gențiana Groza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar De câte ori...
De câte ori nu ți-am dat flori
și versuri de iubire?
Tu trebuia să te-nfiori
cuprinsă de uimire!
De câte ori nu ți-am cântat
cu vântu-n faptul serii?
Tu trebuia neapărat
ecou să fii plăcerii!
De câte ori am adormit
la plopul ce ne-așteaptă?
Tu ai uitat și n-ai venit
să mă mângâi c-o șoaptă!
De câte ori am ascultat
un tril de ciocârlie?
Cu grai uscat tu m-ai lăsat
și inima pustie!
De câte ori m-a răcorit
izvorul din pădure?
Te-am așteptat, dar n-ai venit
și-ți culesesem mure!
Dar pentru ce "de câte ori"
când ție nici nu-ți pasă?
Mă străduiesc să-ți dau comori,
să-ntemeiem o casă!
Iar dacă Spiritul o vrea,
că taina o deține,
să fiu al tău, să fii a mea,
noi doi ne-om aparține!
O să trăim cât ne-o fi dat
sau scris în cartea vieții,
tu ca femeie, eu bărbat
drept cuplul frumuseții.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toate pânzele...
Te-am așteptat în colț, la florărie, te-am așteptat pe gard, la cimitir, te-am așteptat cu teamă, cu furie, cu zâmbete și-un fir de trandafir.
Te-am așteptat la prânz, la ceai, la cină, te-am așteptat la mall, la mic dejun, te-am așteptat o zi, un an-lumină, te-am așteptat de Paște, de Crăciun.
Te-am așteptat în gară la Sinaia, te-am așteptat la Pontul Euxin, te-am așteptat, cu toată hărmălaia, în liniște, la un pahar de vin.
Te-am așteptat pe muntele Găina, la Sighișoara și în Retezat, te-am așteptat când înverzea pădurea, când crengile de frunze au uitat.
Te-am așteptat prin peșteri și prin vreme, te-am așteptat la țărm de îndoieli, te-am așteptat cu toamna-n crizanteme, te-am așteptat cu iarna-n fulguieli.
Te-am așteptat din vară-n primăvară, din vârf de nas până la orizont, te-am așteptat ca raftul din cămară, ca indecisul, prețul cu discont.
Te-am așteptat cu toată așteptarea pe care-am fost setat să o accept, dar ai ales să nu trăiești, speranță, și nu mai are sens să te aștept.
poezie de Eduard Lupascu (6 aprilie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninsori pe incandescența vieții
Ninge iar pe aleea cu castani ce-am pastrat-o in suflet.
Florile, lumânări incadenscente, se sting încet,
una câte una, atunci când fulgii mari și plini
de povara anilor ce am strâns în norii vieții,
încearcă să le sărute flacăra.
Florile de castan ridică întrebător petalale iernate,
nu se opun sărutului purificator și înghețat.
Pentru gingășia albului atrăgător de fulgi de nea,
plătesc nemurirea cu frigul îmbrățișării ucigașe.
Ninsoarea acoperă până la ultima frunză,
castanul falnic ce îmi străjuia copilăria.
Frigul mă cuprinde purtându-mă în împărăția uitării,
imobilitatea ghietii ascunde o inimă de castan.
Acea micuță inimă roșie, ce uneori se desface în două,
nu are putere să se opună sărutului alb al timpului.
Castana ce în copilărie îmi zâmbea
din inchisoarea incandescentă și țepoasă a vieții ce mă aștepta,
azi, s-a transformat în țintirimul anilor spulberați
de ninsoarea din destinul ce a infulgurat sufletul.
Doar un fulg mai așteaptă o ultimă petală a ultimei flori.
Constat fără să mă mir că iarna aceasta,
castanii sunt pe cale de dispariție.
poezie de Marioara Vișan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi te-a furat
Mi te-a furat un vis,
Pe ochi sunt supărată,
Atunci când s-au deschis
Tu-ai dispărut îndată.
Mi te-a furat un gând
În care te-ascundeam,
Să fii acolo când
În taină sufeream.
Mi te-a furat un dor
În care te țineam,
Era răvășitor
Când nu te mai găseam.
Mi te-am furat chiar eu
Din dor, din gând, din vis,
Ca noi să fim mereu
Cum soarta a decis.
poezie de Angela Ion Pistol
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dincolo...
De când bat drumuri uscate
îmi simt căile-nfundate,
de când rostu' nu-mi găsesc
nu pot să mă odihnesc,
de când bat drumuri prin ploi
doar mocirlă și noroi
se adună la un loc
să-mi prezică nenoroc.
De când tu n-ai mai venit
la salcâmul ocolit,
stau în ploaie, stau în soare
ziua în amiaza mare,
noaptea vine pe furiș,
luna privește pieziș,
răcoarea mă-nviorează,
zorile mă-nrourează.
Încă mai pot adăsta
s-apară năluca ta,
chiar de dincolo de nori
te aștept să mă-nfiori
cu un zâmbet, cu un grai,
ca un fluierat de nai,
cu un cântec de caval,
răzvrătit de-al vieții val.
De la pești păstrezi tăcerea,
de la floare mlădierea,
pasările ți-au dat zborul
și m-ai lăsat doar cu dorul,
singur nu-l mai pot purta
și-am să vin la dumneata,
mâine-am să mă pregătesc
și-am să vin în zbor, ceresc!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soare, lună, stele
Despre soare, lună, stele,
Scriu în versurile mele.
Când soarele strălucește,
Luna atunci odihnește.
Ceru-i văduvit de stele
Fiindcă odihnesc și ele.
Apoi, roata se-nvârtește:
Astrul nopții strălucește
Și soarele odihnește.
Stelele pe cer apar,
Se aprind în lampadar.
Sub feericul ei cer,
Noaptea este un mister.
poezie de Dumitru Delcă (14 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Ecou de romanță
S-a dus albastrul cer senin
Și primăvara s-a sfârșit -
Te-am așteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!
Și vara, și nopțile ei,
S-a dus, și câmpu-i veștejit -
Te-am așteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!
Târziu, și toamna a plecat,
Frunzișul tot e răvășit -
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!
Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai ști -
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Rondelul castanului
Freamătă ușor castanul
Mângâiat de-al palei vânt,
Își ridică, veteranul,
Vesel fruntea din pământ.
Florile-i sporesc elanul,
Păsări se întrec în cânt,
Freamătă ușor castanul
Mângâiat de-al palei vânt.
Dezgolit de-al său veșmânt
Toamna-i cere-n vamă banul,
Vieții-i face legământ,
Adaugă-n tihnă anul,
Freamătă ușor castanul.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești tu...
Te văd, dar nu te pot distinge,
te-aud, dar glasul ți se stinge,
te pipăi, nu te pot atinge,
te gust, amarul mă respinge,
miros, doar mirtul mă convinge.
Privesc, trecutul se dilată,
eram flăcău și erai fată,
cântam iubirea-ncununată,
nedreptățită câteodată,
nedespărțită niciodată.
Aud, dar glasul ți se pierde
când pasu-ți calcă iarbă verde,
speram iubirea n-o vom pierde
când ne spuneam în față verde
că-n fericire ne vom pierde.
Îți simt vibrația plăpândă
când inima-ți e tremurândă
și ochi străini ne stau la pândă,
din umbră vor ca să ne vândă
că-n noi purtăm, smeriți, osândă.
Că gusturile se dispută,
naivii între ei discută,
de sunt în clar sau în derută,
cum viața noastră e cernută,
dreptatea pentru noi pierdută.
Te văd cu multă claritate,
te-aud timpane destupate,
te simt cu pipăiri oftate,
te gust papile desfundate,
miros cu nări larg dilatate.
Ești tu ființa-mi destinată,
ești tu iubirea mea curată,
ești tu cea binecuvântată,
ești tu credință-n viața toată,
ești tu cea care-ai fost odată.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regăsire în Zodia Iubirii
REGĂSIRE ÎN ZODIA IUBIRII
Te regăsesc, iubite, pe aripi de dor,
În zborul ce duce către fericire,
Din amurg și până în geana zorilor;
Când la stele din priviri înalț zidire.
Te regăsesc în parfumul de petale,
Prin dimineți culese dintr-un câmp de maci.
Te închid în suflet, ca să-mi alungi jale
Și dorul nestăvilit de momente dragi.
Te-aud în șipot de ape curgătoare
Ce parcă îmi șoptesc un basm de iubire,
Și duc ecouri pe-ale vieții hotare,
Cu tristețe ce se scurge din privire.
Te regăsesc în răsăritul de Soare,
Când strecoară raze prin nori de furtună,
Flacără de dor să-mi aducă din zare,
S-aprind focul iubirii prin nopți cu lună.
Dar făclia iubirii cu tine s-a stins,
Când florile se ofileau în cunună.
Doar dorul mă-nsoțește în al nopții vis,
Pe aripile lui să fim împreună.
Te aud cum mă strigai din trenul vieții,
Ce-a traversat cândva, zodia iubirii.
Dar frânt mi-e visul în zorii dimineții
Fără să cobori în gara fericirii.
Maria Filipoiu
Iunie. 2014
poezie de Maria Filipoiu din De dragoste și dor / carte "În Zodia Iubirii" (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea să...
Aș vrea, sa ne 'mpărțim tot ce-am avut... Desi,
De la inceput, ne-am dat si luat cu imprumut.
Iti amintesti? Si după, am strâns mult, prea mult!
N-avea cum sa rămână la unu' ar fi fost, "insult".
*
Ești plecat de când... si nici nu mai plâng, in gând
Mereu te-am strigat, te-am chemat si așteptat.
N-ai răspuns. Ce te-a răpus? Scriu a câta oară?
Poate nu e târziu... Oare? As vrea să...
*
Tu, Imensitate, mi le-ai dat pe toate:
Mi-ai dat fericirea, zborul, implinirea,
Iubirea de sine, visul, prețuirea
Roua. dimineții si vulcanul nopții...
*
Eu nu ti-am dat nimic. Si de aceea iti zic,
Ca... n-ai ce, inapoi sa-mi dai, cand tu sfidai
Schimbul, "ti-am dat, TU ce-mi dai"... RAMANEM, cum am fost,
Amândoi, doar pentru noi, acel TOT FRUMOS...
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Serenadă
În părul tău se joacă vântul
Pe alături trec, șoptind, perechi
De dragul tău râde castanul
Cu gura până la urechi.
Cu bluza-ți roșie ca focul
Ochiul mi-l arzi când te privește
Aș zice că-n sfârșit, norocul,
Azi mi-a zâmbit, dumnezeiește.
De albul feței tale, ziua
Pălește ca frunza sub brumă,
Că te-a făcut așa frumoasă
Ferice e de a ta mumă!
Și nu-i cuvânt ca să descrie
Pojarul ce-ai aprins în piept
Ești tot ce mi-am dorit, frumoaso,
De-o veșnicie te aștept.
Născută nu erai când, tainic,
Eu te iubeam în ceas pustiu
Dar așteptându-ți întruparea
Anii m-au nins fără să știu.
Deci, bine ai venit, iubito,
Ce bine-arăți, stând sub castani!
Doar clipa cred că ai greșit-o
Cu numai douăzeci de ani
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești zăbava vieții mele
Tu ești zăbava vieții mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj și mii de temenele
slobozi din mine răutatea!
Trezești de fiecare dată
gânduri trăsnite și rebele,
ești cea mai insolită fată
când ești zăbava vieții mele!
Remarc figura-ți încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar ești zăbava vieții mele!
Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună și de stele,
te vreau așa... îngândurată
că ești zăbava vieții mele!
În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că ești zăbava vieții mele
și te-aș pârî... dar n-am la cine!
Că-mi ești atât de singulară
încât îți compun poezele,
ispită dulce și amară,
tu ești zăbava vieții mele!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis
miroase a lamâie
vântul mă mângâie cu brațele celui ce-ntârzie...
iarba a înghețat într-o chemare
și pasărea în zbor
timpul deșiră ghemul de clipe
lăsându-mă în urma zilei
luna se joacă cu puii de lup și
ninge peste buzele mele
îndemnându-mă să gust
-
mi-ai luat visul în palme
l-ai legănat la piept cu tot cu iarnă;
când te-am privit
culorile mele s-au înghesuit toate
in surâsul tău
așezat în fotoliul din dreptul inimii mele...
întotdeauna în dreptul inimii
e un surâs
poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Ramona Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adorabilei mele soții
Nevastă, iar te-am supărat,
năpastă de nevinovat!
Când văd că-n ochi îți sar scântei
rămân în pană de idei,
ești rea și aprigă mereu,
iar vinovat rămân doar eu.
Din teama de a nu greși
năzbâtii fac în orice zi,
nici să mă controlez nu pot,
deși-mi dai zilnic peste bot.
Nici foame, cred, n-o să-mi mai fie,
mi-e teamă de bucătărie
și iau poziția de drepți
când după ușă tu m-aștepți,
profiți că am un handicap
și îmi "trosnești" tigaia-n cap,
să dai, te rog, mai ușurel,
dar pe cocoașă, că sunt chel!
De frică și de spaimă zac,
mă tot întreb ce pot să fac,
în voie nu-ți mai pot intra,
zadarnic, orice-aș încerca.
N-accepți nimic, nu vrei să știi,
prin cap îți zboară ghidușii,
Cu vorbe tandre mă aleg:
sunt prost, cam tăntălău și bleg!
Dar dacă Viața mi te-a dat
mă-mpac c-un gând nevinovat:
mi-ești mamă, tată, soră, frate,
iar noi doi le-am făcut pe toate:
o casă, doi copii, livadă
să aibă lumea ce să vadă,
iar cine-o crede tot ce spun
ori este prost, ori e nebun!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renunțare...
Iar m-apucă năbădăii,
la cotitură te-aștept,
tu să fii ciuca bătăii
că n-ai ținut drumul drept.
Mă retrag, nu-i de mirare,
nu mă certa, că leșin,
la gâlceavă ai valoare
plătită cu bani peșin.
Te-am iubit așa-ntr-o doară,
crezând că m-oi cuceri,
dar nu era prima oară
când îți vindeai lujerii.
Trebuia să am răbdare,
nu era bine să-ncerc,
m-am grăbit și-n renunțare
am ieșit din al tău cerc.
Nici nu mă mai uit în urmă,
piară-ți necazu-ntr-o zi,
nu fac parte dintr-o turmă
pe care-o poți îmblânzi.
Cărarea vieții e largă,
iar tu caută-ți un alt
și învață-l ca să meargă
din înalt spre mai înalt.
Să vă înălțați din beznă
și să vă fiți de folos,
prăbușirea e mai demnă
în cadru spectaculos.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec zilele
Trec zilele, nu degeaba,
fiecare-și face treaba,
nu mă lasă pustiit,
mă dă dorului, sleit.
Simt că-mi trece supărarea,
chiar de-mi este proastă starea,
când pe tine te doresc
n-am putința să greșesc.
Mă dau dorurilor, toate,
din delict soarta m-o scoate,
de cumva rostu-mi găsesc,
în cazne mă pedepsesc.
Viața este ca o pradă,
dând dovadă de bravadă
te pune să stai la rând,
dă noroc când n-ai de gând.
Norocul trece o dată
pe la tine pe la poartă,
ia cu el mintea, cât ai,
vieții n-ai ce să-i mai dai.
Dă norocul peste tine,
ești fericit și-ți convine,
dar de nu știi să-l păstrezi
pierzi și n-ai cum să-l mai vezi.
Însă când o vrea norocul
negreșit să-ntoarcă pasul,
nicicum nu aduce anul
ce-ți poate aduce ceasul.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul din vis
Eu te aștept s-apari și-n astă seară,
Din nou, la geamul casei mele
Să te arăți ca și-altădată,
Frumoasa, gândurilor mele.
Nu pot s-adorm fără să văd,
Sub clar de lună chipul tău
Încununat cu mii de stele,
Ești îngerul zilelor mele.
Ce trist stăteam pe prispa casei,
Când prima oară te-am văzut
Și-ai apărut tu înger bun,
Sufletul să mi-l mângâi.
Când ai șopti, am tresărit,
Credeam că luna mi-a vorbit,
Să-ntorc privirea către stele
Să-mi văd surioarele mele.
Cu ele timpu-mi petreceam,
În fiecare seară.
Cu drag și dulce le vorbeam,
Ce triste sunt zilele mele.
Nu știam atunci ce imi lipsește
În sufletul meu trist,
Era privirea ce-mi sclipește
În fiecare vis.
Acum sunt fericit să stiu,
Că tu ești pentru mine,
Un înger drag cu chip bălai
Ce-n suflet va ramâne.
Aștept cu nerăbdare seara,
Lumina să se-aprindă.
Pe cer din stele sclipitoare,
Și să te-astept în tindă.
Mereu tresar când reapari,
Tot timpul mai frumoasă
Și mă intreb cât va dura
Să fi a mea mireasă.
Aș vrea ca tu să nu mai pleci,
În zori de dimineață
Șă poți să stai mereu aici,
Iubirea mea frumoasă.
Dar știu că asta nu se poate,
Nici când să se-mplinească
Sunt om de rând, sunt muritor,
Iar tu ești o crăiasă.
Aș vrea să te răpesc acum,
Dar luna nu mă lasă
E sora ta cu suflet bun
Ce te-a adus în casă
De ce nici astăzi nu apari?
Oare ce-o fi cu tine?
De zile-ntregi eu nu am somn,
Ci mă gândesc la tine
Ce sa-ntâmplat? Ce ti-am făcut?
De nu mai vi la mine?
Nici azi, nici ieri n-ai apărut,
Și sufletu-mi suspină
Mi-e dor de serile cu noi,
Ce dulce ne priveam
Și sora lună dănțuia
Ce fericiti eram
Acum nici stele nu sclipesc,
Nici luna nu apare
Și ceru-i trist bietul de el
Că ingerul n-apare.
În bezna noptii te aștept,
Eu nu imi pierd speranța
Că într-o zi să te-ntâlnesc
Din nou în fața porții.
poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!