Castanul
Castanul ca un lampadar
O lună m-a ținut hoinar,
Veneam grăbit să te-ntâlnesc
Și dornic să te cuceresc.
Cu vorba ta eram bogat,
Păstram în gând ce-am câștigat:
Ochi blânzi, priviri șăgalnice,
Zălog iubirii pașnice.
Și mulțumeam Celui de Sus
Că-n dar ceresc mi te-a adus
Să fii ce alta n-a mai fost,
Dând vieții mele grai și rost.
Când florile s-au ofilit
Te-am așteptat, n-ai mai venit,
Castanul ca un lampadar
Trezea tristețe, dor și jar.
Inima-n piept bătea zălud,
Că nu te văd, că nu te-aud,
Când luna mai, peste un an
Veni-va, eu voi fi castan!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.