Ulise

Cu greu ar putut fi considerat un model al timpului său:
atât Circe, cât şi Calypso l-au avut la pat
fără mari eforturi, la fel tinerele sclave
care alinau rănile pe şesurile din jurul Troiei.

Un asemenea om n-avea cum să rateze
sirenele. După ce a trecut de ele,
încă legat de catarg, el ridica nepăsător din umeri,
urmărindu-le cum săreau de pe stânci şi cum,
într-o isterie-a eşecului, cădeau în apele verzi.

Şi cine altul dacă nu Ulise, îndeajuns de viclean,
ar fi îndrăznit şi reuşit să flirteze peste tot, pentru ca apoi, prin fraudă,
să-şi atribuie reputaţia de om care-şi iubeşte căminul?
Să laşi în urma ta un siaj de inimi frânte
şi, scăpat teafăr dintre ruine, să te prezinţi posterităţii
drept soţul trist căruia dorul de iubita lui, Penelopa,
i-a fost pretutindeni călăuza care i-a arătat drumul spre casă?

poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penelopa

Din norii disperării mele arunc cuvintele spre cer
Mă simt frumoasa Penelopa si ţes lungi pânze de mister

Ulise a plecat departe... sirene-n drumul lui apar
Dar credincioasa Penelopa numără zile-n calendar
Şi mare nu i-a fost mirarea când aparu din nou in prag
Aş vrea să fiu o Penelopa si tu Ulise... soţul drag!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degustătorul de antichităţi

mi-ar fi plăcut să fiu un cavaler
al antichităţii,
un fel de sol al păcii
dacă nu,
între zei şi titani,

Afrodita încă mai seduce muritorii,

mi-ar fi plăcut
să o salvez pe Elena de iluzia unei insule,
de misogini,
să o salvez de ea însăşi,
să o scot din legendele lumii
pe calul Troian,

a creat un precedent în mişcarea de
emanicipare a amazoanelor,

chiar şi îndrăzneţul Odiseu
trăia în matriarhat fără s-o ştie,
magica Circe şi răpitoarea nimfă Calypso
l-au jucat pe degete,
când s-a legat singur de catarg
era perfect conştient că sirenele
te duc la pierzanie,
aşa că s-a întors sub papucul
frumoasei Penelopa.

încă se mai vede cetatea ascunsă sub
molozul istoriei,
navele aheilor încă o mai ţintesc din adâncuri,

mărul amar al discordiei e mereu prezent
în biblii, iliade şi alte cancan-uri
şi rămâne de fiecare dată în gâtul
degustătorului
de antichităţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi. Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi că S-a arătat lui Petru, apoi celor doisprezece. În urmă, S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit. După aceea, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.

Sfântul Pavel în Epistola întâi către corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 15:4-8
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul dintre inimi

Iubito, îmi vei fi în braţe azi:
Apolo - eu, iar tu-mi vei fi vestală
Şi de va fi din templu să decazi,
Pământ voi fi, iar tu-mi vei fi petală.

Şi te voi strânge-n braţe ca-ntr-un joc
În care tu – o flacără, eu - jarul,
Vom arde clipele în dans de foc
Şi ne vom face-n fericire-altarul.

Vom fi scântei sau stele prin eter,
Eu – curcubeu, tu – stropii de culoare,
Nori albi vom fi şi păsări de pe cer,
Vom fi şi vis şi dorul care doare.

Iubita mea, e azi şi te aştept
Pe drumul dintre inimi, cel mai drept.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezminţire la mit

Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit pretutindeni
Întoarcerea mea,
uciderea peţitorilor,

Simplu mit
Din care Homer şi editorii trag profit.
Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit printre pietrele arse
Sirenele
Circe
Penelopa
Sunt farse
Născocite de un orb zdrenţăros
Pentru un happy-end fermecător şi duios.
Nu-mi voi revedea niciodată patria
soţia
fiul
câinele
Arcul, patul din trunchi de măslin, ogoarele, turmele
Itaca stâncoasă şi marea albastră - căci asta mi-e voia,
Risipit - adunat între ziduri surpate,
Ulise rămâne la Troia!
Aţi vrut să îmi luaţi spada şi coiful
şi scutul zgâriat şi lovit
În cărţile voastre Ulise-i un biet rătăcit
Mă reneg pentru un plug
Simbol de taur care trage la jug
Nici acum nu-nţelegeţi -
E atâta de greu?!
Că Ulise e Troia, şi că Troia sunt eu...

........................................

De patru milenii amestec cu spada mortarul pe plajă
Cioplesc lespezi
ridic ziduri
Înălţându-mi în marmură voia.
De patru milenii
Ulise ridică
O nouă cetate la Troia...

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândesc, visez şi îmi fac speranţe

am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
şi rămân propus clipei viitoare fără pretenţii
nu înţeleg nimic din aceste mişcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
şi mă chinui cu înţelesul a ce mi se întâmplă

gândesc, visez şi îmi fac speranţe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forţa iubirii de care dispun
îmi aşez pe marginea drumului plopii fără soţ
dar nu sunt Eminescu
şi-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoştenit
de valorile în care crede

necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toţi impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoaşterii

cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiţionez să nu cred
şi lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole

aştept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(poveste simplă despre efemer / efemeritate)

Ştiu
pare greu de crezut dar
despre mine s-au spus uneori şi vorbe de
bine -

după fiecare asemenea întâmplare drumul spre casă l-am
parcurs - de regulă - singur
pe jos
cu privirea în pământ
pe casa scărilor am păşit tăcut fără
să atrag atenţia
am deschis în linişte uşa apartamentului
în chipul cel mai
firesc mi-am îmbrăţişat soţia şi fiica
după care am trecut la ţinuta de casă şi nu
n-am dat radioul mai tare
am pus aspiratorul în priză - singurul
care a tulburat muzica universului - apoi am dus
gunoiul şi
gata -

am revenit la problemele cotidiene vecinii
n-au aflat nici atunci nici
astăzi
că unul de-al lor a fost "licurici" pentru o
secundă -
cam atât cât
ţine (şi) gloria fulgului de păpădie

poezie de Alexandru D. Funduianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea iertării (2)

A venit spre mine surâzând,
Într-o zi în care doar durerea
Înflorea cu lacrimi peste gând,
Fără să zărească mângâierea.

Eu îl priveam cu îndoială:
Cine era?... De ce mă căuta?
E timpul pentru socoteală?
Sau al meu înger care mă certa.

Venise numai pentru mine,
Şi cu o voce dulce îmi spunea:
-În suflet ai numai ruine,
Tu singură îţi faci inima grea.

M-a dus apoi cu gingăşie
Înspre un crâng în curcubeude flori,
În care-un tril de ciocârlie,
Se auzea din cerul fără nori.

Şi m-a rugat să uit necazul,
Ce duce sufletul în negru hău,
Întunecând ades obrazul,
Pe care curg părerile de rău.

Mi-a arătat drumul uitării,
Şi o grădină-n care Dumnezeu
Lăsase doar floarea iertării,
Ca s-o culeagă cei cu suflet greu.

Am sărutat uşor petala
Şi-am înălţat ochii spre cer
Să-i mulţumesc pentru zicala,
Că-n tot şi-n toate, stă cuvântul SPER...

poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul cu aripile frânte

DORUL CU ARIPILE FRÂNTE

Cu aripile frânte de singurătate
În sufletu-mi sihastru ca o neagră stâncă,
Dorul pribeag agonizează şi se zbate
Să iasă din prăpastia tot mai adâncă.

Din dragoste rănit, tânjind după iubire,
Când s-a aventurat în periplu romantic,
S-a prăbuşit într-un blestem de pătimire,
Cu visul să sfârşească în destin dramatic.

Iar visul adorat de Primăvara Vieţii
S-a închegat pe un val înălţat de idei.
În abis l-au dus valurile tineteţii,
Prin Toamna Bătrâneţii să-şi poarte paşii grei.

De dor golit duc sufletul în altă lume,
Pe tărâmul unde Iarna Eternităţii
Îl metamorfozează în chip cu alt nume
Şi zbor de vultur sub cerul posterităţii.

Poezia de azi - 1 iunie 2014
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor (2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între alb şi negru

Albă mi-a fost chemarea,
deschiderea mea spre viaţă,
alb mi-a fost şi destinul
trăindu-l sfios dar pur
printre oameni şi clipe,
dorind mereu
să las în urma mea
tot ce am mai bun.
Albă îmi era şi trăirea,
suflet deschis spre iubire
trasformat în negru cărbune
după ce dezamăgirile vieţii
l-au ars din temelii,
căutăndu-i rămăşiţele apoi
prin cenuşa şi scrum....
Apoi o lupta acerbă
între alb şi negru mereu,
puritate şi vise curate
zdruncinate de negrul din viaţă
lăsând în urmă un alb obosit
sângerând pe drumul vieţii
care este atât de greu.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

întâi l-au recrutat
apoi l-au recomandat
apoi l-au reprezentat
l-au rezumat
l-au repezit
l-au retezat
apoi l-au rebotezat (?!)
apoi
l-au resuscitat
l-au redat
posterităţii de-o zi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun de înfiat

(Adinei şi Corinei)

iubita poetului îi spune actriţei
care tocmai l-a recitat şi i-a spus că-l iubeşte: dacă
vrei, poţi să-l şi înfiezi – e numai bun de-nfiat!

actriţa ridică din umeri şi iese la o ţigară
în ploaia amară şi februară de-afară – priveşte
spre policlinica 3 dinspre bastionul cetăţii...

iubita poetului apucă atunci mai multe sacoşe
cu scutece noi încrucişate cu manuscrisele ude
şi-l schimbă pe el, pe poet, în drumul spre casă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preşedintele îl salută şi pe profesorul Eugen Manea, instructorul echipajului, felicitându-l pentru performanţele elevilor săi, apoi strânse mâinile celor 14 părinţi, care erau tare mândri de odraslele lor; aveau şi motive să fie... Mai ales că preşedintele afirmase fără reţineri că se simţea onorat de faptul că avusese ocazia să-i cunoască pe cei şapte tineri. "Mă bucur să aflu că încă mai există asemenea persoane ca ei, aceşti minunaţi copii..." spusese preşedintele; cuvintele acestea atinseseră şi sufletul directorului, însă dânsul tăcu. "Rece şi insensibil..." îl acuzase Diana Enka de curând; oare chiar era aşa?! Privi o clipă spre Lucian, apoi spre familia Enka; alături de Diana stătea blondul Iulian, iar acesta era considerat drept tatăl comandantului... Trist adevăr pentru director, care se strădui să-şi ascundă mâhnirea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

apele vuiau aproape
marea inunda pustiul
rătăcea pe ţărmuri fiul
întristatelor agape

musafirul de la cină
noaptea cu argint de lună
închisese vremea bună
într-un sâmbur de lumină

păsările mari de vrajă
răsărite dintre stânci
dintre care doar pe brânci
mai puteai s-ajungi pe plajă,

teama care circumscrie
paşii noştri singuratici
spre misterioase atici:
drumul care veşnic suie...

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Ulise modern

De un catarg a fost legat
Ulise-n cântec de sirene:
Băsescu încă e-n palat,
Acum se leagă de... Antene.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun? Oricine vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea este unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie, şi izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut şi prăbuşirea acelei case a fost mare.

replici din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:46-49 de Sfântul Luca
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teologia ciorii

Cioara a realizat că Dumnezeu o iubeşte –
Altfel, ea ar fi fost materie anorganică;
Deci chestia asta era deja dovedită.
Uimită, Cioara s-a regăsit în ritmul propriei inimi.

Ea a înţeles că Dumnezeu a spus "Cioară" –
Existenţa ei a fost revelaţia Lui.

Dar oare cine a spus "pietre"?
Ele par de asemenea să existe.
Şi ce spune această tăcere stranie,
După ce pasiunea pentru bovine s-a stins?

Şi cine a iubit ghemele de pene murdare
Care cădeau din cuiburile ciorilor mumificate pe crengi?
Ce spune tăcerea plumbului?

Cioara a realizat că există doi Dumnezei –

Unul dintre ei fiind mult mai mare decât celălalt,
Iubindu-şi duşmanii
Şi deţinând toate armele

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Dumnezeu îi place-o poveste frumoasă

N-a mai rămas nimic frumos pentru mine
Dincolo de uşa de la intrarea închisorii mele.
Nu era o şandrama izolată fonic în care aş fi putut să ţip,
Nici un paradis sigur în care să fi putut proteja pe alţii,
Pe cei care, simţind, erau vulnerabili la marea mea durere
Sau aveau o oarecare empatie pentru aparenta mea suferinţă.
Am avut nevoie de o Dragoste fără obligaţii contractuale.

Am avut nevoie de o dublă eclipsă, de lună şi de soare,
De un potop care să-mi acopere şi înceţoşeze ochii miopi...
Ca să nu mai pot vedea ceea ce odată vedeam drept poezie.
Trăieşti îndeajuns de mult şi ajungi o boală a inimii.
Nu, n-am dorit să ajung acest bătrân fără dinţi în gură,
Pe care cancerul l-a masacrat, apoi devorat pe de-a-întregul,
Până la ultima evidenţă rămasă, urma degetelor mele
Pe o cinzeacă goală şi pe trăgaciul rece-al unei arme.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna am considerat că un colos ca Salvador Dalí a închis marea poartă către supraealism. Noi, cei de după el, îi putem urma pe suprarealişti, văzându-le lucrările şi, cu mare noroc, unii dintre noi, ca Rudolf Hausner sau Ernst Fuchs, au deschis drumul spre un fel de hiperrealism.

citat din Michael Lassel
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine se bagă în înghesuială, se cuvine să se facă mai mic, să-şi strângă coatele, să se retragă sau să înainteze, adică, după împrejurări, să părăsească drumul drept, să nu trăiască atât după sine, cât după altul.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!