Lui Dumnezeu îi place-o poveste frumoasă

N-a mai rămas nimic frumos pentru mine
Dincolo de uşa de la intrarea închisorii mele.
Nu era o şandrama izolată fonic în care aş fi putut să ţip,
Nici un paradis sigur în care să fi putut proteja pe alţii,
Pe cei care, simţind, erau vulnerabili la marea mea durere
Sau aveau o oarecare empatie pentru aparenta mea suferinţă.
Am avut nevoie de o Dragoste fără obligaţii contractuale.

Am avut nevoie de o dublă eclipsă, de lună şi de soare,
De un potop care să-mi acopere şi înceţoşeze ochii miopi...
Ca să nu mai pot vedea ceea ce odată vedeam drept poezie.
Trăieşti îndeajuns de mult şi ajungi o boală a inimii.
Nu, n-am dorit să ajung acest bătrân fără dinţi în gură,
Pe care cancerul l-a masacrat, apoi devorat pe de-a-întregul,
Până la ultima evidenţă rămasă, urma degetelor mele
Pe o cinzeacă goală şi pe trăgaciul rece-al unei arme.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar fi putut

S-ar fi putut întâmpla.
Trebuia să se întâmple.
S-a întâmplat prea devreme. Prea târziu.
Prea aproape. Prea departe.
S-a întâmplat, dar nu ţie.
Tu ai scăpat pentru că erai primul.
Tu ai scăpat pentru că erai ultimul.
Singur. Cu alţii.
La dreapta. La stânga.
Pentru că ploua. Pentru că era înnorat.
Pentru ca fusese o zi însorită.

Ai avut noroc – acolo era o pădure.
Ai avut noroc – acolo nu erau copaci.
Ai avut noroc – o greblă, un cârlig, o frână,
un stâlp, o intersecţie, o centime, o clipă...

Deci, tu eşti aici? Încă ameţit de la
ultima capcană, evadare, graţiere?
O gaură în plasă şi te-ai strecurat afară?
N-aş putea fi mai şocată de-atât,
am rămas fără grai.
Ascultă,
cum bate inima ta în mine.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Lucian, sper că tu şi prietenii noştri nu mai aveţi nici o armă asupra voastră! Maria sigur nu mai are arma la ea.
Lucian: Te asigur că nici noi, Nick. Poţi avea încredere în mine, ai cuvântul meu în acest sens.
Nick: Cuvântul tău înseamnă destul de mult pentru mine. Totuşi, fără nici o supărare, aş vrea să verific eu însumi acest lucru, dacă-mi permiţi.
Lucian: Nu, Nick! Te rog, nu face asta! Nu-i nevoie... Te rog, ai încredere în mine şi nu vei greşi! Aminteşte-ţi că în cele din urmă, eu am avut încredere în tine. Acum e rândul tău.
Nick: Bine. N-am să vă controlez deloc, deşi aş fi preferat să o fac eu personal, pentru a fi mai sigur. Dar am încredere în tine, Lucian şi sper să nu greşesc. Sper că ai reuşit să-i convingi pe colegii tăi că aici nu e nevoie de arme; sunt inutile! Eşti totuşi comandantul lor şi poate că ai o oarecare influenţă asupra lor; mi-ai dovedit că ai autoritate, îţi impui punctul de vedere, atunci când este nevoie... Eşti prietenul meu şi nu vreau să stricăm prietenia ce ne leagă pentru o nimica toată.
Lucian: Desigur, prietene. Mulţumesc pentru încredere şi te asigur că n-ai greşit procedând astfel.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am avut niciodată nimic de-a face cu toate întâmplările care treceau pe lângă mine şi care erau urâte, considerând că prin filmele mele voi răzbate, voi exista. Consideraţia aceea că filmele pentru copii sunt ceva periferic nu-mi crea indispoziţie, pentru că mă uitam la cei care aveau această grimasă şi îi consideram teribil de primitivi.

citat din Elisabeta Bostan
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu iau din corespondenţă uneori mulţumiri de care alţii nu au nevoie fiindcă şi le satisfac din mediul în care trăiesc sau îşi ajung sieşi. Cu singurătatea sunt deprinsă. E una din voluptăţile mele. În casă suntem mulţi, şi anume obligaţii mă fac să comunic destul de des cu ceea ce se numeşte societate.

Hortensia Papadat-Bengescu în Scrisori către G. Ibrăileanu, volumul I (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumuseţe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ţine, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a fiinţei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumuseţe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului.

citat celebru din Zoe Dumitrescu Buşulenga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfred Moir

De ce n-am fost devorat de dispreţ
Şi n-am putrezit în indiferenţă
Sau în revoltă neputincioasă ca Indignation Jones?
De ce, cu toate păcatele mele,
N-am avut soarta lui Willard Fluke?
Şi de ce, deşi mi-am făcut veacul la barul lui Burchart,
Ca un fel de momeală a casei pentru a convinge clienţii
Să cumpere alcool, patima băuturii
A căzut pe mine ca o ploaie care spală totul,
Lăsând sufletul meu uscat şi curat.
Şi de ce n-am ucis un om, cum a făcut Jack McGuire?
În schimb, am acumulat puţine în viaţă –
Totul se datorează unei cărţi pe care am cumpărat-o cândva.
Dar oare de ce m-a dus la Mason City
Unde am avut şansa să o văd în vitrină,
Tentându-mi ochii cu coperţile ei aurii?
Şi de ce a răspuns sufletul meu acelei cărţi,
Pe care de atunci o recitesc mereu?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am numărat fericirea

N-am numărat niciodată paşii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Şi nu ştiu dacă vor fi fost suficienţi!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei să ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremaţiei, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar ştiu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!

N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înţelepţire!
Dar ştiu precis că, niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseţii nu le voi fi ţinut seama...
Poate le-am spus de prea puţine ori!
Dar ştiu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!

N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...
Unele nu vor fi fost reuşite, din cauza propriei dureri!
Dar ştiu că, pe cele mai convingătoare, nu le-am dăruit, încă!
Nici drumurile pe care le voi fi străbătut
De dragul Dreptăţii şi Binelui, nu le voi fi memorat...
Poate voi fi mers prea repede, ori prea încet!
Dar pe ultimul, musai să alerg, ca să ajung la timp!

N-am numărat niciodată răsăriturile, dimineţile, amiezile
Din călătoria mea pe Pământ...
Sigur, am irosit mult mai multe decât am putut agonisi!
Dar vreau ca, apusul să mă găsească în tumultul trudei!
Nici de numărul zilelor în care am îngenunchiat
Pentru a mulţumi Fericirii, nu m-am învrednicit...
Poate Spaţiul şi Timpul nu-mi vor fi fost îndeajuns!
Dar în fiece noapte slăvesc cerul, dăruit de Tatăl Însuşi!

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Briony Tallis: N-am făcut niciodată acel drum la Balham. Aşadar am inventat, mi-am imaginat scena în care eu le mărturisesc totul. Şi, în realitate, nici nu ar fi fost posibil să se întâmple aşa... pentru că Robbie Turner a murit de septicemie la Bray Dunes pe întâi iunie 1940, ultima zi a retragerii trupelor... şi n-am avut niciodată ocazia să îndrept lucrurile cu sora mea Cecilia... pentru că a murit pe 15 octombrie 1940, fiind surprinsă de atacul cu bombă de la staţia de metrou Balham care a distrus conductele de apă şi de gaze. Aşa încât nici sora mea şi nici Robbie nu au putut fi niciodată împreună aşa cum şi-au dorit... şi cum ar fi meritat. Lucru pentru care... am simţit mereu că sunt vinovată. Dar ce fel de sentiment de speranţă sau de împlinire ar mai fi avut cititorul aflând acest final? Astfel că, în roman, am vrut să le dăruiesc atât lui Robbie, cât şi Ceciliei ceea ce au pierdut în timpul vieţii lor. Mi-ar plăcea să cred că nu este o dovadă de slăbiciune... sau un mod de a scăpa de vină... ci un ultim act de generozitate. Le-am redat fericirea.

replică din filmul artistic Ispăşire, scenariu de Christopher Hampton, după Ian McEwan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram sălbăticit şi plin de ură. Uram întreaga lume pentru că vedeam mizeria şi egoismul, sălbăticia cu care cel puternic smulgea celui slab agoniseala obţinută cu greu. Cel puternic râdea şi batjocorea. Cel slab plângea şi dispera. Se resemna. Nu ştiu ce s-ar fi ales de mine şi unde aş fi ajuns dacă nu ar fi rămas o singură flacără mică de umanitate care ardea în mine şi care era ţinută vie de puţinii prieteni adevăraţi pe care îi aveam şi care vedeau în mine un suflet, şi nu un sărac ce nu avea nimic de oferit şi de pe care nu poţi scoate profit. Să simt că sunt o companie plăcută pentru nişte oameni care se puteau lipsi de mine, să simt că sunt ascultat şi că atunci când vorbesc despre dorinţele şi visurile mele nu sunt batjocorit şi umilit, să pot să râd cu cineva, să simt că exist şi primesc puţină atenţie, să fiu onorat ca fiinţă umană pentru ceea ce sunt în interior şi nu pentru ce pot să afişez în exterior, asta mi-a salvat sufletul, mi-a schimbat viaţa şi m-a împuternicit ca azi să pot vedea şi eu în oameni măreţia, puterea şi divinitatea şi după puterile mele, să fac ce pot ca să păstrez flacăra speranţei aprinsă aşa cum odată a fost şi ea îngrijită de prietenii mei pentru mine. Iubeşte oamenii atunci când o merită cel mai puţin. Atunci au nevoie cel mai mult. Doar aşa putem să salvăm suflete pentru a face lumea mai bună.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nu mi-a rămas gol

chiar dacă ai muşcat din propria umbră
o parte din tine se reface odată cu ea
şi nu întârzie să se mişte pe liniia impusă
care ne desparte unul de altul
şi trecem fără să ne vedem cu inima
chiar dacă ochii ar vrea să spună ceva
e trist că nu ai privit destul
drumul de pe care veneam grăbit.

cuvintele aveau un sâsâit de şarpe
şi din prudenţă nu le-am putut folosi
nici măcar gesturile nu m-au ajutat prea mult
eram într-o sărăcie de mijloace
şi posibilităţi de manifestare directă
sufletul nu mi-a rămas gol
l-am înfăşurat în iubirea flămândă
şi l-am lăsat să-şi caute liniştea.

de acum este cazul trăirii din plin
în casa bogată ce m-a dobândit
cu angoasele mele cu tot
în cercul rotit până la margini
mai mult decât ştiu
mai mult decât cred
în viclenia unei boli
pe care o vindec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care stau locului şi cei care-o iau la picior

Acest câine bătrân
nu mai are niciun picior zdravăn
cu care s-o ia la goană
Nici nu mai poate să lupte sau să ia urma
marii lui iubiri
care tocmai a dispărut
Acest câine bătrân
e într-adevăr bătrân dar....
e destul de înţelept ca să ştie
că la urma urmei ea va face
ceea ce fac toţi câinii bătrâni;
îşi va găsi un locşor călduţ unde să se culce...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu renunţ

Nu mă las...
Viaţa m-a învăţat
Să nu mă dau bătută niciodată,
Întotdeauna m-am luptat cu cuie şi dinţi,
Cu dragoste şi suferinţă....
Am avut atât de multe lupte...
De mi-am dat şi sufletul.
Eu nu neg nimic,
Pentru că şi suferinţa
Te învaţă să iubeşti
Şi să-ţi dai seama în ce mod mergi,
Acum tu şi cu mine.
Sufletul meu,
Eşti sigur că n-o să te scap,
Cu preţul de a te urmări în lume,
Dar erai deja în gândurile mele,
Chiar dacă sunt cei care nu cred,
Nu-mi pasă...
Eu nu renunţ.

poezie de Eugenia Calancea (22 aprilie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

încerc să fac spaţiu,
astfel îmi închipui eu că timpul va avea loc să se învârtă ca un câine nervos după coadă, să îşi muşte sfârşitul cu începutul, să se reia pe sine înapoi în sine.
în fine, s-a înţeles că am nevoie de un fel de roată orizontală pe care să se repete epopeic şi perpetuu secunda aceea pe care o numesc coincidenţă izolată.
trag de spaţiu către cele patru colţuri ale lui cu toate cuvintele mele, cu toată sudoarea fericirii de a-mi reuşi un pătrat perfect în care să aibă loc Cercul.

truda aceasta
se termină brusc
pentru că am vorbit oamenilor
despre oameni
şi mi i-au luat,
am vorbit oamenilor despre câini, viziuni,
arme, noduri, cuminţenie şi ferestre
şi mi le-au luat.
le-am spus despre culorile
care explodează înlăuntrul meu
din fluturi atomici
şi mi le-au şters.

am vorbit despre regnul neobişnuit al iubirii,
despre cum se sărută munţi migratori
în plin sentiment de câmpie,
despre ce înseamnă o întâmplare întârziată
în ultima vară posibilă a universului.
nu mai am noţiuni,
m-au obligat să nu le mai ştiu.

fără cuvinte, mă am.
despre tine,
dumnezeule de idee,
nu am vorbit,
pentru că
nu am avut niciun cuvânt ubicuu
care să te descrie.
te am.

ţine-mi de spaţiu,
să se poată învârti acest nu ştiu ce
cu noi,
rămânem nespuşii
din această dimensiune izolată.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizică

Sunt lacrima celor ce n-am putut fi
râsul celor ce am ales sa fiu
sunt dorul lucrurilor
pe care nu le-am uitat
şi uitarea celor
ce n-au vrut să mi se-ntâmple
nostalgia a ceea ce am fost
speranţa celor ce vreau sa devin
iubirea pentru tot ce pot simţi

Sunt clovnul - mai liber decât regele
stropul lui DUMNEZEU
picurat peste un petec de viaţă
crucea pe care o mângâi în fiecare zi
mâna întinsă cerşind mai multă lumină
sunt versul rostit în mijloc de iarmaroc
sfârşitul fericit al propriei mele poveşti

Sunt tot ce mi-a fost dat să fiu
dincolo de ceea ce
am dorit sa fiu
şi n-am putut fi

poezie de Alina Beatrice Chesca (21 iunie 2006)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş fi putut îndura atâta suferinţă când eram purtat din închisoare în închisoare, cu lanţuri la picioare, dacă n-aş fi avut cu mine cărţile bune care să-mi ţină curajul eroic şi răbdarea în chinurile mele.

citat din Silvio Pellico
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea a fugit până la cer

Când sunt cu tine
nu există timp
pare a fi o
veşnicie.
Şi chiar dragostea
s-a uitat la timp
şi a-nceput să râdă,
pentru că ştia
că nu are nevoie de el.
S-a prefăcut
că moare
pentru o zi
pentru a-nflori seara,
fără legi de respectat.
A adormit cuminte
într-un colţ
al inimii mele
pentru un timp
care nu există.
A fugit până la cer
fără să plece,
s-a întors
fără să plece,
timpul a murit,
iar ea a rămas.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi tăcere

Cine ştie dacă mai ţii minte
Vocea care ţi-a ascultat viaţa
Şi îţi îmbracă în poezie
Paginile goale ale zilelor tale...
În timp ce vremea se scurge spre seară
Vântul a luat timpul ca un fum...
În apropierea tăcerilor mele
Eu voi fi cea pe care
O vei vedea cu adevărat.
Când vei fi gata să te uiţi şi
Ce vei răspunde timpului
Care încă mă întreabă?
Azi te-am putut auzi din nou
În ecourile cuvintelor care mă caută
În acele lucruri în care ai fost
Şi-n care ai devenit zgomot
Şi apoi tăcere...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antimaterie

Priveşte-mă,
pasărea din mine şchioapătă în zbor,
aerul prin care trece devine din ce în ce mai sărat,
ca în apropierea unei mări, la care, spre sfirşit,
trebuie să cobor.

Ascunde-mă propriei mele umbre
şi lasă-mi umbra să te acopere fără de mine,
plutind uşor peste ceea ce mai e
un vis cerşind printre ruine.

Uită-mă adânc,
aşa cum, până la urmă, se uită pe sine şi uitarea,
şi revino în deşertul acela,
din care, demult, ai auzit chemarea.

Ascultă-mi depărtările
şi vei înţelege că tăcerea e ca trupul unei scoici,
nevăzut, neauzit, dar trăind undeva, pe un mal,
unde doar caii singuri mai ajung,
fugiţi din hamuri de troici.

Păzeşte-mă fără să vrei,
absenţa mea e mai puternică decât fiinţa mea,
aşa încât ai grijă de lipsă, de tăcere şi de umbră,
căci ele sunt clipa care, odată, a vrut să stea.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!