Drumul
apele vuiau aproape
marea inunda pustiul
rătăcea pe țărmuri fiul
întristatelor agape
musafirul de la cină
noaptea cu argint de lună
închisese vremea bună
într-un sâmbur de lumină
păsările mari de vrajă
răsărite dintre stânci
dintre care doar pe brânci
mai puteai s-ajungi pe plajă,
teama care circumscrie
pașii noștri singuratici
spre misterioase atici:
drumul care veșnic suie...
poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.