Drumul

apele vuiau aproape
marea inunda pustiul
rătăcea pe ţărmuri fiul
întristatelor agape

musafirul de la cină
noaptea cu argint de lună
închisese vremea bună
într-un sâmbur de lumină

păsările mari de vrajă
răsărite dintre stânci
dintre care doar pe brânci
mai puteai s-ajungi pe plajă,

teama care circumscrie
paşii noştri singuratici
spre misterioase atici:
drumul care veşnic suie...

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda de lumină

gândul în care călătoresc
fără să bănuiesc unde
mă lasă într-un ţinut
din care pleacă păsările
peste un deşert de apă
Dumnezeu pescuieşte sârguincios
încerc şi eu cu undiţa de argint
dar nimic
aştept minunea când trag peştii
şi se întâmplă
simt o undă de lumină
care mă atinge
şi pleacă.

n-o urmăresc

prin înaltul cerului
se face o cărare
drumul meu se arcuieşte frumos
şi merg mai departe
să întâlnesc păsările sosind
în ţara, grădină

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ademenit de vrajă

- Mai împletesc cu rimele năframă
Când marea se retrage liniştită
În golful cu magnolii şi aclamă
Toţi albatroşii-n noapte, bântuită

De paşii tăi ce înfloresc pe plajă
Ca-ntr-o poveste scrisă de vestale,
Iar stelele ademenite-n vrajă
Prin spuma dantelată dau târcoale

Şi povestesc de ţărmuri nesfârşite
Pe care trec sirenele spre mare
În razele de lună poleite
Cu versul tău, o lacrimă de floare.

- Mai rog această clipă să rămână
Deşi-i târziu... Pe ţărmurile nude
O să trăim eternitatea până
Ne-or creşte flori pe trupurile ude

Şi obosiţi de-atâta veşnicie
I-om cere, poate, mării, drept răsplată,
Să fim uniţi mereu în poezie,
Să nu ne-nvingă timpul niciodată.

Mai vreau să îmi aşezi pe sâni magnolii
Sau nuferi albi pe umeri şi pe pântec,
Când plaja mea îşi inversează polii
Să mă străbaţi încet, ca un descântec.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul argintului

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
cu ramuri de ploaie,
cetină văpaie,
cu fire de lună,
ţesute-n cunună
la o mânăstire
dintre cimitire
să cobori pe-o scară,
să cobori comoară
până la răscruce,
unde stă pe cruce
Dumnezeul veşnic
luminat de-un sfeşnic,
unde stă cu taină
pe lemn de icoană
Preasfânta Marie,
a mea vistierie.

În casa-n ruină,
unde nu-i lumină,
păsările morţii,
în puterea nopţii,
ciugulesc din viaţă
până dimineaţă -
sufletul meu geme
de grele blesteme,
de jertfă de sânge
altarul meu plânge.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să vii pe lumină
în casa-n ruină,
sfinţit la icoană
şi să-mi fii pe rană
un balsam de sfinte,
de bune cuvinte,
şi să-mi vii în vise,
unde sunt închise
gânduri de păcate,
patimi îngropate.
Dansând prin cuvinte
ca printre morminte
păsările morţii
dau târcoale porţii,
dincolo de care
Sfântă Născătoare
la viaţă mă cheamă,
în chip de icoană.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să te duci la stele,
să ningă cu ele,
s-alunge din noapte
păsările toate.
Amin

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre pe dale de burg

Îmi întortocheasem paşii peste dalele din burg
Încercând să intru-n ritmul inimilor deşirate
Când la dreapta, spre răscrucea cu iubiri abandonate,
Când la stânga, spre nimicul unde paşii toţi se scurg.

Prin tic-tacul lor frenetic, paşii mei, mânaţi de dor,
Îşi descătuşau dorinţe în zdrobirea de sub tocuri
Vechi de când creşteau ca iarba ce se transforma în blocuri
Dintre care se ridică praful zilelor ce mor.

Se-adânceau pe dale umbre din apusul răstignit
Pe o mare de sentinţe în alegeri disperate
Să se-nghesuie-n pustiul de adâncuri neumblate
Nici cu pasul, nici cu inimi care bat încetinit.

Şi, din toate câte urcă spre amestecul din cer,
Doar o singură dorinţă pare că se răzgândeşte,
Ca un vis ce, dintre toate, se răzbună şi-l trezeşte
Pe acela ce-l croise într-un bloc de cartier.

Se opreşte şi se miră: "Cum, spre ceruri, toate curg?
E atâta viaţă-n lume, când eşti suflet pe Pământ!
Cum să te ridici la ceruri, să fii sclav purtat de vânt?"
Şi-a plutit, uşor, dorinţa, către dalele din burg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea dintre ani

În noaptea strălucindă dintre ani
hai să uităm
c-am fost noi doi duşmani
rămâi cu mine
la casa de castani
şi un sărut
ne va uni şi vindeca de răni
eu, îmbrăcată-n stele
şi lucitor voal
iar tu purtând
doar al iubirii val
ne vom topi o clipă iar
între luminile care răsar
în noaptea strălucindă dintre ani

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la geamul meu maestre

De la geamul meu maestre
Anulez în gând distanţa
După cum şi circumstanţa
Îmi tot ia mereu din zestre

Ce lumină de argint
Varsă luna peste plaur
Urmele de minotaur,
S-au pierdut în labirint

Plouă razele fecunde
Miozotis, violete
Sonuri grave, menuete
Grija care ne pătrunde

Şi rămân furat de vrajă
Împărţind la solitudini
De pe alte latitudini
Şi cu îngerii de strajă

Vine vremea să-ncheiem, maestre
Pe aceste ultime cuvinte
La care hai să luăm aminte
Şi să tragem storul la ferestre

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcele nesomn

moto: Vrajă, vrajă dor de glajă
Cocostârc noaptea de strajă
Ca să prinzi luna pe plajă
-----------------

Planturoase salcii dorm
Răsfrângându-şi chipu-n lac
Agonii cu flori de mac
Şi tristeţile diform

Spânzură zefiru-n ramuri
Şi adoarme luna-n cer
Noaptea cântul de năier
În hlamida lui de flamuri

Numai tu ca o nălucă
Mă străbaţi şi te întorci
cu fuior de tors. Şi torci
Doruri fragede de ducă

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcele nesomn

moto: Vrajă, vrajă dor de glajă
Cocostârc noaptea de strajă
Ca să prinzi luna pe plajă
----------------

Planturoase salcii dorm
Răsfrângându-şi chipu-n lac
Agonii cu flori de mac
Şi tristeţile diform

Spânzură zefiru-n ramuri
Şi adoarme luna-n cer
Noaptea cântul de năier
În hlamida lui de flamuri

Numai tu ca o nălucă
Mă străbaţi şi te întorci
cu fuior de tors. Şi torci
Doruri fragede de ducă

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, Lună duioasă

Lună nouă frumoasă, Lună deplină
mă ţine trează strălucirea ta
aşterni peste mine o lumină calină
ca să învăţ şi noaptea verbul a fremăta.

veghea de mamă demnă-i de admiraţii
pătrunzi cu vise în case în suflet
aşterni armonia dintre constelaţii
speranţelor de viaţă le dai răsunet.

aşterni în întunerric feerii de argint
pui cununi pe tâmple şi pe frunte
mă înveţi cum să simt fericirea-n cuvânt
visul meu să fie măreţ ca un munte.

Lună nouă duioasă, Lună de alint
să nu laşi vre-o beznă să mă înfrunte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai căutat cum îşi caută păsările hrana

într-un ochi de lumină
puteai să strângi pleoapele cu putere
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie cu braţe lungi
o femeie care-ţi atinge fruntea
şi spune că arzi

m-ai căutat cum îşi caută păsările cuibul
în ziua de ieri când cuvintele dulci
au ţâşnit din carnea ta ca scânteile din foc
şi am ars amândoi pe acelaşi rug
puteai să-nchizi ochii
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluizie
sau o femeie cu braţele-n flăcări

m-ai căutat şi mă vei căuta mereu
pentru că din carnea ta vor curge cuvintele
ca dintr-un râu ieşit din matcă
şi toate câmpiile din priviririle noastre
vor sta sub apele limpezi
ale iubirii
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie care îţi trăieşte povestea
în fiecare zi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă mare

întotdeauna mi-a plăcut
de o femeie care e alta
decât femeia care îmi place pe care
o iubesc: în tot
cazul înot doar înot o re
priză în apele ei mensuale (?! în a
cord cu o inimă-n stare -
tot în iubesc o
găsesc răstignită vorbind
în limba deşertului umed
aproape dintre planoare

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îţi ieşeau doar tălpile
de sub rochia lungă de casă
de-un gri albăstrui

citeai

eu te priveam în oglinzile mari ale dulapului
şi fumam

era soare
o lumină aproape portocalie
se strecura
printre florile de la fereastră
şi tăcerea

a
da
tăcerea din care puteai tăia felii

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri

Ochii noştri sunt făcuţi pentru lumină.
Probabil poartă în sine esenţă divină,
Căci îi simt cum deosebesc adeseori
Culorile norilor dintre culori.

Ochii noştri poartă în sine
Aripi de înger şi raze senine.
De aceea privesc lung în noapte
Şi cred răsăritul întotdeauna aproape.

Ochii noştri caută. Mereu asta fac.
Oglinzile în care se descopăr le plac,
Deşi ştiu că sunt o minciună
Imaginea ce li se oferă de bună.

Ochii noştri în întuneric vor lumină.
De-i pui sub obroc se vor stinge în tină.
Însă idealul lor e să devină
Candelă ce arde şi face lumină.

Ochii noştri poate nu ştiu
Să privească atent în negrul pustiu!?
De aceea pentru ei ce nu are culoare
Nu are nici gust, nici valoare.

Ochii noştri nu pot nici în vise
Să vadă frumoasele idealuri promise.
În lumea lor cuvântul, se pare,
Este o minciună întâmplătoare.

De aceea, cred, ar trebui să-nvăţăm
Lumea şi în negru s-o colorăm.
Să obişnuim ochii să ne iubească,
Trăire interioară să ne dăruiască.

poezie de Mircea Nincu
Adăugat de Aurora Cretan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din scrisorile din Închisoarea Munnever

Cea mai frumosă dintre mări
e cea în care încă noi n-am navigat.
Cel mai frumos dintre fiii noştri
e cel care încă nu s-a înălţat...
Cele mai frumoase dintre clipele noastre
sunt cele pe care încă nu le-am trăit....
Şi cel mai frumos lucru pe care-aş vrea sa ţi-l spun
Încă nu l-ai auzit...

poezie celebră de Nazim Hikmet (1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surfing

O adiere scurtă îi răsfiră,
din părul lung, şuviţele rebele,
în calea ochilor ce mai admiră
tăcerea rece-a ultimelor stele.

În depărtări albastre e-o lumină
ce invadează marginea de lume
şi plaja lui, tăcută şi blajină,
părând că-mpinge caii albi, în spume.

E-o nerăbdare-n gesturile-i scurte
cu care-alintă placa lui cea veche,
aşa cum nobili de la vechea curte,
îşi liniştesc ogari făr'de pereche

Când se aşteaptă,-n marea vânătoare,
doar sunetul de goarnă ce vesteşte
începerea şi marea alergare
a cailor, când goana se porneşte.

E-o nerăbdare ca atunci când cerul
te-mpiedică s-ajungi pe vârf de munte
cu trăsnete şi ploaie sau cu gerul
ce-ţi face şi sprâncenele cărunte,

Iar tu priveşti sau ştii cât e de-aproape
şi nu mai poţi să-ţi duci la capăt visul,
căci lacrima-ţi îngheaţă între pleoape
şi-o stâncă ai pe piept, şi-n el abisul.

Aşteaptă valurile uriaşe
ce trebuie s-apară-n scurtă vreme
într-un galop de iepe nărăvaşe
cu coame verzi, sub aspre diademe.

Îşi aminteşte, nu pe cea mai mare,
şi nici pe cea mai blândă dintre ele;
din gândul lui, în faţă îi apare
doar una care,-n clipele acele,

l-a ridicat şi l-a purtat spre locuri
pe care marea le ţinea ascunse,
şi care i-a aprins, în suflet, focuri
şi sentimente încă nepătrunse.

A fost un val ce însoţeşte-n viaţă
doar surferii ce au avut norocul
să urce înspre ţărmul cu verdeaţă,
spre cerul ce le înţelege... jocul.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Cu greu ar putut fi considerat un model al timpului său:
atât Circe, cât şi Calypso l-au avut la pat
fără mari eforturi, la fel tinerele sclave
care alinau rănile pe şesurile din jurul Troiei.

Un asemenea om n-avea cum să rateze
sirenele. După ce a trecut de ele,
încă legat de catarg, el ridica nepăsător din umeri,
urmărindu-le cum săreau de pe stânci şi cum,
într-o isterie-a eşecului, cădeau în apele verzi.

Şi cine altul dacă nu Ulise, îndeajuns de viclean,
ar fi îndrăznit şi reuşit să flirteze peste tot, pentru ca apoi, prin fraudă,
să-şi atribuie reputaţia de om care-şi iubeşte căminul?
Să laşi în urma ta un siaj de inimi frânte
şi, scăpat teafăr dintre ruine, să te prezinţi posterităţii
drept soţul trist căruia dorul de iubita lui, Penelopa,
i-a fost pretutindeni călăuza care i-a arătat drumul spre casă?

poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans atipic

atât de trist, tăcut, timid
urc scări de fum
căci vreau s-ajung
acolo unde moare ura
răspântia dintre a fi
sau nu...

în noaptea asta te invit
la dansul stelelor pe apă
fuioare albăstrii din ceruri
sărută albul florilor de lotus
şi paşii tăi, şi paşii mei...

tu strigă-mă, iubite
din capătul opus al lumii
într-un fior de nebunie să dansăm
valsul frenetic
al apelor fără de suflet...

urmează-mi paşii
aşa cum ţi-i urmez şi eu

la congruenţa dintre lumi
invaţa-mă ce-nseamnă a iubi

acolo unde moare ura

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine vremea

Vine vremea aceea-n care
Iti fáci bagajul si te duci,
Lasi in urma o scrisoare
S-o pereche de papuci.

Vine vremea aceea-n care,
Pe un geamantan te urci
Si-n graba ta ca-i mare,
Pleci incotro apuci.

Vine vremea aceea-n care,
De tristete o sa fugi
Si pe un peron in gara
Canti de-o s-ajungi.

Vine vremea aceea-n care,
Din lacrimi faci clabuci
Si-ti spui ca viata are
Multe cai. Sa nu le-ncurci!

poezie de Amelia Florentina Glava din Ochii tăi (2016)
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea

semnele s-au fost s-au supus
sunetelor lungi de goarnă
armiei care răstoarnă
zarea zilei spre apus

suferinţa care cade
peste capete şi umeri
din letopiseţ şi numeri
paşii noaptea din şarade

nimic nou şi totuşi este
neştiut într-un tablou
întrebarea, un halou
amintind de-o poveste...

şi acestea toate nouă
fiecăruia alt semn
pe răbojul lui de lemn
ne aduce luna nouă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima pierdută

Era-ntr-un timp pierdut în alte vremuri,
Când spre iluzii mă-ndrepta răscrucea
În care aşteptam pierdute trenuri
Din visuri ce-şi purtau, în taină, crucea.

Eram, cumva, în spaţiul dintre tine
Şi vagi sclipiri de ochi sau doar părere
Ce-mi aprindea ades un foc în vine
Şi gânduri însetate de plăcere.

Mă răscoleam ca vântul într-un munte
Cu poale unduite-n apa mării,
Lovind în piscuri mari sau stânci mărunte,
Strivit de timpul lung al aşteptării.

În lacrima ce ţi s-a scurs pe faţă,
M-am reflectat o clipă cât o viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!