Să-mi împrimăvărez, din nou, Cuvântul...

Ce nebunie-mi umblă prin vertebre, de mă-ncovoaie ca o acoladă!
Degeaba-nghit poeme în tenebre, că-n trupul meu e o degringoladă,
Ce sapă-n echilibrele precare cu foamea flămânzirilor rebele,
Cum muşcă umbrele din felinare şi dimineţile din cerul plin de stele...
Nu desluşesc delirul de-unde vine şi nici pe unde a pătruns în oase
Şi-mi viermuieşte-avid printre ruine, înnebunindu-mi versul de mătase...
Mă sparg în cioburi de palinodie, şi neputinţa se-ntronează-n stihuri
Şi cum să mai alerg prin poezie, când bântuie prin vene mii de duhuri?
Aştept lumina soarelui s-apară, să-mi curme ceaţa ce-mi umbreşte gândul
Să-nghit măcar un pic de primăvară, să-mi împrimăvărez, din nou, Cuvântul...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezeşti şi să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Şi primăvara geme în ruine
Şi orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ţi recite.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi pleci, Poezie!

Vii, mai ales, când norii îmi vârtejesc prin viaţă
Cu versurile prinse în acele de gheaţă.
Cuvintele-s orfane de muză şi-n tăcere
Mă caută prin gânduri şi răscolesc viscere...

Şi dacă toată-n iceberg nu văd lumina lunii,
Tu îmi răsari sub gene şi îmi nunteşti păunii.
Pătrunzi printre ruine, desfiinţând hotare
De dincolo de lume, de dincolo de soare...

Nu ştiu prin ce minune înnobilezi cuvântul,
Epustuflant te-ncumeţi să te întreci cu vântul
Şi îmblânzeşti furtuna şi fiarele pădurii,
Metafore-ngenunche atacurile urii...

Ai armele cu tine şi nu sunt la vedere,
Silabele valsează-n alint şi în durere,
Vocalele vibrează în acolade-albastre,
Consoane stau de pază-n oceanele sihastre...

Mă porţi prin universuri, de mine, neştiute,
Unde m-aşteaptă stele, magii, să-mi împrumute
Şi din decorul static al stazelor letale
Tu mă învii spasmodic în clipe ireale...

Şi-mi cresc pe umeri aripi şi zboru-i la-ndemână
Cu iambii şi troheii alerg acum de mână
Şi timpul se opreşte în loc... doar eu cu tine
Schimbăm în bine răul şi dăltuim destine...

Să nu-mi pleci, Poezie, vreodată înspre nord,
Rămâi unde ţi-e locul, de când mă ştiu, în cord!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina cuvintelor

prin munţi de poezie alerg cu nerăbdare
pe urmele ce-mi sorb din ochi lumină
tăcerile se pierd printre abecedare
melancolia sîngelui pătrunde-n albumină.

pe clape de pian păşeşte-o înserare
şi fluturi se îmbată cu rouă din stamină
prin munţi de poezie alerg cu nerăbdare
pe urmele ce-mi sorb din ochi lumină.

pe aripi de iubire trasalt cu fremătare
mă simt nimfa nopţii cu stele în mână
vorbesc cu luceferi sublimă consolare
energia cuvintelor moartea o amână.

prin munţi de poezie alerg cu nerăbdare
pe urmele ce-mi sorb din ochi lumină.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Poem necrolog" de Nicu Gavrilovici

Dar, să nu uiţi, când dăltuieşti prin lut,
Să-mi uiţi bătaia inimii afară,
Pe pleoape să-mi pictezi o primăvară
Şi toamnele pe care le-am pierdut.

Şi de îmi cânţi, vioara n-o uita!
Sau poate lira ţi-e la îndemână.
Te-oi asculta o veşnicie, până
Voi nemuri cuminte-n palma ta,

Pe-un aşternut de şoapte, să visez-
Acolo unde mai dospesc poeme,
În versul răstignit în prozodeme,
Să mă adulmeci, când spre el glisez.

Şi-n timp ce-amurgul se răsfrânge-n noi,
Să ne hrănim cu lacrima din ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Mă caut printre flori de primăvară,
iar paşii mei sunt îngropaţi în ziduri,
doar ochii-s pelerini, prin crengi, pe-afară,
ca să-mi agaţe carantina-n viduri.
Îndrăgostită de atâta floare,
îmi circumscriu în suflet bucuria,
iar un oftat se sparge, surd, în zare
şi-n ciobul lui se zbate-alegoria.

Cu mâna tremurândă prin cristale,
îmi caut armonia sufletească
şi, din iubirea prinsă-ntre petale,
prin crengi de măr începe să nuntească.
Nimicul meu din sine-şi arde rugul,
printre pistile care-şi lasă rodul,
iar trupul, care poartă tainic jugul,
prin versul mut a început exodul.

Mă primenesc, în rugă, de păcate
şi sap adânc în suflet, ca-ntr-o mină,
prin galerii tenebre şi-ncurcate,
să-mpart la semeni rima alcalină.
Mă caut printre flori de primăvară,
când trupul mi-e ocnaş în carantină
şi redescopăr, pentru-ntâia oară,
că sunt un spirit liber spre Lumină.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e vară-n iulie, iubite...

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul,
Să-mi spele pân' la oase frământarea.
Mi-aş aştepta-ntr-un nor de ploaie rândul
Şi-aş lăcrima albastru peste marea

Ce-şi scutură un val doar pentru mine
La ţărmul însemnat de vara-n care
Se-mbrăţişau săruturi orfeline
Şi înfloreau în noi mărgăritare.

Nu mai e vară-n iulie, iubite.
(De ziua mea, a plâns albastru cerul).
Te-aş fi adus din vise ofilite
Dar, eu nu pot să îţi dezleg misterul

Tăcerilor cu gust de renunţare.
Te caut prin cotloane clandestine
Şi-mi stă pe buze, azi, o întrebare:
De ce-ai ucis grădinile din mine?

M-aş fi zidit o Ană pentru tine-
Poem născut din lacrima durerii
În temelia ta şi peste mine,
Tu, zidul nemilos al ne-nvierii.

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul
Şi să-l trimit la tine să te-adape,
Că ţi-a secat, iubite, iar, cuvântul
Şi ţi-au rămas numai silabe şchioape.

Eu încă te aştept în miezul verii
Să-nsufleţim, din nou, masa tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu poţi

- Iarnă creaţă şi-ncâlcită
Spune-mi, tu, ai fost tocmită,
Mie doar să mi te-asameni,
Că-mi port frigul printre oameni
Făr' să-mi pese dacă vreunul
Mă adulmecă, nebunul,
Neştiind că pentru mine
Nu există ce sau cine
Să-mi topească gheţurile,
Să-mi adoarmă vânturile.

Numai unul îndrăzneşte
Şi în ochi i se citeşte
Grija că-n oglinda iernii,
Când vin fulgii la vecernii,
O să mă ascund deodată
Şi atunci voi fi-ngheţată,
Vieţi la rând cu morţi confuze,
Cerul răstignit pe buze,
Iarnă, dalbă poezie,
Vrei să fii asemeni mie?

Spune-i tu atunci că-mi place,
Când vorbeşte şi când tace,
Când pe foi de gând mă scrie,
Moaie tocu-n apă vie
Şi trecând peste prefaţă
Mă-ncălzeşte, mă dezgheaţă,
Ochii mi-i călătoreşte
Printre stele şi zâmbeşte
De mi-e teamă că-ntr-o seară
Mă preschimb în primăvară.

- Iarnă albă, nesfârşită
Ştiu că tu ai fost sortită,
Să-mi porţi dorurile toate,
Peste munţi şi peste sate
Pân' la floarea gheţurilor,
Până-n tâmpla cerurilor.
Gerul tău nu mă supune
Paşii trec peste tăciune
Şi prin neaua ce-şi aşterne
Jurămintele eterne.

Numai ea ştie să-şi culce
Pe zăpadă trupul dulce,
Albul ăsta să-mi ajungă
Iarna, cât o fi de lungă,
Şi troienele de-nalte...
Dintre toate celelalte
Mituri vechi, poveşti uitate,
Găsesc drumul spre cetate,
E trasat cu apă vie
Din condei prin poezie.

Spune-i când ajungi la ea
Că-nfloreşte dragostea
Şi pe ger şi pe ninsoare,
Când în inimă porţi soare,
Focul se aprinde-n vene
Dacă porţi iubirea-n gene,
Ca un fluviu ce prin gheaţă
Şi prin norii deşi de ceaţă
Află calea mai uşoară
Curgând către primăvară.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul la tine

Şi dacă nu-mi vii, primăvară
Cu soare cald la primii zori
Te tot aştept prin curtea de la ţară
Cum mai aştept şi berze şi cocori.

De-mi eşti o prizonieră de război
Şi multe nu vor fi cum au mai fost
Te mai aştept pe valea de la noi
Să ne mai scoţi din fadul adăpost.

Şi dacă nu-mi apari pe zare
Cu oi şi miei pe luncă pe răzor
Mai am speranţă şi răbdare
Şi-ţi scriu poeme noi de dor.

Şi dacă-n jocul unor iele
Încă nu-mi cazi din ceruri sparte
Te mai aştept prin stihurile mele
Să-mi vii de-acolo de departe...

Si dacă iarba verde de acasă
Din rădăcini n-a înverzit
Te mai aştept să-mi fii mireasă
Din zori şi până-n asfinţit.

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile din mine, vânătoarea...

Ce străzi pustii scâncesc sub felinare!
Sunt bulevarde-ntregi prin carnea mea.
Şi fiecare pas străin mă doare
Când calcă pe un vers de catifea.

Se răzvrătesc poemele din sânge
Şi năpârlesc de straiul ce le-am dat,
Sonetul meu de gală, astăzi plânge,
Că, la un colţ de stradă, l-am uitat.

E-o dimineaţă ca o noapte-adâncă.
O scară de mătase de-aş avea,
Aş tot urca, s-ajung la tine, stâncă
Ce muşti cu foame din lumina mea.

Să-mi caut muza-n miezul de tăcere
În care mă tot chemi, cu-n zâmbet trist.
Ai gust sălciu şi gust amar de fiere
Şi-n tine, cum să râd şi să exist?

Pe bulevardul principal se strigă,
Un ţipăt mă despică, ca un cnut,
Ce-mi biciueşte trupul de ferigă
Şi tu nu eşti să-mi fii duşman şi scut.

În cârciuma vetustă-ţi bei licoarea,
Pe-o stradă mică lângă atriul meu
Şi regizezi cu ciudă vânătoarea
De îngeri ce-l iubesc pe Dumnezeu.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erotică în miez de noapte

Miez de noapte, vise-n gene, dorurile-aleargă-n stele şi prin mine treci, iubite, când te chem în joc de iele...
Şi te las să-mi scotoceşti chiar prin gândurile toate, ştii că-n toate doar tu eşti, nimeni nu te poate scoate...
Şi mă bântui prin câmpii, Elizee... bei din Lethe şi te mântui de stihii când mă sorbi pe îndelete...
Mă adulmeci prin eter şi-mi respiri mireasma mov, ca pe-un elixir-miracol din al sânilor meu crov...
Eu, minune de femeie, din amurg amăgitor, îţi las trupul meu de zeie, să-i fii unic călător...
Umblă-n mine prin visecere, nu lăsa vreun tainic loc, sunt din două emisfere-n care numai tu ai loc...
Şi când te resimt în mine, sunt întreagă cum n-am fost, un rotund din linii curbe, ce se-ntrepătrund c-un rost...
Miez de noapte cu tăcerea în euforii de-amor... luna e un pic geloasă... se retrage-n dormitor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de nea...

Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ţi cauţi o poveste, să-ţi sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îţi aşezi pe rană,
Să-ţi mângâie tristeţea şi lacrimi şi durerea!

Eu am rămas acasă şi te aştept cuminte,
Doar gândul e cu tine şi parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în braţe
Şi scâncetul albastru nu pot să ţi-l ascult.

Să ningi frumos acolo, în luna vieţii mele,
Aşa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,

Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.

Voi da noroc cu cerul, voi aştepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ţi rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!

poezie de Violetta Petre din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama dintre poluri

Salut eternitatea captând secunde nude,
ca cioburi de lumină cad fulgii, în pereche,
se despleteşte iarna prin vama dintre poluri,
în murmur de cristale c-o rânduială veche.

M-a invadat tăcerea printre străine şoapte,
nu simt nicio durere, azi nu mai sunt în stare,
îngenunchez cuvinte sub tălpile de sănii
şi-mi scutur trupul rece de ceaţă şi uitare.

Printre zăpezi bolnave de-atâta veritate,
zâmbesc uşor, cam straniu, şi mă cuprinde-un dor,
mă uit la cer să-mi cumpăr un dram de amintire
fiind înfăşurată-n ninsori ca-ntr-un fuior.
...............................................................
Dureri îmi trec prin vene rănindu-mi plămânul,
am devenit tamponul dintre pământ şi cer,
iar de singurătate alerg în a mea urmă,
în templul zilei astăzi sunt ultim grănicer.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obsesie 5

Mă doare viaţa, doctore, şi-mi plânge,
Cu lacrimi, cu regrete şi cu sânge,
Mă bântuie trecutul, mă-nfioară,
Şi-mi plânge inima, ca o vioară!...

Îmi rătăceşte mintea prin sertare,
În nopţi scăldate-n raze selenare,
Şi sărut umbre, dulce amăgire,
Ca un bezmetic, dornic de iubire...

Mă judecă iubirile pierdute,
Năvală dau, pe ochi să mă sărute,
Se prind în horă-amăgitoare iele,
Dansând frenetic, triste şi rebele...

Să-mi dai, te rog, un leac pentru uitare,
Să şterg din vise, clipele amare,
Şi umbrele ce vin să mă sărute,
Pe care le credeam demult pierdute...

Rămâne-vor, pe veci, nemuritoare,
Măiestre păsări, nimfe-amăgitoare,
Vor dăinui în licăriri de stele,
Sau rătăcind prin versurile mele...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai pe cine să aştepţi, e-un dar...

Eu nu-ţi ştiu gustul şi nu-l ştii nici tu,
Că n-am avut vreodată rendez-vous.
Când tu-nfloreai prin ramuri de cais,
Eu tremuram în iarna unui vis,

Pe care nu-l mai vreau şi să-l alung
Îţi scriu poeme şi la piept le strâng.
Te am în fiecare vers şi când mi-e dor
Iubirea, în vocale, o măsor...

Şi te descopăr ca pe-un adevăr,
Adamul meu cu poftele-i de măr.
Şi de pe buze zeama dulce-ţi beau,
Jumate din păcate să îţi iau...

Normal, e-un vis la care nu ajung
Şi-l ţin printre consoane, îndelung.
Măcar să-mi fie versul nesfârşit,
Ca să te am în vis la infinit...

Eu ştiu s-aştept chiar dacă e-n zadar;
Să ai pe cine să aştepţi e-un dar...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul - joc, iubire şi vrajă

Cuvântul
înainte să fie spus
stă în inimă şi-n minte
din el înfloresc lacrimi
sau cărţi
se construiesc palate
şi morminte.

Cuvântul
ce vine din suflet
îl descifrăm
ca soarele pe zări
iubita lunatică plecată
în nostalgia clipi
să-mi potolească focul
cenuşă-n depărtări.

cuvântul
cel străveziu ca cerul
când pasc mieii
imaşul vântul -
te întreb iubito prin vreme
unde ne sunt jocul
iubirea şi vraja
ce-ascund prin frază
cuvântul?

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Mai mângâie-mi gândul
Să-mi fii necuvântul
Din clipele dulci şi rebele
De vină e vântul
Ce-aduce cuvântul
În mine cu lacrimi din stele.

Mai mângâie-mi tâmpla
Să-mi fii crunt răscol
Din nopţile reci şi târzii
De vină e Luna
Că eu te Ador
În versuri cu mine când vii.

Mai mângâie-mi ochii
Să-mi fii pe retină
Când plâng şi mă sfâşii de dor
De vină sunt norii
Că nu vor să ţină
În Ceruri poemul de-amor.

Mai mângâie-mi versul
Să-mi fii necuprinsul
Din cartea cu foi de caşmir
De vină e visul
Că Tu eşti alesul
Cu inima plină de mir.

Mai mângâie-mi noaptea
Să fii Cerul meu
Când somnul mai uită de mine
De vină e soarta
De vină sunt Eu
Că sunt o parte din tine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dâră de condei...

Hai, Anida, lasă-ţi părul să îţi fluture prin vii,
Când alergi ca o nălucă printre toamnele târzii!
Nu-mi mai vitregi privirea, unduieşte-ţi trupul gol,
Să te cânt din lira verii adormită-n si bemol!

Ning castanii frunze roşii peste braţe de cleştar,
Eu îţi pun luna pe umeri şi-ţi fac loc în calendar,
Să-mi fii luni şi să-mi fii vineri şi septembrie şi mai,
Anotimpul tău, Anida, numai mie să mi-l dai.

Şi să-mi înfloreşti în palme, să te-adulmec pofticios-
Dintre florile pădurii tu miroşi cel mai frumos.
Lasă-mă, să-ţi scriu pe buze tot ce n-aş putea să-ţi spun-
Am tot adunat săruturi, încă tot le mai adun,

Ca un cerşetor de vise, stau la pândă să te prind,
În poemul meu de toamnă, cum, Anida să-ţi aprind,
Felinare în amurgul ce mă-ngenunchează iar,
Când tu vrei doar primăvară să-ţi aduc, iubito,-n dar?

Hai, Anida, să bei mustul toamnelor din ochii mei
Şi te fac nemuritoare dintr-o dâră de condei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre himere

Cerul s-a prăbuşit în umbră,
iar valea s-a ascuns şi ea.
Tenebre dau năvală sumbră,
apoi ating şi stânca mea.
Precum un demon tern eu urlu
la luna ce se naşte-n nori,
fiorii mă cuprind când umblu
prin lumi lipsite de culori.
Cu vânt săltat de prin nisipuri
alerg prin văi întunecate.
Cu gând pierdut printre nimicuri
las soarele, pierdut, în spate.

poezie de Andrei Pavel
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflul poetic

Poetule!
îţi plouă cerul cu vers
da, se scutură arbori de nori peste tine şi versuri curg şuvoi
prin crângul tău înverzit, când pe sub aurii umbrele
se clatină gălbiorii, îmbătaţi de iasomie
pe aleea ta cu felinare aprinse, când printre crengi îmbrăţişate
îţi cântă luna la cobză
prin burlanul casei tale rotunde
plouă-n neştire cu vers

tu îţi închizi ochii, îţi deschizi braţele şi
inhalezi stropii de ploaie în călimara sufletului
apoi îţi înmoi condeiul în ea şi sufli dumnezeieşte cu vers
prin crângurile noastre arămii, când pe sub umbrele de muştar
rânjesc bureţii viperei spre stârvuri
pe aleile noastre cu felinare sparte, când printre crengi încovoiate
ne urlă luna a pustiu
prin burlanele caselor noastre pătrate

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!