Să-mi împrimăvărez, din nou, Cuvântul...
Ce nebunie-mi umblă prin vertebre, de mă-ncovoaie ca o acoladă!
Degeaba-nghit poeme în tenebre, că-n trupul meu e o degringoladă,
Ce sapă-n echilibrele precare cu foamea flămânzirilor rebele,
Cum mușcă umbrele din felinare și diminețile din cerul plin de stele...
Nu deslușesc delirul de-unde vine și nici pe unde a pătruns în oase
Și-mi viermuiește-avid printre ruine, înnebunindu-mi versul de mătase...
Mă sparg în cioburi de palinodie, și neputința se-ntronează-n stihuri
Și cum să mai alerg prin poezie, când bântuie prin vene mii de duhuri?
Aștept lumina soarelui s-apară, să-mi curme ceața ce-mi umbrește gândul
Să-nghit măcar un pic de primăvară, să-mi împrimăvărez, din nou, Cuvântul...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.