Marea mea dragoste, Marea...
Și te-aș face așternut, să îmi susuri printre vise,
Cu un clipocit de val, diminețile să-mi cânți,
Să-ți fiu țărmul liniștit, când sub geana nopții mi se
Nasc poemele de dor și de dor să mă descânți.
Și pe gleznă te-aș uita, ca pe-o tainică pomadă,
Să-mi miroasă pașii-a vânt și a alge-albastre-verzi,
Să mă-ncalți în catifea, pentru-o lungă promenadă,
Ca să nu te pierd în cer, tu, pe mal, să nu mă pierzi.
Scaldă-mi ochii în amurg, să-mi rămâi lacrimă vie,
Să te simt pe-obraz cum plângi, când povara ți-e prea grea
De atâtea jurăminte false. Dă-mi povara mie,
Să fiu mare,-n locul tău, dacă Dumnezeu o vrea!
Să nemărginesc albastrul, să-ți eternizez tăcerea,
În adâncuri neștiute, mă scufund fără regret.
Și de vei simți, pe valuri, cum mă sfâșie durerea,
Prinde-mă, de mijloc, Mare, să dansăm un menuet!
Și andante să ne pierdem, revenind mereu la mal,
Eu, perechea ta mireană, tu-logodnic ireal...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.