Calm pe mare

TĂCEREA, profundă,-i stăpână peste ape.

Întregul zace în somn, imperturbabil,
În vreme ce marinarul priveşte istovit.

Nimic. Doar întinderea plană şi vastă.

Nici o adiere de zefir!

Tăcere înfricoşătoare de mormânt
În atotstăpânitorul deşert al mării.

Fiecare val coboară, afundându-se-n adânc, spre a se odihni.

poezie de J. Wolfgang von Goethe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calm pe mare

Profundă, TĂCEREA stăpâneşte peste ape.

Întregul zace-n somn, imperturbabil,
Marinarul istovit priveşte-n juru-i

Întindere plană şi vastă. Golul imuabil.

Nici o adiere de zefir!

Tăcere-nfricoşătoare de mormânt!

În atotstăpânitorul deşert al mării
Fiecare val se-afundă în abis, înfrânt.

poezie de J. Wolfgang von Goethe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Somn negru s-a întins
Pe-ntreaga-mi fiinţă,
Orice vis s-a stins.
Dormi, orice dorinţă!

Nimic nu mai vreau
Nu mai ştiu ce este
Nici bine, nici rău.
Ce tristă poveste!

Ca un leagăn sunt
Mişcat fără vrere
Pe-un gol de mormânt
Tăcere! Tăcere!

poezie celebră de Paul Verlaine din Sagesse (1880), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghicitorile lui Merlin

Cum mergeam de unul singur

Pe plaja-întinsă cu nisip fin,
" De unde vine-acest susur?"
M-a-întrebat Merlin.
"E doar," am răspuns,
"Profund, oftatul mării din adâncul său"...
" O, nu!" a zâmbit magicianul,
" E iarba care creşte pe mormântul tău."

Cum visam dus pe gânduri,

Culcat pe pajiştea din cimitir,
"Ascultă," a şoptit Merlin,
"Ce se-aude, e-o adiere de zefir?"
" E iarba care creşte,"
Mi-am dat cu părerea; dar tot el întrebării
Chicotind, a dat răspuns, "O, nu!
Este ecoul valurilor mării."

Cum mă îndreptam spre casă,

Părăsind ţărmul, mai spre seară,
"Ce-i purpura aceea?"
M-a întrebat Merlin a treia oară
"Doar Soarele care coboară
"S-aţipescă"-am presupus....
"Pentru Răsărit vine-un Apus " a spus Merlin,
Dar şi-un Răsărit pentru Apus."

** Merlin – personaj mitic din legendele galeze din Evul Mediu despre regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Pe noi nu ne desparte braţul
Umil, ce stă întins şi cere,
Nici soarta, când aruncă laţul,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart copacii
Jelindu-şi goalele panere,
Nici câmpul unde se sting macii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tramvaie
Orbecăind prin cartiere,
Nici maldărele de gunoaie,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart oceane
Sau continente prizoniere,
Nici zboruri reci de avioane,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart gheţarii
Agonizând în albe sfere,
Nici sunetul extins în arii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tranşee
De lupte crunte, paralele,
Nici lacrimi triste de Medee,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne desparte, iată
Nimic, nimic din ce se cere.
Ce este a mai fost o dată
Numai o clipă de tăcere.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul din adânc

Trăieşti
într-o lume
în care tăcerea
face loc graţiei
la fiecare
picătură
de timp.

Mişcarea ta
pare o adiere
a algelor
legănate
în visul apei.

Tu nu poţi fi
decât gândul meu
din adânc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om s-apleacă peste margine

M-aplec peste margine:
nu ştiu - e-a mării
ori a bietului gând?

Sufletul îmi cade în adânc
alunecând ca un inel
dintr-un deget slăbit de boală.
Vino sfârşit, aşterne cenuşă pe lucruri.
Nici o cărare nu mai e lungă,
nici o chemare nu mă alungă.
Vino sfârşit.

Pe coate încă o dată
mă mai ridic o şchioapă de la pământ
şi ascult.
Apă bate-ntr-un ţărm.
Altceva nimic, nimic,
nimic.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1922)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

tăcere

Tăcerea e capcana demonului şi cu cât este mai profundă, cu atât mai terifiant devine demonul. Dar tăcerea e şi înţelegerea reciprocă dintre divin şi individual.

definiţie celebră de Kierkegaard
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Aici, vere
Sub pământ,
E-o tăcere
De mormânt!

epigramă de Florin Ţăran din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lalaşinţ

Pomi condamnaţi la tăcere
Stau aliniaţi aşteptându-şi sentinţa.
Peste ei ţipă tăcerea spartă de zgomot de păsări,
ţipăt de bătaie, durere şi pustiu.
Raţe, gâşte se bat pe putere
iar viermii pământului tremură de cutremurul vrajbei ascunse.
Pe la colţuri se aud bârfe,
şoapte tăcute ce zboară din pasăre-n pasăre,
din ramură-n ramură.
M-am încurcat în zile ca într-o pânză şi nu mai ştiu să mă desprind.
Mi-e teamă de acul de paianjen,
de lipiciul firelor lui rotunde,
simetrice, frumoase.
Tăcerea domneşte pe străzi,
printre fire de iarbă, în porii pământului,
şi ţâşneşte spre stele printre culori de alb şi albastru, pe cer…
Şi ce cer imens, îmbălsămat de culoare.
Şi ce vânt tăcut, aiurind se învârte ca un om beat de semeţia înălţimii.
Printre fire de piatră, alte fire de apă se pierd.
Printre fire de fum, norii coboară pe case prin fire de ploaie.
Fire creată de Dumnezeu!
Fire rea, fire bună.
Tăcerea coboară în sufletul meu,
Tăcere nebună!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcere

N-a fost cu neputinţă. N-a fost greu.
Aseară am vorbit cu Dumnezeu.
La fel de clar, de simplu, de senin,
Cum ai tăifăsui cu un vecin...
E drept că El tăcea. Sau, mai curând,
Iradia în fiecare gând,
În fiecare şoaptă şi impuls,
În fiecare zbatere de puls.
Doar eu grăiam. Şi iată că, treptat,
Discursul în tăcere s-a mutat,
Tăcerea s-a umplut de sens şi ţel,
Tăcerea era drumul către El.
Aşa-I vorbeam. Spunându-I tot, deschis,
Aşa-I vorbeam: Abis lângă abis.

poezie de Eugen Dorcescu din Biblice (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheiuri

Hoinărind de-a lungul
Cheiurilor aglomerate,
Urmăresc vapoarele posomorâte.
Nave negre care tremură
Şi se mişcă asemeni unor mastodonţi
Treziţi dintr-un somn letargic.

Portul gălăgios
Nu le vorbeşte, nici nu le invită
Să ia parte la vreo acţiune.
Dar în larg, odată ieşite în larg,
Reverberând sunete joase,
Năluci în orizontul puţin luminat,
Ele trec pe lângă reperele coastei,
Prin priveliştea largă spre depărtarea ondulând sălbatic,
Încordate-n viteze cumulative
Pentru a înfrunta provocările mării.

Afundându-se-n mare,
Înălţându-se încăpăţânte pe valuri,
În pulbere salină şi ceaţă şi spumă şi soare.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge ca-n poveşti, seara se coboară

tribute to Cristian Paţurcă

Veneam de la Unirii, într-o zi specială,
Mergeam eu şi Paţurcă,"La aniversară"
Frigul şi norii căzuseră la învoială,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

La Universitate ajungem, e puhoi de lume,
Punem flori la Troiţă, ei ne înconjoară
Oamenii sunt trişti, nu e loc de glume,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Azi e 21 decembrie, s-a împlinit un an,
Nu ne vine a crede cum timpul zboară
Totul e-un infinit alb, ca într-un roman,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

De la revoluţie a trecut un an de libertate,
Un an de când oamenii au învăţat să moară,
Pentru democraţii şi minciuni sfruntate
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Brusc mă trezesc din somn, Cristi a murit,
Imediat dau fuga la geam şi mă uit afară
În spatele blocului totul pare liniştit,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Merg jos la florărie, frumoşi trandafiri,
Cumpăr, dar sufletul începe să mă doară
Mă urc în maşină, gonesc spre cimitir,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Mă opresc la mormânt unde Cristi zace,
Sărut fotografia şi îi spun "Odihnă uşoară"
Iar bunul Dumnezeu să îţi ofere pace,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neptun pe mări - VI

Neptun pe mări în spume şi-a aşezat domnia;
Zefir, pe-o adiere; Boreu, pe-un aprig vânt.
Cibela 'mpărăteşte pe rodnicul pământ
Şi Ceres leagă spicul şi Bacchus creşte via.

Şi-mpart nemuritorii: văzduhul, apa, glia
Şi tot ce-a fost pe lume şi toate câte sunt.
Un zeu ne duce-n leagăn şi altul în mormânt;
Ei ne trimet păcatul şi nevinovăţia.

Veghează zei, zeiţe pe orişice făptură -
În arbore: Driadă; la vatră: zeul Lau.
Suntem ca fire prinse în vastă ţesătură.

Nu pot să lupt cu zeul: el dă şi el culege;
De el nebunu-ncearcă să fugă în zadar.
Eu mă supun, cuminte, la ne-ndurata lege.

sonet de Ion Pillat din Poezii (1965)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizită

Să nu te miri că marea-i fără valuri,
Şi nici că ape peste ape se aştern,
Căci ieri stelar, cânta dorinţa peste maluri
Azi zboară stins, doar gândul versu-i stern.

Să nu te miri de locul ce e altul,
Că simpla vie e uscată-n rod,
Căci rodul ei e-al mării ce lucrează,
Şi lucrătura ei e bietul glod.

Bine-ai venit in casa lumii mele,
Învelitoare caldă de cuvinte-ţi dau îndată,
Şi apă sacră să speli de dor, de gânduri aceea pată,
Şi-apoi te odihneşti în har şi vise noi.

În dimineţi cu rouă şi cu miere,
În seri cu luni desprinse de pe cer,
În zile bune şi în zile rele,
Găteli stelare o să ai la noi.

Să nu te miri că marea fură valuri,
Şi nici că ape peste ape se aştern.
Căci ieri stelar, cânta speranţa peste maluri
Iar azi îmi cântă doar nimicul grav, cu glasul tern.

În somn, o clipă am zărit lumină,
În temniţa, în ciobul meu de lut,
Dar timpul a cernut pe la fereşti rugină,
Iar sufletul-mi, în timp, deşert s-a prefăcut

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

Întru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere
În care e un mort. Pe partea dreaptă
Am zidurile surde de tăcere.
Pe partea stângă inima-nţeleaptă.

În jur văd numai porţi şi-n porţi ferestre,
Iar în ferestre ochi care mă-ngheaţă.
Într-un Sibiu domol ca-ntr-o poveste
În care port viziera peste faţă.

Cu fiecare pas făcut prin sânge,
Tot mai adânc pătrund în noaptea care
Întâi de jos în sus mă strânge,
Apoi de sus în jos mă prinde-n gheare.

Stradelele mă-nghit dintr-una-ntr-alta,
Iar scările mă urcă şi coboară,
De nu mai ştiu: biserica e-n balta
Cerului larg, sau ceru-n ea coboară.

Şi peste tot o linişte ca-n clipa
Când marea se sărută cu pământul.
Liliacu-şi linge-n somn trudit aripa
Şi printre arbori vechi foşneşte vântul.

Intru-n Sibiu cum intră-n ceaţă luna,
Mai mult alunecând decât cu pasul,
Şi-n liniştea ce-ascunde-n ea furtuna
Ascult cum bate-n turnul straniu ceasul.

Intru-n Sibiu livid, sătul de viaţă.
Dar pregătit pe străzile uitate
În fiecare clipă să dau faţă
Cu mortul care umblă prin cetate.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea Mării Roşii

Cristos, din norul tainic a trimis,
Spre egipteni, doar negură şi fum,
În timp ce alor săi le-a oferit
Botezul începutului de drum.
Staţi liniştiţi, căci apa nu-i obstacol
În calea mântuirii prin Cristos.
Celor ce cred le este cale dreaptă;
Doar celorlalţi, mormânt întunecos.

Hai să cântăm şi noi cântarea mării,
Căci Dumnezeu e-acelaşi pentru noi.
Strigaţi refrenul peste orice piedici
Refrenul veşnic al cântării noi.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul coboară, nimic nu mai urcă

Două beţe solare poartă mantaua
Printre sălcii cu palide frunze,
Valurile mării răvăşite-s de vânt,
In inima mea foşnesc buburuze.

Un biet univers adoarme în palma
Viorii ce cântă-n tristeţe,
Porumbeii pe-o creangă de umbră
Dansează cu frunţile creţe.

Un leu desenat frumos pe-un sărut
Priveşte ştrengar cum sângele sui
În cupa speranţei anume căzută
În cleştele straşnic al fălcilor lui.

Pe-obraz mă mângâie complice
Patina suavă ce râmă de-a sila
Şi-mi face pat veşnic sub flori
Să dăinui în vise de-arome idila.

Beţele mele se frâng în tăcere,
Lacrimi fierbinţi în piept se usucă,
Marea înghite arcuşul viorii,
Totul coboară, nimic nu mai urcă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada, stăpână peste zări albastre

Natura e ca o copertă de carte
învăluită de mister,
iar umbrele tremură undeva
pe o alee uitată de soare.
Lungi şi neîncheiate sunt poveştile lor,
având aura unui mit,
încuiat de atâta vreme
în subconştient,
ca o fantasmă nocturnă,
născută din frunze şi petale.
Văd cercuri de lumină
sălbatic ancorate în univers
şi paginile vorbesc
cu timpul îmbrăcat de sărbătoare,
imaginea panoramică
e încă încărcată de zâmbet,
zăpada pare un intins imperiu
stăpână peste zări albastre,
iar noi vom prinde fiecare picătură dulce
aflată pe crengile tale
şi vom înota în infinturi mari de rouă argintată,
zădărnicind ivirea soarelui
pe bolta încremenită de tăcere,
ascultând primul gând romantic,
sau prima evadare
din lumea copacilor goi.

poezie de Eugenia Calancea (14 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcere nu există...

În tăcere nu există minciună
În tăcere nu există blestem
Vorbele n-au gust de mătrăgună
Sunt spaţii-ntre versuri de poem.

În tăcere nu există viclenie
În tăcere nu există adulter
Te eliberezi de orice nebunie
Te dezbraci pân' şi de caracter.

În tăcere nu există lacrimi
În tăcere nu există nici dor
Nu-s închise după gratii patimi
Eşti al destinului tău autor.

În tăcere nu există teatru
În tăcere nu există cuvânt
Monştrii nu te sfâşie-n patru
Puncte cardinale de mormânt.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!