Zăpada, stăpână peste zări albastre

Natura e ca o copertă de carte
învăluită de mister,
iar umbrele tremură undeva
pe o alee uitată de soare.
Lungi şi neîncheiate sunt poveştile lor,
având aura unui mit,
încuiat de atâta vreme
în subconştient,
ca o fantasmă nocturnă,
născută din frunze şi petale.
Văd cercuri de lumină
sălbatic ancorate în univers
şi paginile vorbesc
cu timpul îmbrăcat de sărbătoare,
imaginea panoramică
e încă încărcată de zâmbet,
zăpada pare un intins imperiu
stăpână peste zări albastre,
iar noi vom prinde fiecare picătură dulce
aflată pe crengile tale
şi vom înota în infinturi mari de rouă argintată,
zădărnicind ivirea soarelui
pe bolta încremenită de tăcere,
ascultând primul gând romantic,
sau prima evadare
din lumea copacilor goi.

poezie de Eugenia Calancea (14 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Vorbesc cu timpul...
Ce imagine încărcată de zâmbet,
o lungă poveste uitată
pe cărări
de mult călcate, de viaţă
în urmă lăsate... din păcate.
Misterul trecutului,
fantasmă rămasă
în noapte, îmi aduce aminte
păcatul... frumoasa mea şoaptă.
Uitată sub soare,
soarta,
plăcută la primă vedere,
ţi-a deschis poarta.
Căzută... te aşteaptă-n tăcere.
Învăluit în mister,
de noapte nedormită
mai aşteapt... stingher
s-o umpli, cu şoapte-păcate.
Şi, în amară plutire
de clipe ce curg abile
aştept...
covor de petale,
să-ţi sfârşeşti
zborul.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru luna mai

În lucirea lunii-mi pare
Pom în floare, lumea toată.
Trece leneş pe cărare,
Printre băncile de piatră
Câte-o ramură ce-n vânturi
S-a încumetat să zboare.
Singur - fluture de noapte,
Val plăpând de-nsingurare.

În lucirea lunii-mi pare
Ochiul, sâmbure de sticlă,
Ce, gătit de sărbătoare,
Către stele se ridică.
Urc pe trepte de lumină,
Trec prin zări necunoscute
Şi cu dor privesc pământul.
Visul, flacara erupe.

Pom în floare, lumea toată
Sub sclipirea lunii-mi pare.
Colţ de Rai care-şi arată
Spicu-n mierea din ogoare.
Curg în râuri maci şi lacrimi,
Vin în ploi de tânguire,
Plânge-n noi şi plânge-n ceruri
Un crâmpei de fericire.

Trece leneş pe cărare
Frângând ramura-n cuvinte,
Ca un cârd de căprioare
Sânul lumii să-l alinte,
O copilă. Şi aleea
Îşi ascunde chipu-n umbre
Şi de lacul din privire
Lumea mea deodat' se umple.

Printre băncile de piatră
Alte umbre stau culcate
Sub umbrele de lumină
Şi sfios se-ascund în noapte.
Tremură sub braţe lucii
De tăcere, lumea toată
Şi în vis coboară pruncii,
Gând cu gând, treaptă cu treaptă.

Câte-o ramură ce-n vânturi
Furişată se ascunde
Spre-a cutreiera în gânduri
Frământările crescânde,
Ne cuprinde-n legănare
Glossa lunii mai - un cântec,
Clopot mut şi-un colţ de soare
Din copilărescul zâmbet.

S-a încumetat să zboare
O secundă peste noi -
O atingere duioasă
Peste umeri încă goi.
Şi în jur e-atâta pace,
Numai braţele de lună
Se aud mişcând prin ramuri
Ca un semn de "noapte bună".

Singur - fluture de noapte,
Scormonesc necunoscutul
Şi atâta de departe
Azi îmi pare începutul!
Trec prin vise şi regrete,
Singur - fluture de noapte...
De iubire-mi este sete,
De lumină şi de şoapte.

Val plăpând de-nsingurare,
Mort îndoliat de moarte,
Mă ascund în resemnare
Şi mă pierd.... mă pierd în noapte.
În abaua argintată
Mă arunc. Alungă-mi Doamne
Plânsul, dorul şi tăcerea!
Numai Tu ştii cât mă doare...

Val plăpând de-nsingurare,
Singur - fluture de noapte
S-a incumetat să zboare
Ca o ramura ce-n vânturi,
Printre băncile de piatră,
Trece leneş pe cărare.
Pom în floare, lumea toată,
Sub lucirea lunii-mi pare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul femeii

Tu femeie
ce eşti cântec
în bătaia vântului
cu ochii verzi turcoaz
ca marea
în golful muntelui
veseli ca cerul senin
trişti ca tăcerea,
eşti ca o picătură
de rouă prelinsă
la ivirea zorilor
în văpaia vântului
ce arzi
renaşti
şi te stingi
ca o floare
în timpul ei de zi,
mâinile tale
sunt ca un leagăn
pentru copii
şi rugăciune
pentru bucurii
sau tristeţi
ce-ţi mângâie
corpul şi faţa
ca un minunat
izvor de viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (14 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale

Mângâieri catifelate
petale de dor
se odihnesc pe fruntea mea
încărcată de vise.
Privesc cerul
printre crengile pomilor înfloriţi
clăbuci de nori lăptoşi
lenevesc deasupra livezii.
O adiere rebelă
ridică petalele alb-rozalii
spre sărutul
îndepărtat al soarelui. Ninge cu petale parfumate
de măr
peste chipul inocent
al primăverii.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nocturnă

Era o seară tristă
când ai plecat
o ploaie rece umplea strada
şi umbrele nopţii
cădeau peste sat
timpul trece-n goană printre noi
doar gândul mai luminează visul
ca o mângâiere,
cuvintele curg
în marea de tăcere
sub un colţ de cer senin
în necuprinsa zare
deschisă este poarta
paşilor ce vin...
lin se aşează toamna,
frunze legănate-n adieri de vânt
cad peste liniştea nocturnă
legată de destin.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliac din zi de mai

Ai strâns în petale atâta culoare
Tot violetul din apusuri de soare,
Şi parfum delicat, dulce ameţitor,
Purtând în el magia nopţilor de dor.

Catifelate flori cu aromă divină
Farmecul lor îmi face ziua senină,
Îmi pare că sunt într-o grădină de rai
Când te privesc drag liliac din zi de mai.

De ce te iubesc atât... floare aleasă
Plină de rouă îmi pari cea mai frumoasă,
Crengile par candelabre în catedrale,
Ofrandă... pentru preotese vestale...

poezie de Sofia Doina Gavrilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept soare

Soarele se trezeşte
şi îţi dă sărutul lui.
Salut viaţă!
Sunt aici lângă tine,
sunt spre razele tale luminoase,
soare te aştept în fiecare zi.
Apreciez toate dezamăgirile,
momentele de fericire,
supărările şi temerile.
N-am renunţat niciodată,
să lupt, sunt aici cu tine.
Poezia.... se opreşte,
să se uite cu uimire,
la ce natura ne dă cu dragoste...

poezie de Eugenia Calancea (10 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile copilăriei

erau trase la copiator şi purtate din gând în gând şi din generaţie în generaţie
în cartea mea, pe prima pagină era doar un îndemn la citire şi înţelegere
şi pe restul paginii goale am desenat semne disperate?!
pe altă pagină scria doar "sa nu furi"
şi am desenat toate furtişagurile mărunte
pentru că cele mari nu încăpeau pe o pagină
pe altă pagină scria "sa nu minti"
şi Pinocchio mă privea cu ochi mari, curioşi,
neînţelegând ce se petrece
"iubeste-ţi aproapele" scria pe o altă pagină
dar încă nu învăţasem ce e iubirea
aşa că am lăsat cartea să se odihnească până la al doilea descălecat
iar ţara de poveşti s-a trezit între noi fruntarii
sub conducerea unui despot luminat
poate că nu toate ţările
sunt pregătite să fie inventate
aşa că ar face bine să rămână în lumea lor de baştină
departe de cărţile ce nu pot să le cuprindă
şi de minţile bolnave ce le înghesuie
între fruntarii închipuite
chiar dacă poveştile sunt aceleaşi de mii de ani
cărţile diferă de la desen la desen
şi de la copertă la copertă
aşa că niciodată
nu voi obliga pe cineva
să înghită cuvintele ce m-au crescut
împotriva voinţei lui

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de sărbătoare

Văzduhu-i îmbrăcat de sărbătoare,
Aşteaptă primăvara peţitori;
Dorinţi fierbinţi mustesc de după nori
În infinit de pace şi candoare.

Timid se-mbie-o rază dinspre soare
Când fulgi de nea zurlii mai dau fiori;
Văzduhu-i îmbrăcat de sărbătoare,
Aşteaptă primăvara peţitori.

Ici-colo stropi de verde, pui de floare,
Surâde cerul, adunând comori;
Lumină se revarsă peste zori
Şi viaţă veşnică, triumfătoare.

Văzduhu-i îmbrăcat de sărbătoare.

rondel de Valeria Merca (12 aprilie 2015)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinis

Te aştept ca o carte cu paginile rupte,
Aruncată în sobă focul să-l sărute,
Ca un gând crud, sălbatic, ucis rece-n minte
Înainte ca gura-mi să-l pună-n cuvinte.
Te aştept ca luna soarele să-ntâlnească,
Să frângă în două bolta cerească,
Aşa cum pulberea aşteaptă la loc să se strângă,
Să se-nchege-n apus într-o stâncă.
Te aştept cum un mut aşteaptă să cânte,
Cum muntele-aşteaptă furtuna să-l mute,
Cum soarele aşteaptă să răsară la vest,
Şi abisul albastru să renască celest.
Te aştept cum aştept să se termine totul
Şi lumea într-o noapte s-o-nece potopul,
Cum aştept lumina să-ntunece drumul
Şi noaptea-nstelată să-mi păstreze parfumul.
Te aştept ca o carte cu paginile rupte,
Aruncată în sobă focul să-l sărute,
Ca un gând crud, sălbatic, ucis rece-n minte
Înainte ca gura-mi să-l pună-n cuvinte.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul toamnei

Îţi imaginezi ca e totul real,
şi tu eşti conştient de asta,
pentru că eşti o imaginaţie,
când geografia sufletului
îţi arată locuri care îţi iau respiraţia.
Doar când e adevărat,
farmecul trece dincolo de tine.
Ei creează locuri
care se transformă în ochii tăi.
Împreună cu voi noi evoluăm.
Natura ia forma celor pe care-i iubim.
În curând vom realiza
o mare explozie de frunze.
Ritmul aripilor viţei de vie,
cu culorile frunzelor copacilor
şi luna care ne face să ne uitam noaptea.
Natura se întoarce stăpână
a stării noastre de spirit.
Respiraţia noastră pură
se va ridica în nori.
O să fim prinşi de farmecul toamnei.

poezie de Eugenia Calancea (12 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea are cearcăne roz

Dimineţile mele sunt desculţe
şi aleargă cu părul desfăcut
în întâmpinarea soarelui;
Poartă rouă pe gene
şi zâmbete în zborul fluturilor.
Eu îi port în suflet
şi le simt tremurul
în buricele degetelor.
Ştiai că fericirea are cearcăne roz?
Şi paşii discreţi?
Se strecoară prin timpul meu,
- dimineaţă de duminică -
învăluită în mister
şi flori de liliac.
Nici nu o aud când vine!,
dar mai ales n-o aud când pleacă...
Îi privesc picioarele goale
şi-i simt nostalgia
urcându-mi în sânge...
Are palme de aer
şi atingeri de gând sugubăţ...
când îmi prinde sufletul,
tot timpul, dar tot timpul,
simt cum îmi cresc aripi
şi atunci ştiu că pot atinge raiul.
Uneori mă trezeşte cu mirosul cafelei...
o găsesc în bucătărie
cu umerii goi şi sânii plini
şi mi se face foame.
Foame de viaţă!
Da, fericirea are cearcăne roz!
Şi poartă numele tău.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arc peste timp

hai.. vino cu mine, fă arc peste timp
pune-n panere toţi anii de-argint
şi lasă-i acolo în depărtare
tu vino cu mine in luncă la soare

intrăm unde apa în limpede cerc
învârte sub poduri inele de cer
tu vino cu mine în apa cea rece
se scutură macii în vântul ce trece

tu prinde petale... aruncă-le-n val
vor duce spre mare pornind de la mal
tot roşul de foc... apusul de soare
privirea ta caldă şi muta mirare

poţi învia iubirea pierdută
ascunsă de vreme sub piatra tăcută
cu-n zâmbet şi macul cel roşu în floare
hai... vino cu mine... priveşte spre soare

apune şi el... la fel ca şi tine...
îi tremură glasul... tu vino cu mine
ursita mi-a spus... nu-ţi trebuie bani
întoarce-te-n luncă... fă arc peste ani.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre alte zări frumoase

Mă întreb dacă stelele sunt aprinse
pentru fiecare din noi,
pentru a fi lumină
şi să ne găsească într-o zi
cei de pe alte planete.
Apoi să zburăm deasupra tuturor
pe-un nor ce lin ne va purta,
spre alte zări frumoase,
iar cerul ar fi mai albastru,
mai pur şi plin de culoare.

poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dimineaţă

Lumea
este creată
în fiecare dimineaţă.
Sub săgeţile

portocalii ale soarelui
grămezile
de cenuşă-ale nopţii
redevin iarăşi frunze

şi se prind de ramurile-înalte- - -
şi iazurile apar
ca nişte haine negre
pe care sunt pictate insulele

de nuferi ai verii.
Dacă este în natura ta
să fii vesel,
vei înota departe-n lungul unor siaje catifelate

ore-întregi, imaginaţia ta
luminând pretutindeni.
Iar dacă spiritul tău
poartă în el

spinele,
care este mai greu decât plumbul - - -
tot ce poţi face
este să continui înaintarea-ţi trudnică - - -

mai există, încă,
undeva adânc în tine
un animal care pretinde că pământul
este exact ceea ce şi-a dorit- - -

fiecare iaz în vâlvătaie de nuferi
este rugăciunea care-a fost auzită
şi care a primit un răspuns generos
în fiecare dimineaţă,

indiferent dacă
ai îndrăznit să fii fericit vreodată sau nu,
indiferent dacă
ai îndrăznit să te rogi vreodată sau nu.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti asta

Găseşte-mă când n-o să mă auzi.
Găseşte-mă când eşti trist.
Împărtăşeşte fericirea,
aprecieză gesturile mele mici,
dar întotdeauna să-ţi aminteşti asta,
în fiecare zi, în fiecare moment.
Atâta timp cât nu va fi zâmbetul meu...
dar eu cu gândul voi fi acolo...
Timpul se va gândi la tine,
dar mai frumos e să trăieşti iubire,
în fiecare zi ca în prima zi.

poezie de Eugenia Calancea (15 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis cu azalee

încă mă îmbată mireasma ta pe nesfârşita alee
prinsă de coama vântului
te iei la întrecere cu norii
în timp ce copacii se dezbracă
şi fac dragoste
pe covorul de frunze

lângă tine liniştea turbează
închizi ochii şi se aprind lumânările
nenăscute dorinţe tăinuiesc într-un zâmbet
te sărut la colţul gurii
petale sunt buzele tale
orice atingere este o pildă
despre iubire

boboci înfloresc pe cămaşa de noapte
încă te doresc de parcă nu te-aş fi avut niciodată
îmi revin amintiri din altă viaţă
mă întreb de ce îţi face timpul mătănii
iar eu îmbătrânesc
dansând cu fantome

sunt noctambul pe nesfârşita Cale Lactee
ploaia aplaudă la fereastră
când îţi scuturi
din părul tău cârlionţ
azalee

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbesc la noua toamnă ce a venit

Stând într-o grădină, mă uit la natură.
Ca un pictor cu paleta în mână.
Natura pictează tonuri calde ca o rochie nouă
Făcută din frunze care cad încet în rouă.

Aici sunt fluturi din frunze, care zboară spre cer,
Cu culori maronii gălbui sau roşu cărămiziu.
Dansează, colorând cu o mie de nuanţe în aer
Şi se fugăresc în vântul duios şi străveziu.

Mă uit la ele fericită cu ochii de copil,
Inima mea valsează în acel dans improvizat,
Cred că muzica şi cu mine creează ceva adorabil
Şi frunzele pozează pe pământ un tablou amorezat.

Şi aşa dezbrăcându-se încet ramurile crengilor
Apar nudurile copacilor aplecaţi de vânt
Legănându-se până la pământ între culorile frunzelor,
Iar eu zâmbesc la noua toamnă ce a venit şi sunt fericită.

poezie de Eugenia Calancea (21 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra soarelui

Luna, Soare, tot ce prinde
Prinde lumea si se lasa
Lasa zilele in urma
Urma prinde peste ape
Ape trec peste o turma
Turma vine peste toate
Toate prind de-a lumii umbre
Umbra are toate cele
Cele ce-s de-a tale nume
Nume-n fata ti se spala
Spala gandul fara glume
Glume stii si tu si noi
Noi ce suntem de sub Luna
Luna este umbra lui
Umbra lui, a Soarelui.

poezie de Emilian Robert Vicol
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea eşti tu

În ochii tăi văd strălucirea soarelui
în primele ore ale dimineţii,
chiar dacă afară e viscol şi ninge, totul e-ngheţat.
Găsesc căldura ta şi o adiere de vânt uşoară ca o briză marină,
iar în părul tău simt răcoarea valurilor înspumate,
şi trupul tău emană un miros plăcut de flori...
Lumina puternică vine de la tine
şi se propagă peste tot către apus
ca şi cum ai creea un univers în jurul tău
ca şi cum tu eşti toată lumea mea.

poezie de Eugenia Calancea (23 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!