Gând muribund
De veghe stau la căpătâiul
Neînțelesului meu gând,
Nu-l tulbur
Și nu-l mai frământ,
Acum, când e un muribund.
A fost un gând la locul lui,
Cu aspirații spre iubire,
Sperând chiar în desăvârșire;
A mers cu trenuri,
Cu vapoare,
A luat pământul în picioare,
Umblând desculț în lung și-n lat
A tot sperat
Și în final a obosit.
Un gând și el,
Un vis rebel,
Pe cale să se stingă-ncet,
Pe-o frunte rece de poet.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mioara Anastasiu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.