Shamanism

Ore de întrebări autodresate.
Iată corespondenţa cu magma cuvintelor,
cu existenţa #rezist... cu strada
unde pictorii mor lângă culoare.
Ieri turnai asfalt în gropile patriei,
erai tu şi autostrada cu aurolaci.
Amprentai afişele liderilor zonali ca şi cum
ai fi avut nişte glande pentru (∞)realitate
şi, iar şi iar, ofertai salariul minim...

Destest amatorismul în discurs
şi recunosc că vă multiplicaţi Xxx
dar shamanismul artei
scade,
stinge,
sparge
impostura, acolo unde stadioanele cer circ
iar deţinuţii cer azil politic exotic.

Cetăţeanul suferă de automatisme
în ţara cu cele mai candide utopii.
Încă nu avem copia lumii pe stick?
Încă nu am salvat politica într-un folder
criptat?
Pe culoarele morţii ai paşaport permanent,
viaţa însă este ca un Ipod
scos la ofertă:
cu multe aplicaţii, inutil.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri erai încă tânără

Ieri erai încă tânără, ca frunzele,
Ieri erai încă zarzăr şi plop,
Ieri erai încă proaspătă, ca izvoarele,
Ieri erai încă ulcior şi vioară.

Ieri erai încă podgorie în pârg,
Ieri erai încă sprintenă ca mânjii,
Ieri îţi tremurau încă buzele, genunchii,
Acum sălciile-s galbene, galbene...

poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roşu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză în ulei

lumea pare prinsă într-o centrifugă pe strada Lipscani pictorii
beau la terase apoi urinează pe zidurile desenate în graffiti
culori de ulei li se scurg pe pantofii albi
nici să împarţi un fum cu cineva nu mai este permis
arta se limitează la contemplarea lumii
prin oraşul meu circulă zei cu braţele pline de sticle goale
aerul viu care iese din canale
şerpuieşte printre câini şi hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îţi zic Manole s-a ruinat catedrala iarba a năpădit amvonul
oamenii ca şi păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanenţă erosul miroase a stârv
cu toate acestea împart încă falia mea de timp şi vă mărturisesc că în oraşul acesta dimineaţa se spală străzile
până nu mai miros a urină nici a artă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Ţara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.

Ţara mea este acolo
unde soarele răsare.
Ţara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.

Ţara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Ţara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.

Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinţii,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului şi sfinţii.

Acolo ne este moşia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.

poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul H

Trec secunde infime, ore de cuarţ...
Nu îmi este sete de nori, doar de ape despicate
de fulgere, de Sânziene
ce miros a mirişti... a gânduri, a nonculori...

Alerg haotic ca murgii ce îşi lovesc potcoavele de timp.
Aş descânta aburul propriei mele incertitudini, dacă m-aş putea opri.
De unde vii şi unde te duci, singurătatea mea plană?
Mai poţi încă să muşti cu dinţii albaştri,
să te înfigi în pulpa mea dreaptă, nepreţuito,
când dintre iarba de mare, mă ridic
şi, sfios dar teluric, te strig?

Parcă aici toate au un rost şi ceasul se învârte
drenat de lichidul vieţii.
Nu-mi recunosc vii, nu-mi recunosc morţii,
nu cad din mine însămi într-o stea azalee,
doar tac şi aşez vise pliate atent ca la iarmaroc până şina se întinde tulbure...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de unde vii

are străzi nepavate îmi ţin
tocurile în maini cum aş ţine sufletul tău
gravat
într-o albă singură noapte
aburul râului se întinde pe alei
ca nişte limbi de şarpe degustând un asfinţit
ziua se dă cu parapanta
între noi doi arborii lumii tac infinit

orele se scurg pe asfalt
miroase zurliu a război şi a morţi
pe acoperişuri pisici zvelte torc
în mâinile tale inima mea se goleşte de sânge de ani şi de sorţi.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suave arome ale reginei-nopţii.
Inima palpită lângă luminişul
unde ne-am adăpostit de fulgere.
Lângă izvorul limpede
îţi simt setea tulburătoare.

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

uşă izbită -
în odaie candela
încă pâlpâie

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

P-o-e-m 111

Cel mai frumos poem nu are coapse
Are îngeri care se înalţă cu tâmple argintii preafrumoşi
Precum în poveştile bifate cu x din librării
Pentru care se fac precomenzi
Şi se vând încă/ foarte bine

Nu ştiu aceşti cumpărători că poemele-vid
Sunt goale de sentimente şi fiecare cuvânt din cofrajul lor se deşiră iar poetul-care-mai-zboară-cu-norii scrie în graffiti mesajul lumii de dincolo de zona zero non politically
Acul kilometrajului derapează pare înghiţit de
Molozul cuvintelor poetul s-a ascuns într -un pet şi numai noi ăştia număram clipele care fumează iarbă

Timpul încă miroase a scris? Păsări-himere
Ne sparg geamurile cu zboruri în zig-zag
şi se aşază pe rafturi ca nişte relicve ale erei
Când poemele muşcau cu dinţi de fildeş urechea poetului ce nu s-a sinucis

Cel mai frumos poem este despre cum nu se scrie
Poezie tâmpită şi despre funicularul în care poeţii se urcă
cu Dumnezeu... poeţii întregesc lumina
Bat toaca în schitul unde pustnici scuipă
plămânii roşii ai scrisului-jertfă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză în ulei

lumea pare prinsă într-o centrifugă
pe strada Lipscani pictorii beau la terase
culori de ulei li se scurg pe
pantofii albi
se urinează pe zidurile desenate în graffiti
nici să împarţi un fum cu cineva nu mai este permis
arta din acum se limitează la contemplarea lumii diogenic

ehei prin oraşul meu circulă zei cu braţele pline de sticle goale
ca nişte irişi orbi deschişi neluminii
aerul viu care iese din canale şerpuieşte printre câini şi hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îţi
zic Manole
s-a ruinat catedrala iarba a năpădit
amvonul
oamenii ca şi păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanenţă erosul miroase a stârv

cu toate acestea împart fiecare milimetru de eu
falia mea de timp necartezian
iubirea ca un pescăruş decolorat sferic sărat
şi vă mărturisesc că în oraşul acesta dimineţile se spală străzile
până nu mai miros a urină nici a artă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

ziceam în trecut că oraşul arde cu luminile lui
false cu acea calea unirii unde pictorii seduc femeile doar dintr-un fum de trabuc iar adolescenţii se dau cu parapanta printre demisoluri decorate kitch-os şi discoteci turbulente

dar arta urbanului mi-a intrat în plex ca o respiraţie efervescentă şi nu mai pot descălţa sandalele hai-rup-iste
nu mă mai pot clona să fiu a satului cu umbrele sale vitange
foamea de artă demolează mitulvesnicieinascutelasat

din enclava numită oraşul-meu-flamboaiant toţi piticii vor să mă scoată vie abulică victimizată
să îmi poată scrijeli pe piept logica raţiunii pure
cea conform căreia nu ar trebui să înot între cele două emisfere moarte/viaţă cu masca de oxigen pe chip

simt cum oraşul se întinde ca lava peste minţi murdare
aici deţinuţiii evadează avem zile zen şi oamenii politici se aşază pe esplanadă umăr lângă umăr într-o tovărăşie stupidă
doar eu poeta mironosiţă rezist

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta self respectului

codul penal
s-a inventat să nu abuzăm de condiţia artei
până şi poeţii pot da de pământ
cu arta
pot abuza ostentativ cuvinte
le pot transforma în corzi de kick boxing
unde îşi trântesc adversarii literari

furtul unor sintagme poate echivala
cu hoţia trivială
căci un poet este ca un pet cu vorbe de hartie
cum poţi să nu incriminezi
furtul artistic?

se fură sentimente brute falii de viaţă
utopii pigmenţi
arta nu are cod
oricine se poate aşeza la drumul mare
nelegat la mâini
să îşi scrie memoriile fără self respect
faţă de arta din penitenciare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezident în ţara cuvintelor

Rezident în ţara cuvintelor
ţara care m-a adoptat
şi totuşi
arhanghelii
ori demonii ce mă locuiesc
se simt uneori precum imigranţi ilegali
dar unde să fug
unde să mă ascund
autoexilat din patria mumă
ţara în care nu se mai produc tunuri
dar se dau tunuri la tot pasul
unde cerneala se uscă în uitare
pe pagini de carte
legate nu cu aţă ori cu clei
ci cu zale
unde să fug
unde să mă ascund
dacă nu acolo unde călimara cu cerneală
e bolul în care
cei închişi pe viaţă
fără drept la recurs compensatoriu
îşi înmoaie pesmeţii.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când văd că aici se face ceva pentru ţara mea, eu nu ştiu ce e oboseala. Viaţa mea toată mi-am pus-o fără preget în serviciul artei, iar arta mea e pusă la dispoziţia lumii întregi. Lumea însă trebuie să cunoască ţara mea aşa cum e. Peste tot unde mă duc, eu nu uit că aceasta e prima mea datorie.

George Enescu în George Enescu. Interviuri acordate presei româneşti, vol. 2
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peturi

din trecut vin imaginile şi mirosurile
piaţa mare cu legume pe trotuar
Craiova aceea sordidă
în care trăiai dupa nişte ritualuri
bine implementate
cu vecini masochişti care întindeau rufe
la ferestre
şi apăsau pe stingător ori de câte ori
suna la interfon un creditor

pe atunci trenul accelerat urca în mintea mea
până în acel Bucureşti edenic
unde paiaţele de politicieni făceau faţă fluxului monetar
aici se vindeau oameni de-a dreptul
iar pe trotuar vedeai doar urmele afişelor electorale
însă în acest paradis fiscal mă simţeam
împlinită
departe de oraşul lasciv al Craiovei
întinsă pe tarabe la pagina 1 cu toate organele la vedere
/ochi picioare plămâni/ aşezate temeinic
între munţii de tuş
al căror scris va înroşi palmele umede ale zilierilor
de la AFI Center

încă simt mila aceea imensă pentru orbii surzii şi impotenţii oraşului
ei se multiplicau la secundă eu muream
sufocată de noxe
într-un Cişmigiu încă viu
între blocuri de beton şi miliardari de carton
lângă ghenele roz peturiartistice

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zecimalele lunii

cu o mie de cai
poţi cumpăra o scară spre cer
dar liniştea cu glas de greier
nu o poţi haşura
stând la fereastra ovală a orizontului
cu pintenii înfipţi în talazul ierbii

câte secunde dorm în lanul de veghe
şchioape de infinitul o sau de interminabilul a?
număr stelele care înrămează bolta
unde se scaldă luna rotundă ca o zecimală

vor apune iubiri în filigran
iar noi vom sparge fosforul secundelor
mângâind coama cuvintelor
ce îmi flutură peste umeri

respir sarea albă
pe lună plină
/sepie a mărilor înstelate/
cine îşi va îneca sorţii
cine aburul nopţii îl va ancora lângă mal?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papaya

soarele care se uită pe geam
este atât de amar
miile lui de raze aprind sahare
şi parcă se agaţă de păianjenii cinefili
uitaţi de vreo penelopă în sălile pline

râzi de stop-cadrul care pare a surprinde
exploziile zilelor nimic din banalitatea de a trece strada nu ţi se pare un ritual şi totuşi
oameni trăiesc doar pentru a te ridica de pe banca în culori şterse a vieţii cu acalmiile lor în derivă

a venit vara aceea albă cu espadrile în picioare
când timpul urlă deşucheat
prin tavernele unde bei cu paiul papaya rece
vara în care avioanele trec silenţios peste suflete-paparude
simt că îţi este teamă să îmi strângi mâna
de parcă stăm între cele două corei şi nu aş fi
încă sarea clipelor-saltimbanc

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

toamnă la scadenţă
prin oraşul desfrunzit
încă o dată anii
adormiţi în stradă
pe pământul tăcut

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente incolore

acea zi fără echinocţiu mi-a schimbat viaţa/ştiai că sunt în palma ta
ca o brichetă stricată
nu puteam să întorc orele cu acea cheie uriaşă de la intrarea în oraşe
iar tu lipeai asfaltul de pe autostradă îmbrăcat într-o uniforma incoloră
şi beai stupid de sincer o halbă de bere
ca toţi artiştii nerealizaţi

ţi s-a spus vreodată că sistemul solar este populat cu emoţii pure,
din toţi arborii va curge dragostea aia cu iz de filme în 3D
şi, doar eu, voi fi ţigara slim strivită de asfalt/
ultima ta noapte zen
de parcă aici poţi trăi în parcări subterane ∞love
şi absolut niciodată nu te vei lăsa sedus
de liniile verticale ale morţii

iar acest sentiment de autoizolare ne va împlini sufleteşte
căci eu şi cu tine venim din câmpiile ivorii
tineri victorioşi capabili de a ne multiplica pinkemoji

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!