Când spectacolul vieţii e mut

Am grijă de mine deşi se moare-ncet
încă de pe când eram vioară
când spectacolul vieţii e mut
dă-mi voie sa plâng
sunt pe o urmă de rană...
nu-mi aminti cum am ajuns
femeie de foc din copilul de lut

Cât eram de frumoasă
ştiam de la tine,
astăzi nu mai ştiu de fel
dar învăţ cum se moare-n picioare
de pe vremea când
aveam pe deget inel...

Şi mă-ndepărtez de toate
să văd
până unde nu mă mai văd,
dacă vreau să uit,
să mă uit –
nimic nu mă ţine
am voie să plâng,
să mor în picioare,
şi să strig istovită după mine...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din de la Autor, Clipe (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerului tău

În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul îşi revine din fire,
suntem întrebaţi ai cui suntem fiecare...
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ţi-e bine cu mine
şi mie îmi este...

Am crezut că nimic nu mai poate da viaţă
vieţii mele/dar azi sunt fără scăpare
vorbindu-ţi te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărţire, plecare, uitare
azi-când mi-e drumul spre tine
deloc anevoios şi abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche
ca şi mine-n poziţie de drepţi-
unde ţi-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana
spânzurată de noi pe pereţi-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!

Înger, al meu, azi nu ştiu ce-mi eşti, ce-ţi voi fi!
nici ţie ce-ţi mai poate fi scris,
ce ştiu e că vreau să iubesc
în fiecare minut câte-o zi/ până când...
bătrânul cer ne va cădea în genunchi...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis viu

Ninge în primăvara asta
şi iar nu mămai aud de sub troiene
deşi fiecare vis viu
valsează afară din mine...
ca şi cum ar avea loc o altă întoarcere la sân,
(am zâmbit când m-am găsit pe-o listă a vieţii copil)
şi mi-am spus, dorind să scap de această prigoană:
de bună voie şi nesilită de nimenimai pot, vreodată, alege,
ieşirea din exil?

poezie de Daniela Pârvu Dorin (14 martie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, Isuse

Strig către Tine, Preasfinte
Strig din ţărâna umila
Ruga se-nalţă fierbinte
Doamne, Isuse, ai milă.
Stau lângă puiul ce moare
Strig hohotind cu suspine
Vino, Isuse, mă doare
Vino, ai milă de mine.

Tu vino cu oastea călare
Pe nouri de foc şi lumină
Din capăt în altul de zare
Pământul şi cerul se-nchină.

Plâng în neştire, Isuse
Plânge şi dorul din mine
Ţie-Ţi sunt toate supuse
Du-mă, Isuse la Tine.

Plâng, iarăşi plâng, plâng întruna,
Plâng pentru toţi, pentru mine
Plâng că mă bate furtuna
Du-mă, Isuse la Tine.

Să fie şi-n cer sărbătoare
Să cânte pământul şi firea
Nimic ce-i din Tine nu moare
O, Doamne, dă-mi azi mântuirea...

Vino, Isuse, la mine
Ziua se duce, e seară
Plâng despărţită de Tine
Vino, iubeşte-mă iar.

Doamne-s aicea străină,
Doamne, Te caut pe Tine
Vino pe nori de lumina
Ia-mă Isuse la Tine...

poezie de Adriana Cristea (22 mai 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirând tot mai mult din mine

Într-o zi vom rupe fâşâi, fâşâi
dintr-o pâine caldă
şi ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ţine-mi sufletul în palmă (am mâinile-ngheţate)
înveleşte-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerţi
că n-am trăit despre noi cu discreţie,
că deşi n-aveam ceas, ştiam când se trezesc păsările,
aşa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereţi
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine va creşte
ne vom bea cafeaua din aceeaşi ceaşcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)

apoi, vom rupe în două pâinea cea caldă
zămislind, amândoi, cea mai frumoasă poveste...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirând tot mai mult din mine

Într-o zi vom rupe fâşâi, fâşâi
dintr-o pâine caldă
şi ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ţine-mi sufletul în palmă (am mâinile-ngheţate)
înveleşte-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerţi
că n-am trăit despre noi cu discreţie,
că deşi n-aveam ceas, ştiam când se trezesc păsările,
aşa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereţi
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine v-a creşte
ne vom bea cafeaua din aceeaşi ceaşcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)

apoi, vom rupe în două pâinea cea caldă
zămislind, amândoi, cea mai frumoasă poveste...
17.01.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Duminici (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi singură de tot...

sfăşiată o sa plâng pe rând de toate
chiar dacă mai cred in cuvant
cu tine, eu simt c-o să-mi fac o casă frumoasă in cer
cum n-am putut pe pămant-
clipa nu mai stă rezemată-n trecut
ţin pumnii strânşi ca pe nişte pocale
prevăd c-o să cadă buchete firave de maci
pe trupul de crin fără petale...
şi abia atunci n-am să-ţi mai fiu,
câd nimic nu mă cere la schimb
când sunt strivită de flori,
şi singură de tot,
ca-ntr-o desfigurare frumoasă de nimb...
27062016

poezie de Daniela Pârvu Dorin (27 iunie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând încurcat

Mi-e-aşa o foame azi de tine
Cum nu am mai simţit demult,
Pe când aveam încă în mine
O inimă cu greu tumult.

Chiar dacă nu sunt des la tine
Cu gândul cum eram cândva,
N-am să te uit în veci, voi ţine
Veşnică amintirea ta.

Chiar dacă nu observi tu, eu scriu
Cu foc şi patimă-n stilou.
Nu poţi ceti, dar numai eu ştiu
Cum te vedeam ca bibelou.

Nu-mi mai ajunge astăzi nimeni
Să îi vorbesc, să mă destind,
Aşa cum reuşeai să semeni
Un sâmbure să mă întind

La fel cum se întinde vrejul
Pe tot ce prinde-n calea sa,
Aşa mă întindeam, ca mrejul
Ce laşi plutind în urma ta.

Nu te mai simt bătând în atrii
Şi în ventriculi ca atunci
Când amândoi umpleam şi arii
De muzică cântată-n dungi.

Era o dungă pentru mine
Şi alte zece-ţi dedicam,
Te ridicam în slăvi pe tine
Şi-ntreg pe mine mă simţeam.

Am încetat şi nicio clipă
Nu te văd lângă min' de-atunci.
Pe toate le-am străpuns cu frică
Şi le-am pus toate pe butuci.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş iubi...

te-aş iubi dar nu-mi dai voie,
te-aş iubi cum ştiu doar eu,
ca pe-o floare de aloe,
ca pe însuşi Dumnezeu

strig în noapte, strig sihastru,
strig la lună şi la cer,
o dorinţă cu albastru
totul este efemer

zorii plâng şi mă ascultă,
plâng şi eu în ton cu ei,
sunt o flacără prelinsă,
luminez tristeţi de ieri

totul e învolburare,
totul tulbure le văd,
caut o rază, încântare,
caut prin pomi doar frunze verzi

te-aş iubi dar nu-mi dai voie,
te-aş iubi, cum te-aş iubi,
te-aş iubi de bunăvoie,
dacă vrei, pentru că ştii...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai crede...?

Dacă ţi-aş spune azi copile
Că eram mic şi mă duceam cu vaca,
Iar haina ruptă de pe mine,
Era prea mare şi-o călcam cu talpa?

M-ai crede sau m-ai lua în râs,
Sau ţi-ai întoarce privirea de la mine?
Pentru că ştii copile cât am plâns,
Si cât de greu a fost ca să te cresc pe tine.

Eu n-am avut copilărie, am muncit de mic,
Bunicii tăi nu m-au lăsat la şcoală,
Eu astăzi nu îţi cer ţie nimic,
Doar te aştept, azi curtea mi-e prea goală.

Imi amitesc că tremuram în luncă
Când pica brumă peste iarba ofilită,
Iar vita noastră începea să plângă
Si mă privea parcă cu milă şi obidă.

-Ehei copile, astăzi plâng,
Sunt amintiri ce dor mai rău ca boala,
Nu pot în braţe să te strâng,
Si cel mai mult mă doare depărtarea!

Că de-ai fi fost aici cu mine
Te-aş fi rugat ca să mă duci pe câmp,
Mi-au mai rămas puţine zile
Si nu am lacrimi să mai plâng.

Mi-aş fi dorit să văd ultima oară
Malul izvorului unde plângeam,
Să simti şi tu cum este să te doară
Când alţii râd de tine că tatal tau este ţăran.

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A bon entendeur!

Motto: "Acum visez/Deşteaptă-mă/
Doamne, că nu ştiu ce fac!" (C. Ciornea)

Solitudinea nu mai îmbracă haina consolării
eu sunt de pe vremea când oamenii
nu-şi recunoştea toate înfrângerile,
de pe vremea când nu eram deprinşi
cu nevoinţele noastre
azi, numai iubirea nu se simte la fel...
îmi revizuiesc subconştientul, într-un
A bon entendeur! pe care-l salut,
aş vrea ca magia emoţiei
să anuleze spaţiul şi timpul
ca-n vremurile bune,
dar fără să sânger îndelung.
Nu pot să nu-ţi simt lipsa
până-n taina mărturisirilor mele...

19.01.2022

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (19 ianuarie 2022)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de iarnă

Dacă ning şi vezi că tac, cu sufletul te strig,
ia aminte!
(şi pune-n vatră lemne,
în jocul nostrum, în care nu eşti, se face frig...)
în agonia iernii ni-s trupurile sfinte
nu ştiu de ce-ntorc luna pe toate părţile
(de ce cuvintele
cu care scriu sunt ace de brad
ce scrijelesc în piele!
din a noastră poveste nu se iese ca din alte poveşti...)
focul naşte-n zăpadă culori nepământene...
ştiu şi când umbli peste tot în mine
şi cum în lacrimă nu mă gaseşti,
cu sufletul te strig
noi vom sfârşi sugrumaţi de troiene!
De-aceea ard în fereastră un bob de tămâie
nu ştiu cât din mine îţi mai curge prin vene...
în palmele noastre văd urme de cuie
aşa mă provoc, eu! rănindu-ne
şi stând agăţaţi cu sufletul de stele
cine-mi mai hrăneşte sângele? strig...
(aprinzi sau stingi un foc, lasă semne...)

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (7 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima adresă

eu stau undeva, unde timpul a stat
mă caut, ştiu că mă am
am pus la cap un gând din clipa dintâi
căutam nişte paşi să ajung iarăşi la mine
ultimii paşi dintre cei rămaşi
păşeam înapoi printre ace de brad, prin frânze uscate de griji
plecam dincolo, noi, amândoi
de ajuns nu a ajuns decât pasul, noi am rămas suspendaţi între noi
acoperiţi-mă iarăşi cu flori
potecile zac stranii la picioare de nori
şuvoi de sânge ţipă în mine, arterele sunt pline de glod
cad firele vieţii când pleci
mă caţăr pe firul de iarbă
mă aştepţi iarăşi în prag
offf, mi-e dor de cel drag
dar pasul e gol, se afundă în nămol
vroiam să mă nasc, dar unde să fac acel pas
acum zac în firul de iarbă ţesut între noi
poarta e deschisă dar pragul e gol
sunt pasul uitat într-un veac
şi plâng astăzi, mă plâng
eu am plecat cel dintâi
adresa mea o găsiţi, mâine, la căpătâi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia izvorul vieţii

Femeie, când mă uit în ochii tăi,
Văd cerul plin cu stele,
Femeie, când ascult cum bate inima ta,
Văd viitorul vieţii mele.

Femeie, când eşti departe,
Sufletul mi se aprinde de dor.
Când eşti lângă mine,
Dorul mi se preschimbă în amor.

Femeie, când sărut mâinile tale
Albe ca miezul pâinii,
Atunci înţeleg că tu eşti
Speranţa mea în ziua de mâine.

Căci fără tine, femeie, lumea ar părea
O frunză bătută de vânt,
Dar cu tine e ca o grădină a raiului,
Unde îngerii niciodată nu plâng.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar şi aşa te iubeam...

parcă eram de gânduri născut,
in vis, iubire să-mi ajungă!
aveam gura pregătită de sărut
ochiul cald să te străpungă...
aveam zece mâini
dar mai multe- eu aş fi vrut...

până... ieri noapte/când
uimită de cât te iubeam!
mi se retezase o mână
ca-ntr-o ceremonie gravă
ca intr-un vis... de deochi...

dar... şi aşa te iubeam
te iubeam fără gură,
fără mâini...
fără ochi...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 septembrie 2007)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai numai două picioare, poţi să te duci unde vrei. Când o să ai patru picioare (adică după căsătorie), dă-i de mâncare şi apoi du-te unde vrei. Când o să ai şase picioare (adică după ce ţi se naşte copilul), să-ţi spună: "Taticule, nu te duce!".

proverbe bengaleze
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu nu mai eram de mult Femeie. Încetasem să mai fiu femeie, de când nu mă mai puteam apleca să-mi leg şireturile. Nici să alerg. Nici să urc sau să cobor scări, fără a mă ţine de ceva sau de cineva. Încetasem să mai fiu femeie, când nu aveam cui spune La mulţi ani, dragule, sau Noapte bună sau când nu aveam pe cine aştepta, acasă, şi când nu a mai fost nimeni să-mi deschidă uşa. Să-mi spună că i-a fost dor de mine.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

eram şi cântec, şi cuvânt
eram şi aer, eram ape
dar nu ştiam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
şi degete eram pe clape
dar nu ştiam prin ce supape
mă vei turna în om de rând

azi sunt şi zâmbet, şi alint
şi lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu ştiu de eşti aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare covidiană

De-o vreme
toate drumurile mă cară în spate
statul pe loc parcă-mi contemplă
mersul pe jumătate...
botez un cer peste viaţa mea
în fiecare vis...
şi strig ca nebuna:
"nu-mi ajunge o viaţă
să iubesc un singur om''
aş fi obraznică
dacă aş mai cere una?
mă uit la cerul sub care trândăvim
pentru când vom fi liberi, mi-e teamă...
iubirea să nu bată pasul pe loc când ne iubim...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (17 aprilie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

m-am căsătorit eu cu o femeie pe vremea lui ceauşescu
eram utecist fără voie tovarăşii
s-au gândit să mă bage şi în partid abia am scăpat pe motiv
că la vremea aceea pictam nuduri de femei fără cap

care de altfel s-au vândut foarte bine (?!)

şi atunci şi după căsătoria de-atunci care nu
mai dăinuie şi în zilele noastre - o altă
femeie mă ţine acum în viaţă cu capul
pe umerii mei

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcolară

La ora de Geografie,
Demult, când eram şcolari,
Învăţam pe rând de toate,
Câmpii, dealuri, munţii mari.
Învăţam de lacuri, râuri
Şi de Dunărea bătrână.
Aveam "Geogra" Marţi şi Vineri
După ora de Română.
Eram toţi prezenţi la ore,
Nimeni nu era absent.
Profesoara era nouă
Şi era cam exigentă
Şi de cum intra în clasă,
Rând pe rând ne asculta.
Aveam voie cu ATLASUL
Şi să folosim hartà.
De ştiam era drăguţă,
De nu?-ne sancţiona
Şi ne dădea note proaste
Ce ne stricau media.
Dar cum toate se termină,
La fel şi anul şcolar.
În ultima zi de cursuri
Să vadă de-avem habar,
Vine profa şi ne zice:
-Astăzi vreau să vă testez.
Asta aşa, pentru mine,
Fără ca să vă notez.
Vreau să scrieţi fiecare,
Ce v-a plăcut cel mai mult?
Lecţiile cu podişuri,
Sau cele de la-nceput,
Cu pajişti, câmpii, fâneţe,
Sau cu codrii seculari,
Cu vârfuri de munţi semeţe,
Sau cu peşterile mari.
Iar aşa, pentru vacanţă,
Dau tema ca toţi să ştie,
Până-n toamnă când începem,
Care-i culmea-n Geografie?
Stau şi mă gândesc o clipă;
-Nu-mi stric eu vacanţa verii
Şi-i zic:-să bagi VÂRFUL OMU
Drept în PEŞTERA MUIERII!!!

poezie de Nicu Vălean
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!