Pentru toamna mea încoronată

dacă aş mai avea oglinda
cu chip de când nu eram nici copil nici numai
un surâs blând
inundat de vară în umbrele norilor ce învăluie
valea înverzită

oh, dacă aş mai avea-o în agenţia mea filantropică
de dăruit
grădini
aripi de păsări
priviri cu sclipiri
mirosul de iarbă crudă
scoici de care să-ţi lipeşti urechea
fluieratul unui tren ce tocmai soseşte în gară!

cum mă încăpăţânez ca o pisică
sub soarele binefăcător pentru albine
din toate acestea să mai păstrez
câte ceva pentru toamna mea încoronată
însufleţindu-mi puterea de a iubi
hulubii albi aflaţi laolaltă cu rândunelele gri

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă încoronată

oglindă/ chip/ de când nu eram nici copil nici bătrână
inundată în umbrele verii ce învăluiau valea înverzită
oh dacă te-aş mai avea în agenţia mea filantropică
de dăruit
grădini
aripi de păsări
priviri cu sclipiri
mirosul ierbii cosite
fluieratul unui tren ce tocmai soseşte în gară
scoici de care să-ţi lipeşti urechea
melci ce se ascund în cochilii
căluţi de trestie galopând cu coamele în vânt

sub soarele binefăcător pentru stupi
cum mă încăpăţânez ca o pisică
din toate acestea să mai păstrez câte ceva
pentru toamna mea încoronată
ce-mi însufleţeşte puterea de a iubi hulubii verzi
zburând la un rând cu rândunele gri

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun val

ai noroc ai fi vrut să-mi spui la plecare
marea mărgineşte nisipul în apus verde
aş fi vrut să-ţi răspund
stânjenită de mirare
dar ce să explic
de ce tocmai pe mare
de ce nici un platan doar sunt atâtea râuri
de ce vapoare vechi şi cât de singure
îşi întreţin tăciunii aprinşi
de ce nici un val în asfinţitul incert
şi de ce râurile au secat şi nici un platan
gigantic pentru popasul pe ape
uite se vede ţărmul numai am murmurat
şi câte porţi deschise spre înafara lui

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie

Se găsesc 23 de adolescenţi,
Nici prea înalţi, nici prea scunzi,
Nici prea răi, nici prea cuminţi,
Nici prea slabi, nici prea activi,
Nici prea responsabili -
Asta dăunează grav sănătăţii!
Se adaugă 34 de ore pe săptămână -
De 4 ori câte 7 şi o zi de 6 -
Din care rămân doar...
Shhh!
Se mai sparge câte un geam,
Se mai trânteşte câte o uşă,
Se mai aruncă cu câte o cretă,
În fine!
Apoi se obţine câte un rezultat
Pe la câte o olimpiadă,
Niciodată pe măsura aşteptărilor,
Se mai ia câte o notă de trecere
În lucrare,
Apoi se mai face şi câte ceva bun,
Doar tre’ să existe un echilibru în toate!

Dar dacă-i vezi dincolo de aparenţă,
Vei observa 23 de suflete,
Nici prea mari, nici prea mici,
Nici prea tari, nici prea slabe,
Nici prea optimiste, nici prea pesimiste,
Însă pline de zâmbete rotunde
(Care uneori apar şi-n timpul orei…)
Şi de speranţa că vor găsi la şcoală
Sprijinul, imboldul şi puterea de a
Intra în vârtejul vieţii,
Prietenii de suflet, dar şi reperele
De care au nevoie.
E, şi-n timpul orei
Dacă se mai aude câte un bip,
Sau dacă se mai uită melancolici
Pe fereastră,
Ori dacă pe chip le-a mai apărut
Câte un coş
E clar: sunt îndrăgostiţi
Sau şi-o doresc;
Înlăuntrul lor se poartă războaie
Mai grele decât vor ei s-o arate.
Ei, ar mai fi multe de amintit.
Ca să rezum voi spune
Că totul trebuia
Să poarte un nume,
Aşa că i s-a spus
Clasa a X-a A!

poezie de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme

m-am lăsat scanată
de propria retină
ajutător cronometru atuurilor
nu sufăr de fobia distanţelor
fetiţele nu sunt alergice la stele
de pe aceeaşi parte de peron
dacă aş putea m-aş întoarce
în împrejurare solemnă
pe steaua mea surâs
de unde am fost luată când eram mică
să o pot boteza
de câte ori îmi explic
de ce acolo
există un loc
în care nu aveam voie

poezie de Marilena Tiugan din Din arierplanul unui surâs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara rulantă

una urcă alta coboară
pereche alunecă
între sus şi jos
greu să-ţi ţii echilibrul
câte chipuri sunt pe treptele de plumb
câte mâini de zăpadă caută
balustradele ce se deplasează cu aceeaşi viteză
oh dacă scara se rupe sau numai o treaptă
spre ieşire
cei din spate îi văd pe cei din faţă
şi tălpile încălţărilor pieptănate de podea
se despart în triunghi
şi alţii tot vin cu scări fixe
ascunse sub aripile lor
pictate cu pene de aur
de păsări care fug de moarte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheie pentru o zi de ianuarie

peste măsură de colorat visul
cu gust de femeie râzătoare roşie în obraz
dă târcoale unui cer proptit în pereţii albi ai odăii
în afară
oprit la vechiul pervaz
ca o predare în faţa unui destin
gerul înţepeneşte ramurile ude
şi toate continuă a fi departe de uşă
(oare vor da renunţările cândva roade?)
deodată se luminează deasupra mâinilor
ba da încă da
toate acestea nu se petrec în imaginaţie
aş scrie acum pe zăpadă
o pagină ce arde

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici...

nici nu cred c-ar fi azi prima oară
când doar eu şi doar eu am greşit
inundaţi de o ploaie de vară
arşi de tot de un băţ de chibrit
defilând dintr-o gară în gară
c-un trifoi de iubit/neiubit

nici nu cred că ne-ascundem departe
doar un deget ceva să întinzi
ca o miere pe-o foaie de carte
şi în ea să te prind să mă prinzi
cum scriam nu demult ne împarte
o aceeaşi oglindă-n oglinzi

nici o brazdă de tine nu-mi trece
sunt un mitrea cocor blestemat
or ion alu marţi treisprezece
tu ai şnur de picior des legat
pe un câmp de muşcate-n ghivece
la un fericit moment dat

şi nici toamna în frunte nu-mi bate
numai lemnul din mesele mici
de prin birtul cu geamuri crăpate
de la nişte-mbrânceli de voinici
de pe unde te-aştept pe jumate
pe când tu pe jumate nici...
nici...

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantaneu

înainte de a auzi întrebarea
cuvintele aşteaptă
nici ele nu ştiu
de ce
tremurătoare împreună cu ultima frunză
toamna surâde echivoc
nici eu nu pricep dacă vede ceva sau nu
ştie ea de ce irită până şi capete încoronate
poezia e somată să dea un răspuns
nu blestemă ceea ce îi e de ajutor
în cumpăna dreaptă stă
mereu pierdutul iar visatul
îi zâmbeşte altui timp
să nu strice doamne fereşte clişeul

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui şi să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă. Iar dacă nu respectă pe nimeni, nici nu poate iubi pe cineva, şi astfel, neiubind pe nimeni, ca să se afle în treabă sau ca să-şi omoare urâtul, se lasă în voia patimilor şi ispitelor trupeşti, şi, stăpânit cum e de metehne, ce deosebire mai poate fi între el şi un animal?

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cauza ta

Vocea ta m-a ars,
Şi mă gândesc ce mi se întămpla
Dacă vorbeai cu gura la urechea mea,
Şi mă sărutai,
Probabil urechile dispăreau
Să-ţi facă loc prin tot corpul,
Nici gâtul meu nu mai avea rost
Dispărea cu totul,
Un cap vrăjit nu-l mai suporta
Nici mâini, nici picioare
Ce-a mai rămas?
Talpa!?
Dispărea şi ea la tonul vocii tale.
Eram dat dispărut
Ziarele urlau că nu mai are cine să ţină capul,
Eram în plin scandal
Din cauza vocii tale.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (8 aprilie 2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ogrădeasa - Valea Târgului

Ochii tăcuţi
ai amiezii ne înveşmântau
în culoarea cerului
şi oile uşor
începură să cânte
cântarea ierbii
când aripa vântului
ne atinsese de-abia
era vară
în tufele de la Ogrădeasa
ce ne îmbiau la umbră
să ne răcorim privirea
în mirosul de fragi
şi apă de izvor
paşii
ne erau o cântare
aproape de oi
în culoarea zilei
când ochii ni-i scăldam
şi-n paşterea ierbii
apa de izvor
aproape
ni se scurgea pe mâini
pe degete
împletite cu privirea
până departe
pe Măgura Vadului
Ogrădeasa
e cântecul ierbii
e apa-n izvor
ce-ţi satură
şi ochii şi paşii
pierduţi în cântare
cu oile-n mers
acolo
sub stropi de priviri
stropii de apă
ţi se înşiră
ca fragii pe fir
în miresmele verii
izvorul şi umbra
când ţi-s aproape
şi turma-i
alături de tine
la Ogrădeasa
paşi-mi erau o cântare
pe strunele verii
când ceru-i aproape
şi norii şi vântul
pe palme te ţin
un licăr de ape
paşi-mi erau
un cântec pe strune
când oile pasc
şi suflul le simţi
şi paşii mărunţi
în iarba cea deasă
când ziua
era un surâs
pe urmele oilor
acolo
ni se pierdură
şi paşii şi ochii
pe strune de vis
nici fluierul
nici mersul
nici ochii
când nu-ţi mai lasă
nicio odihnă
cântarea ierbii
cântarea
oilor mele
răsuna pe aproape
melodie
din ape ţâşnită

mirosea a Bogata
mireasmă de vis
din Paradis
în anii
când eram copil
şi mă scăldam
la umbră
în ochii oilor
cumpănă-n vis
paşi-mi erau o cântare
şi frunze şi dor
pe la Halauă
când Cetăţuia Vadului
ne stăruia în priviri

de Valea Târgului
mi-aduc aminte
când primăvara timpurie
ne scălda paşii
în fruntea mieilor
atât de gingaşi
şi-a oilor
un breavăn
şi-un vis înflorit
Bogata de Jos ne era
pe urmele mieilor
bureţii de prun când creşteau
în iarba cea deasă
sub pruni
o mireasmă aparte
Valea Târgului era
până
spre Fundul Târgului
ori
spre Dealul Blaghii
mireasmă
de miei în Ardeal
de iarbă şi flori

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (23 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Când voi muri, iubirea mea,
Nu vreau cântece sumbre
Nici trandafiri la cap să-mi stea
Nici chiparos cu umbre.
Ci fii o iarbă care creşte
De rouă udă şi de ploi
Şi dacă vrei, îţi aminteşte
Şi dacă vrei, uită de noi.

Eu umbrele nu voi vedea
Nici ploia nu o s-o mai simt
Nici n-o s-aud vreo păsărea
Cântând ori chiar jelind.
Dar când amurgul va veni
Tăcut eu voi visa
Şi poate îmi voi aminti
Şi poate voi uita.

poezie de Christina Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să ştii care e cea mai mare putere de care nici nu-ţi pasă? Puterea de decizie – da, nu eşti obligat de nimeni în afară de tine să suporţi ceva; e strict treaba ta dacă alegi să înghiţi toate nedreptăţile care ţi se fac şi să taci ca un miel blând fără să-ţi aperi demnitatea. Da, nimeni nu te poate reţine să renunţi la ceva dăunător ţie în afară de propria ta frică; crede-mă: te vei descurca şi pe cont propriu cel puţin la fel de bine. Gândeşte-te pe termen lung la beneficiile pe care le poţi avea. Da, ai tot dreptul din lume să găseşti pe cineva care să te aprecieze. Nu eşti legat de un loc sau o persoană cu lanţuri indestructibile. Acestea se află doar în mintea ta şi te împiedică să faci ceea ce ştii deja că ţi-ar fi mai bine. Strânge din pumni, adună-ţi puterile şi ia o decizie în folosul TĂU!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă afară

..

plouă afară
o ploaie amară
chiar dacă e vară...

tu stai într-o gară
şi-aştepţi trenul de seară
să treacă iară...

în care să urci
dacă apuci
să te tot duci...

prin ploaie bulbuci
pân' la răscruci
să nu te întorci

vreodată aici
nici măcar să zici

ce viaţă amară
când eşti singur într-o gară
chiar dacă afară
plouă a vară...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră este o continuă lecţie de zbor. Ea începe cu un zbor incredibil de frumos în visul copilăriei, un vis de care ne vom aduce aminte mereu. Apoi ne cresc aripi imaginare cînd ne îndrăgostim, când privim cerul nopţii, când alergăm desculţi prin iarbă, când admirăm păsările şi creştetul munţilor. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a ei, viaţa e un zbor cu aripi de plumb, pentru că trebuie să le întindem o mână celor aflaţi în suferinţă, pentru că trebuie să ne ţinem apropiaţii de mână când trecem peste obstacole grele. Într-un final, sufletul nostru ne părăseşte cu fâlfâitul unor aripi mute şi nevăzute de nimeni.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu născoci o împărăţie în care totul să fie perfect. Pentru că bunul gust este virtute de gardian de muzeu. Dacă nu ţii seama şi de gust, nu vei avea nici pictură, nici dans, nici palate, nici grădini. Vei fi lipsit de ele prin însăşi pustietatea perfecţiunii tale. Creează o împărăţie în care totul să fie, simplu, înflăcărare entuziastă.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noua zi, cu cer senin, se anunţa tare frumoasă, călduroasă, o adevărată zi de vară. Doar pentru Mihai emoţiile nu luaseră sfârşit; mai avea de trecut un hop, ultimul... Bineînţeles, ştia foarte bine, era pregătit, învăţase... Dar putea scăpa de emoţii, frământări? Nici gând! Toată noaptea îşi chinuise mintea cu întrebări banale de genul: "Dacă nu voi şti ceva la un moment dat?"; "Dacă nu-mi voi aminti?"; "Dacă o să uit?"; "Dacă o să-mi dea ceva ce mi-a scăpat, ce n-am învăţat...?!"; "Dacă n-o să termin la timp?!"; "Dacă, dacă...?!" Şi somnul nu-i priise deloc.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A iubi toamna

A iubi, toamna, e-un biet pleonasm,
O poarta in cer se-nvirteste, neunsa,
Cad, iata, imperii de tulbure frunza
Si totusi se aude si ultimul basm.

A iubi, toamna, e oglinda-n oglinzi,
Halouri ciudate pe lucruri danseaza,
Insecte damnate fac cuiburi in raza,
Speranta renaste in cei suferinzi.

A iubi, toamna, neant si refren,
Vin pluguri pamantul spre cer sa-l rastoarne
Si ultimul fulger, semnat ambigen,
E parc` - un altoi pentru sange si carne.

Si tipa a pierdere tren dupa tren
Si mieii duc iarba uscata pe coarne.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edmund Pollard

Să fi vrut, mi-aş fi înfipt mâinile din carne pieritoare
În discul florilor pline de albine,
În oglinda ca o inimă de foc
Sclipind în lumina vieţii, soarele minunii.
La ce folosesc pistilul plin de polen sau petalele,
Sau razele care formeaza aura? Farse, umbre
Ale inimii florilor, flama centrală
Este toată a ta, trecătorule;
Intră în sala de banchet de-a dreptul,
Nu te strecura ca şi cum ai avea dubii
Dacă eşti bine primit – agapa este a ta!
Nu lua puţin, refuzându-ţi multe
Cu un timid "Mulţumesc", când eşti flămând.
Îţi este sufletul viu? Atunci lasă-l să se ospăteze!
Nu lăsa balcone unde poţi să te caţeri,
Nici sâni albi ca laptele unde poţi să te odihneşti,
Nici capete aurii să împartă perna singure,
Nici cupe cu vin cât vinul este dulce,
Nici extazul trupului sau al inimii.
Vei muri, nici o îndoială, dar mori trăind
În adâncimi de azur, contopit şi logodit,
Sărutând regina stupului, Viaţa!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!