Pâinea mamei
Mama, bună gospodină,
O făcea doar cu făină
Și, etapă cu etapă,
Drojdie (maia) și apă;
Mai punea un strop de sare
Și-o grămadă de răbdare.
În copaie,-apoi, reține,
Frământa aluatul bine
Și, cu-o cruce creștinească,
Îl lăsa să se dospească.
Cu-o răbdare ca de piatră,
Pâinea o cocea pe vatră.
Caldă, bună, delicioasă,
Mama ne-o punea pe masă,
S-o mănânce copilașii,
Fetele și băiețașii
(Împreună cu părinții,
Credincioși cum sunt doar sfinții),
Cu mâncarea cea gătită
Tot de mama mult iubită.
Azi mă-ntreb cu nostalgie:
Unde ești copilărie?
Unde sunt părinții mei?
Unde-i mama, pâinea ei?
poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (21 august 2022)
Adăugat de George Budoi

Votează! | Copiază!
1 George Budoi [autorul] a spus pe 21 august 2022: |
| Poezie scrisă și publicată la 5 ani de la moartea tatei. |