M-am făcut băiat mare

Am crescut
odata cu pomii
din ogrda noastra
pe care-n fiecare vacanta,
vara,
îi udam mereu,
scotând cu ciutura apa
din inima pamântului.

Am crescut
cu frunza
ce se hârjonea cu vântul,
odata cu rasaritul
si scapatatul soarelui.

Am crescut
si ma despart
de ora
unui timp ireversibil
când nu mai pot fi copilul
neastâmparat de odinioara
alergând în vipia verii
cu tipete
dupa iepuri.

De-acum, mama,
n-o sa ma mai certe vreodata
ca sar gardul la vecini
ori c-am sarutat o fata
si nici din tinda
n-o sa mai poata striga:
,, Vin' acasa mama
ca se raceste mâncarea! "

De-acum voi fi altul
caci asta-i ursitoarea,
disperarea
si împacarea.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A crescut dolarul, a crescut francul, a crescut lira, a crescut euro, treaba lor. Ai noştri au făcut ceea ce au promis: să ţină leul pe loc.

aforism de Cristinel Mortici (10 ianuarie 2016)
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseala verii

De-acum, vara e obosită şi înfrântă,
În pomii desfrunziţi o pasăre nu cântă,
Vântul suflă, mereu mai sus cerându-şi locul,
Arde-n cămin focul scăpărând.
Acolo, cântăm pe rând
Noi doi. Inima mea şi focul.

Nu mai sunt crini. Nici trandafiri, nici muguri
Şi-acolo-i un paner cu struguri.
Flăcări dulci în galbene veşminte-şi fac jocul.
Unei părţi din sevă-n flamă îi dau vânt.
Ne înălţăm în acelaşi cânt
Noi doi. Inima mea şi focul.

Iubita vine să-împărtăşim o sărbătoare,
Se înalţă, privindu-ne prin arbori, la est, luna cu mirare,
În vreme ce-n tustrei dorinţele-şi desfac ghiocul;
Focul de-acum se stinge, îl privim cum scade;
Şi-o pace mare dezmierdările-şi sloboade.
Noi doi. Inima mea şi focul.

poezie clasică de Paul Heyse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, copilărie

Adio, copilărie!
Azi am împlinit 76 de ani.
Nici nu ştiu cum au trecut,
Nici nu ştiu când am crescut.
Mai întâi mi-au crescut ochii,
Apoi pantalonii,
Mi-a crescut curiozitatea,
Şi apoi dorinţa,
După aceea,
Mi-a mijit mustaţa,
Şi, o vreme, mi-a crescut
Ştiinţa de carte.
Apoi mi-a crescut familia,
Experienţa,
Salariul tarifar
Şi concediul de odihnă,
Pe urmă mi-a crescut,
Pofta de avere,
Intoleranţa,
Şi tensiunea arterială,
A apărut apoi teama,
De a trece strada,
Şi au crescut petele albe,
Din întunericul nopţilor.
Şi astfel,
Fără să prind de veste,
Azi am împlinit 76 de ani.
Adio, copilărie!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crescut (Versuri dedicate lui Adrian Păunescu)

Am crescut în umbra unui gând din copilărie.
M-am hrănit din lacrimile tuturor
culese de poetul neobosit.
Cartea lui - scripetele fântânii la care vin visătorii.
Ciutura încă se mai miră:
- Cum stă cruzimea ascunsă de toleranţă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine îl vede pe copil cum creşte? Nimeni! Numai cei care vin din altă parte spun: "Vai, ce-ai crescut!" Dar nici mama, nici tata nu l-au văzut când creştea. El a devenit, în timp. Şi în fiecare clipă a fost ceea ce urma să fie.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Mama, pentru mine...

Mama este pentru mine,
Faptura cea mai scumpa in lume.
Pentru ca viata mi-a dat,
M-a crescut, m-a alintat
Si in fiecare zi
Nu-nceteaza a ma iubi.

Iar mereu eu vreau sa-i spun
ca ii multumesc oricum.
Pentru ca-n orice dimineata
imi ghideaza pasii-n viata
si in fiecare seara
ma acopeara-ntr-o doara
cu-un pupic si-o imbratisare
sa visez ce-o sa fiu mare.

Doamne, ce mult mi-as dori
Clipa asta de-as opri
Sa cant si copil sa raman mereu
Doar pentru tine mama stiu
Copil in imima-ti eu o sa fiu.

Te iubesc, MAMA.

poezie de Lucretia Timus (28 februarie 2017)
Adăugat de Lucretia Timus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate se risipesc

Pe o băncuţă veche şi stricată,
se-aşterne praful într-un final,
Rămâne-o frunză ruginită,
lângă-acea casă, plai natal.
Frumoase, veşnice sunt amintirile,
părinţii încă te aşteaptă,
pe faţa lor îmbătrânită,
le curg de dor şi lacrimile.
Pe lângă poarta împietrită,
trec copilaşii mulţi şi jucăuşi,
şi mama iese într-o fugă
sperând c-apari şi tu printre uşi.
Copil fiind, nu preţuieşti,
tu nici c-aproape nu-nţelegi,
cum ai crescut şi ai uitat,
părinţii nu poţi să ţi-e alegi.
Noi am crescut şi am plecat,
dar mama, tot te-a aşteptat,
ea crede că nu o să uiţi,
s-o vizitezi mai des,
pe frunte dulce s-o săruţi.
Cum e făcută lumea asta,
să nu realizezi la timp,
că-nbrăţişarea mamei noastre,
n-o poţi avea plângând.
Învaţă să nu-ţi uiţi părinţii,
să îi iubeşti şi să-i susţii,
ei au făcut la fel cu noi, fiind pitici,
dar ai crescut, e rândul tău!

poezie de Inga Morari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

A fost odata prin '80,
A fost ca-ntr-o poveste,
Ce n-o sa mai vedem in veci,
Doar in memorii este.

O lume fara internet,
Laptopuri sau Ifoane,
Statea intregul tineret,
Afara pe maidane.

Nu exista mobil cu SIM,
Pentru a da de stire,
La ora care sa ne gasim,
Sau locul de-ntalnire.

Conectia noastra nu era,
Prin Wi-Fi si Facebook,
Nici bateria nu slabea,
Cand ne urcam in nuc.

Acasa seara ne-ntorceam,
Murdari si obositi,
Si dupa cina adormeam,
Cu totii fericiti.

Copilul meu imi spune-acum,
Ca nu-i merge tableta,
Ii zic ca sa mai iasa-n drum,
Putin cu bicicleta.

poezie de Ionică Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tăcutele amurguri

Mi s-a ascuns,
din văzduhuri, vara
şi nu mai arde
ţarina ca para;

de-acum frunza
va muta din geamuri
odiseea serii
dezmierdată-n ramuri.

Prin tăcutele amurguri,
asfinţirea verii
îmbracă în roadă
gutuii şi merii;

asemenea lor,
inima-mi cutează,
iar miezul vârstei
încă mă păstrează.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui copil catre parintii plecati

O, draga mea mama te rog sa te-ntorci
Fara tine sunt pustiu ca un lan,
La scoala sunt batjocorit ca nu am parinti,
Si invatatoarea ma face orfan.

Dragul meu tata te rog sa revii
Ca banii nu sunt importanti,
Ai plecat cu mama printre straini
Si pentru averi tu te zbati.

Eu nu vreau jucarii nici haine mai scumpe
Nici telefoane de fite, nici casa,
Doresc sa am o copilarie frumoasa
Si parintii sa imi fie acasa.

Cand ma pun in pat seara sa dorm
Eu cer intelepciune si minte,
Parintii mei dragi da nu aveti griji
Ca eu sunt destept si cuminte.

Mama, la televizor cand vad accidente
Mi-e frica si ma trec fiori,
Ca pot sa raman de mic fara tine
Si mi-e teama ca poate tu mori.

De ce ati plecat dragii nostri parinti?
Ne-ati lasat acasa de mici,
Sa va ducem lipsa, dragul si dorul
Sa ne creasca matusi si bunici.

Mama, sunt voinic si nu m-ai vazut
Tu nu stii ca deja imi cad dintii?
La serbari nu ai fost si imi este rusine
Ca ai lipsit de la sedinte cu parintii.

Tata, sa stii ca am note bune
Si la fotbal sa stii ca sunt bun,
Abia astept sa te vad pe "facebook"
Si dupa program sa ma suni.

Tata, eu tie iti duc foarte mult lipsa
In suflet te port tot mereu,
Nu are cine sa ma apere tata
Si cu cine sa inalt eu un zmeu.

Parintii mei dragi veniti iar acasa
Ca nimeni nu ma mai baga in seama,
Degeaba imi trimiteti bani si pachete
Cand deja bunica-i bolnava.

Copilarie eu n-am dar nici sarbatori
De zile, de luni, si de ani,
Din cauza saraciei si a unor corupti
Am crescut ca un semi-orfan.

poezie de Boros Otto (22 mai 2019)
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

M-a crescut mama în poală
Din leagăn şi pân' la şcoală
Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul
Mi-a vegheat somnul şi gândul.

M-a învăţat să gânguresc
Să spun mamă, să zâmbesc,
M-a învăţat apoi prin casă
Primii paşi până la masă.

M-a învăţat ca să nu mint
M-a învăţat să nu m-alint
Să nu ştiu ce este frica
Toate m-a învăţat mămica!

Mamă bună, mamă dragă
Te-oi iubi o viaţă-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut
Pentru că tu m-ai crescut.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Ficior de plai

Crescut în brazdele din glie
Şi alergând pe câmp mereu,
'Cercam condeiul pe-un eseu
Visând la marea poezie.

Împins şi de umorul meu,
Satirizam cu ironie
În vers, cumplita tiranie
Încă din vreme de liceu.

Când văd că azi ca şi 'nainte
De jos pân' la Palat se minte
Sunt revoltatul fără grai.

Eu ripostez cu pana mea
Ca un ficior, oltean sadea,
Crescut pe-acest picior de plai.

sonet epigramatic de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbele mamei

"Măi băiete castravete",
Spunea mama şi râdea,
"S-au strâns fete cucuiete,
Ieşi la joacă, nu mai sta".

"Eu mai am puţină treabă
Apoi, cât nu eşti pe-aici,
O să mă întind degrabă
Şi-o să pun bila pe cinci".

Seara, când veneam la masă,
Mă certa cu drag: "Got, Got,
De când ai plecat de-acasă
Ţi-a crescut barba de-un cot".

Mă scuzam stând în picioare
Şi-ndrugam numai minuni
Zicea mama: "Tolba-i mare
Şi e plină cu minciuni".

"Hai că nu-ţi caut pricină
Du-te-n pat, nu face scene
Că Moş Ene o să vină
Să-ţi dea cu lipici la gene".

Azi, când timpu-i cere plata,
Zace-n pat în dormitor
Şi îmi spune: "De-acum, gata,
Ca un bivol am să zbor".

poezie de Octavian Cocoş (4 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puiul fara mama

Cocosul si gaina lui
S-au hotarat sa fac-un pui,
Si l-au facut minune mare,
Frumos de parca rupt din soare.

Gaina nu se multumea,
De-o vreme cu ograda sa,
Si-a vizitat curtea cealalta,
Sa vada si alta poiata.

A inceput sa faca oua,
Intr-o zi sapte, alta noua,
Sa-l multumeasca pe taran,
S-o mute poate-n paravan.

N-a fost mutata si gaina
S-a pus la vorba cu vecina,
Si a aflat ca-s multe turte
Si paravan in alta curte.

Asa gaina si-a luat zborul,
Dar ce-a facut cu puisorul?
Iata! cocosu-ndurerat,
Drept closca el a fost lasat.

Acum puicuta se numea,
Si la cocos mai trimitea,
Graunte sa-i mai treaca dorul,
Si pentru-ai creste puisorul.

De la o vreme gainusa
Uita... sa mai deschida usa,
La curtea care-a parasit-o,
Si de cocosul ce-a iubit-o.

Cocosul na-ncetat vreodata
Sa fie si mama si tata,
Si-a cautat o alinare,
In puiul lui, acum mai mare.

Intr-un final si-a amintit,
Gaina oul ce-a clocit,
Si c-a lasat acol-un pui,
Doar cu iubirea tatalui.

Si-a pus la spionat o curca,
Sa vada cum se mai descurca,
Uimita a fost foarte tare,
S-auda ca puiutu-i mare,

Si e cocos la casa lui,
Si are chiar si el un pui.
Are si o gaina buna,
Mereu ii vezi doar impreuna.

Cocosul cel batran era
Cu puiul sau alaturea,
Sa nu bage vreodata-n seama
Ca a crescut fara de mama.

Si l-a -nvatat sa fie tare,
Sa treaca orice incercare,
Sa lase-n urma orice-i rau,
Sa lupte pentru puiul sau.

Gaina auzind acestea,
A deranjat-o putin vestea,
Ca puiul ei frumos, de seama,
Nu stie ca ea-i este mama.

Curaj in pene, cioc in fata,
Pornit-a intr-odimineata,
Spre curtea care a lasat-o,
Si casa care a uitat-o.

De-acolo i s-a dat de veste,
Ca cel batran cocos nu este,
Si c-a murit de-o saptamana,
Si puiul n-a vrut sa ramana..

S-a dus la el in departare,
Caci mort era de supare,
Si cum avea si dans-un pui,
Mereu statea cu grija lui.

Si cu gaina-n dreapta sa,
Si puiul sau alaturea,
C-un Cucurigu! e mereu
Multumitor lui Dumnezeu...

Gaina noastra mai batrana
Na! l-a gasit dar ce sa-i spuna?
-Buna copile, stai asa!
Sa ma prezint, sunt mama ta!

-Posibil sa imi fii, nu spun,
Insa momentul nu-i chiar bun,
Nu rascolim acum poiata,
Ca l-am pierdut recent pe tata.

-Daca oi fi din oul tau,
Sincer iti spun ca-mi pare rau,
Mama puteai sa-mi fii odata,
Dar eu ma stiu numai cu tata.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama m-a crescut conform unei reguli dure: "Fă din fiecare obstacol o ocazie favorabilă".

citat din Lance Armstrong
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa verii

Am fost uitat, copil, în miezul verii,
Neştiutor de viaţă şi-ale ei,
Străin de taina morţii şi-a-nvierii,
De spaimă de-ntuneric sau de zei.

Şi am crescut: copilul cel sălbatic
Zburdând în lumea lui, croindu-şi drum
Prin doar un anotimp, mereu văratic,
C-un miez rămas fierbinte şi acum.

Privirile-mi, sălbatice jivine,
Se-aruncă-n jur cu poftă şi hulpav,
Dar înlemnesc văzându-te pe tine...
Şi redevin copilul cel firav

Ce se apropie, timid, de-o baltă
Şi, cu un răs puternic, zgomotos,
Din inima ce, vesel, îi tresaltă,
Se umple de noroi şi de frumos.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul MAMEI

Doamne ce durere ne-ai dat
Fara de mama tu ne-ai lasat,
Trei copii indurerati
De mici ei lasati.
Singuri cu dorul lor
Noi pe atunci mici mai eram,
Nimic nu intelegam
A fost o tragedie mare
Fara de asemanare.
Intr-o zi de toamna
Tu draga mama,
Ai plecat de linga noi
Nespunind ca te vei mai intoarce inapoi.
Acuma Domnului slujesti
Iar pe noi de sus tu ne privesti,
Si de rele ne feresti.
Tu mama ne-ai lasat de mici
Fara ca sa ne mai zici,
Ca-napoi nu te mai intorci.
Noi am crescut mari
Dar nefericiti,
Caci am fost noi despartiti,
Sora pe atunci opt ani avea
Ea bucuroasa ca-nalta casa v-a pleca,
Eu cu fratele mai mic
Ramasi tristi de cinci si sase ani.
Pe atunci nimic nu intelegeam
Insa, dupa un timp mai indelungat,
Intelegeasem ca nu v-a mai fi
Asa cum imi doream.
Sa am mama mea iubita
Cea mai scumpa si fericita,
Ca sa ajung la ziua ei
Cu flori cu cu multe urari.
Insa acuma, mama draga
In loc de floare.
La a ta sarbatoare
Eu aprind o luminare,
In loc de urari de bine
La biserica Domnului ii cer
Ca linga el sa te tie
Si de multe ori ma intreb;
De ce? Doamne pe ea
De ce familia mea?
Cu ce am gresit in fata ta
De cu asa mare durere ne-ai lasat.
Imi vine sa url in gura mare
Chiar si la a mea sarbatoare,
Caci as vrea sa vii si tu
Macar pe un minut
De mina sa ne tii,
Pe toti trei, ai tai copii
La ureche sa ne soptesti,
Cit de mult, tu ne iubesti
Si cit dor ti-a fost de noi
Si la urma sa ne mai zici
Ca de linga noi nu te mai duci
Sa ne zici ca iti este bine
Alaturi de a ta familie,
Si s-o luam de la-nceput
Tu sa ne-nveti ceia ce ai vurut...

poezie de Natalia Rangu (24 octombrie 2017)
Adăugat de Natalia Rangu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final...

O fetiţă-abandonată, care avea câteva luni,
De destin a fost purtată spre casa unor bătrâni
Dintr-un sat uitat de lume şi departe de oraş
Şi-au luat-o să o crească... Doamne sfinte, ce curaj!

Că,, mamaie'' şi,, tataie'' au crescut şi alţi copii
Nedoriţi sau părăsiţi de părinţi plecaţi hai hui...
Chiar şi,, mama adoptivă'' care le-a adus fetiţa
A crescut la ei în casă şi ştia ce-i umilinţa

De-a fi fost abandonată de părinţii ei cei buni
Şi de-aceea, prin ea, Domnul a făcut acum minuni.
Când fetiţa a crescut şi-a-nceput să zică,, mamă''
Mama bună n-a răspuns, n-o ştia, de bună seamă!

Dar pe doamna ce-a adus-o a crezut-o drept mămică
Şi,, mamaie'' şi,, tataie'' la bătrâni ştia să zică.
Acel înger de fetiţă a crescut, s-a făcut mare
Avea doisprezece ani când, ca din senin apare,

Tocmai când era la şcoală, o femeie tinerică
Ce-a venit să o cunoască pretinzând că-i e mămică...
Pentru ea era străina care a abandonat-o...
Fata n-a primit sărutul şi nici n-a îmbrăţişat-o

Mama bună a fetiţei a vărsat lacrimi amare
Şi-atunci a-nţeles şi dânsa ce înseamnă-abandonare
S-a dus plânsă la oraş, resemnată, să aştepte
Poate fata, de-o vrea Domnul, va putea-n curând s-o ierte...

Fata este domnişoară, e frumoasă şi deşteaptă
Are-n viaţă două mame şi-o,, mamaie'' (care-i moartă.)
Şi cum,, mama adoptivă'' s-a dus în străinătate,
... Pe,, mamaie'' -a luat-o Domnul,... de dor şi singurătate,

Pe fetiţa-abandonată glasul sângelui o cheamă
Şi-şi doreşte îmbrăţişarea celei care-i este mamă!
A iertat-o fără zgomot, tot trecutul l-a uitat...
Dar acum bietul,, tataie''-i un moşneag abandonat!

Voi, copii, pe care moşul v-a crescut cu-a lui blândeţe
Să mai treceţi pe la dânsul... poate doar să-i daţi bineţe...
Şi s-aveţi, copii, respect şi cu el s-aveţi răbdare
Că-n curând va cere moşul să-i aprindeţi lumânare!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constance Hately

Mi-ai lăudat sacrificiul, Spoon River,
Prin care le-am crescut pe Irene şi pe Mary,
Orfane de mama lor, sora mea mai mare!
Şi le-ai condamnat pe Irene şi pe Mary
Pentru dispreţul pe care mi-l arătau!
Un sfat, nu mai lăuda sacrificiul meu
Şi nu mai condamna dispreţul lor;
Le-am crescut, am avut continuu grijă de ele, e adevărat! –
Dar am otrăvit binefacerea,
Amintindu-le mereu că depind de mine.

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Iubitului meu fiu, la împlinirea vârstei de 19 ani

Cu fiecare an ce trece,
Cu fiecare an ce vine,
Simt cum in sufletul meu creste
Un dor imens: dorul de tine.

Mi-e dor de buclele balaie,
De obrajorii-mbujorati,
Mi-e dor de rasul cristalin,
De ochii limpezi si curati.

Si-mi amintesc, odorul meu,
Ce fericire am simtit
In clipa-aceea minunata
Cand tu pe lume ai venit.

Cand ochii ni s-au intalnit
Intaia oara, puiul meu,
Am inteles ca te iubesc
Enorm azi, maine si mereu.

Mi-ai dat atata fericire
Cand ai facut intaiul pas
Impleticindu-te, copile,
Si-apoi cazand direct in nas...

Au fost momente minunate
Cand, fericit, m-ai anuntat
Privind pe geam, cu incantare,
Ca "pepepeul o buiat"

Vorbeai pe limba ta, copile,
Si numai eu te-ntelegeam.
Imi daruiai din plin iubire
Si eu la fel iti daruiam.

Apoi, intaia zi de "gradi",
Cand te tineai de fusta mea
Si imi spuneai, cu ochii-n lacrimi:
Te rog, mamico, nu pleca!

Plangeai si tu, plangeam si eu...
Asa era la inceput...
Dar, dupa prima saptamana,
Ai zis: Imi place! Am crescut!

Da, ai crescut, odorul meu,
Si timpul inapoi l-as da,
Azi tu te uiti la mine-n jos
Si-mi spui, ades, "micuta mea".

Mi-aduc aminte, ca si ieri,
De prima noastra zi de scoala.
Doamne, ce mandri mai eram!
Inima-n piept statea sa sara.

Te-ai remarcat de la-nceput:
Istet si dornic de a sti
Si in scurt timp ai devenit
Cel mai si mai dintre copii.

Oh, Doamne, cate bucurii
Si satisfactii am trait
De-a lungul vietii de scolar,
De la-nceput pan- la sfarsit.

In Creanga, inca se mai stie
De cel ce-a terminat cu zece,
Sef de promotie, bun la baschet,
Pe care nimeni nu-l intrece.

Si-apoi... incepe-adolescenta...
Ce zbucium si ce framantare...
Cu fiecare zi ce vine
Se naste inc-o intrebare.

Liceul, viata-n Eminescu,
Prima iubire, primul bal.
Si ma rugam lui Dumnezeu
Sa nu te lase dus de val.

Emotii cu nemiluita:
Unde e-acum? De ce nu vine?
Si nu puneam geana pe geana
Si tremura inima-n mine.

Aveai de toate:
Frumusete, inteligenta si talent,
Dar erai plin de contradictii,
Ca doar erai adolescent.

Pe cand erai in clasa a IX-a
Ti-ai depistat rapid chemarea
Cand mintea ta, neobosita,
Descoperise... programarea.

Ai progresat, copilul meu,
An dupa an, neincetat
Si chiar de-a fost greu uneori,
Nicicand tu n-ai abandonat.

Ne-ai dat de toate: bune, rele
Si agonie, si extaz.
Ne-ai dat si cald, ne-ai dat si rece,
Si bucurie, si necaz.

Am savurat deplin, copile,
Orice victorie ai avut
Si-am suferit mai mult ca tine
Cand n-a iesit cum ai fi vrut.

Te-am educat, copilul meu,
Cum am crezut noi ca-i mai bine.
Te-am invatat sa fii corect,
Sa stii ce-i rau si ce e bine.

Mai e putin si-ai sa pornesti
Pe drumul tau, urmandu-ti calea,
Si eu ma rog la Cel de sus
Sa ai mereu senina zarea.

Sa-ti construiesti, copilul meu,
Viata asa cum iti doresti.
Sa daruiesti multa iubire
Si-n schimb, iubire sa primesti.

Sa stii sa pretuiesti din plin
Ceea ce ai in viata ta,
Sa nu alergi dupa himere
Vasand la ce-ai putea avea.

Si chiar de crezi ca esti departe
Si ne despart si munti si vai
Exista-un loc numit ACASA,
Cu oamenii ce sunt AI TAI.

Aici ai cunoscut iubirea
Deplina, neconditionata,
Cu care pururi te-nconjoara
Cei ce-s ai tai MAMA si TATA.

Nouasprezece ani s-au scurs..
Ah! E o varsta minunata!
De-acum incepe viata ta.
Sa fie buna si curata!

Sa o traiesti, copilul meu,
Intens, dar si cu-ntelepciune
Si cand privesti in urma ta
Sa vezi un sir de fapte bune.

Sa nu te schimbi, Sa fii corect
Si bun, si dulce, ca acum
Sa stii sa treci de greutati
Cand le-ntalnesti pe al tau drum.

Si-orice problema vei avea,
Oricat ar fi ea de serioasa,
Îşi va gasi o rezolvare
De-omparti cu noi, cei de acasa.

Deci.... La mulţi ani, copilul meu!
Fie-ti viata cer senin
Şi plini de fericire-ti fie
Toti anii ce de-acuma vin!

Şi nu uita, copilul meu,
Atunci cand greul te apasa,
Ca te iubim nespus de mult
Şi te-aşteptăm cu drag ACASA.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!