Poveste fără final...

O fetiţă-abandonată, care avea câteva luni,
De destin a fost purtată spre casa unor bătrâni
Dintr-un sat uitat de lume şi departe de oraş
Şi-au luat-o să o crească... Doamne sfinte, ce curaj!

Că,, mamaie'' şi,, tataie'' au crescut şi alţi copii
Nedoriţi sau părăsiţi de părinţi plecaţi hai hui...
Chiar şi,, mama adoptivă'' care le-a adus fetiţa
A crescut la ei în casă şi ştia ce-i umilinţa

De-a fi fost abandonată de părinţii ei cei buni
Şi de-aceea, prin ea, Domnul a făcut acum minuni.
Când fetiţa a crescut şi-a-nceput să zică,, mamă''
Mama bună n-a răspuns, n-o ştia, de bună seamă!

Dar pe doamna ce-a adus-o a crezut-o drept mămică
Şi,, mamaie'' şi,, tataie'' la bătrâni ştia să zică.
Acel înger de fetiţă a crescut, s-a făcut mare
Avea doisprezece ani când, ca din senin apare,

Tocmai când era la şcoală, o femeie tinerică
Ce-a venit să o cunoască pretinzând că-i e mămică...
Pentru ea era străina care a abandonat-o...
Fata n-a primit sărutul şi nici n-a îmbrăţişat-o

Mama bună a fetiţei a vărsat lacrimi amare
Şi-atunci a-nţeles şi dânsa ce înseamnă-abandonare
S-a dus plânsă la oraş, resemnată, să aştepte
Poate fata, de-o vrea Domnul, va putea-n curând s-o ierte...

Fata este domnişoară, e frumoasă şi deşteaptă
Are-n viaţă două mame şi-o,, mamaie'' (care-i moartă.)
Şi cum,, mama adoptivă'' s-a dus în străinătate,
... Pe,, mamaie'' -a luat-o Domnul,... de dor şi singurătate,

Pe fetiţa-abandonată glasul sângelui o cheamă
Şi-şi doreşte îmbrăţişarea celei care-i este mamă!
A iertat-o fără zgomot, tot trecutul l-a uitat...
Dar acum bietul,, tataie''-i un moşneag abandonat!

Voi, copii, pe care moşul v-a crescut cu-a lui blândeţe
Să mai treceţi pe la dânsul... poate doar să-i daţi bineţe...
Şi s-aveţi, copii, respect şi cu el s-aveţi răbdare
Că-n curând va cere moşul să-i aprindeţi lumânare!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măritiş pe furiş

Îi venise rândul fetii,-n rândul lumii să mărite,
Dar găsişi atâta grabă?! Nu vrea fata... Doamne sfinte!
- Vezi, fă, tu, că eşti femeie, care-i e nemulţumirea,
Că de nu ne ştie satul, fir-ar ei să-i fie firea!
- Mâine, îţi promit bărbate, că deschis am să-i vorbesc,
Numai lasă-mă la noapte rostul bun să-l ticluiesc!
Iaca, vine dimineaţa...
- Fă Ileano, vino-ncoa!
- Ce e bre, atâta grabă?! Ia zi, s-a-ntâmplat ceva?!
- Maică, ştii, vorbeşte satul... Taf-tu este mâniat...
Eşti frumoasă, eşti deşteaptă, numai nu te-ai măritat.
Spune tu măicuţei tale, care-i baiul, draga mea?!
- Iaca-ţi spun maicuţă bună, însă nu te mânia!
- D-apoi ce o fi să fie, zise mama.
- S-a făcut! Ştii tu mamă, cum că fata nu-ţi mai e ca la-nceput?!
- De, tu ai crescut copilă!
- Nu mai sunt nici fată mare! Vezi?!
Aici îmi este hiba.
Zise mama: Ai răbdare! Mergem şi tocmim feciorul
Nu-i aşa de negru dracu!
Oala ta, fetiţa mamei, are-n lume şi capacul.
........................................................................................
Şi veni şi ziua nunţii. Toate-au fost la locul lor,
Patul pregătit prea bine, pentru noaptea mirilor.
- Draga mea, îi zise mama, mergi degrabă, ia dovleacul,
Şi-adânceşte-te în pături prima, altfel dai de dracu!
.........................................................................................
Multă trudă, bietul mire, urgisit şi transpirat,
Cât fumă doar o ţigară, apoi se întoarse-n pat.
Ce să vezi în astă vreme?! Fata puse jos dovleacul
Şi când mirele se-ntoarse, făcu gaură şi sacul.
Bucuros nevoie mare că aleasa-i domnişoară,
Când văzu dovleacul, parcă şi-aminti că-i burta goală.
Făcu poftă de mâncare şi mâncă dovleacul tot
Fiindcă dup-atâta muncă, foame îi era, socot.
Nu fu bine dimineaţă, că la mă-sa vine fata:
- Ce mă fac mămică?! Moare! A mâncat dovleacul, gata...
- Taci că n-are nici pe dracu, (cum o spune toţi românii)
De acum, fetiţa mami, eşti şi tu în rândul lumii!
Taf-tu a mâncat un mar şi ar mai fi vrut vreo zece,
Când o fi să se trezească, o să vezi tu că îi trece!
Iaca! Să vorbească lumea! Nu mai eşti în gura lor,
Eşti femeie măritată, zică de-astăzi câte vor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final... - partea a doua

Şi s-a stins apoi moşneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' şi,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiţă abandonată
Crescută de-aceşti bătrâni, fără mamă, fără tată

Mai târziu şi-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o şi-a dorit-o pentru viitor prezentă
Şi-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin şcoala vieţii şi acum era studentă
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Şi-a pornit aşa într-o doară într-o bună dimineaţă
Să-şi caute rădăcina într-un sat pierdut în ceaţă

Cu emoţie şi teamă a bătut uşor la uşă
Fata cu ochii albaştri şi cu faţa de păpuşă
I-a deschis atunci bunica şi-a-mbrăţişat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată

Printre lacrimi şi suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvăşită şi-a îmbrăţişat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să ştie că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-şi ia grijile pe umăr

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Şi-o privea cu remuşcare şi cu drag pe biata fată
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul şi viaţa
Să-şi aducă-napoi fiul la fetiţa lui şi,, soaţa''

Era însă aşa târziu şi o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaştri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Şi-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar ştia acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
Este clar o eroină din romanul vieţii sale
C-un parcurs întortocheat şi.... puţin noroc în cale....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final - partea a II-a

Şi s-a stins apoi moşneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' şi,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiţă abandonată
Crescută de-aceşti bătrâni, fără mamă, fără tată...

Mai târziu şi-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o şi-a dorit-o pentru viitor prezentă.
Şi-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin şcoala vieţii şi acum era studentă.
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Şi-a pornit aşa într-o doară într-o bună dimineaţă
Să-şi caute rădăcina într-un sat pierdut în ceaţă...

Cu emoţie şi teamă a bătut uşor la uşă
Fata cu ochii albaştri şi cu faţa de păpuşă...
I-a deschis atunci bunica şi-a-mbrăţişat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată.

Printre lacrimi şi suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvăşită şi-a îmbrăţişat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să ştie că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-şi ia grijile pe umăr,

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Şi-o privea cu remuşcare şi cu drag pe biata faţă...
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul şi viaţa
Să-şi aducă-napoi fiul la fetiţa lui, la,, soaţa''.

Era însă aşa târziu şi o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaştri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Şi-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar ştia acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
În sfârşit ştie răspunsul la dramatica-ntrebare
L-a găsit printre morminte.... şi-a aprins o lumânare...

Este clar o eroină din romanul vieţii sale
C-un parcurs întortocheat şi.... puţin noroc în cale....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa alintată

– Mamă, coase-mi paltonaşul!
– Mamă, mi s-a rupt rochiţa...
– Prinde-mi, mamă, guleraşul!
S-alinta mereu fetiţa.

Coase mama, ce să facă?
Mama n-are bucurii,
Necăjită şi săracă
Şi c-o droaie de copii.

Şi de treburi câte are,
Nici să doarmă n-are când
– De mi-ar creşte fata mare,
Să m-ajute mai curând!

Vine fata alintată
– Mamă, coase-mi ciorăpiorul!
Dar măicuţa, supărată,
A luat-o mai cu zorul:

Uite ac şi uite aţă.
Nu mai eşti fetiţă mică,
Ia împunge – şi te-nvaţă –
Să mai coşi şi singurică!

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

M-a crescut mama în poală
Din leagăn şi pân' la şcoală
Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul
Mi-a vegheat somnul şi gândul.

M-a învăţat să gânguresc
Să spun mamă, să zâmbesc,
M-a învăţat apoi prin casă
Primii paşi până la masă.

M-a învăţat ca să nu mint
M-a învăţat să nu m-alint
Să nu ştiu ce este frica
Toate m-a învăţat mămica!

Mamă bună, mamă dragă
Te-oi iubi o viaţă-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut
Pentru că tu m-ai crescut.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acea viaţă tihnită, blândă, care părea atât de îndepărtată, fetiţa ar fi crezut-o pe mama ei. Pe vremuri credea tot ce-i spunea mama ei. Dar în această lume nouă şi aspră, fetiţa simţea că se maturizase. Se simţea mai bătrână decât mama ei. Ştia că celelalte femei spuneau adevărul. Ştia că zvonurile erau adevărate. Nu ştia cum să explice asta mamei ei. Mama ei devenise ca un copil.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay
Adăugat de Parachiv Andrei Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio zână nu-i ca mama

Pe cap poartă o maramă.
Ce frumoasă-i mama mea!
Este cea mai scumpă mamă.
Nicio zână nu-i ca ea.

Eu sunt viaţă pentru mama,
sunt chiar îngeraşul ei.
Uite, acum îmi dau seama
că am crescut la sânul ei.

Cu privirea ei cea blândă
în braţe la ea mă cheamă.
Eu, cu vocea mea plăpândă
îi răspund: îndată mamă.

Deşi mama e o floare
eu tot flori îi dăruiesc.
Îi dau şi o sărutare
să-i arat cât o iubesc.

Ca o stea din Carul Mare
ce străluce-n nopţi de vară,
Chipul mamei când apare
cu dragoste mă înconjoară.

Cu iubire îmi zâmbeşte,
îmi veghează somnul lin.
Sufletul mi-l ocroteşte
de când mă are copil.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de emigrant

Mama m-a născut în chinuri,
M-a crescut cu greu.
Am muncit ca-n mituri
Pentru plaiul meu.

Patria - mamă, însă,
M-a lăsat fără răspuns,
M-a lăsat cu faţa plânsă.
De necaz, m-am dus.

Mamă, ce m-ai adoptat,
Te sărut cu drag,
Că lângă copiii tău
Tu ai milă şi de-ai mei.

Chiar cu două mame,
Inima - i pustie:
Una doar mă cheamă,
Alta nu vrea să mă ştie...

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruce: Spune-mi mamaie, de ce să faci cel mai mare biscuit din Buffalo?
Mama Kowolski: Păi, domnul de la Protecţia Consumatorului spune că a găsit excremente de şoarece în preparatele noastre, dar eu am zis că nu, că erau fulgi mari de ciocolată dar el ne-a închis magazinul. Aşa că am făcut curăţenie si am făcut un biscuit mare să aducem clienţii înapoi.
Bruce: Hai să mai încercăm o dată, bine? (Dublă nouă.) Spune-mi, mamaie, de ce să faci cel mai mare biscuit din Buffalo?
Mama Kowolski: Ca să fie fericiţi copiii din cartier?
Bruce: Şi nu e minunat să vezi zâmbetul de pe feţişoarele lor?
Vol Kowolski: Lucrez în spate. Nu văd niciun zâmbet.

replici din filmul artistic Dumnezeu pentru o zi
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cv-ul unei vieţi

Foaie verde-a bobului,
Sunt din Valea Stanciului –
Sat bogat, oameni de fală...
Viaţa nu mi-a fost uşoară,
Jiul, cu-a lui curgere,
Mi-a purtat tristeţile.
Desculţi, Doamne, dezbrăcaţi,
Dar cu dragoste de fraţi,
Alergam pe ulicioară
De cu zori şi până-n seară.
Timpul repede-a trecut,
Pruncii mamei au crescut.
Buni de muncă, ajutor,
Pentru dragi, părinţii lor.
Vremea-nvăţăturii vine,
Truda nu e o ruşine!
Adună de zor surcele,
Pentru ierni şi lungi şi grele...
În desagă mămăligă.
Sufletul mâhnit le strigă.
Vaca paşte, ei învaţă,
Fir-ar mama ei de viaţă!
Bolovanii intră-n coate,
N-au odihnă zi şi noapte.
Numai Jiul poate spune,
Cât au pătimit pe lume.
Munca, cartea, traiul greu,
Le-au fost sprijin tot mereu.
Au plecat copii din sat,
Cu gând pentru învăţat.
Au dormit în noaptea-ntâi
În piaţa oraşului.
Apoi Domnul Sfânt şi Bun,
Le-a deschis în viaţă drum.
Au ajuns oameni de cinste,
Împlint-au gânduri, vise,
La părinţi, venind acasă,
Le-au pus bucate pe masă.
Când în lume au plecat,
La părinţi nu le-a păsat
Că li-i greu, că n-au nimic...
O cămaşe şi-un ilic
Le-a fost acoperământ,
Pentru-un timp, pe-acest pământ.
Domnul grijă a avut
Şi familii şi-au făcut,
Au copii, au ani în spate,
Dar au tras pe nemâncate.
Au trudit şi-au învăţat,
Bani frumoşi au câştigat.
Acum pruncii şi-i ajută.
Doamne Sfinte, câtă trudă!
Jiul nu poate grăi
Şi nici eu a povesti
Viaţa unui prunc ajuns,
La al vremii lui apus.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am făcut băiat mare

Am crescut
odata cu pomii
din ogrda noastra
pe care-n fiecare vacanta,
vara,
îi udam mereu,
scotând cu ciutura apa
din inima pamântului.

Am crescut
cu frunza
ce se hârjonea cu vântul,
odata cu rasaritul
si scapatatul soarelui.

Am crescut
si ma despart
de ora
unui timp ireversibil
când nu mai pot fi copilul
neastâmparat de odinioara
alergând în vipia verii
cu tipete
dupa iepuri.

De-acum, mama,
n-o sa ma mai certe vreodata
ca sar gardul la vecini
ori c-am sarutat o fata
si nici din tinda
n-o sa mai poata striga:
,, Vin' acasa mama
ca se raceste mâncarea! "

De-acum voi fi altul
caci asta-i ursitoarea,
disperarea
si împacarea.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate se risipesc

Pe o băncuţă veche şi stricată,
se-aşterne praful într-un final,
Rămâne-o frunză ruginită,
lângă-acea casă, plai natal.
Frumoase, veşnice sunt amintirile,
părinţii încă te aşteaptă,
pe faţa lor îmbătrânită,
le curg de dor şi lacrimile.
Pe lângă poarta împietrită,
trec copilaşii mulţi şi jucăuşi,
şi mama iese într-o fugă
sperând c-apari şi tu printre uşi.
Copil fiind, nu preţuieşti,
tu nici c-aproape nu-nţelegi,
cum ai crescut şi ai uitat,
părinţii nu poţi să ţi-e alegi.
Noi am crescut şi am plecat,
dar mama, tot te-a aşteptat,
ea crede că nu o să uiţi,
s-o vizitezi mai des,
pe frunte dulce s-o săruţi.
Cum e făcută lumea asta,
să nu realizezi la timp,
că-nbrăţişarea mamei noastre,
n-o poţi avea plângând.
Învaţă să nu-ţi uiţi părinţii,
să îi iubeşti şi să-i susţii,
ei au făcut la fel cu noi, fiind pitici,
dar ai crescut, e rândul tău!

poezie de Inga Morari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani mămica mea iubită şi foarte fericită

-La mulţi ani, a mea mămică, este a ta zi
Am venit şi cu Petrică, ne vom logodi!
Mămică, primeşti o floare, floare frumuşică
Udată, să crească mare, pentru-a mea mămică.

-La mulţi ani, fătă iubită, frumos îi Petrică...
Tânără şi logodită, mama, ce să-ţi zică...
Iubiţi-vă ne-ncetat, căci vă potriviţi,
Azi-noapte, chiar am visat, v-am visat, să ştiţi!...

-Ne-ai visat, nu te credem, căci nu ai ştiut!?
Împreun'-acum suntem, e de necrezut!...
Mămică, ne-ai urmărit, te-am văzut, mămică:
Acum, spune-ne cinstit, ştiai, de Petrică?

-Mămica ta, a ştiut, că este cu tine:
Iubitoare, am tăcut, să vă fie bine;
Curând vei fi şi mămică, şi asta o ştiu!
Am aflat, de la Petrică, cu vai şi cu chiu.

-Mămică, chiar m-ai uimit, Petrică-i inteligent
Este foarte fericit, şi foarte atent!

Ai un ginere boboc, unit cu o floare
Iubeşte-l cu foc, dă-ne, binecuvântare...?

-Un băiat, eu, mi-am dorit, tânără când te-am născut
Băiatul, azi, mi-a venit, de când te-am făcut;
Iubiţi-vă cât trăiţi, copii să făceţi,
Tot mereu tineri să fiţi, zile să aveţi.

-Acum, binecuvântaţi, noi te părăsim!
Suntem foarte încântaţi, şi îţi mai venim!
Întreabă-l şi pe Petrică, când ne cununăm,
Avem văduvă mămică, şi o sărutăm...?

-Ziua, voi, o stabiliţi, puteţi să mai staţi
Iubiţi-vă, cât doriţi, dar n-o amânaţi!
Făceţi nuntă, mare, mică, fericiţi să fiţi,
O să vin'-a ta mămică, şi sper, s-o primiţi...?
*
-Auzi tu, ce întrebare, chiar sunteţi glumeaţă!
Râde, şi săraca floare, dis-de-dimineată;
Te chemăm, imediat: te chiamă Petrică-
Eu îţi sunt, al tău băiat, şi tu mi-eşti mămică!

-Foarte bine, am glumit, a glumit a ta mămică,
Eşti băiatul meu iubit, te iubesc... Petrică!
Râdem şi noi şi glumim, timpul să mai treacă
Iubitori părinţi să fim, când Petrică,-mi pleacă.

-Cu respect, noi am plecat, rămâi sănătoasă!
Îndrăznim, un sărutat, eşti mamă frumoasă!
Tata, mama,-s fericiţi, vrea să vă vorbească:
Acum, vor, să vă vorbiţi, nunta, pregătească!

poezie de Paul Preda Păvălache din Din volumul de versuri intitulat "Trăiri intense..." vol. 6 (20 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele mamei mele (poezie pentru copii)

Căutat... aurul este;
Diamantul... străluceşte;
Dar ca mama, nu-i nimic
Şi nume: nu pot să-i zic!

Eu i-aş zice... "Frumuseţe"
Suflet blând, plin de blândeţe;
Său i-aş zice... fără frică
Numele ei... de: "Mămică"!

Da, "Mămică", se numeşte
Şi cu mine se mândreşte,
-"Mămică": eu sunt un pui
Tu "Mămică", cum îmi spui?

- Eşti băiat, sau eşti fetiţă
Îţi pun numele... "Guriţă";
Şi vino... să te sărut
Căci eu mamă: te-am născut!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă n-am ghetuţe

Moş Nicolae, de la copii, am aflat
Că vei veni, aşa.... pe înserat
Şi vei lăsa în ghetuţe la toţi ce îşi doresc
De-atunci la asta mă tot gândesc....

Că eu n-am ghetuţe, doar bine ştii
Cum au pesemne, mulţi alţi copii
Eu am nişte încălţări...... uzate
Sunt din cârpă, mult purtate

Nici nu am părinţi, şi asta ştii
Aşa cum au ceilalţi copii,
Şi-atunci ghetuţe, cin-să-mi ia
Sărmana bunicuţa mea?

Tata în pădure într-o iarnă a murit
S-a dus s-aducă lemne şi viu n-a mai venit
Iar mama, săraca, a înnebunit pe loc
O viaţă fără tata, n-a conceput deloc.

Ne poartă acum de grijă draga mea bunică
E greu de când bolnavă-i scumpa mea mămică
Noroc c-avem două văcuţe.......
Dar n-are bunicuţa bani pentru ghetuţe.

Şi văd cum alţi copii, ghetuţe cremuiesc
Pentru Moş Nicolae, atent le pregătesc
Scuză-mi îndrăzneala, te întreb..... umil
La mine ai să vii? Şi eu doar îs un copil.....

Dar ştiu că tu Moş Nicolae, aduci şi vindecări
Voi renunţa la daruri, fără a avea frustrări
De-ai să-i aduci la scumpa mea mămică
Un pic de sănătate, s-ajute pe bunică......

poezie de Ionel Popa (6 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenirea

- Săru... mâna, mamaie... cum o mai duceţi?
Ieşiră-ţi din odaie şi încă mai puteţi?

- Am ieşit mamaie, mamaia a ieşit,
Am stat în odaie, şi am cam răcit.

- Nu aveţi căldură, dar iarna n-a trecut;
Aveţi gheaţă-n gură, sau ni s-a părut?

- Da, m-am pregătit, pregătit să mor
Bine c-aţi venit, că mi-era şi dor.

- Mamaie, venim, mai venim, mamaie
(Când ne amintim, te ţine-n odaie)

- Să veniţi, mamaie, să veniţi!
Căci stau în odaie, cu ochii-aţintiţi.

Epilog:

- Boaşca se ţine bine, mirare că trăieşte,
Ca ea sunt cam puţine, până se prăpădeşte?

- N-apucă anul nou, precis... că va muri
Şi vom avea cadou: casa vom moşteni!

poezie de Paul Preda Păvălache (3 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea tatălui meu, Constantin Budoi (poem neterminat)

Ai purtat un nume mare, Constantin, de mare sfânt,
Împărat ce creştinismul răspândit-a pe pământ.
La doi ani orfan de tată, n-ai ştiut nici cum arată,
N-ai avut copilărie, n-ai avut-o niciodată.

Multe ţi-au lipsit atuncea şi-ai muncit de mic din greu,
N-ai avut în clasa-ntâia nici pentru creion un leu;
Te-au trimis acasă-n lacrimi, dar pe drumul înapoi
Bóier' Mircea Morărescu te-a văzut plângând şuvoi.

El, aflând motivul care sufletul ţi-l zuciuma,
Ţi-a dat câţiva lei de şcoală şi el însuşi lăcrima.
Alergând la librărie, ţi-ai luat creion, cerneală,
Radiind de fericire, te-ai întors apoi la şcoală.

Te-a crescut a ta măicuţă, nu uşor, ci tare greu,
Te-a crescut, din fericire, cu credinţă-n Dumnezeu.
Chiar de mic, cu dăruire, mama tu ţi-ai ajutat-o,
Şi pe ea, ca pe o sfântă, tu mereu ai adorat-o.

Mare-a fost a ta credinţă, n-aş cuprinde-o-n mii de pagini;
"Doamne, mare ţi-e puterea, necuprinsă, n-are margini!"
Este vorba-ţi înţeleaptă care minunat descrie
Cât de mult credeai în Domnul, e suprema mărturie.

Cinci copii făcut-aţi tată, tu cu mama; rod voinţei,
I-aţi crescut în cultul muncii, al moralei şi credinţei.
Fost-ai, taică, toată viaţa un model de om cuminte,
Un model de hărnicie, de soţ, tată, de părinte.

Parcă-n zbor trecut-au anii, dusu-ţi-s-a tinereţea,
Şi trudind fără-ncetare te-a ajuns şi bătrâneţea;
Ani cu ani se adunară şi puterea ta slăbit-a,
Toţi copiii tăi plecat-au să-şi câştige-n lume pita.

Ai rămas doar tu cu mama, singuri, fără ajutor;
Casa-ţi, care altădată răsuna de glasul lor,
An de an părea mai goală, şi mai tristă, mai pustie,
Doar când vă veneau copiii se umplea de bucurie.

Mulţi, mulţi ani tu refuzata-i rugămintea-mi filială,
Ca să vii şi tu şi mama-n casa mea, în capitală.
A venit şi vremea-n care tu să umbli în baston,
Tot mai împletit fu mersul, vocea ta mai fără ton.

În sfârşit, bătrâni şi bólnavi, aţi venit acas' la mine,
Ca pe tine şi măicuţa eu să vă-ngrijesc mai bine;
N-ai avut însă răbdare ca-mpreună să stăm ani,
Ca nimic să nu-ţi lipsească, o, părinţii mei sărmani!
.......................................................................

Ai plecat în toiul nopţii într-o sfântă zi de luni,
Cu părinţii şi străbunii la un loc să te aduni,
Când pe genele-mi căzut-a un somn greu, cumplit, de plumb,
Precum somnul greu al morţii ce-a-nchis ochii lui Columb.

Ai plecat pe nesimţite, chiar şi fără lumânare,
Da-nainte de plecare tu la toţi ne-ai dat iertare.
Mamei, soaţa ta iubită, grav bolnavă în spital,
N-am putut nimic a-i spune, fi'ndcă i-ar fi fost fatal.

Loc de veci ţi-a luat fiica şi cavou ea ţi-a făcut,
Din bani strânşi cu greu de tine în mulţi ani ce au trecut;
După slujba creştinească, în cavou te-au aşezat,
Eu în inima mea, însă, tată te-am înmormântat.

Ai murit, iubit părinte, şi-a rămas în urmă-un dor,
Dorul după tine, tată, de nestins, mistuitor.
La plecarea ta din lume a rămas în urmă chinul
Care mie-mi rezervat-a, cu cruzimea lui, destinul;

Mi-a rămas pe umeri crucea care-i greu a o purta:
Îndoiala că făcut-am totul spre a te salva.
Rog pe Domnul să mă ierte pentru tot ce ţi-am greşit,
Iar pe tine te-odihnească cu toţi drepţii, mântuit!

poezie de George Budoi din Poezii (21 august 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama m-a susţinut grozav, doar că nu mă credea cea mai deşteaptă şi cea mai frumoasă. În ultimele luni de viaţă, mama mi-a spus: "Când intri tu în scenă, răsare soarele". A fost cel mai mare compliment de o viaţă pe care mi l-a făcut mama.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Haley, prietena cea mai bună, a plecat de curând din oraş. Şi... mi-a fost foarte greu. Până acum am fost mereu noi doi împotriva tuturor. Am crescut împreună şi... acum pur şi simplu a plecat. Eu... Eu înţeleg partea cu plecatul. Doar că aş fi vrut ca ea să mă fi sunat înainte de-a pleca. Să fi vorbit cu ea despre asta. Adică, nu s-o fac să se răzgândească... sau să-i zic ce să facă, doar... să-i spun că o iubesc.... şi că mi-e dor de ea. Să-i spun la revedere. Fratele meu trece printr-o perioadă dificilă. Vreau să-l pot ajuta mai mult. Faptul că ne înţelegem bine e ceva nou pentru noi. Şi aş mai vrea să uşurez lucrurile pentru mama mea. Deşi a fost un an greu pentru noi, vreau, mai mult decât orice, să fie fericită. Dar asta nu schimbă faptul că trebuie să mă apropii de tata, pentru că numai aşa poate găsesc un mod de a-l învinge. De a-i elibera pe oamenii dragi, o dată pentru totdeauna. Sper doar să am puterea de a-l da jos pentru totdeauna.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

România-i mama sfântă

Mamă, mamă, mamă, mamă,
N-am avut să, mă iubească,
M-a născut şi a plecat
Sub ţărâna românească.

Altă mamă mi-a dat lapte,
M-a-nvelit în tricolor,
Am crescut, nu sunt orfană,
Dar de mama-mi este dor.

Merg la mormântu-i din zare
Să iau un pumn de pământ
Ca să-l duc la Alba Sfântă
Unde totul este sfânt.

Acolo au fost bunicii
Şi-au făcut Marea Unire,
Mama mea e România
Şi în trup şi în simţire.

Nu-s orfana cea orfană,
România-i mama sfântă
Unde-naintaşii dorm
Dar inima le cuvântă.

Mamă, mamă, mamă, mamă
Sunt şi eu şi-alte femei,
Înălţăm întru iubire –
Cruce-n zbor de porumbei!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!