Generalul şi starea lui iniţială

Stare de alarmă
în creierul tău metafizic
ţii un discurs pe tema
destinului
la căpătâiul muribundului
dragă generale,
nu-ţi face procese de conştiinţă
e mai uman totuşi
să-l citeşti pe Albert Camus
sau să spargi oglinzi
în nopţi cu lună
prin câte războaie s-a plimbat
trupul tău
înainte de a-şi dobândi
starea iniţială
în intimitate te transformi
într-un vampir
mai rabdă-te câteva secunde
sau du-te acasă
mama ţi-e grav bolnavă
tânara ta concubină
va zămisli un plod doar la şapte luni
accesul ziariştilor e interzis...

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agora e oarbă şi nu mai ştie de durere

văd poemele cum se târăsc
prin nisipul orb al agorei
tu nu ştii cum se moare
de durere-printre cele şapte
lumi
inexistente
doar surâsul sardonic
al trupului tău -e o altă minciună
inventată de Barabas
şi eu, eu cu foamea destinului
cu gropile comune ale timpului
văd poemele, văd poeţii
aproape unul de altul
printre agore şi oglinzi
dorindu-şi fiecare o altă naştere,
o altă iubire
toată durerea lumii muşcă din mine
sunt poemul ce agonizează
prin pielea lupului-înainte de a muri(

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agora e oarbă şi nu mai ştie de durere

văd poemele cum se târăsc
prin nisipul orb al agorei
tu nu ştii cum se moare de durere
printre cele şapte lumi
inexistente
doar surâsul sardonic
al trupului tău-e o altă minciună
inventată de Barabas
şi eu, eu cu foamea destinului
cu gropile comune ale timpului
văd poemele, văd poeţii
aproape unul de altul
printre agore şi oglinzi
dorindu-şi fiecare o altă naştere,
o altă iubire
toată durerea lumii muşcă din mine
sunt poemul ce agonizează
prin pielea lupului-înainte de a muri(

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce fel de tren

Ce fel de tren marfar eşti tu
dacă ţi-e trupul meu şină de carne;
Cel fel de măr eşti tu
dacă ţi-e ramură viaţa mea?

Eu locuiesc într-un tril
de privighetoare.
Dorm cu ceafa pe nota Do
şi-mi încalţ piciorul
într-un saxofon.

Du-te, îmi strigă ciocanul.
du-te,
du-te idiotule de cui de fier,
du-te;
Nu vezi că te bat în palma
unui crucificat?!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De şapte ori câte şapte
Am spus rugăciunea în noapte,
De şapte ori câte şapte
Mi s-a răspuns doar în şoapte,
De şapte ori câte şapte
Sunt mai aproape de fapte,
De şapte ori câte şapte
Însoţesc calea de lapte,
De şapte ori câte şapte
Voi împleti minţile coapte
Cu iubirile apte...

poezie de Vasile Zamolxeanu (2 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stelele nu mor niciodată,
le cad doar colţurile
când oamenii
nu se mai iubesc,
îşi sting lumina,
câteva secunde,
timp suficient pentru
a-şi muta destinaţia
într-un alt
capăt de lume...
Doar oamenii mor,
şi mor înainte de
moartea obişnuită,
mor ucişi de dragoste...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia apei

Am o iubire de infinit
uitată
într-un delir
de scoică albastră
poetul acesta - nu se mai duce
se face doar stâncă
lângă agonie de apă

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?

Câte nopţi nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?

Câte punţi neobosesc
Astupând incert nămeţii?
Câte viscole gonesc
Şi tot vin în prova vieţii?

Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?

Câte sunt şi câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viaţa, lume... lume!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strip-tease

... a existat un timp ca o înscenare
de lumină
femeia dezbrăcată e doar o lacrimă
şi ceea ce trupul tău va muri
în astă-seară
e doar o piatră cu mai multe semne
de cruce...

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul începe prin conştiinţă şi nimic nu are valoare decât prin ea.

Albert Camus în Mitul lui Sissif
Adăugat de cosmina gherase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgam

vin de la spital
mama a fost operată dimineaţă
îmi tremură picioarele
îmi vine să vărs

în faţa ochilor
doar tărgi şi seringi
aparate complicate şi oameni incompleţi

mama e mai uşoară cu câteva pietre

când m-a văzut în uşă
mi s-a părut
că mă năştea din nou

pe chipul ei
durerea şi toată lumina vieţii

se chinuia să râdă
un domn – şi el incomplet – i-a spus că e frumoasă

cum să nu fie frumoasă mama mea?

înainte să plec
am strâns-o de-un deget
vei fi bine, căprioaro, i-am zis, ai să vezi!

Zâna a râs puţin

pe coridor
mi se părea că plutesc
şi-mi spuneam în gând
Doamne, cât îţi mulţumesc pentru zâmbetul ei!

în faţa următorului salon de reanimare
am dat cu ochii de tanti Todosica
vindea demult cele mai bune prăjituri
la cofetăria din colţ
plângea şi-şi zgâria obrazul drept
soţul ei nu rezistase

un preot se bâlbâia
rudele scrâşneau din dinţi
de ce nu l-ai împărtăşit?
cum e sufletul, părinte?
sufletul lui? dar al tău?

restul cuvintelor nu le-am mai auzit

nu mai pluteam
se lipise parcă tot plumbul pământului de picioarele mele
m-am chinuit să urc de la 3 la 8

la pediatrie mă aştepta o tânără
n-o cunosc
ştiu doar că se numeşte Claudia
şi că e prietena din facultate a prietenei surorii mele
fetiţa ei de abia o lună e bolnavă
nu are cine veni la ele

a ieşit pe hol
i-am dat sacoşa cu mâncare şi fructe
printre uşi, peste mâna asistentei,
Claudia mi-a dat o iconiţă cu Maica Domnului de la Mănăstirea Cămârzani

mi-au dat lacrimile
sufletul omului este atât de imprevizibil
o străină m-a făcut să plutesc din nou
nici nu ştiu când am ajuns în faţa spitalului

ştiu doar
că m-a sunat fiica să mă întrebe când ajung acasă
şi că am ridicat ochii spre cer
vorbind cu Dumnezeu
nu-i aşa că mama vine acasă?...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgam

vin de la spital
mama a fost operată dimineaţă
îmi tremură picioarele
îmi vine să vărs

în faţa ochilor
doar tărgi şi seringi
aparate complicate şi oameni incompleţi

mama e mai uşoară cu câteva pietre

când m-a văzut în uşă
mi s-a părut
că mă năştea din nou

pe chipul ei
durerea şi toată lumina vieţii

se chinuia să râdă
un domn – şi el incomplet – i-a spus că e frumoasă

cum să nu fie frumoasă mama mea?

înainte să plec
am strâns-o de-un deget
vei fi bine, căprioaro, i-am zis, ai să vezi!

Zâna a râs puţin

pe coridor
mi se părea că plutesc
şi-mi spuneam în gând
Doamne, cât îţi mulţumesc pentru zâmbetul ei!

în faţa următorului salon de reanimare
am dat cu ochii de tanti Todosica
vindea demult cele mai bune prăjituri
la cofetăria din colţ
plângea şi-şi zgâria obrazul drept
soţul ei nu rezistase

un preot se bâlbâia
rudele scrâşneau din dinţi
de ce nu l-ai împărtăşit?
cum e sufletul, părinte?
sufletul lui? dar al tău?

restul cuvintelor nu le-am mai auzit

nu mai pluteam
se lipise parcă tot plumbul pământului de picioarele mele
m-am chinuit să urc de la 3 la 8

la pediatrie mă aştepta o tânără
n-o cunosc
ştiu doar că se numeşte Claudia
şi că e prietena din facultate a prietenei surorii mele
fetiţa ei de abia o lună e bolnavă
nu are cine veni la ele

a ieşit pe hol
i-am dat sacoşa cu mâncare şi fructe
printre uşi, peste mâna asistentei,
Claudia mi-a dat o iconiţă cu Maica Domnului de la Mănăstirea Cămârzani

mi-au dat lacrimile
sufletul omului este atât de imprevizibil
o străină m-a făcut să plutesc din nou
nici nu ştiu când am ajuns în faţa spitalului

ştiu doar
că m-a sunat fiica să mă întrebe când ajung acasă
şi că am ridicat ochii spre cer
vorbind cu Dumnezeu
nu-i aşa că mama vine acasă?...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Iuli, cum ai putut să umbli atât de mult prin oraş cu maşina aia; ştii bine că nu-i a noastră!
Iulian: Lasă, dragă, doar nu-i nici o problemă. Este, Luci?
Lucian: Sigur, blondule, e-n ordine!
Iulian: Vezi, Diana, băiatul zice că e-n ordine. Şi-n plus, tocmai dat fiind că m-am plimbat atât prin oraş, acest lucru m-a ajutat să mă decid să-mi cumpăr şi eu o maşină ca asta, sau măcar asemănătoare.
Diana: Poftim?!
Iulian: Ai auzit bine; o să-mi cumpăr una. Mai ales că-mi pot permite acum.
Diana: Şi cu cea veche ce-o să facem?
Iulian: Las-o acolo, în garaj, e bătrână, dar o mai fi bună şi ea vreodată la ceva... Oricum, îmi voi lua una din asta nouă, elegantă, modernă. Ce zici, Luci, dacă o să cer salariul în avans, pentru luna iunie, poate şi pe iulie, cu clauzele promise, prietenul tău va fi de acord?
Lucian: Cred că da, ai şanse.
Iulian: Atunci luni de dimineaţă să mă aştepţi, vom pleca împreună la Institut; o să-i las o cerere prietenului tău. Sper să mi-o aprobe.
Lucian: Sigur, blondule, luni de dimineaţă. Şi nu-ţi face probleme, dom' director îţi va aproba cererea.
Diana: Ah, nu-mi vine să cred că te gândeşti la altă maşină!
Iulian: De ce nu, dragă; doar nu-i interzis să-mi cumpăr o maşină nouă?
Lucian: Hai, Mihai; să mergem.
Mihai: Hai.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge orb

Sângele orb din trupul femeii
ca o piatră analfabetă
îşi resetează veşnicia
nu-l mai găsesc pe Dumnezeu
traversează şi el -o perioadă
nefastă
doar strigătul călăului
mă vindecă de moarte

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre cei şapte tineri membri ai echipajului şi familiile acestora, casele lor, sau după caz, blocurile în care îşi aveau apartamentele, vor fi în permanenţă supravegheate de grupuri de jandarmi, gardieni publici şi poliţişti, care vor avea grijă să menţină la distanţă mulţimea curioasă. În plus, directorul le propuse celor şapte tineri să accepte fiecare să fie însoţiţi în afara Institutului de o gardă personală de corp, formată din cel puţin câte doi body-guarzi. La auzul acestei propuneri, cei şapte se strâmbară a nemulţumire şi nu întârziară în a-şi exprima gândurile potrivnice. În final, căzură de acord şi asupra acestui subiect, iar cei şapte tineri, mai cu sau fără voia lor, acceptară totuşi ca în afara Institutului, când nu vor fi la ei acasă, ci prin oraş sau în orice altă parte, să fie însoţiţi de cel puţin câte doi body-guarzi, fiecare membru al echipajului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte

Şapte – cifra divină,
Zilele săptămânii şi tot atâte planete
După care s-au botezat,
Şapte minuni
Despre care lumea a scris în anale.
Culorile spectrului şi...
De şapte ori câte şapte
Neam de români
Căliţi de iubire şi moarte...
Isaac Newton – mitul uman,
A ales să împartă
Bucuria culorilor dându-le câte o culoare.
Le-a dăruit portativul,
Pe care notele dansează întocmai luminii
Ce picură-n suflet...
Tot şapte...
Şi atunci nu cumva
Şi noi vom avea
De şapte ori câte şapte vieţi de trăit?
Omule, pentru toate acestea,
Fii fericit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând lunii

Lună ce mă rătăceşti
şi mă zbaţi în raze reci,
ce mă-ntrebi şi mă suceşti
doar în vechile poveşti.

Sora mea cu amintiri
vii doar noaptea prin arini,
nu mă încălzeşti, să ştii,
doar mă perpeleşti prin spini.

Vii şi pleci când îţi e zi
şi mă laşi mai obosit,
roua dragă florilor
mi-o laşi lună ochilor.

Lună, draga mea din nopţi
tu ce totul luminezi,
tu eşti cea ce mă mai poţi
împăca dacă mă vezi.

Lună, lună, luna mea,
nu mai vreau în noaptea mea,
rogu-te dacă asculţi
să mă străluceşti c-o stea.

Adu-mi lună raza ei
să răzbată prin lumini,
să mă mângâie pe gând,
nu mereu, din când în când.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume (17 aprilie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
de-asupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!